Biogeografie

Biogeografia sau geografia vietii a aparut ca stiinta limitrofa intre

biologie si geografie.Cel care i-a pus bazele a fost Charles
Darwin.
Biogeografia tinde sa stabileasca raporturile care exista intre
populatiile vegetale si animale cu celelalte fenomene si procese
care au loc in cadrul celorlalte invelisuri terestre.
Biogeografia imbratiseaza un domeniu vast de probleme din
care se pot desprinde 3 marii directii de cercetare in domeniul
lumii vegetale si animale :
 ecologia
 corologia
 biocenologia
Ecologia studiaza relatiile care se stabilesc intre organismele vii
si mediul inconjurator al acestora respectiv raporturile de
interactiune si de influenta reciproca existente intre organisme si
mediu.
Corologia se ocupa cu studiul raspandirii diferitelor specii,
genuri sau familii de organisme animale si vegetale, cu spatiul
pe care il ocupa si cu modul in care pamantul este regionat
floristic si faunistic.
Biocenologia este partea biogeografiei care se ocupa cu studiul
asociatiilor vegetale si animale privite sub diferite aspecte :
organizare, componenta taxonomica, dinamica si repartitie pe
suprafata globului.
Biogeografia(dupa R.Calinescu) este ramura geografiei care
studiaza arile de repartitie a organismelor vii, modul in care
organismele isi extind/restrang aceste arii, de asemenea
studiaza factorii mediului ambiant si felul in care acestia
actioneaza asupra organismelor si mai studiaza modul in care
se asociaza fiintele vii pe suprafata terestra generand
regionarea floristica si faunistica a globului.
Taxonomia este ramura biologiei care are ca obiect de studiu
clasificarea ierarhica a organismelor vii in functie de originea lor
si de gradul de inrudire dintre acestea.
Unitatile de clasificare se numesc unitati taxonomice sau
sistematice sau taxoni.Aceste unitati sunt :
specia – cea mai mica unitate de clasificare
genul
familia
ordinul
clasa
increngatura
Biocenoza este ansamblul format din totalitatea populatiilor
vegetale si animale care traiesc intr-un mediu cu caractere
relativ omogene.Este formata din :
• fitocenoza – totalitatea speciilor vegetale dintr-un teritoriu
• zoocenoza – totalitatea speciilor animale dintr-un teritoriu
Mediul de viata al unei biocenoze este biotopul.
Ansamblul dintre biotop si biocenoza formeaza ecosistemul.
Flora este totalitatea speciilor de planta dpv taxonomic.
Vegetatia este totalitatea speciilor de plante care prezinta
adaptari fata de aceleasi conditii de mediu.

Limitele biosferei
Materia vie este inegal distribuita pe suprafata terestra, astfel ca
regiuni intinse ale ale continentelor sunt sarace in organisme
vii : largul marii sau oceanelor, adancimile oceanului planetar,
domeniile aride.
Dar exista regiuni ale globului in care viata are mare
concentrare : in oceane in zona recifurilor coraligene, in delte, in
estuare, platforma continentala, in padurile ecuatoriale.

Limitele biosferei in atmosfera

Frontiera superioara a biosferei in atmosfera este conditionata
de intensitatea critica a radiatiei solare dincolo de care nu mai
poate exista viata.Intensitatea corespunde cu inaltimea de 25-
30 km.Densitatea cea mai mare a organismelor vii este instratul
inferior al acesteia in troposfera inferioara(50-70 m).

Limitele biosferei in hidrosfera

Aici viata ajunge pana la cele mai mari adancimi oceanice adica
peste 11 000 m.Limita regnului vegetal este pana la 400 m,
exceptie facand bacteriile anaerobe.Limita regnului animal este
pana la peste 1000 m adancime.

Limitele biosferei in litosfera

Aici se pare ca frontiera inferioara a biosferei ajunge pana la
cea mai profunda zona a paturii sedimentare.Este o limita
teoretica intrucat din cauza absentei fisurilor deschise si hranei
este rar atinsa.In principiu microorganismele pot patrunde in
adancurile litosferei pana unde patrund si capilarele
acvifere(resursele de apa).

O.B.A(orizontul bioactiv) este un strat superficial bogat in

substante organice in care se dezvolta sistemul radicular al
plantelor.

Organizarea generala a biosferei

Sistemul biosferei este pe baza de feedback(preluare de
substanta si producere de energie).Sunt 2 tipuri de ierarhie la
nivelul biosferei :
 individuala – care cuprinde toate sistemele din interiorul unui
organism : celula, tesut, organe, organism
 supraindividuala – care cuprinde : individul, populatia,
biocenoza, biomul, biosfera

Factorii de mediu
Categorii de factori :
 factori abiotici care pot fi : de natura climatica,
geomorfologica sau edafici
 factorii biotici care se concretizeaza in ansamblul relatiilor
care se stabilesc intre organismele vii : relatii
fitogene(planta-planta), relatii zoogene(animal-animal) si
relatii biogene(planta-animal)
 factorul antropic se concretizeaza prin actiuni voluntare,
involuntare ale societatii omenesti cu impact asupra
organismelor
Factorii abiotici

Influenta luminii asupra organismelor vii

Lumina influenteaza speciile vegetale si animale : influenteaza
raspandirea, influenteaza procesele metabolice din viata
plantelor si animalelor, influenteaza bioritmul speciilor si anumite
functii(nutritie, reproducere).

Influenta luminii asupra plantelor

Cantitatea de lumina difera, variind in functie de procesele
atmosferice.
Procese fiziologice influentate de lumina :
• procesul de asimilatie clorofiliana(fotosinteza)
Majoritatea plantelor verzi pt a realiza fotosinteza au
nevoie de lumina, exceptiile fiind reprezentate de
ciuperci, bacterii, unele plante superioare parazite sau
carnivore
• evacotranspiratia care asigura circulatia substantelor
minerale nutritive de la radacina la frunza si se
materializeaza prin eliminarea de catre planta a apei din sol
si acest proces creste dp cu lumina

Adaptari ale speciilor vegetale fata de intensitatea luminii :

- cresterea si forma plantelor
- coloramentul arborilor
- competitia pt lumina

Dupa lumina sunt mai multe categorii de plante(plante

indicatoare de lumina) :
o plante fotofile(heliofile sau eurifote) adaptate la
intensitatea mare a luminii si sunt specifice mediilor de
tundra, stepa, preerie, pampas, deserturi, stratul superior
al padurilor si versantilor cu expunere S, S-V, E
o plante heliosciofile care suporta o usoara
umbrire(semiumbra)
 o plante ombrofile(sciofile sau fotofobe) care sunt in stratul
inferior al padurilor tropicale umede, versantii umbriti sau
in pesteri

Influenta luminii asupra animalelor :

 asupra coloritului
 asupra ritmului activitatii
 asupra bioritmurilor zilnice si sezoniere care duc la
diapauza insectelor, reproducerea pasarilor, a
mamiferelor, migratia, hibernarea

Adaptari ale animalelor in conditii diferite de iluminare :

 homocromia permanenta care este capacitatea
organosmelor de a copia culoarea mediului de viata
 culoarea de avertizare care reprezinta schimbarea
aspectului coloristic in functie de situatie

Dupa lumina sunt :

 animale fotofile
 animale ombrofile

Influenta temperaturii asupra organismelor vii

Limitele de toleranta ale organismelor fata de temperatura

Exista un ecart termic pe care majoritatea organismelor il
suporta intre 0 si 50 grade Celsius.

Dupa gradul de adaptabilitate la variatiile de temperatura

organismele se clasifica in :
 organisme euriterme – care suporta variatii de temperatura
 organisme stenoterme – care nu suporta variatii
Dupa capacitatea de a regla temperatura corpului in functie de
mediul ambiant sunt :
 organisme poikiloterme
 organisme homeoterme

Adaptari ale planteor fata de temperaturile scazute :

  dispunerea ramurilor pe sol rezultand formatiuni vegetale
pitice pt a conserva energie
 cresterea plantelor sub forma de pernite(covor)
 formarea tulpinilor si ramurilor in sol, la suprafata aparand
numai frunzele si florile
 trecerea sezonului nefavorabil/calduros sub forma de
seminte, bulbi sau tuberculi
 piederea frunzelor

Adaptari ale animalelor :

 dezvoltarea unui strat de blana gros
 acumularea de tesut adipos sub piele
 aglutinarea indivizilor unei specii

Adaptari comportamentale :
 cautarea microhabitatelor cu temperaturi mai favorabile care
se concretizeaza prin migratii
 construirea de tuneluri sau galerii
 ingroparea in nisip ziua
 hipotermie adaptiva(hibernare) adica stare de latenta det de
frig
 estivarea generala de incalzire excesiva

Temperatura are rol in etajarea pe altitudine si definirea zonelor

de vegetatie latitudinala(stratificare termica).

Plantele se pot grupa in categorii(plante indicatoare de

temperatura) :
 plante megaterme – in medii unde t.m.a=ct >20 grade C
 plante mezoterme – in medii unde t.m.a intre 15 – 20 gr C
 plante microterme – t.m.a intre 0 – 15 grade C
 plante hechistoterme – t.m.a = 0 grade C

Influenta umiditatii asupra organismelor vii

Apa intra in alcatuirea organismelor vii.Este sursa de hrana pt
viata deci este vitala.Apa este mediu de viata pt majoritatea
speciilor de pe pamant.

Categorii de plante dupa umiditate :

 plante hidrofile
 plante higrofile
 plante mezofile
 plante xerofile

Influenta solului asupra organismelor vii

Prin calitatile sale, respectiv continutul in substante minerale, Ph

textura si structura, solurile influenteaza dezvoltarea si
raspandirea pe suprafata terestra a speciilor vegetale si
animale.
In functie de dependenta fata de sol se disting 2 categorii
principale de plante :
 plante independente de sol
 plante dependente de sol

Dupa componenta chimica a solurilor se disting :

 plante nitratofile – concentratie mare de compusi ai azotului
 plante halofile – soluri bogate in clorura de sodiu
 plante calcifile – bogate in carbonat de calciu
 plante glicofile – sol sarat in sare(soluri dulci)

Dupa Ph-ul solurilor se disting :

 plante acidofile(oxifile) – soluri cu Ph scazut intre 5.5 – 6.2
 plante neutrofile – Ph intre 6.2 – 7
 plante bazifile – Ph > 7(soluri alcaline)

Dupa textura si structura solurilor :

 plante psamofile – adaptate la soluri nisipoase
 plante litofile – cresc pe prundisuri si bolovanisuri
 plante casmofile – cresc pe stancarii
Factorii biotici
Acesti factori rezida in totalitatea relatiilor care se stabilesc atat
intre indivizii aceleiasi specii –> relatii intraspecifice, cat si intre
indivizi care apartin unor specii diferite –> relatii interspecifice.

Relatiile interspecifice reprezinta trasatura fundamentala a

oricarei biocenoze care determina o anumita organizare la
nivelul sistemului biocenotic, orienteaza actiunea selectiei
naturale si determina ritmul acesteia.Anumite relatii
interspecifice pot avea caracter permanenet fiind esentiale pt
mentinerea biocenozei ca un intreg iar altele pot avea rol
secundar, efemer si neesential.Aceste relatii se stabilesc atat
intre reprezentantii aceluiasi regn cat si intre specii din regnuri
diferite.
Dupa apartenenta la regn a indivizilor unei specii se disting 3
tipuri de relatii interspecifice :
 relatii fitogene
 relatii de simbioza
 relatii zoogene
Mai exista relatia de mutualism(relatie tacita reciproc
avantajoasa), competitia pt hrana, relatia de comensalism,
relatii biogene(planta + animal).

Dupa functiile pe care le-au generat sau au stat la baza lor

relatiile interspecifice sunt :
 relatii legate de reproducere
 relatii legate de diseminarea indivizilor(raspandirea)
 relatii legate de protectia speciilor
 relatii trofice(legate de nutritie)

Arealul biogeografic
Acesta reprezinta teritoriul pe care se afla raspanditi indivizii
unei specii.Un rol important in formarea arealelor biogeografice
revine centrului biogenetic care reprezinta punctul in care a
aparut pt prima data o specie pe suprafata terestra.Din acest
centru indivizii tind sa se extinda in teritoriu atat de mult cat le
permit conditiile de mediu fata de care acestea prezinta anumite
adaptari.Intre cauzele care pot influenta extinderea la distanta
mai mare sau mai mica de acest centru a indivizilor unei specii
pot fi mentionate : cauzele orografice, cauzele climatice,
cauzele hidrologice, cauza antropica.

Caracteristici ale arealelor :

 marimea arealelor
 forma arealelor
 densitatea indivizilor intr-un areal
 vechimea arealelor

Marimea arealelor
Factori care influenteaza marimea :
 adaptabilitatea indivizilor unei specii la variabilitatea cond
de mediu :
- specii cu valenta ecologica mare(specii
euribionte,euritope,ubicviste)
- stenobionte(stenotope)
 capacitatea de prolificitate a speciilor
 vechimea speciei
 mijloacele de diseminare ale indivizilor unei specii :
- diseminarea activa(autocorie) presupune
raspandirea indivizilor unei specii prin mijloace
proprii
- diseminarea pasiva imbraca mai multe forme in
functie de agentul care intermediaza raspandirea
indivizilor :
o anemocoria – cu aj vantului
o hidrocoria – cu aj apei
o zoocoria – cu aj altor specii faunistice
o de om – voluntar sau involuntar

Forma arealelor :
 cvasicirculare
 discontinue
Tipuri de areale
Dupa marime :
 cosmopolite(ubicviste) – areale mari
 endemice – cu o raspandire limitata – dupa vechime :
- paleoendemice
- neoendemice

Dupa forma :
 circumterestre – care inconjoara globul intre anumite grade
de latitudine corespunzatoare unor specii cu preferinte
climatice diferite si au subtipuri :
- circumpolar boreale
- circumtemperat boreal
- pantropical(circumtropical)

Cartarea si reprezentarea cartografica a arealelor poate pune in

evidenta aspecte referitoare la marimea arealului, de raspandire
a unei specii, forma arelului, valenta ecologica a speciei,
orezenta unor obstacole pe care indivizii unei specii nu le pot
depasi concentrandu-se in proximitatea acestora.Poate pune in
evidenta dinamica sau evolutia in timp a arealului unei specii
rezultat din analiza unor reprezentari cartografice la un anumit
interval de timp.
Metodologia cartarii si reprezentarii cartografice a arealului unei
specii :
1. documentarea asupra preferintelor ecologice si asupra
comportamentului speciei respective
2. identificarea si inventarierea punctelor sau statiunilor in
care a fost semnalata prezenta cel putin a unui
reprezentant al speciei respective
3. inscrierea pe harta a raspandirii speciei utilizand in acest
scop metoda menita sa sugereze cel mai bine
caracteristicile arealului de raspandire :
- a punctelor sau semnelor conventionale indicatoare
at cand statiunile de raspandire se afla la distante
mari unele fata de altele
- a limitelor este indicata at cand specia are o
raspandire continua pe un anumit teritoriu iar in
 limitele acestui teritoriu statiunile de raspandire au o
anumita constanta
- metoda fondului calitativ at cand perimetrul arealului
este foarte mare

Dpv stiintific si practic prezinta importanta deosebita

reprezentarea cartografica a arealelor urmatoarelor categorii de
elemente floristice si faunistice :
 arealele unor specii endemice rare sau foarte rare sau
noi pt stiinta
 arealele unor specii floristice/faunistice care isi au
centrele biogenetice in afara granitelor unei tari
 arealele unor specii vulnerabile/periclitate/amenintate cu
disparitia
 arealele unor specii cu valoare economica
 arealele unor specii cu valoare terapeutica
etc.

Modelul arhitectural al formatiilor vegetale

Zonele de vegetatie sunt determinate latitudinal si reprezinta
prelungiri ale vegetatiei la nivelul continentului european.

Pe teritoriul Romaniei se desfasoara urmatoarele zone de

vegetatie :
 zona de stepa – cu climat continental excesiv
 zona de silvostepa
 zona padurilor cu frunze cazatoare(foioasa sau zona
nemorala)

Etajele de vegetatie din Romania sunt determinate de etajarea

altitudinala a reliefului :
 etajul padurilor de foioase(nemoral) cu subetaje :
- al gorunului
- gorun in amestec cu fag
- al fagului
- fagul in amestec cu rasinoase
  etajul coniferelor(rasinoaselor sau boreal)
 etajul subalpin
 etajul alpin

Culori ecologice pe hartile de specialitate :

 zona stepei – portocaliu
 zona silvostepei – galben
 zona nemorala – maroniu sepia
 etajul nemoral – verde
 etajul boreal – albastru
 etajul subalpin – gri deschis
 etajul alpin – gri inchis
Fisa biogeografica
Reprezinta un model de evaluare pe teren a modelului
arhitectural al formatiilor vegetale(stratificare, componenta
floristica a acesteia, abundenta si dominanta pe specii vegetale
si straturi de vegetatie) precum si a potentialului ecologic al
teritoriului pe care este localizata formatia vegetala analizata.
Este structurata pe 3 sectiuni :
1. Informatii referitoare la localizarea fizico-geografica si
biogeografica a suprafetei de proba sau experimentale in
cadrul careia vor fi efectuate observatiile
Alegerea suprafetei de proba trebuie sa tina cont de natura
formatiei vegetale(ierboasa sau lemnoasa).Dimensiunile
suprafetei de proba trebuie sa permita surprinderea unui nr
cat mai mare de specii floristice si faunistice caracteristice
formatiei vegetale pe care dorim sa o analizam.Dimensiunile
standard pt formatii forestiere sunt intre 100 – 500 m patrati
iar pt formatii de pajiste intre 1 – 10 m patrati

2. Informatii referitoare la caracteristici ale modelului

arhitectural respectiv : straturile de vegetatie, componenta
floristica a fiecarui strat de vegetatie, abundenta pe specii
vegetale, dominanta pe straturi de vegetatie, speciile
animale existente in cadrul formatiei vegetale si alte obs
Straturile de vegetatie se vor inscrie prin urmatoarele nr de
cod :
  5 – pt stratul arborilor mai mari de 7 m
 4 – pt stratul arborescent intre 3.5-7 m
 3 – pt stratul arbustiv intre 1.5-3.5 m
 2 – pt stratul subarbustiv intre 0.5-1.5 m
 1 – pt stratul erbaceu si muscinal sub 0.5 m
 0 – litiera(continua sau discontinua)
Abundenta pe specii este gradul de prezenta sau nr de indivizi
dintr-o specie care apare in cadrul unui strat de vegetatie.
Dominanta pe specii este ponderea detinuta de fiecare specie in
cadrul unui strat de vegetatie.
Dominanta pe strat este gradul de acoperire in suprafata de
proba realizat de catre fiecare strat de vegetatie.

Pe fisa dominanta pe specii/straturi de vegetatie se inscrie prin

urmatoarele nr de cod :
 5 – dominanta intre 75-100 %
 4 – intre 50-75 %
 3 – intre 25-50 %
 2 – intre 10-25 %
 1 – intre 1-10 %
 + sau p – sub 1 %

3. Informatii referitoare la potentialul ecologic pe care este

suprafata de proba
Potentialul ecologic reprezinta ansamblul factorilor abiotici ai
mediului care reprezinta suport si resurse pt existenta si
dezvoltarea organismelor vegetale si animale.

Etapele intocmirii unei fise biogeografice :

 alegerea suprafetei de proba
 realizarea inventariului cat mai complet al speciilor vegetale
care caracterizeaza fiecare strat de vegetatie
 aprecieri asupra abundentei si dominantei
 informatii referitoare la potentialul ecologic

Metoda grafica
Piramida de vegetatie este o metoda grafica cu ajutorul careia
se reprezinta modelul arhitectural al unei formatii vegetale.Pt
realizarea ei se folosesc informatiile din sectiunea 2 a fisei
biogeografice : nr de cod corespunzatoare stratelor de vegetatie
si dominanta pe strat.
Importanta practica a piramidei de vegetatie
Poate oferi informatii referitoare la straturile de vegetatie care
caracterizeaza o anumita formatie vegetala, gradul de acoperire
in suprafata realizat de catre fiecare strat de vegetatie,
tendintele evolutive ale stratelor de vegetatie, caracterizarea
litierei, informatii referitoare la protectia suprafetei topografice in
raport cu procesele de modelare actuala, natura formatiei
vegetale.

Determinarea sezonului de vegetatie cu ajutorul

histofenogramei

Sezonul de vegetatie reprezinta perioada fiziologica activa din

viata plantelor in care acestea au aparat foliar(frunze) in diferite
stadii de dezvoltare.Pe parcursul sezonului de vegetatie se
succed mai multe etape evolutive in viata plantelor concretizate
prin modificari sezoniere ale morfologiei acestora.Aceste etape
se numesc faze fenologice sau fenofaze.Principalele fenofaze
sunt :
 inmugurirea
 infrunzirea
 inflorirea
 fructificarea
 coacerea
 diseminarea
 pierderea partiala/totala a frunzelor
Declansarea si sfarsitul sezonului de vegetatie sunt dependente
de temperatura si sunt ip cu altitudinea si latitudinea.
Histofenograma este o metoda grafica cu ajutorul careia se
determina durata sezonului de vegetatie si a fenofazelor care se
succed pe parcursul acestuia intr-un anumit teritoriu.Pt relizarea
ei se folosesc valorile t.m.l anuale sau mediile lunare
multianuale.
Importanta practica a histofenogramei :
 ofera informatii asupra duratei medii si efective a sezonului
de vegetatie si a fenofazelor acestuia intr-un anumit teritoriu
 histofenogramele anuale releva variabilitatea de la an la an a
sezonului de vegetatie si a fenofazelor acestuia
 analiza lor atesta faptul ca durata sezonului de vegetatie
scade cu altitudinea si latitudinea iar durata fenofazelor
prezinta modificari legate de distributia altitudinala a
invelisului vegetal
 prezenta pe grafic a tuturor prgurilor termice si larga
desfasurare in timp a intervalului cu t.m.l de peste 20 gr C
explica prezenta in teritoriul analizat a unui potential termic
favorabil dezvoltarii unor elemente floristice cu exigente
diferite fata de temperatura si explica frecventa ridicata a
elementelor termofile iar inexistenta pragurilor termice de 15
sau 20 gr C atesta conditii termice nefavorabile dezvoltarii
plantelor termofile si explica frecventa mai ridicata in
teritoriul analizat a speciilor microterme si hechistoterme
 histofenograma ofera informatii asupra posibilitatii
introducerii unor specii floristice in cadrul spatiilor verzi din
mediul urban precum si introducerea unor plante de cultura
in cadrul ecosistemelor agricole

Profilul biogeografic

Reprezinta o sectiune realizata in cadrul invelisului vegetal pe

un anumit aliniament rezultata din intersectarea acestuia cu un
plan vertical.Sunt 3 metode de realizare :
 metoda hartilor la aceeasi scara(superpozabile)
 metoda fiselor biogeografice
 direct pe teren
Realizarea profilului prin prima metoda :
 construirea profilului morfologic(topografic) pe baza hartii
hispometrice sau topografice
 reprezentarea sub linia profilului morfologic prin metoda
benzilor colorate a succesiunii tipurilor genetice de soluri
 preluate de pe harta solurilor la aceeasi scara cu harta
hipsometrica sau transformate la scara acesteia
 pe profil vor fi inscrise prin metoda benzilor colorate cu culori
ecologice domeniile biogeografice traversate de aliniamentul
de profil
 pe aliniament : categoriile de ecosisteme, tot ce este
padure=ecosistem forestier
 pot fi inscrise ariile protejate traversate de aliniamentul de
profil