• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
Download
 
exista pentru a învia!
 – În prima duminic 
ă 
 , în prima noapte din S 
ă 
 pt 
ă 
mâna Luminat 
ă 
 , v 
ă 
spun: Hristos a înviat! Acesta va  fi salutul nostru, de acum pân 
ă 
când vom pr 
ă 
znui În 
ă 
l 
 ţ 
area Domnului Iisus Hristos.Dan Puric 
: Adev 
ă
rat a înviat!
 – Ne afl 
ă 
m sub lumina Învierii, în aceast 
ă 
noapte, lumina Învierii, care dezv 
ă 
luie de multe ori urâciunile întunericului. Sunte 
 ţ 
i singurul care înc 
ă 
mai na 
ş 
te speran 
 ţ 
a, cel pu 
 ţ 
in în sufletul meu. Suntem într-adev 
ă 
r în întuneric sau nu? Dan Puric 
: Noi suntem în întuneric, asta este clar – e un act de luciditate s
ă
constat
ă
m asta;
ş
i luciditatea, vorba lui René Char: „luciditatea este rana cea mai aproape de soare”; dar dac
ă
amtr
ă
i numai din luciditate, n-am fi cre
ş
tini. Noi n
ă
d
ă
jduim. „N
ă
d
ă
jdui
ţ
i” spune Sfântul ApostolPavel: „Dar c
e n 
ă 
dejde este aceea care se vede? 
”
.
 
Ş
i tocmai acum, când este de
ş
ert, este pustie, tocmaiacum este vreme de nevoin
ţă
. Nu întâmpl
ă
tor Sfin
ţ
ii P
ă
rin
ţ
i spuneau cu admira
ţ
ie c
ă
cei care se vor na
ş
te în veacul din urm
ă
se vor sfin
ţ
i. Dac
ă
ne dimension
ă
m la realitatea social
ă
, ea estemizerabil
ă
. România este, a r
ă
mas
ş
i va fi, pentru mult
ă
vreme, un ghetou neocomunist.Problema se pune în termenii cre
ş
tini ai n
ă
dejdii. N
ă
dejdea nu înseamn
ă
speran
ţă
. Speran
ţ
aapar
ţ
ine optimistului, iar optimistul e un pesimist prost informat. Cre
ş
tinul nu are optimisme
ş
inici nu dezn
ă
d
ă
jduie
ş
te.Îmi aduc aminte într-o noapte de Pa
ş
ti, când Dumnezeu vorbea în mine f 
ă
r
ă
ca eu s
ă
 
ş
tiu,eu fiind trist
ş
i decep
ţ
ionat, Biserica era înconjurat
ă
de foarte mul
ţ
i a
ş
a-zi
ş
i credincio
ş
i, era olume pestri
ţă
. Pe lâng 
ă
oamenii în vârst
ă
, pe lâng 
ă
oamenii adev 
ă
ra
ţ
i, era
ş
i garnitura asta de micibestiole postrevolu
ţ
ionare, cu jeep-uri coco
ţ
ate pe sus, cu muzica dat
ă
la maxim, cu mobileledeschise, care a
ş
teptau s
ă
ia lumin
ă
ca de la IDEB. Ei veneau la Biseric
ă
ca s
ă
aib
ă
de ce s
ă
sechifteluiasc
ă
acas
ă
. Pa
ş
tele, în concep
ţ
ia asta, se putea numi „marea cr
ă
pelni
ţă
”.Eram
ş
i mai dezam
ă
git v 
ă
zând spectacolul acesta lumesc, dantesc aproape, îngrozitor,pân
ă
când, din biseric
ă
, a ie
ş
it încet un p
ă
rinte foarte în vârst
ă
, care a spus abia
ş
optit, c
ă
tremul
ţ
imea aceea: „Se d
ă
lumin
ă
!”.
Ş
i nu
ş
tiu cum, f 
ă
r
ă
nici un fel de amplificare prin microfon sauprin vreo box
ă
, mul
ţ
imea aia – sutele alea de in
ş
i, dac
ă
nu chiar o mie de in
ş
i – a t
ă
cut. Dup
ă
 care preotul acesta foarte în vârst
ă
– sem
ă
na mai mult cu o fresc
ă
, ce se deplasase de pe pereteprintre noi – m-a trezit cre
ş
tine
ş
te, prin urm
ă
toarea expresie; a spus brusc: „
 N 
ă 
dejdea cre 
ş 
tin 
ă 
 alung 
ă 
pân 
ă 
 
ş 
i triste 
 ţ 
ea mor 
 ţ 
ii 
”.
Ş
i din clipa aceea m-am trezit. Am aflat apoi c
ă
el f 
ă
cuse vreo treizeci de ani de pu
ş
c
ă
rie;
ş
i am zis: dac
ă
un om ca acesta,dup
ă
treizeci de ani de pu
ş
c
ă
rie, înconjurat de o hait
ă
pestri
ţă
(în care era tot cocktailulneocomunist, de oameni credincio
ş
i, care mai r
ă
m
ă
seser
ă
, de turi
ş
ti ortodoc
ş
i, de haimanale,care mai veniser
ă
pe acolo în virtutea unui loc de întâlnire) nu s-a clintit o secund
ă
, ar trebui s
ă
-mi
5
 
fie ru
ş
ine de decep
ţ
ia mea. Din clipa aceea, eu nu mai am cl
ă
tin
ă
ri. Neamul acesta, în fondul luicre
ş
tin, înseamn
ă
c
ă
a r
ă
mas de o t
ă
rie extraordinar
ă
.Sigur, este mult
ă
mizerabilitate; dar s
ă
nu se confunde mizeria cu s
ă
r
ă
cia. Dostoievskif 
ă
cea astfel diferen
ţ
a între mizerie
ş
i s
ă
r
ă
cie: „
Omul s 
ă 
rac poate s 
ă 
fie nobil, poate s 
ă 
fie curat. Omul mizer este terminat interior 
”
.
În România, s
ă
r
ă
cia a devenit, în mare parte, mizerabilitatea omului. Vede
ţ
i ce vers sublim la Eminescu: „
Eu îmi apar s 
ă 
r 
ă 
cia 
ş 
i nevoile,
ş 
i neamul 
”
.
Nu a zis: eu îmi ap
ă
rbog 
ăţ
ia, confortul, oportunismul
ş
i partidul. S
ă
r
ă
cia face parte din cartea de identitate a acestuineam, care arat
ă
o noble
ţ
e, o ascez
ă
, o m
ă
sur
ă
extraordinar
ă
 
ş
i o apropiere fa
ţă
de Dumnezeu. Aspus „nevoile”, nu a spus confortul. Omul, românul cre
ş
tin,
ş
tie c
ă
nevoia este puntea lui deleg 
ă
tur
ă
cu Dumnezeu. Cum zicea Paisie Aghioritul: „
Suferin 
 ţ 
ele omului sunt ferestre c 
ă 
tre Dumnezeu 
”.Nevoia, din punct de vedere cre
ş
tin – transfigurat
ă
– este o punte c
ă
tre Dumnezeu. Altfel, grijilecitadine pot s
ă
te termine, dac
ă
ele nu au aceast
ă
transfigurare cre
ş
tin
ă
. Vin atât de multe griji,încât tu dispari.
Ş
i cet
ăţ
eanul are griji. Or, nevoile cre
ş
tinului sunt transfigurate, sunt pun
ţ
i c
ă
treDumnezeu...
Ş
i „neamul”, a mai zis Eminescu. Nu a zis c
ă
-
ş
i ap
ă
r
ă
partidul sau o anumit
ă
clas
ă
, a zis„neamul”; nici m
ă
car statul – care este un construct istoric. Neamul este dat de Dumnezeu. Acest buletin de identitate este fundamental. Tot a
ş
a a spus Mircea cel B
ă
trân în fa
ţ
a sultanului,în fa
ţ
a primejdiei – 
ăş
tia suntem noi: s
ă
r
ă
cia, nevoile
ş
i neamul. În ele st
ă
actul, nu de rezisten
ţă
,ci de d
ă
inuire.
Ş
i atunci, dac
ă
ne racord
ă
m la lucrurile astea – la s
ă
r
ă
cie, la nevoi
ş
i la neam, numai dezn
ă
d
ă
jduim. Important este s
ă
vedem aceste dou
ă
planuri de realit
ăţ
i. Sigur c
ă
tr
ă
im ni
ş
temomente îngrozitoare, dar nu le tr
ă
im numai noi, românii, le tr
ă
ie
ş
te o umanitate. Se pare c
ă
 istoria accelereaz
ă
 
ş
i intr
ă
m cât se poate de repede în aceea
ş
i sup
ă
.Ceea ce mi se pare important, când vorbim despre Înviere (pentru c
ă
lumea de azi tr
ă
ie
ş
teîntr-un mod turistic
ş
i de spectator Învierea Mântuitorului; c
ă
ci,
ş
ti
ţ
i,
ş
i filosofii au deosebitîntre:
a exista pentru a avea 
ş
i
a exista pentru a fi 
.
Ş
i evident c
ă
majoritatea filosofilor a spus: nutrebuie s
ă
exi
ş
ti pentru a avea, trebuie s
ă
exi
ş
ti pentru a fi), important, a
ş
adar, este s
ă
nu exi
ş
tinici pentru una, nici pentru alta:
trebuie s 
ă 
exi 
ş 
ti pentru a învia 
. Poporul român trebuie s
ă
învieze!El este într-o stare de mumificare complet
ă
, dup
ă
ce a tr
ă
it pe post de via
ţă
o abstrac
ţ
iunede 45 de ani, numit
ă
comunism,
ş
i una de 18 ani, numit
ă
neocomunism; deci dintr-oabstrac
ţ
iune trece în alt
ă
abstrac
ţ
iune, care se nume
ş
te Comunitatea European
ă
. Între dou
ă
 abstrac
ţ
iuni, între dou
ă
concepte de via
ţă
, el nu-
ş
i tr
ă
ie
ş
te via
ţ
a. Cre
ş
tinul, dac
ă
a
ţ
i observat, o iaîn r
ă
sp
ă
r cu istoria, o ia în r
ă
sp
ă
r cu lucrul lumii. El se
ţ
ine de lucrarea lui Dumnezeu. Încontextul acesta, trebuie s
ă
înviezi tu.Gândi
ţ
i-v 
ă
c
ă
cel mai mare p
ă
cat pe care-l face România acum, aceast
ă
popula
ţ
iebezmetic
ă
(nu vorbesc de neamul românesc; sunt dou
ă
lucruri total diferite: neamul românesceste retras în enclave, dup
ă
p
ă
rerea mea – în zone. Sunt câ
ţ
iva oameni, loturi de oameni, carep
ă
streaz
ă
în ei reflexele nepervertite; restul este o popula
ţ
ie z
ă
p
ă
cit
ă
; vorba P
ă
rintelui Iustin: „
Îi vezi cât de mul 
 ţ 
i sunt. Se duc la biseric 
ă 
. Ei, când îi chemi s 
ă 
aleag 
ă 
între dracul 
ş 
i Dumnezeu, se duc to
 ţ 
i la dracul 
” – deci nu num
ă
rul lor mare ne d
ă
credin
ţ
a), p
ă
catul infernal pe care-l face popula
ţ
ia, deci,este c
ă
nu-
ş
i d
ă
seama c
ă
aceast
ă
p
ă
timire de 55 de ani plus 17 ani de haimanalâc
ş
i criminalitatepolitic
ă
a fost un dar de la Dumnezeu. Teroarea istoriei se poate transfigura în dar de laDumnezeu.
Ş
i acum, ei omoar
ă
Hristosul din ei. Noi, românii, omorâm cel mai mare dar pe careni l-a dat bunul Dumnezeu. Hristos a p
ă
timit tot: a fost umilit public, a fost biciuit, a fost ucis, afost maltratat, a fost tr
ă
dat – a cunoscut toate aspectele înjosirii fiin
ţ
ei umane. Asumându-
ş
ipublic lucrurile astea, a avut puterea îndumnezeit
ă
, dat
ă
de natura lui, s
ă
coboare în iad.
6
 
 Am avut
ş
i noi o p
ă
timire hristic
ă
: pu
ş
c
ă
riile noastre au fost pline de martiri – avem atâtde mul
ţ
i sfin
ţ
i, încât putem da la împrumut. Putem cre
ş
tina o omenire, nu o Europ
ă
, cu sfin
ţ
iicare sunt înc
ă
necanoniza
ţ
i din aceste pu
ş
c
ă
rii. Mii, zeci de mii de sfin
ţ
i avem. Aceast
ă
p
ă
timireeste cea mai mare mo
ş
tenire
ş
i cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu.Poporul român ar trebui s
ă
aib
ă
un curaj
ş
i o îndr
ă
zneal
ă
de tip hristic. S
ă
se uite lapoliticieni ca la o figura
ţ
ie, a unor in
ş
i care alearg 
ă
dup
ă
constructe europene, globalizante; eitotu
ş
i trebuie privi
ţ
i ca ni
ş
te infirmi. El î
ş
i uit
ă
memoria (nu vorbesc aici c
ă
securitatea taiememoria; taie orice întoarcere, orice recunoa
ş
tere de leg 
ă
tur
ă
, de puncte cu trecutul). Noi,cre
ş
tinii, numim lucrul acesta: dezicere de Hristos. Tu prin ce tr
ă
ie
ş
ti? Te duci la biseric
ă
, aprinzilumânarea, zici „Hristos a înviat!”
ş
i te duci mai departe, decedat, în lumea ta. Care estedimensiunea hristic
ă
, Hristosul din tine? Eu nu zic
Imitatio Christi 
(cum zice Kempis), zic
Hristosul din tine 
. Noi nu avem nevoie de model hristic în sensul exterior, ci de Hristosul din noi.El ne-a d
ă
ruit lucrul acesta. Dac
ă
am avut aceast
ă
p
ă
timire – pe aceast
ă
p
ă
timire este for
ţ
a carerupe moartea – nu mai ai de ce s
ă
te temi. În sensul acesta, sensul existen
ţ
ei este
a fi pentru a învia 
.Po
ţ
i s
ă
fii? Ce po
ţ
i s
ă
fii? Po
ţ
i s
ă
fii ce vrei – existen
ţ
ialist, s
ă
-
ţ
i declini existen
ţ
a în a fi sau anu fi (ca Hamlet, primul existen
ţ
ialist
avant la lettre 
 ). Nu, nu este asta solu
ţ
ia: s
ă
fii ca la Camus,unde pictorul acela
ş
i-a l
ă
sat nevasta
ş
i copiii, s-a dus în pod
ş
i s-a sinucis.
Ş
i se întreba:
solidaire où solitaire 
? Lipsea o liter
ă
 
ş
i nu
ş
tia dac
ă
este
d 
sau
t 
. Solidar sau solitar? Nici una din astea. Tu cutine e
ş
ti de neajuns, e
ş
ti cu Dumnezeu. Mi-aduc aminte de o remarc
ă
f 
ă
cut
ă
de Meister Eckhart,acel mistic nemaipomenit al secolului al XIII-lea, pe care l-a dat Occidentul; el st
ă
tea într-odup
ă
-amiaz
ă
sub un copac
ş
i vine un discipol: „Ce face
ţ
i acolo, maestre, singur?”.
Ş
i el zice: „Nueram singur, eram cu Dumnezeu, dar acum sunt singur”.
S-ar putea ca o învecinare s 
ă 
te izoleze total.
Românul, în vremurile lui de restri
ş
te îngrozitoare, nu a fost singur, a fost cu Dumnezeu.Eu am întrebat: unde au fost drepturile omului atunci când poporul român, tot ce am avut maibun în acest neam, a murit, a fost schingiuit? Unde au fost drepturile omului când am stat într-un ghetou? Unde sunt drepturile omului din 1989 încoace? Când noi suntem material deexperien
ţă
pentru ni
ş
te oameni – nu vreau s
ă
-i numesc neap
ă
rat „securi
ş
ti”, c
ă
asta nu ajut
ă
lanimic. Sunt oameni de-o infirmitate îngrozitoare, nici atei nu sunt, sunt ni
ş
te s
ă
lb
ă
ticiuni, ie
ş
itedin laboratoarele comuniste, care nu au leg 
ă
tur
ă
cu neamul românesc. Ei numai vorbescromâne
ş
te...
Ş
i atunci, cum s
ă
te compor
ţ
i ca un cre
ş
tin? Trebuie s
ă
te compor
ţ
i ca un cre
ş
tinidentificând, recunoscând gena cre
ş
tin
ă
 
ş
i recunoscând ceea ce este str
ă
in de ea. La noi, clasapolitic
ă
trebuie s
ă
se reîncre
ş
tineze; intelectualitatea asta oportunist
ă
, de doi bani, pe care oavem, care are dubii în loc s
ă
aib
ă
certitudini, care are dialog cu ori
ş
icine, trebuie s
ă
sereîncre
ş
tineze. S
ă
nu uit
ă
m c
ă
Hristos nu a îmbr
ăţ
i
ş
at pe toat
ă
lumea. Hristos nu i-a îmbr
ăţ
i
ş
atpe farisei. A avut o distan
ţă
, chiar a avut o furie sfânt
ă
. Poporul român nu se poate regla decâtcu asemenea distan
ţ
e. Asta nu înseamn
ă
intoleran
ţă
. Îng 
ă
duin
ţ
a noastr
ă
cre
ş
tin
ă
a fost atât demare, încât era s
ă
disp
ă
rem din istorie.În sensul acesta, Învierea hristic
ă
este asumat
ă
. În vreme de cre
ş
tinii de azi las
ă
 
ş
i Învierea,
ş
i crucificarea, în seama lui Iisus Hristos.
Este un act de mare la 
ş 
itate 
. Este o dezicere cumplit
ă
, careapar
ţ
ine vremii. Pervers
ă
, foarte par
ş
iv 
ă
. Eu m
ă
duc, îmi fac ritualul la biseric
ă
, dar a doua zi, laserviciu, sunt acela
ş
i mameluc, aceea
ş
i mort
ă
ciune, ca
ş
i pân
ă
acum. Nu intru în via
ţ
a asta ca uncre
ş
tin responsabil: s
ă
spun c
ă
 
ţ
ara nu are legi, s
ă
spun c
ă
 
ţ
ara e condus
ă
de oameni cuinfirmitate sufleteasc
ă
.
 A disp
ă 
rut grija de cel 
ă 
lalt 
. Privi
ţ
i în jur: ni
ş
te oameni care au c
ă
s
ă
pit
ţ
ara, au
7
of 00

Commenting has been disabled.