Quinn, Chelsea - Yarbro

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

Chelsea Quinn

Yarbro

Nopţile bestiei (Beastnights)

PARTEA I

Până la Sărbătoarea Recunoştinţei

1

La scurt timp după miezul nopţii, ploaia începuse din nou. Cădeafără încetare, cu stropi grei şi, în absenta vântului care să-i dea odirecţie, presiunea apei părea să fi înfrânt rezistenţa aerului. Forţa ploii acrescut tot mai mult, iar atunci când norii s-au luminat, noua dimineaţăera scăldată în umezeală.Zorii erau însoţiţi de izbucniri capricioase de vânt dinspre sud-vest,care îngrămădeau norii în cete şi mai dense, smulgând frunze şi ramurimai mici ale copacilor, întrerupând liniile telefonice şi de curent electricale caselor şi fermelor izolate. Multe lumini de la intersecţii nu maifuncţionau, iar traficul ce se târa şi aluneca de-a lungul drumurilor înregistra un mare număr de accidente minore. Navetiştii din staţiiletrenurilor locale se strângeau pe peroane, cu hainele şi umbreleleumflate de palele de vânt.Când luminile începuseră să clipească, avuseseră o ultimă strălucireapoi se stinseseră definitiv, Aaron Holliman înjură printre dinţi. Se frecăpe umeri, simţind, prin pulover, brazdele de pe piele. Până când nurevenea curentul, nu avea cum munci, iar el sperase ca munca să-iabată gândurile de la durerea stăruitoare şi chinuitoare provocată decicatrice. Plecă din birou spre garaj, unde îşi ţinea lămpile cu petrol. Înmomentul când alesese două dintre ele de pe poliţele cenuşii, auziţârâitul telefonului. Rămase un moment în cumpănă, apoi puse lămpilela locul lor şi o porni prin pasajul acoperit spre bucătărie.

—

Holliman, se răsti el în receptor.Dacă era din nou vorba de unul din indivizii aceia enervanţi, care încercau să-i vândă un aspirator nou sau un abonament la o revistă sauo vopsea nouă pentru automobil.

— Aaron? — Da! Lew? I

ritarea îi trecuse aproape de tot. Întinse mâna dupăunul din scaunele de bucătărie; statul în picioare îi provoca asemeneadureri, încât nu mai putea judeca aşa cum trebuie.

—

În persoană, veni confirmarea. Vei fi acasă astăzi?Exista o anumită precauţie în modul cum fusese pusă întrebarea, iarAaron răspunse şi el cu grijă.

—

Voi fi aici întreaga dimineaţă şi oricând după ora patru. Respirăadânc înainte să continue: Ce s-a întâmplat?

—

După patru. Trec pe la tine, bine?

În vocea lui Lew se strecurase un

ton pe care Aaron nu îl auzise preades şi care îl tulbura.

—

Ce este? întrebă Aaron din nou, aşteptând cu nelinişte răspunsul.

—

Rău... viol şi crimă. Am să-ţi prezint detaliile în această după-amiază. Până atunci, voi dispune oricum de mai multe elemente. Oftăapoi: Cred că va fi...

—

Crimă? Aaron ezită o clipă. Şi viol?

—

Asta pentru cine întreabă, spuse Lew.

—

Aha, zise Aaron, încercând să ghicească dedesubturile acestuirăspuns. După patru. Te aştept. Am să las telefonul să funcţioneze, în cazcă inter

vine o schimbare.

Simţi cum îl străbate un junghi, pe care îl puse pe seama vremiiproaste.

—

Am să te vizitez, spuse Lew cu voce obosită, sugerând că nudormise întreaga noapte. Aduc cu mine tot ce pot strânge până atunci.

—

Pe curând, spuse Aaron şi puse telefonul în furcă, înainte ca Lewsă apuce să-şi ia rămas bun.Rămase în bucătăria întunecoasă mai multe minute, cu mintea voitgolită de gânduri şi evitând imaginile pe care i le trezise convorbirea cuLew. Într-un târziu, luă telefonul şi formă un număr, numărând pe degetede câte ori răsunase apelul media era de cinci, însă de această dată afost nevoie de opt.

—

Bună dimineaţa, răspunse funcţionara. Cabinetul doctorilorWhite, Daly, Benson şi Rosserwell.Salutul ei vesel avu darul să-l scoată din sări

te. —

Sunt Aaron Holliman. Fă-mi legătura cu Caleb.

— Doctorul Rosserwell este... —

Vreau să vorbesc cu el, insistă Aaron.

—

Domnule Holliman, spuse funcţionara, cu un suspin, doctorulRosserwell este cu un pacient. Nu vreau să-l deranjez. Ar trebui să înţelegeţi.

—

Spune-i doar ca sunt la telefon, bine? se răsti Aaron.

—

Am să-i transmit mesajul şi am să-l rog să vă sune când va filiber, propuse funcţionara.

—

Doamnă, pronunţă Aaron rar şi măsurat, fă-mi legătura imediat.Ai înţeles?

—

Nu am de gând să în

trerup, începu ea. —

Imediat, repetă Aaron, de această dată atât de încet, încâtordinul său devenise ameninţător.

—

Dacă insistaţi, zise funcţionara pe un ton înţepat.Se auziră mai întâi două clicuri, un protest înăbuşit, iar apoi vocealui Caleb Rosserw

ell. —

Bună dimineaţa, Aaron. Ce ţi s-a întâmplat?Aaron nu reuşi să-şi ascundă un oftat:

—

Am rămas cu foarte puţin Motrin. Dacă nu se schimbă vremea,până mâine nu mai am.Îi venea greu să recunoască măsura în care depindea demedicamente şi tratament pentru a-i estompa durerile şi amintirile.

— Asta-i tot? Vremea?Î

ntrebarea lui Caleb suna ca şi cum s-ar fi interesat de situaţiapescuitului din Deltă.

—

O.K, ai dreptate. Noul medicament pe care mi-l dă Gilchrist îmipermite să gândesc mai bine, cu mult mai bine, dar asta înseamnă că...

—

Asta înseamnă că îţi şi aduci aminte mai limpede, continuă Caleb în locul său.

—

Nu pot să mă împotrivesc. Gilchrist afirmă că va trece, dar eu nusunt atât de sigur.

—

Coşmaruri? se interesă Caleb.

—

Cred că da. Ezită o secundă, apoi spuse: Am făcut plimbări,plimbări lungi, mai mult decât de obicei. Vreau să mă obosesc, pentru casă nu mai visez.

— Î

nţeleg, spuse Caleb. Foarte bine, am să sun la farmacie.

Continuă după o pauză: Presupun că respecţi dozajul prescris! Te rog sănu mi-o iei în nume de rău. Această din urmă remarcă fusese pronunţatăchiar în momentul în care Aaron se

pregătea să-i dea o replică tăioasă. Te cunosc bine, Aaron. Când te cuprinde desperarea, faci lucrurinecugetate.

—

Mda, răspunse acesta.Deşi nu era prea limpede căreia dintre remarcile sale îi răspunsese,Caleb zise:

—

Respectă cu stricteţe doza prescrisă, mai ales în cazulmedicamentului acela nou cantităţile cele mai potrivite încă nu sunt binecunoscute. Ce altceva iei?

—

Aspirină, se răsti A

aron. —

Băutură? sugeră Caleb, fără să pară o acuzaţie.

—

Câteodată, când nu ajută plimbatul, recunoscu Aaron. Dar cumăsură.

—

Hm. O.K. Poţi să ridici reţeta după-amiază.

—

Mulţumesc. Răspunsul era dat în silă.

—

Trebuie să te las, Aaron. La revedere.

Aar

on puse receptorul în furcă în acelaşi moment cu Caleb. Inspirăprofund, exasperat de durerea chinuitoare din spate şi picioare. „Parcăaş fi alergat toată noaptea", murmură el, ridicându-se de pe scaun şiprivind soba inutilă. Vreme umedă. Cât de mult ura vremea umedă. Seconsolă cu gândul că avea să o întâlnească pe terapeuta ce se ocupa deproblemele sale fizice în acea după-amiază. Intră în salon, căutându-şiziarul din care, cea mai mare parte zăcea pe podea, lângă sofa alesepaginile şi le împături, apropiindu-se de cămin. În fiecare iarnă îşiblestema casa şi pe bunicul său, care o renovase cu treizeci de ani înurmă, înlocuind vechile sobe cu lemne cu cele mai bune echipamenteelectrice de pe piaţă.Aşezând lemnele pe grătarul ce servea drept schimbător de căldură,Aaron începu să fluiere printre dinţi; nu era propriu-zis o melodie, dar îlajuta puţin să înlăture apăsarea întunericului. În sfârşit, luă unul dinchibriturile acelea lungi şi aprinse hârtia, trăgându-se puţin înapoi înmomentul izbucnirii flăcărilor. Încetul cu încetul, se făcu cald. Aaronrămase încă multă vreme acolo, sprijinit de marginea căminului, cu ochiifixaţi asupra fascinantului joc al limbilor de foc.Ruşinându-se oarecum de cicatricele sale, Aaron se întoarse cuspatele la Mignon Vandreuter, în momentul în care îşi scotea cămaşa.Mignon făcu un gest nerăbdător:

— Vai, pentru numele lui Dumnezeu, Aaron. —

Scuză-mă, spuse el, întorcându-se cu faţa spre ea, sfidător.Mignon îi arătă masa de masaj din partea opusă a încăperii.

— Ha

ide, să-ţi facem un control.Cercetă modul în care se deplasa, observând cu câtă greutate semişca şi grija lui să ascundă aceasta.

—

Te deranjează vremea?

—

Puţin, răspunse bărbatul, ridicând din umeri.

—

Traduc, foarte tare, spuse Mignon şi îşi prinse buza inferioară cudinţii, silindu-se să zâmbească.

Î

ntinzându-se pe masă, Aaron nu reuşi să-şi reţină un geamăt.

—

Din cauza ploii, explică el înciudat.Mignon clătină din cap, fără să aibă curajul să vorbească. Cu ofigură lipsită de expresie, se apropie de el şi îi atinse spatele cu mâinile.Încordarea lui era mai mare decât de obicei, un fapt care o neliniştea.

—

Ai lucrat cumva mai mult decât se cuvenea? se interesă ea,

of 00

Leave a Comment