Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword
Like this
0Activity
×
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Viata Sf.maria Egipteanca

Viata Sf.maria Egipteanca

Ratings: (0)|Views: 78|Likes:
Published by MaximusN
Viata Sfintei Maria Egipteanca
Viata Sfintei Maria Egipteanca

More info:

Published by: MaximusN on Apr 21, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

04/21/2013

pdf

text

original

 
VIATA SFINTEI MAICII NOASTRE MARIAEGIPTEANCAScrisã deSfântul Sofronie, PatriarhulIerusalimului(care a pãstorit scaunulpatriarhal ierusalimitean între anii 633-638)
 
 Taina împărătească a o păzi bine este, iarălucrurile lui Dumnezeu a le descoperi şi a levesti, datorie sfântă este. Drept aceea şi eu,zice Sfântul Sofronie, temându-mă a ascunde în tăcere cele dumnezeeşti, aducându-miaminte de soarta cea înfricoşată a slugii ceiileneşe, carele luând dela Domnul talantul, l-a îngropat în pământ, şi pre cel dat pentrulucrare l-a ascuns, nelucrându-l, nu voiu tăceapovestirea aceasta sfântă carea a ajuns până la mine; nimenea însă să nu fienecredincios celor ce voiu scrie, pre carile eu singur le-am auzit, nici să socoteascăcineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de asemenea lucrumare. Să nu-mi fie mie a minţi celor sfinte. Iară de vor fi oarecari din cei ce vor cetiscrierea mea, şi de lucrul acesta minunându-se, nu vor voì cu lesnire să crează,milostiv le fie Domnul şi acelora: De vreme ce ei, neputinţa firii omeneşti cugetându-o, socotesc că sânt cu neputinţă cele ce pentru oameni preaslăvite se grăiesc. Să începem dară povestirea de lucrul acesta preaminunat, carele s’a făcut în neamulnostru.Într’una din Monastirile Palestinei a fost un bătrân Ieromonah cu numele Zosima[
, a trãit în veacul al V-lea. Nu stim cine afost ereticul Zosima. ], carele atât era de îmbunătăţit şi atât de vestit întru faptabună, cât mulţi din monahii cei din Monastirile cele de primprejur de multe orialergau la dânsul ca să auză cuvânt din gura lui. Acesta a petrecut în Monastireaunde trăia, cincizeci şi trei de ani, şi toate nevoinţele pusniceştei vieţi le-a trecut, şitoată pravila cea dată dela cei desăvârşit monahi o a păzit, şi toate acesteafăcându-le, niciodinioară n’a fost nebăgător de seamă de învăţăturileDumnezeeştilor cuvinte, ci şi culcându-se, şi sculându-se, şi în mâini având lucrul, şihrană gustând, un lucru avea netăcut şi necontenit: de a cânta lui Dumnezeutotdeauna şi de a face învăţături din Dumnezeeştile cuvinte.Iară dupre aceasta turburându-se de oarecari gânduri, socotindu-se întru toate a fifost desăvârşit, şi dela alţii nicidecum trebuindu-i povăţuire, grăia cu gândul întrusineşi: Oare este pre pământ vreun monah carele să mă poată folosi pre mine şi să-mi arate mie chip de pustnicie, pre care eu nu l-aş fi făcut? Oare afla-se-va în pustievreun om ca să mă întreacă în săvârşirile cele bune? Aşa gândind Stareţul, i s’a
1
 
arătat îngerul şi i-a zis: O, Zosima, precum era cu putinţă unui om te-ai nevoit, şibine pustniceasca alergare o ai trecut; însă nimenea este între oameni carele s’ar fiarătat pre sineşi desăvârşit. Mai multă îţi este nevoinţa care îţi zace înainte, precarea tu nu o ştii, decât ceea ce ai trecut. Ca să cunoşti dară câte căi sânt şi altelespre mântuire, ieşi din pământul tău, precum Avraam acel vestit între Patriarhi, şimergi întru una din Monastirile ce sânt pre lângă râul Iordanului. Deci îndată Stareţulurmând celuia ce-i grăia, a ieşit din Monastirea întru carea din pruncie se făcusemonah, şi ajungând la Iordan, a fost povăţuit de cela ce l-a chemat în Monastirea întru carea Dumnezeu i-a poruncit lui să fie; şi bătând cu mâna în poarta Monastirii,a aflat pre monahul carele păzea poarta, şi aceluia mai întâiu i-a spus pentru sine,iar acela a vestit igumenului, carele priimindu-l şi văzându-l în chipul monahicesc, afăcut obicinuita închinăciune şi rugăciunea cea monahicească şi apoi l-a întrebat: Deunde eşti, frate, şi pentru ce ai venit la noi, bătrânii şi săracii? Iară Zosima arăspuns: De unde am venit, nu este de nevoie a spune, ci pentru folos, o, părinte,am venit! Pentru că am auzit de lucrurile cele mari şi vrednice de laudă ale voastre,carile pot să împrietenească pre suflet cu Dumnezeu. Iar igumenul i-a zis lui: SingurDumnezeu, frate, cela ce vindecă neputinţele sufletului, acela să ne înveţe voile salecele Dumnezeeşti şi să ne povăţuiască pre toţi a face cele folositoare; pentru căomul pre om nu poate să folosească, dacă nu fieştecarele va lua aminte de sinetotdeauna, şi trezvindu-se cu Duhul, va lucra cele folositoare, având pre Dumnezeuajutor. Ci de vreme ce dragostea lui Hristos te-a pornit ca să ne vezi pre noi, săraciibătrâni, petreci cu noi, dacă pentru aceasta ai venit; şi pre noi toţi ne va hrăni cudarul Sfântului Duh, Păstorul cel bun, carele au dat sufletul său pentru noi.Acestea zicând igumenul către Zosima, s’a închinat acela, şi cerându-şi rugăciune şibinecuvântare, şi zicând Amin, a petrecut în Monastirea aceea. Şi a văzut acolò prebătrâni strălucind cu lucrurile cele bune şi cu gândirea de Dumnezeu, cu duhularzând, Domnului slujind; pentru că cântarea lor era neîncetată, starea de toatănoaptea, având pururea în mâini lucrul şi Psalmi în gurile lor; iară cuvinte deşarte nuerau întru dânşii. Grija de câştiguri vremelnice şi gâlcevi lumeşti, nici cu numirea între dânşii nu se cunoştea. Numai una era sârguinţa, şi cea întâiu, şi carea se urmacu sporire dela toţi, ca să se aibă pre sineşi morţi cu trupul. Hrană aveauneîmpuţinată, pre cuvântul lui Dumnezeu; iară trupul îl hrăneau cu pâine şi cu apă,precum fieştecăruia îi era înfocarea cea spre dragostea lui Dumnezeu. Pre acesteavăzându-le Zosima, se folosea foarte şi se întindea spre nevoinţa ce-i zăcea înainte.Şi multe zile trecând, s’a apropiat vremea sfântului marelui Post, iară porţileMonastirii erau încuiate totdeauna şi niciodată nu se deschideau, fără numai cândcineva dintre dânşii ar fi ieşit, trimis fiind pentru vreo nevoie de obşte; pentru căpustiu era locul acela, şi nu numai neintrat de alţii, ci şi neştiut era de mireni. Şi era în Monastirea aceea astfel de rânduială, pentru carea Dumnezeu şi pre Zosima l-aadus acolò: În cea dintâiu Duminecă a Postului făcea preotul sfânta Liturghie, şi toţise împărtăşeau cu preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, şipuţin din bucatele cele pusniceşti gustau. Dupre aceea se adunau în biserică, şifăcând rugăciunea cea cu deadinsul, şi destule plecări de genunchi, se sărutau unulpre altul bătrânii şi fieştecarele pre igumenul cu închinăciune, rugându-l pentrublagoslovenie şi rugăciune, care să le ajute şi împreună să călătorească sprenevoinţa ce le zăcea înainte. Şi dupre ce le făcea acestea, deschideau porţileMonastirii şi cântau cu tocmit glas: Domnul este luminarea mea şi Mântuitoriul meu,de cine mă voiu teme? Domnul este scutitoriul vieţii mele, de cine mă voiu înfricoşa?
2
 
Şi cealaltă parte a psalmului aceluia sfârşindu-o, ieşeau toţi în pustie, lăsând numaipre unul sau pre doi fraţi păzitori Monastirii. Nu ca să păzească averile cele ce ar fifost înlăuntru, pentru că nu era într’însa ceva de a fura tâlharii, ci să nu rămâiebiserica fără de Dumnezeiasca slujire. Şi treceau râul Iordanului. Şi fieştecarele îşiducea luişi hrana, pre cât putea şi voia, dupre trebuinţa cea măsurată a trupului.Unul puţină pâine, altul smochine, altul finice, iar altul linte muiată în apă; iar altulnimica, fără numai trupul său şi rasele cu carile era îmbrăcat, şi se hrăneau, cândfirea trupului îi silea, cu verdeţurile ce creşteau în pustie.Aşa trecând Iordanul, se despărţeau departe dela eişi, şi nu vedea unul pre altulcum se posteşte, sau cum se nevoieşte. Iară de se întâmpla să vază altul preprietenul său viind către dânsul, îndată se abătea spre altă parte, şi singur petreceacântând lui Dumnezeu totdeauna, şi foarte puţină hrană gustând în vremea cearânduită. Deci aşa tot postul săvârşind, se întorceau în Monastire în Dumineca ceeace este mai nainte de Învierea lui Hristos, întru carea a luat Biserica a face prăznuireStâlpărilor. Şi se întorcea fieştecarele avându-şi mărturie a ostenelelor salecunoştinţa cugetului său, care îi mărturisea ce a lucrat. Şi nimenea nicidecum întreba pre altul, cum şi în ce chip şi-a săvârşit nevoinţa ostenelii; pentru că aşa erarânduiala Monastirii aceleia.Deci, atuncea şi Zosima dupre obiceiul Monastirii a trecut Iordanul, puţină oarecedin hrană ducându-şi pentru trebuinţa trupească, şi haina cu carea era îmbrăcat;iară rânduiala sa cea de rugăciune o săvârşea umblând prin pustie, şi vremea cea dehrană dupre nevoia cea firească cu deadinsul o păzea, şi puţin dormea, zăcând prepământ, şi şezând puţin se odihnea oriunde îl apuca vremea de noapte; şi foarte dedimineaţă iarăşi sculându-se, îşi făcea alergarea sa. Şi dorea ca să intre în pustiacea mai din lăuntru, nădăjduind că va afla pre cineva din părinţi acolò nevoindu-se,dela carele ar fi putut ca să se folosească; şi i se adăogea lui dorire spre dorire. Şimergând douăsprezece zile, a stătut puţin în laturi din cale, şi întorcându-se sprerăsărit, cânta Ceasul al Şaselea, făcându-şi obicinuitele rugăciuni, pentru că încetapuţin din călătorie în vremea pravilei sale, în fiecare ceas cântând şi închinându-se.Iară când sta cântând, a văzut de partea dreaptă o umbră ca de trup omenesc. Mai întâiu s’a spăimântat, părându-i-se că vede o nălucire drăcească, şi tremurând s’a însemnat cu semnul crucii, apoi lepădând frica, când îşi sfârşea rugăciunea, s’a întors cu ochii spre amiază-zì şi a văzut pre oarecine mergând gol cu trupul şi negrude arşiţa soarelui, perii avându-şi pre cap albi ca lâna şi scurţi cât numai până lagrumazi ajungeau. Aceasta văzând Zosima, a început a alerga spre partea aceea,bucurându-se cu bucurie mare; pentru că nu văzuse în acele zile vedere omenească,nici altă oarecarea vietate. Iar acea vedenie, dupre ce a văzut pre Zosima dedeparte, a început a fugi în pustia cea mai adâncă; iară Zosima, ca cum şi-ar fi uitatbătrâneţile sale şi osteneala cea de cale, repede alerga, vrând să ajungă pre ceea cefugea; deci el gonea, iar aceea fugea. Însă a fost alergarea lui Zosima mai grabnicădecât a aceleia ce fugea.Iară dupre ce s’a apropiat cât să se poată auzi glasul, a început a striga Zosima culacrămi, zicând: Pentru ce fugi de mine, bătrânul păcătos, robule al adevăratuluiDumnezeu, pentru carele în pustia aceasta petreci? Aşteaptă-mă, pre nevrednicul şineputinciosul! Aşteaptă-mă, pentru nădejdea răsplătirii ostenelelor tale; stai şi mie, bătrânului, rugăciunea şi blagoslovenia ta. Rogu-te, pentru Dumnezeu, carele
3

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->