nesimţite din lumea şi din vremurile noastre în vremuri îndepărtate şi într-o ţară străveche şi uitată. Treptat, îmi urzi o asemenea vrajă, încât mi sepăru şi mie că umblu printre stafiile, umbrele, praful şi mucegaiul uneiantichităţi înceţoşate, stând de vorbă cu moaştele acelor vremi. Îmi vorbeade sir Bedivere, de sir Bors de Ganis, de sir Launcelot al Lacului, de sirGalahad şi de toate celelalte nume vestite ale Mesei Rotunde, întocmaicum aş vorbi eu despre cei mai apropiaţi prieteni sau duşmani ai mei, oridespre nişte vecini cărora le ştiu şi dinţii din gură. Şi, vai, ce înfăţişare deom bătrân căpăta, nemaipomenit de bătrân, stafidit, uscat şi mucegăit –pe măsură ce-şi depăna firul poveştilor. Pe neaşteptate, se întoarse spremine şi mă întrebă, aşa cum cineva ţi-ar vorbi despre ploaie şi vreme bunăsau despre oricare subiect banal:
—
Ai auzit despre transmigraţia sufletelor? Ştii ceva despre trans-mutaţia epocilor şi a trupurilor?
Î
i spusei că n-am habar, dar îl interesă atât de puţin răspunsul meu –aşa cum ni se întâmplă la toţi când discutăm despre vreme – încât nici nubăgă de seamă dacă am scos vreo vorbă. Urmă o clipă de tăcere, curmatănumaidecât de bâzâiala ghidului pe care-l plătisem ca să ne explice ciudă-ţeniile castelului.
—
O străveche cămaşă de zale din veacul al VI-lea. E din epocaregelui Arthur şi a Mesei Rotunde. Se spune că ar fi aparţinut cavaleruluisir Sagramor-cel-chinuit-de-dor. Observaţi, vă rog, gaura rotundă dininelele zalei, chiar în dreptul inimii. Nu i se ştie provenienţa. Se bănuieştecă a fost făcută de un glonţ, după inventarea armelor de foc – poate aşa, în batjocură – de către soldaţ
ii lui Cromwell.
Cunoştinţa mea zâmbi – nu cu un zâmbet modern, ci cu unul care numai era la modă de multe veacuri – şi şopti, mai mult pentru el:
—
Luaţi aminte! Am fost de faţă la săvârşirea faptei. Apoi, după opauză, adăugă: Eu însumi am găurit zalel
e.
Vorbele lui parcă mă curentară. Până să-mi vin în fire, omul dispăruse.Am petrecut toată seara la gura sobei, într-o încăpere a hanului"Armele lui Warwick", legănat în visarea vremurilor străbune, în timp ceploaia răpăia în fereastră şi vântul şuiera peste streşini şi pe la colţurilecasei. Din când în când, mă afundam în citirea vechii şi încântătoarei cărţia lui sir Thomas Malory şi mă hrăneam din îmbelşugatul său ospăţ deminunăţii şi aventuri, respiram aroma numelor învechite şi iarăşi visam.Cum miezul nopţii se apropia cu încetineală, am mai citit o poveste înaintede a mă băga în pat – povestea care urmează aici, şi anume:Cum răpus-a sir Launcelot doi uriaşi şi slobozit-a un castel"Mai pre urmă ieşitu-i-au împotrivă doi uriaşi întrarmaţi până în dinţi şispăimântând cu buzduganele, Launcelot îşi ridică pavăza şi, ferindu-se într-o parte de loveala unuia, îi reteză capul. Văzând semenul său aceastăprăpădenie, tare se spăimântă şi plecă a fugi ca un nebun, de frica tăierii.Iară sir Launcelot se porni după dânsul cu toată vârtutea, îl păli în umăr şi îi reteză mijlocul. Apoi, sir Launcelot intrat-a în castel, întâmpinat de-ospuză de doamne şi domniţe, rânduite pe trei şiraguri, carele cu toatele îngenuncheară înaintea lui, mulţămind lui Dumnezeu Savaot şi lui sirLauncelot pentru izbăvirea dintru atâtea nevoi. Iani socotiţi, luminatestăpâne – au fost zicând ele – mai toate fost-am roabele acestor uriaşi,vreme de şapte ani, şi lucrat-am tot soiul de ţesături spre a ne ţine zilele,
Leave a Comment