MIRCEA BERINDEIPARAVANUL VENETIAN
MIRCEABERINDEI, membru al Uniunii Scriitorilor, s-a nãscut la Bucuresti, în 1914, unde a simurit, în anul 2000. Absolvent al Facultãtii de Drept (1934) si al celei de Litere si Filozofie(1937) din Bucuresti, a lucrat în cadrul Ministerului Afacerilor Strãine al României dinoctombrie 1938 pânã în noiembrie 1947, când, în urma masurilor de restructurare dispuse deAna Pauker, a fost eliminat, împreunã cu imensa majoritate a colegilor sãi de breasla, de pescena politicã. Din 1951, lucreazã la Institutul de Mecanicã Aplicatã al Academiei R.P.R., apoi laAcademia R.P.R., la Institutul de Istorie a Artei al Academiei R.S.R. si, pânã în 1974, laInstitutul de Istorie si Teorie Literarã „George Cãlinescu" al Academiei de stiinte Sociale siPolitice.OPERA: Nicomahos. Dialog despre întelepciune si fericire, cu prefatã de Alexandru Philippide,Editura Albatros, Bucuresti, 1970; Marcel Proust (monografie), cu prefatã de AlexandruPhilippide, Editura Albatros, Bucuresti, 1971; Fabian. Dialog despre vocatie si desãvârsire,Editura Albatros, 1972; Shakespeare, Aforisme si cugetãri, editie îngrijitã de Mircea Berindei,Editura Albatros, Bucuresti, 1973; Rãnisi balsamuri. Gânduri de-o viatã, Editura Coresi SRL,Bucuresti, 1991. A colaborat la revistele Gorjul, Convorbiri literare, România literarã, Revista deistorie si teorie literarã etc., precum si la emisiunile radiofonice „Atlas cultural", „Portrete sievocãri literare", „Caietele verii".Cuvânt înainteMircea Berindei s-a nãscut la 9/22 ianuarie 1914, într-o casã de pe Calea Mosilor din Bucuresti,ca unic fiu al familiei Berindei: tatãl, loan (1873-1937), ofiter de carierã, participã la primulrãzboi mondial si primeste, pentru merite deosebite, Ordinul militar „Mihai Viteazul" (la 27decembrie 1916), precum si numeroase alte decoratii si medalii (Medalia pentru Bãrbãtie siCredintã clasa I, Crucea comemorativã a Rãzboiului 1916-1918, Medalia „Victoria" a MareluiRãzboi pentru Civilizatie 1916-1921, Medalia Ferdinand I cu spade pe panglicã etc.). Mama,Marioara (1883-1977), nãscutã Alexandrescu, a fost presedinta Comitetului Filialei Târgu Muresa Societãtii pentru Ocrotirea Orfanilor din Rãzboi si primeste, la rândul ei, Crucea „MeritulSanitar" clasa 1.Tânãrul Berindei studiazã la Liceul „Alexandru Papiu Ila-rian" din Târgu Mures — unde fusesemutat, ca ofiter, tatãl sãu — si obtine, la examenul de bacalaureat din 15 iulie 1931, „nota medieEXCEPtIONAL". Urmeazã apoi cursurile Facultãtii de Drept din Bucuresti. La 3 decembrie1934, „comisiunea examinatoare constatã cã dl Berindei Mircea a trecut examenul de licentã cu«patru bile albe si una rosie»". Tânãrul Berindei, puternic atras de studiile umaniste, se înscrie,în continuare, la Facultatea de Litere si Filozofie, al cãrei licentiat devine în 1937. Este elevulMarietei Sadova la Conservatorul de Artã Dramaticã din Bucuresti, la, de asemenea, lectii dedesen si picturã.în tot acest timp, studiazã cu asiduitate si învatã, cu scrupu-lozitatea care-1 va caracterizaîntreaga viatã, limbi strãine, devenind bun cunoscãtor de francezã (veche si modernã), englezã(veche si modernã), germanã si latinã.Citeste mereu — cu elanul tânãrului îndrãgostit de cunoastere —, e nelipsit din sãlile de concert
si din cele de teatru, edificându-si o culturã umanistã vastã si devenind un rafinat cunoscãtor alfilozofiei si literaturii universale, al artelor plastice, un mare meloman. Este, pe deplin,reprezentantul generatiei sale, crescutã si formatã în dinamica istoricã a Unirii din 1918,generatia programelor si a proiectelor febrile ale începuturilor, cu visele si aspiratiile eispecifice.Debuteazã în 1929, la doar cincisprezece ani, cu poezii ce vãd lumina tiparului în revistaGorjul. Fatã de multi dintre colegii sãi de generatie însã, Mircea Berindei, desi scrie fãrãîntrerupere, e parcimonios în privinta publicãrii, cãci nu se grãbeste sa se afirme — mai ales nucu orice pret. Mare admirator al clasicismului — trãsãturã accentuatã, poate, de dimensiuneauneori peremptoriu livrescã a gândirii sale artistice —, preocuparea sa de cãpetenie este,dintotdeauna si pregnant, cizelarea expresiei, cãutarea esentei, rigoare care, privitã din exterior, poate pãrea cã-1 proiecteazã — ca în Pa-ludes de Gide — într-un fel de impas, în realitate,vocatia sa de scriitor câstigã relief pe mãsura maturizãrii ca artist si ca intelectual, dar într-un jocasumat de refuzuri si continue reevaluãri ale operei pe care o scrie.La 16 iunie 1937, sustine un examen de admitere la Ministerul Afacerilor Strãine (cu traducereaîn limba francezã a unui articol dintr-un ziar românesc si redactarea lucrãrii însemnãtatea zileide 10 Mai), în urma cãruia devine, cu începere de la l octombrie 1938, functionar diplomaticîn cadrul acestui minister (Decizia ministeriala nr. 57995/3 octombrie 1938, semnatã de M. D.Comnen). în continuare, sustine, în iunie 1939, un examen de atasat (Les dispositions desTraites depaix de 1919-1920 relatives ã la Roumanie;Mijloacele de rezolvare pasnicã a diferendelor internationale', Pozitia României în conflictul cuU.R.S.S.; Les droits de la Roumanie sur la Transylvanie). îndeplineste, timp de aproape zece ani,diferite misiuni în tarã si în strãinãtate. La 20 iulie 1942, este numit la Legatia României de laHelsinki, în locul lui Dinu Cantemir (care contractase, din cauza climei nordice, o boalã gravã de plãmâni, fiind transferat la Lisabona). Rechemat în tara la 15 august 1945, Mircea Be-rindeilucreazã, de la 3 decembrie, la Directia Afacerilor Politice, apoi, de la 11 iulie 1946, la DiviziuneaCabinetului si Cifrului. La 29 martie 1947, Ministerul Afacerilor Externe cerea acordulConsiliului de Ministri pentru ca M. Berin-dei sã fie trimis la Copenhaga. Cererea a fost respinsã,în România bãteau deja vânturi potrivnice. O carierã diplomaticã despre care avem toatemotivele sã credem cã ar fi putut fi strãlucitã este, la 15 noiembrie 1947, curmatã brutal: la aceadatã, la conducerea ministerului se afla Ana Pauker, care a dispus severe mãsuri de restructurare,întreaga pleiadã a vechii diplomatii românesti fiind, într-o perioadã de câteva luni, practiceliminatã de pe scena politicã. Multi colegi ai lui M. Berindei aflati în strãinãtate au hotãrât, înîmprejurãrile date, sã rãmânã dincolo de hotarele tãrii si sã mãnânce pâinea exilului.Cu începere din acel întunecat noiembrie 1947, fostul diplomat este pe punctul de a rãmâne, pur si simplu, muritor de foame. Timp de trei ani si jumãtate, pânã în 1951, e nevoit sã trãiascãdin expediente, în primul rând din traduceri, care însã — pentru cã autorul lor nu avea drept desemnãtura — apar sub alte nume. Sunt ani de cumpãnã, în care doar devotamentul câtorva prieteni adevãrati — Lucia Demetrius, mai cu seama — îl ajutã sã depãseascã loviturile sortii.La l iunie 1951, experienta pe care o avea în arta desenului si, nu în ultimul rând, uriasa saculturã îl ajutã pe M. Berindei sã se angajeze la Institutul de Mecanicã Aplicatã „Traian Vuia" alAcademiei Republicii Populare Române, unde, timp de paisprezece ani, este, pe rând, desenator,sef al sectiei administrative, bibliotecar-sef, traducãtor. Se transferã în iulie 1965, la AcademiaR.P.R., ca „organizator stiintific principal", iar la l martie 1966 devine secretar stiintific al Sectieide literaturã si artã. în februarie 1970, este încadrat în functia de cercetãtor stiintific laInstitutul de Istorie a Artei al Academiei R.S.R., apoi, la scurt timp, la l iulie 1970, trece, cuaceeasi functie, la Institutul de Istorie si Teorie Literarã „George Cãlinescu" al Academiei destiinte Sociale si Politice, unde lucreazã pânã la l februarie 1974, când se pensioneazã.De la debutul din 1929 în revista Gorjul, Mircea Berin-dei continuã sã publice în diferite periodice ale epocii interbelice — de pildã, Convorbiri literare —, iar, mai târziu, este prezent înRomânia literarã, Revista de istorie si teorie literarã cu articole de istorie literarã. Devine
colaborator permanent al Radiodifuziunii Române, la emisiunile „Atlas cultural", „Portrete sievocãri literare", „Caietele verii", în cadrul cãrora îsi citeste eseurile, foarte bine primite de publicul ascultãtor: Repere finlandeze, Legendele antice si faima Greciei, Henri Dunant,Românce contribuind la prestigiul Frantei, Pierre Teilhardde Chardin, Dostoievski, Alma Mahler,Charles-Adolphe Cantacuzino, Vasile Deme-trius, Chamfort, Legenda Graalului, Dante Alighieri,Cu scriitorii prin Bucuresti, Camille Claudel, Lucia Demetrius, Palatul Mogosoaia, Alienor deAquitania, Imagini dintr-un Bucuresti mai vechi, Marcel Proust si „ Vederea Delftului", Despreatractia insulelor mici, Compostela, localitate sacrã, Romanul Candide de Voltaire, mereu înactualitate etc.Apartinând, asadar, tipului de artist clasic, cu o structurã echilibratã, iubitor al ordinii si mãsurii,Mircea Berindei a publicat relativ putine cãrti, scrise însã, toate, sub semnul rigorismuluiamintit, ce-si avea ca model mari autori ai lumii. Iubirea lui neconditionatã si autenticã pentruacest tip de spiritualitate s-a dovedit, în cele din urmã — în spatiul creatiei artistice agresate deimpunerea patului procustian al cenzurii ce a caracterizat a doua jumãtate a secolului al XX-lea —, si o modalitate — fragilã, dar salvatoare — de rezistentã spiritualã. Refugiul clasicizant înlumea ideala a Cythereii lãuntrice s-a hrãnit, la el, cu bucurie si voluptate, din cadente siinflexiuni platonice: dialogul va fi cu obstinatie ales ca model prestigios pentru propria sa creatieliterarã.în 1970, îi apare, la Editura Albatros, Nicomahos. Dialog despre întelepciune si fericire prefatatã de Alexandru Phi-lippide, care afirmã cã „lucrarea dã dovadã de o calitate care este mairarã decât s-ar putea crede, si anume aceea de a fi bine scrisã". Primitã deosebit de favorabil din partea criticii de specialitate si a publicului cititor, cartea s-a epuizat încã din primele sãptãmânide la aparitie. Nicomahos reia problema aristotelicã a moralei, într-un registru emotionant, de poem dramatic: este, de fapt, romanul existentei patetice a unui tânãr care, frãmântat de marile probleme ale spiritului uman, realizeazã, cu ajutorul semenilor sãi, un ideal moral prin sacrificiulde sine. ,fticomahos al lui Mircea Berindei este o lectie de întelepciune, o faptã bunã, o carte deautentic talent literar", afirma serban Cioculescu, iar Dana Du-mitriu remarca, în recenzia sa dinRomânia literarã (l 8 iunie 1970): „Constructia sobrã si conventionalã a cãrtii mentine, prinintensitatea demonstratiei si prin vioiciunea dialogului, interesul cititorului si, totodatã, încântã printr-un limbaj rafinat, neostentativ filozofic si neostentativ pitoresc." Despre aceeasi lucrare,George Muntean scria în Contemporanul din 25 septembrie 1970: „tâsnitã dintr-o nelinistesimilarã la punctul de plecare cu cea din eseurile lui Dan Botta sau din Dialogul interior al luiMihai Sora, cartea lui Mircea Berindei se realizeazã într-un chip aparte si profund original.Aceasta face ca debutul târziu al autorului sã echivaleze cu o veritabilã consacrare."Din acelasi univers valoric face parte si Fabian. Dialog despre vocatie si desãvârsire (EdituraAlbatros, 1972), lucrare ce „întregeste profilul de eseist si etician flexibil al lui Mircea Berindei"(George Muntean, România literarã m. 3 din 18 ianuarie 1973).Sub semnul marii admiratii fatã de creatia proustianã, el scrie si publicã, tot la Editura Albatros,monografia Marcel Proust (1971). în prefatã, Al. Philippide afirmã cã „Mircea Berindei, cu orãbdare ingenioasã, cu ascutit fler critic, a izbutit sã punã la îndemâna cititorului o cãlãuzã sigurasi inteligentã prin labirintul lui Proust, stabilind puncte de vedere noi si originale." Nicolae Balotãscrie în România literarã din 14 octombrie 1971: „Cu multã finete, biograful si exegetulfoloseste datele directe ale relatãrilor, corespondentei, diverselor documente si pe cele, indirecte,ale operei, pentru a reconstitui timpul — cu dublul sens al existentei lui Proust si al propriei saleretrospective în imaginar. Cartea e scrisa cu multã elegantã, si autorul ei — din stirpea vechilor moralisti, cum a dovedit-o si în volumul sãu Nico-mahos — stie sã stârneascã o coardã pateticã."în Revista de istorie si teorie literarã w. 1/1971, Marian Vasile scrie despre aceeasi lucrare:„Mircea Berindei face ca nelinistea cãutãtorilor sã se converteascã în actiunea moralã închinatãomului. Concluzie mai presantã pentru vremea noastrã, când avântul civilizatiei aruncã îndesuetudine (într-un mod nefericit) problema eticã, problema de fond a existentei."Tot la Editura Albatros, Berindei publicã, în 1973, un volum de extrase din literatura dramaticã a
of 00
Mircea Berinde - Paravanul Venetian
901 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | |
| Upload Date: | 03/28/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment