Reverte, Arturo Perez - Tabloul Flamand

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

Arturo Perez Reverte

Tabloul flamand

I.Secretele maestrului Van Huys

„Pe jucător îl mişcă Dumnezeu să mişte piesa. Da'napoia-ICine să-nceapă altă dramă se abţine?"*

Jorge Luis Borges

Un plic închis este o enigmă ce ascunde altele. Acela era mare, volu-minos, din hârtie velină, cu ştampila laboratorului în colţul de jos, înstânga. Înainte de a-l deschide, în vreme ce-l cântărea în mână căutândceva de tăiat printre pensulele şi sticluţele cu vopsele şi lacuri, Julia nu-şi închipuia nici pe departe ce mult avea să-i schimbe viaţa gestul acela.De fapt, cunoştea conţinutul plicului. Sau, cum descoperi mai târziu,credea că-l cunoaşte. Poate din pricina asta n-a simţit nimic deosebitpână n-a scos copiile fotografice şi nu le-a întins pe masă, privindu-leoarecum uimită, ţinându-şi răsuflarea. Atunci a înţeles că Partida de şahavea să fie ceva mai mult decât simplă rutină profesională. În meseria eise făceau adesea descoperiri surprinzătoare în materie de tablouri,mobile sau legături de cărţi vechi. Şase ani de restaurare a operelor deartă presupuneau o lungă experienţă în privinţa trăsăturilor de penel şi acorecturilor originalului, a retuşărilor şi a refacerilor, chiar şi a falsurilor.Dar niciodată, până în ziua aceea, o inscripţie ascunsă sub vopseauaunui tablou: trei cuvinte dezvăluite de fotografierea cu raze X.Apucă pachetul mototolit de ţigări fără filtru şi aprinse una, nefiind în stare să-şi ia ochii de la copiile fotografice. Nu încăpea nici o îndoială,fiindcă totul se afla acolo, pe pozitivele plăcilor radiologice de 3o X 40.Desenul original al picturii, un tablou flamand din secolul al XV-lea, sezărea limpede, trasat amănunţit în verdaccio, ca şi nervurile lemnului şi îmbinările încleiate ale celor trei panouri de stejar care alcătuiau tabloul,suport al unor succesive trăsături de penel, linii şi estompări pe careartistul le aplicase treptat până-şi desăvârşise opera. Iar în partea de jos,acele cuvinte ascunse pe care radiografia le scotea la lumină acum,după cinci veacuri, cu caractere gotice, evidenţiindu-se clar pe albul şinegrul plăcii:

QUIS NECAVIT EQUITEM.

Julia ştia suficientă latină ca să le traducă fără dicţionar. Quis, pronu-me interogativ, cine. Necavit provenea de la neco, a omorî. Şi equitemera acuzativul singular de la eques, cavaler. Cine l-a ucis pe cavaler. Cusemnul întrebării, care dădea cuvintelor un anume aer de mister:

CINE L-A UCIS PE CAVALER?

Era cel puţin descumpănitor. Trase adânc din ţigară, ţinând-o întredegetele de la mâna dreaptă, pe când, cu stânga, punea în ordineradiografiile de pe masă. Cineva, poate chiar pictorul, ascunsese în

1

tablou un fel de ghicitoare, pe care a acoperit-o apoi cu un strat devopsea, sau poate a făcut-o altcineva, mai târziu. Rămânea o marjă deaproximativ cinci sute de ani ca să poată fi stabilită data, iar ideea ofăcuse pe Julia să zâmbească în sinea ei. Putea să rezolve misterul fărăprea mare greutate. La urma urmelor, aceasta era profesia ei.Luă radiografiile şi se ridică în picioare. Lumina cenuşie care intraprin lucarna mare din tavanul mansardei bătea direct în tabloul aşezatpe un şevalet. Partida de şah, ulei pe lemn pictat în 1471 de Pieter vanHuys... Se opri în faţa lui, cercetându-l îndelung. Reprezenta o scenă deinterior, realizată cu realismul minuţios caracteristic secolului al XV-lea;un interior dintre cele prin care marii maeştri flamanzi, aplicând inovaţiapicturii în ulei, puseseră bazele picturii moderne. Subiectul principal înfăţişa doi cavaleri între două vârste, cu aspect nobil, de o parte şi decealaltă a tablei de şah, în jurul căreia se desfăşura o partidă. În planul aldoilea, la dreapta şi lângă o fereastră ogivală ce încadra un peisaj, odoamnă îmbrăcată în negru citea o carte pe care o ţinea în poală. Scenaera completată de detaliile conştiincioase, specifice şcolii flamande,redate cu o perfecţiune care friza mania: mobilele şi ornamentele, dalelealbe şi negre de pe jos, desenul covorului, chiar şi o crăpătură mică înperete, sau umbra unui cui minuscul într-una din bârnele tavanului. Tablaşi piesele de şah fuseseră executate cu aceeaşi precizie, la fel catrăsăturile, mâinile şi veşmintele personajelor, al căror realism contribuiala extraordinara calitate a operei prin claritatea culorilor, remarcabilă înciuda întunecimii pricinuite de oxidarea vernisului original o dată cutrecerea timpului.Cine l-a ucis pe cavaler? Julia privi radiografia pe care o ţinea înmână şi apoi tabloul, fără să desluşească în el, cu ochiul liber, cea maimică urmă din inscripţia ascunsă. Nici examenul mai amănunţit, cu lupabinoculară ce mărea de şapte ori, nu aduse nimic nou. Trase atunci jaluzelele mari ale lucarnei, făcând întuneric în cameră, pentru a aducelângă şevalet o lampă de ultraviolete Wood cu trepied, cu lumină neagră.Îndreptate asupra unui tablou, razele ultraviolete făceau să parăfluorescente materialele, vopselele şi vernisurile cele mai vechi şi lelăsau în întuneric sau negru pe cele modeme, descoperind astfel straturide pictură şi retuşări posterioare creării lui. Însă lumina neagră n-arevelat decât o suprafaţă fluorescentă plană ce includea partea cuinscripţia ascunsă. Prin urmare, aceasta fusese acoperită chiar de artist,sau la o dată imediat ulterioară realizării picturii.Învârti întrerupătorul lămpii, descoperi lucarna şi lumina plumburie adimineţii de toamnă se revărsă iar peste şevalet şi tablou, umplândstudioul înţesat de cărţi, rafturi cu vopsele şi pensule, vernisuri şidiluanţi, unelte de ebenisterie, rame şi instrumente de precizie, statuetevechi şi bronzuri, şasiuri, tablouri puse pe jos cu faţa la perete, pe uncovor persan de preţ, pătat cu vopsea, şi, într-un colţ, pe o comodăLudovic al XV-lea, o combină de înaltă fidelitate înconjurată de grămezide discuri: Dom Cherry, Mozart, Miles Davis, Satie, Lester Bowie, MichaelEdges, Vivaldi... De pe perete, o oglindă veneţiană cu ramă aurită îireflectă propria imagine, puţin ştearsă: părul până la umeri, uşoarecearcăne de nesomn sub ochii mari şi negri, încă nefardaţi. Atrăgătoareca un model al lui Leonardo, obişnuia să spună César când, ca acum,oglinda îi încadra în aur chipul, ma piu bella. Şi, cu toate că César puteafi considerat mai expert în efebi decât în madonne, Julia ştia că aceastăafirmaţie era riguros exactă. Ei însăşi îi plăcea să se privească în oglindaaceea cu rama aurită, fiindcă îi dădea senzaţia că se află de partea

2

cealaltă a unei uşi magice care, dincolo de timp şi spaţiu, îi redaimaginea cu acea carnaţie de frumuseţe renascentistă italiană.

Zâmbi gândindu-se la César. Zâmbe

a întotdeauna când îi venea îngând, de când era copilă. Un zâmbet duios; adesea complice. Lăsă apoifotografiile pe masă, stinse ţigara într-o scrumieră grea de bronzsemnată de Benlliure şi se duse să se aşeze dinaintea maşinii de scris:"Partida de şah

":

Ulei pe lemn. Şcoala flamandă. Datat la 1471.

Autor: Pieter van Huys (1415-l481).Suport: Trei panouri fixe de stejar, asamblate prin federe aferente.Dimensiuni: 6o X 87 cm. (Trei panouri identice de 2o x 87). Grosimealemnului: 4 cm.Starea de conservare a suportului:

Nu este necesară vreo îndreptare. Nu se constată stricăciuni din pri-cina insectelor xilofage.Starea de conservare a stratului de pictură:Bună aderare şi coeziune a ansamblului stratigrafic. Nu existăalterări de culoare. Se constată crăpături de vechime, dar fără adânciturinici scuame.

Starea de conservare a stratului superficial:

Nu se constată urme de prelingere datorită sărurilor şi nici pete deumezeală. Înnegrire succesivă a vernisului din cauza oxidării; stratultrebuie înlocuit

.

Cafetiera şuiera în bucătărie. Julia se ridică şi se duse să-şi toarne oceaşcă mare, fără lapte şi fără zahăr. Se întoarse ţinând-o într-o mână,ştergându-şi-o pe cealaltă, umedă, de puloverul bărbătesc larg, puspeste pijama. A fost de-ajuns o uşoară apăsare cu degetul pentru caacordurile Concertului pentru lăută şi viola d'amore de Vivaldi săizbucnească în atelier, strecurându-se prin lumina cenuşie a dimineţii.Bău o sorbitură de cafea tare şi amară, care-i arse vârful limbii. Se dusesă se aşeze pe covor, cu picioarele goale, ca să-şi bată mai departe lamaşină raportul:Examen cu ultraviolete şi raze X:Nu se constată schimbări importante, retuşări sau trăsături de penelulterioare. Razele X dau la iveală o inscripţie ascunsă, datând dinaceeaşi epocă, în caractere gotice, care figurează în copiile fotograficealăturate. Nu apare la examinarea obişnuită. Poate fi descoperită fără astrica ansamblul prin eliminarea stratului de pictură care o acoperă.Scoase foaia de hârtie din maşină şi o puse într-un plic, adăugânddouă radiografii. Bău toată cafeaua, încă fierbinte, şi-şi mai luă o ţigară.În dreptul ei, pe şevalet, în faţa doamnei cufundate în lectură lângăfereastră, cei doi jucători continuau o partidă de şah care dura de cinciveacuri, descrisă de Pieter van Huys atât de riguros şi de magistral, încâtpiesele păreau că ies din tablou, căpătând relief propriu, ca şi restulobiectelor reproduse acolo. Senzaţia de realism era atât de intensă, încâtizbutea să redea pe deplin efectul căutat de vechii maeştri flamanzi —integrarea spectatorului în ansamblul pictural —, convingându-l căspaţiul de unde contempla tabloul era chiar cel dinăuntrul său, ca şicând pictura ar fi un fragment de realitate sau realitatea un fragment depictură. Contribuiau la acest efect fereastra zugrăvită în partea dreaptă a

3

of 00

Leave a Comment