Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Buzau

ADHD si tulburarile de comportament

Profesor: Manu Alina Laura Clasa: a-III-a

CUPRINS

1. Definire si clasificare 2. Cauze ale aparitiei ADHD 3. Tulburari de comportament asociate ADHD 4. ADHD la copil si adolescent 5. Evoluia la adult a tulburrii de deficit de atenie i hiperactivitate 6. Modalitati de educare si interventie terapeutica in ADHD 7. Cazuri 8. Bibliografie

ADHD si tulburarile de comportament

1. Definire si clasificare

Tulburarea hiperkinetic cu deficit de atentie (ADHD) este una dintre cele mai frecvente tulburri ale copilului depistat de psihologi, pediatri, neurologi i psihiatri. ADHD e caracterizat prin persistena unui anumit tip de comportament peste 6 luni, n care este prezent triada simptomatic: dificulti de atenie, impulsivitate i hiperactivitate. Tulburarea de hiperactivitate/deficit de atenie (ADHD) reprezint un sindrom clinic definit, care se caracterizeaz prin limitarea inadecvat pentru vrst a ateniei asociat, de cele mai multe ori, cu impulsivitate i hiperactivitate. Este un sindrom definit n totalitate prin comportament, fr s existe un marker biologic specific. De-a lungul timpului, ADHD a cunoscut diferite modificri de terminologie (disfuncie cerebral minim, sindrom hiperkinetic, tulburare cu defect de atenie, etc.). n prezent, Manualul de diagnostic i statistic a tulburrilor mentale, ediia a IV-a, revizuit (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, DSM-IV-RT) clasific tulburarea hiperactivitate/deficit de atenie (ADHD) n mai multe categorii (tipul predominant neatent, tipul predominant hiperactiv-impulsiv, tipul combinat i un ADHD fr alt specificare). Incidena ADHD la copiii colari este estimat ntre 3-7% (SUA), cu variaii cuprinse ntre 1 i 10% (Germania). Aceste variaii se datoreaz diferenelor n ceea ce privesc criteriile de diagnostic i modul de aplicare al acestora n diferite areale geografice. ADHD are o prevalen crescut, un puternic impact personal i social i deseori este asociat cu alte tulburri de dezvoltare sau psihiatrice. La copil, ADHD se regsete mai frecvent la sexul masculin, sex ratio fiind de 3-6:1. Diferena dintre sexe are o mare importan. Fetele diagnosticate cu ADHD sunt afectate mai mult din punct de vedere cognitiv sau al ateniei comparativ cu bieii la care domin componenta hiperactiv/impulsiv. Studiile clinice ntreprinse au demonstrat c tipul combinat de ADHD (tulburri de atenie, hiperactivitate, impulsivitate) predomin comparativ cu tipul cu tulburri de atenie, raportul fiind de 2,4:1. ADHD recunoate numeroase etiologii. Factorii genetici, leziunile/anomaliile cerebrale (anomaliile lobilor centrali i a ganglionilor bazali), disfunciile neurotransmitorilor (dopamina, norepinefrina), joac un rol important n originea ADHD, n timp ce o multitudine de factori de mediu joac un rol esenial n expresivitatea acestui sindrom. Cunoaterea acestei entiti pentru medicul pediatru este important. Deseori acesta reprezint un element cheie n ceea ce privete identificarea copiilor cu ADHD, orientarea acestora n serviciile de psihiatrie pediatric, contribuind la evaluarea clinic i terapeutic a acestor pacieni.

Criteriile de diagnosticare ale subtipurilor ADHD-ului: 1. Subtipul predominant neatent (ADD) in care 6 (sau mai multe) dintre cele 9 simptome de pe scala de ,,neatentie persista cel putin 6 luni: adesea nu reuseste sa-si mentina atentia sustinuta asupra detaliilor frecvent nu reuseste sa-si mentina atentia asupra sarcinilor sau in activitatile de loisir adesea pare a nu asculta ce i se spune are dificultati in a urma instructiunile si cerintele unei sarcini, astfel nu reuseste sa ajunga la rezultatul final intr-o problema adesea intampina dificultati in organizarea sarcinilor si activitatilor frecvent evita sarcinile, care necesita atentie sustinuta 2. Subtipul predominant hiperactiv-impulsiv (H/I) in care sunt prezente si persista pentru cel putin 6 luni, 6 (sau mai multe) dintre cele 9 simptome de pe scala de ,,hiperactivitateimpulsivitate: adesea da din maini sau din picioare sau se foieste pe scaun (la adolesceneti poate fi limitat la sentimentul subiectiv de neliniste) are dificultati in a ramane asezat cand i se cere sa faca astfel de multe ori se angajeaza in activitati periculaoare corporal, fara a lua in considerare consecintele posibile (nu cu scopul de a da emotii), de exemplu alearga pe strada fara a fi atent adesea are dificultati in a se juca linistit pare a fi tot timpul pe picior de plecare frecvent vorbeste excesiv de mult adesea raspunde inainte ca intrebarea sa fie complet formulata de cele mai multe ori are dificultati in a-si astepta randul in jocuri sau in situatii de grup frecvent intrerupe sau deranjeaza pe ceilalti in activitatile sau discutiile lor 3. Subtipul combinat (CT) in care sunt prezente pentru cel putin 6 luni 6 dintre simptomele de pe ambele scale (DSM IV). Forme de tulburari comportamentale: ADHD -; Attention Deficit/ Hyperactivity Desorder (termentul apare pentru prima data in DSM IV) Tulburarile de comportament asociate ADHD: 1.Tulburarile de conduita (CD) 2. Tulburari opozitionist-sfidatoare (ODD) Cauzele tulburarilor de comportament: Interne: la nivel cerebral Externe: factorii psihogeni (stilul parental autoritar, indiferent, supraprotector rejectiv sau punitiv), factorii nepsihogeni (traumatisme craniene, intoxicatii cu diferite substante). Mixte

Simptomele ADHD-ului includ niveluri diferite de neatentie, hiperactivitate si impulsivitate. Neatentia se refera la neglijenta, dificultate in mentinerea sustinuta a atentiei, probleme in a asculta persoana care i se adreseaza, in a termina o sarcina inceputa, in a-si organiza activitatea, evitarea activitatilor care necesita atentie sustinuta, probleme in a pune obiectele la locul lor, distrabilitate si tendinta de a uita ce are de facut. Hiperactivitatea se manifesta ca neastampar, inabilitatea de a sta jos timp indelungat, miscari excesive (pare mereu pe picior de plecare), probleme in a pastra linistea cand este angajat intr-o activitate. Impulsivitatea se manifesta prin comportamente precum: a raspunde inainte de a se termina de pus intrebarea, dificultati in a astepta ceva, intreruperea altora intr-o conversatie sau activitate

2. Cauze ale aparitiei ADHD

Cauzele acestei tulburari sunt de natura biologica (disfunctii ale sistemului nervos), dar manifestarea si evolutia ei este influentata de factorii de mediu (evenimentele de viata stresante, relatiile interpersonale). Tulburarea este mai frecventa la baieti si debuteaza inainte de 7 ani, familia sesizand simptomele evidente ale tulburarii. Diagnosticul se precizeaza frecvent la varsta scolara, copilul fiind supus unei observatii atente in mediul familial si scolar. Manifestarile se mentin in copilarie. In perioada pubertatii intensitatea simptomelor se diminueaza, iar la varsta adulta, o treime dintre copii vor continua sa manifeste tulburarea. Este dificil a da un prognostic favorabil evolutiei tulburarii, deoarece in timp pot apare diverse complicatii: tulburari de comportament (agresivitate,opozitionism, crize de furie), dificultati in plan social si scolar (esec, abandon scolar). Intensitatea simptomelor e variabila si antreneaza o deteriorare mai mult sau mai putin severa in viata familiala, scolara, profesionala (afectand si relationarea sociala). Copilul hiperactiv "saboteaza" masurile educationale, fiind tentat sa nu respecte normele legale si sociale, regulile si instructiunile, mai ales daca nu este supravegheat. Nu e de mirare ca parintele este epuizat, furios, speriat, deznadajduit, coplesit. Tratarea tulburarii necesita o abordare multidisciplinara: parinti, profesori, medici pediatri, psihiatri(pentru diagnosticarea tulburarii), psihologi etc. Neintelegand ce se intampla si avand convingerea ca au un "copil-belea" care se opune voit a fi disciplinat, multi parinti isi pierd rabdarea, devenind amenintatori, tensionati, excesiv de autoritari, dezamagiti, nervosi. Rezultatul este ca intra in conflict cu copilul, diminuandu-i si mai mult acestuia stima de sine. Sentimentul ca esti un copil-problema, detestat, respins, neacceptat, genereaza o traire de culpabilitate cronica ce se manifesta prin comportamente autodistructive. Un copil caruia i se cere prea mult (a fi la fel de rezonabil ca un adult, cel mai bun la invatatura, cel mai disciplinat), va avea tot timpul impresia ca nu este la inaltime. Daca mai are si frati "model", el va fi strivit de imaginea de "oaie neagra" a familiei. Relatia parinte-copil se deterioreaza. Condiii Coexistente: Disabiliti de nvare 25% - 30% din copiii cu ADHD au disabiliti de nvare. n ciuda inteligenei normale sau chiar superioare, ADHD este adesea sub nivelul ateptat privind nvarea. ncepnd cu adolescena o treime din copii cu ADHD au pierdut cel puin un an de coal.

Probleme de Vorbire i Limbaj Muli dintre copiii cu ADHD au tulburri de limbaj, mai ales legat de expresivitatea limbajului. Ei pot avea un vocabular limitat, dificulti de gsire a cuvintelor i o gramatic srac. Unii psihologi simt c dezvoltarea limbajului este de asemenea legat de dezvoltarea autocontrolului, copilul folosind limbajul interior pentru a-i monitoriza comportamentul. Tulburri Psihiatrice ntre 50% i 65% din copiii cu ADHD au cel puin o tulburare psihiatric adiional. Diagnosticul adiional include frecvent tulburarea opoziional refractar i tulburarea de conduit. Cele mai mari riscuri pentru cei care dezvolt serioase comportamente antisociale pe parcursul adolescenei sunt pentru aceia care provin din familii disfuncionale implicnd alcoolism, abuz de droguri i violen. Probleme legate de stima sczut de sine sunt comune pentru 25% - 33% din copiii cu ADHD care experimenteaz cel puin un episod de depresie major n timpul anilor copilriei. Tulburrile anxioase rezultnd din temeri i ngrijorri afecteaz pn la 25% din copii cu ADHD.

3. Tulburari de comportament asociate ADHD

Cele mai frecvente tulburari asociate sunt cele de conduita (CD) si opoziionistsfidatoare (ODD). Tulburarile de conduita (CD) si poziionist-sfidatoare (ODD) par sa fie mai frecvent asociate la subtipul Combinat si Hiperactiv/Impulsiv (Smalley, 2000). La aproximativ 30% din cazurile cu ADHD (in special la cei cu tulburare asociata de conduitaCD), tulburarea se poate dezvolta in CD sau abuz de substante (SUD). Cei mai multi dintre copiii cu CD au un trecut de ODD, iar indivizii cu CD si cei cu tulburare de personalitate de tip antisocial (APD) sunt mai expusi la abuz de substante, dar si alte categorii de indivizi care prezinta scoruri ridicate la trasatura de personalitate ,,cautarea noului. Exista doua tipuri de tulburari de conduita: Tipul 1 caracterizat de agresivitate afectiva necontrolata si presupune depresie si anormalitati in functionarea serotonergica, iar Tipul 2 este caracterizat prin ,,agresivitate rece si se dezvolta la adult in personalitate antisociala. Tulburarile de conduita sunt relationate cu ADHD cu care impart acelasi polimorfism genetic, dar presupun si un polimorfism al genei receptorului de serotonina. S-a dovedit existenta unei asociatii intre comportamentul agresiv si disfunctia serotonergica la pacienii diacnosticati pe Axa 1 a DSM-IV cu forme medii de comportament agresiv (Stanley si colaboratorii, 2000). Studii ulterioare au evidentiat faptul ca o functionare redusa a sistemului serotonergic desi este caracteristica indivizilor ce manifesta comportament agresiv, auto-agresiv, tulburare de tip bordeline si abuz de alcool, este raspunzatoare de componenta impulsiva, si nu de comportamentul agresiv in sine. Agresivitatea este relationata concentratii ridicate de testosteron si scazute de cortizol (Dolan si colaboratorii, 2001).

4. ADHD la copil si adolescent

ADHD este una din cele mai frecvente tulburari de comportament din copilarie si adolescenta, cuprinzand intre 5-10% din populatie.

Este cea mai frecvent tulburare psihiatric la copii colari, prevalena bolii fiind ns foarte variabil n diferite studii, fiind raportat ntre 4% i 12%. Diferitele prevalene citate n literatur se datoreaz pe de o parte modificrii criteriilor de diagnostic de-a lungul timpului, iar pe de alt parte utilizrii inconstante a criteriilor de diagnostic DSM-IV de ctre medici. Diagnosticul de THDA necesit respectarea unui protocol riguros, nsoit de un diagnostic diferenial impecabil, ceea ce variaz n limite foarte largi de la centru la centru n funcie de gradul de informare a personalului medical. La rndul lor, prinii i personalul din nvmnt implicat n completarea chestionarelor pot avea percepii diferite asupra a ceea ce este normal pentru un copil, inducnd un grad mare de subiectivism n stabilirea diagnosticului. Nu n ultimul rnd, pediatrul se poate vedea confruntat cu receptarea eronat de ctre prini a diagnosticului, pe baza a variate mituri rspndite n mass-media, ducnd adesea la refuzul diagnosticului i ntrzierea iniierii msurilor terapeutice. n alte ri, informarea mai bun a medicilor de familie i a pediatrilor n ceea ce privete THDA a dus la creterea adresabilitii catre medicul psihiatru. Recunoaterea ct mai timpurie, evaluarea i debutul prompt al terapiei, pot duce la o ameliorare educaional i psihosocial a pacientului. Studiul asupra tratamentului multimodal la copii cu ADHD a artat c terapia comportamental aplicat intensiv nu a fost la fel de eficient ca tratamentul medicamentos n ameliorarea ateniei. Totusi, combinaia celor dou metode a dus la rezultate mult mai bune n ceea ce privete simptomele de hiperactivitate i impulsivitate fa de cele dou tratamente aplicate separat. Majoritatea ghidurilor practice de tratament susin utilizarea interveniilor psihologice ca abordare terapeutic de prima linie, fie singure, fie n asociere cu farmacoterapie. Mai nou, exist opinii conform crora terapia comportamental nu trebuie recomandat de rutin la cazurile de ADHD necomplicate, ci doar n familiile cu relaii conflictuale ntre membrii sau la copiii cu afeciuni mentale coexistente. Prinii i profesorii trebuie s joace rolul lobului frontal accesoriu, lor li se cere timp, energie i rbdare pentru a menine o strict consecven i structur n viaa copilului cu ADHD. Terapia medicamentoas este deseori indicat n ADHD. Medicamentele folosite sunt grupate n dou categorii majore stimulante i nonstimulante. Ghidurile curente ale Academiei Americane de Pediatrie recomand stimulantele drept medicaie de prima intenie. Metilfenidatul sau dextroamfetaminele. Exist numeroase preparate care difer ntre ele prin durata de aciune i modul de eliberare a substanei active. La cei care nu rspund la stimulante sau prezint intolerana sau reacii adverse intolerabile se pot recomanda nonstimulantele ca Atomoxetine, un inhibitor selectiv de recaptare a norarenalinei, Bupropion, antidepresive triciclice ca Imipramina i Desipramina, antagonisti alfa 2 adrenergici, numeroase avnd utilizare limitat de eficien mai slab sau reaciile adverse. O serie de terapii mai mult sau mai puin mediatizate nu i-au dovedit eficiena n ADHD, motiv pentru care nu sunt recomandate (dieta, neurofeedback, terapie chelatoare sau antifungic, tratamentul cu suplimente mari de vitamine).

Informaiile recente legate de farmacogenomic, nelegerea bazei genetice a ADHD i cunoaterea modului n care anumite medicamente afecteaz sistemul nervos central vor face posibil selectarea eficient n viitor a terapiei corespunzatoare n funcie de genele diferite implicate n fenotipul ADHD. Tratamentul cel mai eficient este abordarea multimodal. Conform cu ghidurile practice, aceasta const n psihoeducaie (prini, familii i profesori), de asemenea terapiile specifice (terapia familiei cnd familia este dezorganizat, terapia individual sau terapia de grup concentrat asupra contactului social i stimei de sine a copilului hiperkinetic, antrenarea abilitilor sociale - concentrate mai mult pe comportamentul sfidtor, programe de instruire a adolescenior i adulilor, de instruire a prinilor intite ctre corectarea comportamentului sfidtor) i n final farmacoterapie. Avnd n vedere frecvena cu care medicii de familie, pediatrii, medicii colari i pedopsihiatrii se confrunt cu pacieni prezentnd diverse grade de instabilitate comportamental i deficit atenional, precum i problematica divers pe care o ridic un copil etichetat ca neatent, neasculttor, indisciplinat, impulsiv, nerbdtor, dezordonat de ctre prini, educatori sau ceilali copii, autorii i propun o sistematizare a elementelor de evaluare, diagnostic i tratament n tulburarea hiperkinetic cu deficit de atenie, n vederea demersului clinic pe baza unor protocoale standardizate.

5. Evoluia la adult a tulburrii de deficit de atenie i hiperactivitate

Starile de neliniste patologica au fost diagnosticate la copii de mai bine de un secol. La adulti acest diagnostic nu s-;a folosit insa inainte de mijlocul anilor 70. La multi dintre copiii care au supravietuit pandemiei de encefalita letargica (von Economo) din anii 20 au persistat sechele de hiperactivitate, impulsivitate, agresivitate, incoordonare si retardare mintala. La adulti sechelele respective au inclus tremor marcat, neliniste patologica si akatizie. Considerate un fel de disfunctie cerebrala minima, aceste complexe simptomatologice au facut legatura cu tabloul clinic al copiilor cu ADHD si, prin faptul ca, la pacientii respectivi, s-au demonstrat leziuni ale unor zone cerebrale bogate in dopamina, au aratat ca leziunile structurale pot sa dea nastere la simptome de neliniste, inatentie si distractibilitate, cu perturbari consecutive ale comportamentului. Acest tip de tulburare se refera la raspunsurile comportamentale sau emotionale diferite de normele culturale, sociale corespunzatoare varstei, grupului de apartenenta si care influenteaza negativ relatiile sociale, activitatea la clasa, comportamentul acasa si/sau in alte medii (scolar, loc de munca). Prezena unor niveluri maladaptative de neatenie hiperactivitate i impulsivitate, cu debut nainte de 7 ani i consecine serioase asupra achiziiilor cognitive activitii sociale colare i ocupaionale corespunztoare vrstei copilului ridic probleme diagnostice de ADHD. Dei manifestrile clinice sunt polimorfe i ntr-o dinamic permanent pe masur creterii copilului nucleul simptomatologiei pare s se cronicizeze el fiind prezent ntr-un procent ridicat (60-80%) i n perioada de adolescen.

Studiile care urmresc evoluia ADHD la adult dei puine au demonstrat c o treime din cazuri prezint simptome i n aceast perioad. Cu toat prezena condiiilor diagnostice aceast categorie nosografic nu exist ca atare n patologia adultului. Studiile longitudinale consemneaz riscul crescut al ADHD pentru patologia psihiatric la adult (n special pentru tulburarea de personalitate antisocial i abuzul de substane). McArdle (2004) consider ca majoritatea cazurilor de ADHD nerezolvate la copii sunt redefinite ca personalitate antisocial la adult. In patologia adultului simptomele specifice ADHD pot fi regsite i n alte tulburri de personalitate (borderline histrionica) dar i n tulburrile cronice de dispoziie. Importana predictiv a ADHD pentru patologia psihiatric a adultului demonstreaz importana dezvoltrii i implementrii unor planuri coerente de depistare precoce i intervenie terapeutic rapid i eficiena pentru a limita consecinele.

6. Modalitati de educare si interventie terapeutica in ADHD

Deficitul de atenie i hiperactivitate (ADHD) constituie cea mai recent etichet a persoanelor caracterizate ca avnd deficite reale de atenie, impulsivitate i hiperactivitate. Exist mai multe principii utile pentru prinii i dasclii care se ocup de educaia copiilor cu ADHD : 1) Dai copilului ntriri imediate; 2) Oferii copilului feedback-uri ct mai frecvente; 3) ncurajai i oferii copilului recompense ct mai mari; 4) Stimulai nainte de a pedepsi; 5) Organizai-i timpul atunci cnd considerati c e necesar. Oferii informaii utile n locul de desfurare a activitilor. 6) Oferii-i o surs de motivaie extern; 7) Planificai dinainte situaiile problem; 8) Nu individualizai sau personalizai tulburarea copilului; 9) Practicai iertarea; 10) Reducei rivalitile ntre prieteni. Muli copii hiperactivi sau cu comportamente agresive au i probleme emoionale: anxietate, lipsa ncrederii n sine, nesiguran. n cazul acestor copii, terapia individual este util n diminuarea tulburrilor emoionale. Se mai pot practica i alte forme de terapie: terapia motorie, ergoterapia, terapia prin joc, terapia de familie, metode de relaxare ( training autogen , etc. ).

7. Cazuri
Cazul 1 Pe parcursul internrii Biancai, sub tratament medicamentos i psihoterapie la Clinica de Psihiatrie Pediatrica Cluj-Napoca, s-a observat o ameliorare a comportamentului, a impulsivitii, dar boala mamei (tulburare bipolar) nu a permis continuarea dup externare a programului de recompense i pedepse, i nici implementarea acestuia n coal. Astfel, din cauza aplicrii defectuoase a strategiei de intervenie multidisciplinar s-a ajuns din nou la eliminare colar. Cazul 2 Mihai, 9 ani, a mers la consultatie pentru ca parintii, care se obisnuisera cu energia lui debordanta si cu graba in care obisnuia sa faca totul, au observat la un moment dat ca el avea perioade in care nu facea absolut nimic si nu avea deloc energie. Aceasta polaritate era evidenta si in comportament, el avand momente de calm care alternau cu crize de enervare. Pe masura ce Mihai obosea el devenea si mai energizat si nerabdator, devenind aproape imposibil sa te mai poti intelege cu el. In asemenea momente el sarea la bataie daca il contrazicea cineva, lovind fara remuscare parintii, fratele mai mic sau colegii. Daca se supara chiar pentru un fleac, "te tinea minte" multa vreme, ceea ce este neobisnuit la copii si multe probleme izvorau din gelozia fata de fratele lui. La scoala agitatia il impiedica sa se concentreze si el uita cuvinte, concepte sau ce tocmai vroia sa spuna. Mihai avea multe frici, de a fi singur in intuneric, de monstri, fantome, hoti, de lac sau mare si de broaste. El racea usor si luase multe antibiotice pentru otite, avea un ten palid cu pielea foarte grasa si era un pic ragusit. Ii placeau mult pestele si sucul de portocale care parea ca-i scade si mai mult puterea de concentrare. Dupa remediul homeopat Medorrhinum parintii au ramas uimiti cand au observat ca Mihai a devenit "rezonabil, rational si intelegator", nu l-a mai lovit pe fratele lui si ca atunci cand era furios s-a putut discuta cu el; nivelul de energie si puterea de concentrare nu au mai fluctuat si au inceput sa se apropie de valori "obisnuite". Cea mai neasteptata realizare li s-a parut cand dupa cateva luni de tratament Mihai a parut sa nu mai aiba vocea ragusita. Cazul 3 Paul, a mers la cabinet pentru o agitatie care il impiedica sa stea nemiscat si o dorinta constanta de a atinge totul in camera. Desi avea 7 ani, el facea greseli de scris si chiar in vorbire, inversand sau omitand litere si folosind cuvinte sau numere gresite. Sa-si faca lectiile era cea mai mare problema, intotdeauna le amana cat se putea si aceasta nu din motive de lene ci pentru ca avea o teama ca nu le va face bine care izvora din lipsa de incredere in el. El nu avea niciodata rabdare sa citeasca ceea ce a scris ca sa corecteze. Paul avea o obstructie nazala cronica si-si plimba constant limba peste buzele care erau crapate si rosii. Fricile lui erau sa nu faca greseli, de straini si situatii noi in care el se simtea prea slab si toate acestea erau simtite in stomac. Cu strainii Paul era timid insa acasa se transforma intr-un mic tiran,

nerabdator, dificil de multumit si iritabil. Apetitul lui Paul era prea bun, el mancand prea mult si prea repede si avand o dorinta exagerata pentru dulciuri. Dupa remediul homeopat Lycopodium, Paul a deveni mai "intelegator" in special in problema lectiilor, mai linistit, rabdator si parintii au observat ca era mult mai confident. Problemele digestive si nasul s-au rezolvat si nu au mai revenit Desi homeopatia poate sa nu lucreze pentru oricine, majoritatea pacientilor devin mult mai putin agresivi si violenti si mult mai usor de suportat. Ei incep sa poata sa faca fata situatiilor stresante, frustrarilor si sa accepte cand parintii sau profesorii le spun Nu.

8. Bibliografie
1. Dragos Carneci ; Demascarea Secolului; Ce face Creierul din noi?, 2004 2. D.S.M - IV -; TR (Manual de diagnostica si statistica a tulburarilor mentale), Ed. Asociatiei Psihiatrilor Liberi din Romania, 2000 3. S.L. Smalley; Attention deficit-hyperctivity disorder, Ed. Elsonline, 2000 4. B. Stanley, A. Molcho, M. Stanley, R. Winchel, M.J. Gameroff, B. Parsons, J.J. Mann; Association of agressive behavior with altered serotonergic function in patients who are not suicidal, in American Journal of Psychiatry, 157, 2000, p. 609-614. 5. M. Dolan; Relationship between 5-HT function and impulsivity and aggression in male offenders with personality disorders, in The Bristish Journal of Psychiatry, 178, 2001, p. 352-359.