Grisham, John - Camera Mortii

JOHN GRISHAM

Camera morţii

The Chamber

1994

1

Hotărârea de a arunca în aer biroul avocatului radical evreu fusese luată cu destulăuşurinţă. În povestea asta erau implicaţi doar trei oameni. Primul dintre ei era cel cu banii. Aldoilea era un agent local care cunoştea împrejurimile. Iar al treilea era un tânăr patriotfanatic, foarte talentat în domeniul explozivilor şi uluitor de iscusit în a dispărea fără să laseurme. De altfel, după explozie, fugi din ţară şi se ascunse în Irlanda de Nord timp de şase ani.

Avocatul se numea Marvin Kramer şi făcea parte dintr-o familie de evreidin Mississippi care, de patru generaţii, făcuseră avere ca negustori în deltafluviului. Locuia într-o casă veche, dinaintea Războiului Civil, din Greenville, unorăşel la malul apei, unde trăia o comunitate evreiască mică, dar foarteputernică, un loc plăcut în care rasismul nu prea se făcuse simţit. Se apucasede avocatură pentru că era plictisit de comerţ. Ca mai toţi evreii de originegermană, membrii familiei sale se integraseră foarte frumos în cultura Suduluişi nu se mai concepeau altfel decât ca nişte autentici oameni din Sud careaveau întâmplător altă religie. În zona aceea antisemitismul îşi arătase rareorifaţa. Cei mai mulţi dintre ei se amestecaseră cu protipendada şi îşi vedeau deafacerile lor.Dar Marvin era alt fel de om. În ultimii ani ai deceniului cinci, taică-său îltrimisese în Nord, la Brandeis. Petrecu

acolo patru ani, apoi alţi trei studiinddreptul la Universitatea Columbia şi când, în 1964, se întoarse în Greenville,mişcarea pentru drepturi civile îşi alesese drept scenă statul Mississippi. IarMarvin se vârî în ea până în gât. La mai puţin de o lună de la deschidereamicului său birou de avocatură, fusese arestat împreună cu doi dintre colegiide la Brandeis pentru că încercaseră să înregistreze alegători de culoare. Taică-său se înfuriase, ceilalţi membri ai familiei se simţiseră extraordinar de jenaţi, dar lui Marvin nici că-i păsase. La vârsta de douăzeci şi cinci de aniprimise prima ameninţare cu moartea şi de atunci luase obiceiul să poartepistol. Ba îi cumpărase unul şi nevesti-sii, o fată din Memphis, şi îi spusesepână şi menajerei negrese să aibă mereu un pistol în geantă. Avea şi copii, doigemeni în vârstă de doi ani.Prima acţiune în justiţie pentru drepturi civile, deschisă în 1965 de biroulde avocatură „Marvin B. Kramer and Associates" (la acea dată, asociaţii nuexistau decât în titlu), aduse pe tapet o mulţime de practici de votarediscriminatorii, aplicate de oficialităţile locale. Toate ziarele din Mississippipublicară povestea pe prima pagină, împreună cu nenumărate fotografii ale luiMarvin. În plus, numele avocatului fu trecut pe lista acelor evrei pe care KuKlux Klanul îi luase la ochi. Adică un avocat radical evreu, cu barbă şi sufletmilos, educat de evreii din Nord, mărşăluia acum cot la cot cu cioroii din deltaMississippi-ului. Aşa ceva nu se putea tolera.Ceva mai târziu apărură zvonuri că avocatul Kramer plătea din buzunarulpropriu cauţiunea pentru Cavalerii Dreptăţii şi activiştii pentru drepturi civile.Deschise procese în care ataca tot ceea ce era destinat în exclusivitate albilor.Dădu banii necesari pentru reconstrucţia unei biserici dintr-un cartier negrucare fusese aruncată în aer de Klan. Fusese văzut primindu-i pe negri la elacasă. Ţinea discursuri în faţa organizaţiilor evreieşti din Nord, cerându-le înmod imperativ să se implice în luptă. Tri-mise nenumărate scrisori ziarelor şiunele dintre ele fură chiar publicate.

Una peste alta, domnul avocat Kramer seîndrepta, plin de demnitate, direct spre mormânt.Î

ntr-o noapte, prezenţa binefăcătoare a unui paznic în preajma straturilorde flori din zonă împiedică producerea unui atac asupra reşedinţei familieiKramer. Marvin îl plătea de doi ani: era un fost poliţist înarmat până-n dinţi şiKramerii anunţaseră tot oraşul că erau apăraţi de un expert. Fireşte că, în

aceste condiţii, Klanul aflase de pază şi ştiuse că trebuia să-l lase pe om înpace. Aşa încât bomba fu pusă la b

iroul lui Marvin Kramer.

Organizarea atentatului luă, de fapt, foarte puţin timp, şi asta mai alespentru că implica un număr foarte mic de oameni. Omul cu banii, un profetincendiar, ros de furie, cu numele de Jeremiah Dogan, era în acelaşi timp şiVrăjitorul Imperial al Klanului în Mississippi. Predecesorul său fusese trimispachet la închisoare, iar Jerry Dogan se distra acum de minune, punând la caletot felul de explozii; şi nu era deloc tâmpit. De fapt, până şi FBI-ul recunoscumai târziu că Dogan se dovedise a fi un terorist foarte eficient deoarece puneatoată munca murdară în spinarea grupuleţelor autonome de ucigaşi plătiţicare lucrau absolut independent unul de altul. Cum FBI-ul se specializase îna-şi infiltra oamenii printre membrii Klanului, Dogan nu avea încredere decât în rudele personale şi într-o mână de complici. Era proprietarul celui mai marecimitir de maşini din Meridian, Mississippi, şi câştigase o grămadă de bani dintot felul de afaceri dubioase. Uneori chiar predica în bisericile de ţară.Cel de-al doilea din echipă era un membru al Klanului, pe numele săuSam Cayhall, de fel din Clanton, comitatul Ford, Mississippi, la trei ore distanţăspre nord de Meridian şi la o oră spre sud de Memphis. FBI-ul îl cunoştea peCayhall, dar nu ştia nimic despre legătura dintre acesta şi Dogan. Dupăpărerea federalilor, tipul era inofensiv pentru că locuia într-o regiune unde nuprea se semnalau activităţi ale Klanului. Este adevărat că în ultima vremecâteva cruci în flăcări fuseseră ridicate în comitatul Ford, dar nu avuseseră locnici atentate cu bombe, nici asasinate. Cei de la FBI ştiau că tatăl lui Cayhallfusese membru al Klanului, dar restul familiei părea că nu se băgase în aşaceva. Din această cauză, recrutarea lui Cayhall de către Dogan era o mişcareabsolut strălucită.Aruncarea în aer a biroului lui Kramer începu cu un apel telefonic înnoaptea de 17 aprilie 1967. Bănuind, pe bună dreptate, că şi telefonul îi erapus sub urmărire, Jeremiah Dogan aşteptă până la miezul nopţii şi apoi intră într-o cabină telefonică aflată lângă una din staţiile de benzină de la sud deMeridian. Bănuia, de asemenea, că este urmărit de FBI şi nu se înşela nici dedata asta. Îl urmăreau, într-adevăr, dar habar n-aveau cui îi telefona clientullor.La celălalt capăt al firului, Sam Cayhall ascultă o vreme în tăcere, puseapoi câteva întrebări şi în cele din urmă aşeză receptorul în furcă. Când se întoarse în pat nu-i spuse nimic nevesti-sii care, de altfel, ştia foarte bine că nueste cazul să pună vreo întrebare. Dimineaţa următoare plecă devreme deacasă, îndreptându-se spre oraşul Clanton. Îşi luă micul dejun la „The CoffeeShop", apoi introduse o monedă într-unul din telefoanele publice din holul Tribunalului districtual.Două zile mai târziu, pe 20 aprilie, la căderea nopţii, Cayhall se urcă înmaşină şi, după două ore de drum, ajunse la Cleveland, Mississippi, un orăşelstudenţesc tipic, aflat cam la o oră de Greenville. Timp de patruzeci deminute, cât aşteptă în parcarea unui supermarket, nici un Pontiac verde nu-şifăcu apariţia. Mâncă nişte friptură de pui într-un local ieftin, pentru ca apoi s-opornească spre Greenville în căutarea biroului de avocatură „Marvin B. Kramerand Associates". Cu două săptămâni în urmă, Cayhall petrecuse o zi întreagă în Greenville, aşa că ştia oraşul pe dinafară. După ce găsi biroul lui Kramer,dădu o raită pe lângă impunătoarea reşedinţă a acestuia, apoi se întoarse lasinagogă pentru că Dogan îi spusese că aceasta ar fi putut constituiurmătoarea ţintă, deşi obiectivul actual era reprezentat de avocatul evreu. Pela unsprezece, Cayhall era din nou în Cleveland; de data asta, Pontiacul verdese odihnea într-o parcare pentru camioane de pe autostrada 61. Găsi cheilesub scaunul şoferului, aşa că porni într-o plimbare prin fermele atât de bogate

Category:	Uncategorized.
Rating:
Upload Date:	03/24/2009
Copyright:	Attribution Non-commercial
Tags:	This document has no tags.

Documents

People