31 filamentele de actina

general: actina este cea mai abundenta proteina a citoscheletului (care mai contine si filamente intermediare si microtubuli). Filamentele de actina sunt formate prin polimerizarea monomerilor de actina si se organizeaza fie in fascicule fie in structuri tridimensionale cu proprietati de gel semisolid. 4 alfa (in muschi), 1 beta si 1 gamma (nemusculare) actina, gasite la toate eucariotele caracteristici: subtiri, flexibile, 7nm diametru si cativa micrometri lungime. Este o structura polara cu subunitati dispuse in alfa helix. Prezinta doua capete : minus (relativ inert) si plus (crestere rapida). asamblarea si dezasamblarea filamentelor asamblarea : monomerii de actina (actina G proteina globulara cu 375 AA) interactioneaza cap-coada cu alti 2 monomeri prin situsuri de legare prezente la extremitatile lor formand filamentele de actina (actina F). Formarea filamentelor are 3 etape: nucleatia, in care monomeri de actina-G agrega lent formand oligomeri scurti si instabili (cu un raport de nucleatie de concentratia actinei la cub), faza de crestere in care se aditioneaza monomeri la ambele capete si starea de echilibru . In faza de crestere, filamentele se pot cliva spontan formand noi centre de nucleatie. Starea de echilibru se atinge atunci cand concentratia actinei-G este egala cu cea a actinei-F. Ea se mentine prin inlocuirea continua a monomerilor de actina din citoplasma cu cei de la extremitatile filamentului. Masa filamentului nu se modifica, deoarece in acelasi timp se si adauga noi monomeri la filament. cresterea filamentului : concentratiile critice nu sunt identice la cele doua capete, astfel ca starea de echilibru se atinge mai rapid la unul dintre ele (capatul -). Acest fapt conduce la o crestere dinamica sub forma de covor rulant, in care monomerii de la subunitatea sunt adaugati la subunitatea +, care atunci cand vor disocia de la capatul + vor ajunge din nou la subunitatea -. Acest lucru se intampla deoarece la capatul ajunge actina G-ATP care dupa ce polimerizeaza se hidrolizeaza la G-ADP, slabind legatura polimerica. Monomerul G-ADP disociat se duce la capatul + unde se polimerizeaza fara hidroliza, stabilizand legatura inhibarea asamblarii : se face cu citocalazina care se leaga de extremitatea + si impiedica polimerizarea sau faloidina care se leaga la extremitatea si impiedica depolimerizarea organizarea filamentelor de actina in fascicule si retele

1. organizarea in fascicule : filamentele sunt legate strans prin proteine dispuse transversal. Exista doua subtipuri de fascicule de actina: fascicule aliniate paralel, legate de fimbrina,cu spatii mici intre ele, ce intra in structura microvililor si fascicule cu filamente distantate, legate de alfa-actinina, capabile de contractie, prezente in inelul contractil din finalul mitozei 2. organizarea in retele: filamentele sunt legate prin filamina, un dimer cu aspect de V flexibil ce formeaza o retea tridimensionala, legandu-se de actina prin capul aminoterminal.

32. filamente de miozina. Rolul microfilamentelor de actina in procesul de imbatranire celulara si apoptoza

1. Filamentele de miozina generalitati: miozina este o protenia cu rol de motor molecular, care transforma energia chimica in energie mecanica miozina II:prezenta in muschiul striat, este alcatuita din doua lanturi grele si doua perechi de lanturi usoare (una esentiala si una reglatoare). Capetele globulare ale lanturilor grele sunt capul miozinei. Aici se prind perechile de lanturi usoare care formeaza gatul miozinei. Coada miozinei e formata din cozile lanturilor grele, rasucite in alfa helix. Filamentele sunt formate prin asocierea a sute de molecule de miozina dispuse paralel si asociate prin cozile lor. comportamentul miozinei in contractie: in contractie se hidrolizeaza ATP si capul miozinei isi schimba conformatia. La inceputul ciclului capul miozinei adera strans la filamentul de actina (conformatie rigor). La legarea moleculei de ATP la o fanta opusa situsului de legare a actinei are loc schimbarea conformationala si miozina isi pierde afinitatea pentru actina. Inchiderea fantei din jurul ATP modifica din nou conformatia capului miozinei, care se deplaseaza de-a lungul filamentului pe o distanta de aprox. 5nm. Acum se hidrolizeaza ATP, dar ADP si P raman legati de capul miozinei. Capul miozinei se leaga slab de actina si se elibereaza fosfatul anorganic, miozina intarindu-si legatura cu actina. Totusi, eliberarea P elibereaza o forta ce determina rotirea capului miozinei cu 45 de grade. Rotirea capului impinge filamentele subtiri printre cele groase, spre capul sarcomerului. La sfarsitul ciclului miozina pierde ADP-ul si se leaga rigor de actina.

filamentele de miozina in celulele nemusculare : impreuna cu filamentele de actina, sunt prezente de-a lungul membranei plasmatice, unde formeaza fibrele de stress si centurile de aderenta.

33. proteinele asociate actinei (spun si din subiectul cu citoscheletul asociat membranei)

-rolul proteinelor asociate actinei este de a controla asamblarea si dezasamblarea filamentelor actinice, precum si lungimea lor timozina : este cea mai abundenta, de ea legandu-se monomerii de actina GADP, prevenind asamblarea lor in filament profilina : se leaga la monomerii de actina si blocheaza asamblarea lor, dar permite totusi schimbul ADP din monomeri cu ATP, favorizand asamblarea rapida a monomerilor G-ATP. Se poate asocia cu fosfolipide ale membranei plasmatice (PIP2) stimuland polimerizarea actinei, ca raspuns la semnale celulare proteinele de acoperire : impiedica depolimerizarea filamentului de actina. Ele sunt proteina capZ (se leaga la capatul + ; prezenta in banda Z a sarcomerului si la locul de ancorare a filamentelor actinice in membrana plasmatica a celulelor nemusculare ) si tropomodulina (se leaga la capatul -). gelsolina : fragmenteaza filamentul de actina si apoi se leaga la capatul + al acestuia, blocand elongarea. Activitatea ei poate fi stimulata de semnale ce cresc cantitatea de Ca2+. Se leaga la PIP2, asemanator profilinei

34. filamentele intermediare

proteinele constitutive : exista peste 50 de proteine diferite, organizate in 6 grupe, pe baza asemanarii secventelor lor de AA. Tipurile I si II sunt keratinele din celulele epiteliale. Ele pot fi de tip acid (I) sau bazic/neutru (II). Ambele tipuri pot fi moi (epitelii ce captusesc elemente interne) sau tari (par, unghii). In Tipul III se gasesc : vimentina (gasita in fibroblaste ; se ancoreaza pe membrana nucleara), desmina ( gasita in celulele musculare ; filamentele de desmina inconjoara discul Z si il leaga de discurile invecinate, apoi le aliniaza pe toate). Tipul IV include neurofilamentele care pot fi usoare, medii

sau grele. Tipul V include laminele nucleare A, B si C, care sunt componente ale invelisului nuclear. Tipul VI include nestina (prezenta in celulele stem ale SNC) asamblarea filamentelor: toate proteinele constitutive au un domeniu central alfa-helix (rol in asamblare), flancat de domeniile amino/carboxi-terminale (determina functiile specifice). Primul stadiu de asamblare este concretizat in formarea dimerilor (domeniile centrale a doua molecule se rasucesc). Al doilea stadiu il reprezinta momentul asocierii antiparalele (astfel ca filamentul va fi nepolar, avand ambele capete identice) a 2 dimeri pentru a forma un tetramer. Al treilea stadiu il reprezinta asamblarea tetramerilor pentru a forma protofilamente. Al patrulea stadiu il reprezinta asocierea a 8 protofilamente pentru a forma filamentul intermediar. organizare si roluri in celula : keratina si vimentina se asociaza invelisul nuclear, iar vimentina se ataseaza si de membrana plasmatica prin ankirina si spectrina stabilizand nucleul. Desmozomii contin filamente de keratina care se leaga de caderine (prot. transmembranare) prin proteine de atasare si mediaza contactul intre 2 celule adiacente. Hemidesmozomii contin keratina care prin integrine asigura contactul celulei cu substratul. Desmina conecteaza ansamblele act-mioz.

35. microvilii,stereocilii, cili, flageli

1. microvilii + stereocilii generalitati: microvilii sunt extensii permanente, digitiforme, ale membranei plasmatice. Sunt abundenti la celulele epiteliale implicate in absorbtie. formand la extremitatea lor apicala marginea in perie. stereocilii sunt forme specializate de microvili care detecteaza vibratiile sonore. organizarea microvililor: microvilii contin fascicule paralele cu 20-30 de filamente de actina, legate transversal si foarte strans de fimbrina sau vilina. Extremitatea + a filamentelor actinice este inserata intr-o proteina de acoperire, iar extremitatea este ancorata de spectrina care formeaza o retea terminala ce acopera filamentele intermediare. In lateral, actina este atasata de membrana plasmatica prin calmodulina, care leaga Ca2+ si se asociaza cu miozina I.

2. cilii + flagelii generalitati: cilii si flagelii sunt prelungiri ale membranei plasmatice formate din microtubuli, care determina miscarea anumitor tipuri de celule eucariote. Au un diametru de 0,25 micrometrii si lungimi intre 1o (cili) si 200 (flageli) micrometri. O mare cantitate se afla in mucoasa nazala si a trompei uterine. Cilii executa o miscare ordonata inainte-inapoi iar flagelii o miscare elicoidala. componente: Axonema este componenta libera, alcatuita din microtubuli si proteinele asociate. La exterior este acoperita de membrana plasmatica. Aranjamentul microtubulilor este caracteristic, 9+2, in care o pereche centrala este inconjurata de 9 dublete de microtubuli. Adiacent perechii centrale se afla teaca interna. Fiecare dublet exterior contine un microtubul complet A (13 protofilamente), de care se aseaza dineina axonemala si unul incomplet B (10-11 protofilamente). Ei se leaga prin nexina unul de celalalt si prin spite radiare de perechea centrala. organizare: Organizarea depinde de corpusculul bazal (structura cu 9 triplete microtubulare) in care se prind capetele ale cililor si flagelilor. Fiecare dublet de microtubuli externi din axonema rezulta din extensia a 2 microtubuli din tripletul corpusculului bazal miscare: Miscarile lor rezulta din alunecarea relativa a dubletelor de microtubuli externi unii printre altii, datorita dineinei axonemale, care se prinde prin doua brate de catre un microtubul adiacent celui pe care este fixata si permite bataia lor. Alunecarea bratelor de pe tubulul A pe tubulul B determina miscare spre extremitatea (spre baza). Miscarea necesita hidroliza ATP, data de formarea si ruperea succesiva a legaturilor dintre bratele dineinei si tubulul B.

27.Fazele fagocitozei Fagocitoza este o modalitate de hranire la protozoare, iar la om joaca rol important in procesele deaparare ale organismului. Pe aceasta cale sunt inglobate si apoi distruse bacterii, paraziti, substante straine,resturi celulare, celule degenerate sau imbatranite si cele maligne. Fagocitele, la om, sunt reprezentate de macrofage Si neutrofile . Ambele rezulta din celule precursoare aflate in maduva osoasa rosie si, dupa cesunt eliberate, circula in sange cateva zile, unde, macrofagele sunt reprezentate de monocite, iar leucocitele(polimorfonucleare cu granulatii neutrofile) reprezinta 60% din globulele albe din sange, dupa care trec

dinvase in tesuturi unde-si exercita functia fagocitara. Macrofagele sunt numite si histiocite.Fagocitele formeaza in organism un adevarat sistem fagocitar aflat sub control nervos si umoral.Acest sistem are componente mobile (celulele mobile circulante din sange) si componente sesilereprezentate de macrofage. Macrofagele se afla in splina, ganglioni limfatici, alveole pulmonare, pleura, peritoneu, iar la ficat deservesc celulele Kupffer . Functia fagocitelor de indepartare a celulelor batrane estecantitativ mai importanta decat cea de distrugere a microbilor. Astfel, macrofagele fagociteaza zilnic 10 11 globule rosii senescente (uzate). Inglobarea microbilor prin fagocitoza si distrugerea lor de catre lizozomieste ultima faza a luptei organismului cu infectia. Antibioticele nu distrug microbii ci impiedicamultiplicarea lor, acestia fiind distrusi dupa fagocitare. De obicei, microbii colonizeaza spatiul intersitial din tesut. spatiul intersitialdin tesut. Neutrofilele si alte fagocite sunt atrase chemostatic (se asaza pe peretele vaselor mici ce iriga peretele tesutului) apoi traverseaza peretele vaselor (venula postcapilara) si se deplaseaza la locul infectieiunde inglobeaza si distrug bacteriile. a)Chemotactismul Ca semnale de deplasare servesc componentele bacteriene. Proteinele serice amplifica raspunsulimun acestea fiind cunoscute de complement, apoi produse ale limfocitelor, limfochine, precum si factorieliberati de neutrofile. b)Recunoasterea si atasarea fagocitelor de particole. Prin recunoasterea receptorilor din membranele fagocitelor se recunosc liganzii de pe suprafata particolelor. Daca se indeparteaza acidul sialic de pe membrana eritrocitelor acestea ar fi rapid fagocitate desplina. De cele mai multe ori, in cazul bacteriilor, este necesara acoperirea lor cu anticorpi si/saucomplement pentru a putea fi fagocitate. Acest proces de modificare a suprafetei bacteriene pentru a puteafi fagocitate se numeste opsonizare. c)Inglobarea Se face prin pseudopode care inconjura particola inchizand-o intr-o vezicula din citoplasmanumita fagozom.

d)Distrugerea celulelor fagocitate si degradarea lor Se face dupa fuziunea fagozom cu un lizozom primar si formarea fagolizozomului.Un rol important in distrugerea celulelor fagocitate ii revine unei oxidaze din membrana ce ajungein cursul fagocitozei in membrana fagozomului. Lipsa oxidazei in boala genetica duce la aparitia inorganism a numeroase focare de infectie cu puroi, boala cronica granulomatoasa
32. Modalitati generice de control al unui canal ionic membranar -canalele ionice nu sunt deschise permanent, ele prezentand o poarta, care se deschide sub influenta fie a unui ligand, fie a unei diferente de voltaj

Dependenta de voltaj a canalelor -fluxul de ioni prin canale este dependent de stabilirea unui gradient ionic transmembranar, gradient format prin activitatea pompei Na+/K+, care mentine un gradient constant (diferit in functie de celula) intre fetele membranei (negativ pe fata interna si pozitiv pe fata externa) -datorita potentialului de repaus, canalele ionice de K+ sunt deschise, membrana fiind mai permeabila pentru K+ -la stimulare, membrana se hiperpolarizeaza, ajungand la valori apropiate de potentialul de echilibru pentru Na+ (+50mV), astfel ca se vor inchide canalele de Na+ si se vor deschide cele de K+, care va iesi din celula pentru a restabili potentialul negativ. K+ iese pana la stabilirea unui potential apropiat de valoarea lui de repaus (-75mV) si apoi se vor inchide

Dependenta de liganzi a canalelor -la butonii terminali, canalele dependente de voltaj vor introduce Ca+ in buton, eliberand acetilcolina -acetilcolina se leaga la receptorul specific (un receptor cu 5 subunitati: 2alfa, beta, gamma, delta), care isi va schimba conformatia pentru a elibera porul canalelor pentru Na+ si K+, care vor continua semnalul

44. Structura proteazomilor degradarea proteinelor mediate de ubiquitina -proteazomii reprezinta al 2lea compartiment celular al proteolizei -contine 2 compartimente majore: miezul si cele 2 capete -miezul este format din proteazomul 20S Structura: -format din multiple subunitati alfa si beta, care se dispun in 4 inele. Partea exterioara e formata de subunitatile alfa, iar cea interioara de subunitatile beta -cavitatea centrala are diametrul de 5nm si prezinta 4 constrictii interne care delimiteaza 3 cavitati: o cavitate centrala (delimitata de subunitatile beta; prezinta activitatea proteolitica) si 2 cavitati externe

Degradarea proteinelor mediate de ubiquitina -ubiquitina leaga proteinele de proteazomi, facilitand proteoliza -practic, proteinele trebuie sa ajunga in cavitatea centrala a proteazomului, unde se vor lega covalent de ubiquitina Rolurile ubiquitinei: directioneaza degradarea selectiva si coordonata a proteinelor anormale, controleaza transcriptia si transductia, controleaza ansamblarea proteazomilor si ribozomilor si refacerea ADN si a cromozomului Etapele actiunii ubiquitinei 1. Enzimele E1 si E2 activeaza ubiquitina, care va fi legata prin capetele Cterminale ale Gly de Cys ale enzimei E1, iar apoi de resturile Cys ale enzimei E2 2. Enzima E3 leaga ubiquitina la substratul proteic ce va fi proteolizat, legare ce se face la capatul amino al gruparilor Lys de pe substrat 45 + 46 + 47 Incluziunile lipidice, pigmentare si de glicogen; aspectul lor la M.O. si M.E.

Incluziunile lipidice

-pot aparea fie tranzitoriu, in celula hepatica postprandial, formand picaturi lipidice izolate, care cresc cu cresterea cantitatii de lipide ingerate. Dispar dupa cateva ore -pot aparea temporar, pe o durata de timp variabila, in celulele secretorii din glanda mamara. Dispar dupa lactatie -pot fi permanente, in adipocite (albe sau brune) Adipocitele albe: formeaza tesutul adipos alb ; au forma rotunjita sau poligonala (cand sunt grupate). Incluziunea lipidica este unica, uniloculara si ocupa intreaga citoplasma, care este impinsa spre periferia celulei Adipocitele brune: formeaza tesutul adipos brun, bine dezvoltat la nou-nascut. Persista la adul in regiunea interscapulara si inghinal; au forma rotunjita

Incluziunile de glicogen -sunt bogate in hepatocite si celulele musculare -la MO se observa prin coloratia carmin amoniacal Best, avand aspectul de plaja mai mult sau mai putin intinsa -la ME se observa niste bastonase particule alfa sau rozete particule beta Incluziuni pigmentare Melanina: pigment negru evident in epidermul pielii si in substanta neagra a SNC. avand la MO aspectul de fulg de nea Lipofuscina (pigmentul de uzura): observat pe masura avansarii in varsta a organismului, mai ales la miocardite si la celulele nervoase. Lipofuscina este defapt produsul nedigerat al unor reactii litice la nivel subcelular. Lipofuscina se acumuleaza in celulele adipoase, fiind responsabila pentru culoarea galbena a adipocitelor Hemosiderina: reziduu nedigerabil ramas dupa distrugerea hematiilor. Se evidentiaza prin colorarea cu albastru de Prusia

47.Organitele sintezei si secretiei celulare: ribozomii Sunt compartimente ultrastructurale cu aspect granulat. Au fost descrisi de Palade si de aceea se mainumesc si granulele lui Palade

. Au aspect de corpusculi sferoidali fiind densi la fluxul de electroni avandun diametru de 22nm si lungimea de 32nm. In prezenta unei concentratii crescute de Mg (peste 10 -3 ),ribozomii se unesc in grupuri numiti polimeri. Cand concentratia scade sub 10 -3 , ribozomii se descompun indoua subunitati, una mare si una mica.In celula vie concentratia ionilor este in permanenta schimbare astfel incat formele de prezentareale ribozomilor se afla intr-un echilibru dinamic dependent direct de concentratia hialoplasmei. Organizarea chimica a ribozomilor Ribozomii contin ARN si proteine in concetratii aproximativ egale. Mai contin, apa, ioni de Ca siMg. ARN-ul din structura ribozomilor se gaseste sub trei aspecte: propriu-zis, de transfer si mesager. Insubunitatea mare a ribozomilor, molecula de ARN contine 3500-5500 de nucleotide, iar cea mica esteformata din 1600-2500 de nucleotide.In ceea ce priveste organizarea macromoleculara a ARN-ului se considera ca 60% este organizatin structura dubluhelicoidala, iar 40% in structura simpla, monocatenara.Proteinele ribozomale sunt asemanatoare cu histonele nucleare avand o greutate moleculara micasi un continut crescut de aa bazici (arginina si lizina).In citoplasma celulara ribozomii se gasesc sub doua aspecte: liberi si atasati de citomembraneleRER sau de membrana invelisului nuclear. Subunitatile mari prin care ribozomii adera de citomembrane prezinta in portiunea lor centrala o zona electronotransparenta asemanatoare unui canalicul prin care setransporta proteine sintetizate din ribozomi la RER. Functiile ribozomilor Ribozomii reprezinta in celula suportul morfo-chimic al biosintezei proteinelor celulare.Ribozomii liberi sintetizeaza proteinele de structura proprii celulei in care se gasesc si care urmeaza sa fiefolosite pentru construirea de noi structuri citoplasmatice.Ribozomii atasati sunt implicati in procesele de sinteza ale proteinelor de export destinate sintezeicelulare (glande endo- si exocrine