Darie Ducan >Ganduri Despre Cum Sa Fim. Eseu.

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

DARIE DUCANGânduri despre cum s

fim

România e un fapt care se termină la perspectivă.Totdeauna apogeul a ceva moare în a opta lună. Pentru a trece deaceastă stare de perspectivă trebuie puţină nebunie şi puţin saltpeste prudenţă, nu o încălcare a legii ci o trecere exact la limita ei.Să nu fim tradiţionali din comoditate, ci din convingere, dacăsuntem, să fim răzvrătiţi pentru plăcerea orgasmică a revenirii înmatcă. Să fim extravaganţi pentru a ne oglindi în idei după ce leanunţăm cu ambalaje. Să fim o strofă maltratată dar care îşi revineprin mânuirea sensului precum cubul Rubik. Să avem curajul de a nufi plaţi. Să avem curajul de a nu ne respecta orarul fără ca aceastasă devină o obişnuinţă sau un viciu. Ci o excepţie. Să pasămargumente şi să acceptăm serve de exemple spre a uşura discuţiapentru celălalt dacă vedem că nu poate să o ducă.Să nu credem în nimic fără îndoială. Existenţa îndoielii asigurăfidelitatea faţă de idee incomparabil mai mult decât axiomelepentru că neagă perfecţiunea şi, astfel, e umană. Să fim cursivi şişă avem dicţie până şi în scrierea şi urlarea dezastrelor. S-ar puteasă se nască grafologi şi foneticieni pentru asta! Să fim cioburileacelea dintr-un ulcior spart care, după lipirea ulciorului rămân pedinafară şi se simt, cum şi sunt, în plus. Dar asta nu înainte de a finoi umbra ulciorului. Să avem perspectiva lui, perspectivaRomâniei, şi să ne luăm mereu posibilitatea ca după ce am creat olume, noi să fim în plus. Ca un părinte alungat de-acasă de copii. Săni se pară normală această relegare în niciunde. Să fie ca o împărtăşanie, ca un botez, să ne simţim satisfăcuţi ca de un orgasmşi psihic, şi spiritual, dar şi fizic. Să prognozăm, nu să profeţim, săne inventăm rănile abia după ce limbile au deprins a le linge canin.Să putem sângera cu nişte muşchi ai sângerării, ca o mimică,sângerarea să poată fi dialectică, paraverbală. Să înţelegem că s-adepus o jertfă de către regnul vegetal pentru ca noi să putem aveacămaşă, să respectăm asta!Perspectiva trebuie siluită până intrăm în vaginul profetismului,căci acesta e deja profetism, începe de acum să nu mai fie

prognoză. Să luăm România pe după cap şi să nu ştie din privireanoastră dacă vrem să o îmbrăţişăm sau să o strângem de gât. Săpăstreze mereu un grăunte de idee că ar putea avea motive detemere. Să siluim perspectiva idilic şi fanatic, fără ruşine, gnomic şisenzorial, celest şi universal, viguros şi ancestral, întocmai casiluirea Anei din Ion al lui Rebreanu, pe pământul arzând de patimasensului său dublu. Să vâslim cu simţul nostru muscular în ea ca şicum ar trebui să nu ne înecăm într-un uragan de încruntareuniversală şi de combustie spaţială. Să apăsăm cu dorinţa de bine,să umilim perspectiva frumos astfel încât penisul voinţei noastre săiasă de cealaltă parte a perspectivei cum ar ieşi cuiul de cealaltăparte a mâinii lui Cristos.Să facem din România un spaţiu în care contemplaţia să fie unmotor şi nu o trândăvie, unde oasele să ţină cu dinţii de carne şi nudoar să fie un suport pentru ea cum în băi poate fi etajera pentrusăpun. Să ne curăţim, dar nu doar cu săpun, ci şi cu umbra lui, ca şicând umbra lui, extrapolată, ar fi obiectul de igienă maximă. Să neaducem tupeul la un grad de fermitate fără echivoc şi să-iconfecţionăm viciul de a-şi fi şi anticorp, pentru ca din acest viciusă îi derive supravieţuirea. Să avansăm prin trupul unei

fatamorgana

, să o fi lăsat demult în urmă, dar să credem că o vomajunge curând. Să ne iubim cu iluzia ei în asudarea unui patmizerabil făcut din poarta raiului deschisă cu piciorul, doborâtă şitrântită pe patru pari, drept picioare. Să cicatrizăm răni înainte dea se fabrica cuţitul lor chiar, să învăţăm că o caligrafie a cicatricilorconţine de fapt textul unui cântec de lebădă al cărnii. I-am fosttextier cu durerea noastră şi nu o dată, ne-a durut umbra vinovatăşi a fost mai grea decât pietrele toate ale lumii.România se poate schimba uşor dacă după ce îi naştem o altăperspectivă din cea veche le provocăm la incest pe cele două. Cerezultă va fi o ardere, o floare de flacără în mâna unui grădinartimid dar sufletist. Nu va ieşi nimic degenerat, ideile nu au sângepentru că el a devenit prin abstractizare apă, numai aplicarea lorare un sânge gros ca lianele rutinei. Într-o mare măsură ar trebui săşovăim după fiecare acceptare, tocmai ca să îi dăm ideii şi altăposibilitate, un alt culoar. De aceea nu e bine doar să ningă, pentrucă nu putem şi nu e bine să vedem doar alb. De ce oare iarna ni se

recomandă hainele negre dacă nu pentru contrast psihico-ocular?Uneori e linişte ca între două vămi pe unde intră sângele la facere şiprin delta scurgerii sale, la moarte. Acea linişte e echilibrul pe caretrebuie să i-l dăm României precum unui organism uman, unde seregenerează totul, dar nu şi caracterul. Caracterul se îndreaptă prinmentalitatea perspectivei sparte, prin mentalitatea depăşirii desine, chiar şi cu aceea a ieşirii din trup. Literalmente niciun silogism, deşi e un motor oricare, nu are o defecţiune, nu face niciun popasde la cerc. E perfect. Tocmai de aceea realismul nostru nu poate fi înscris în geometriile savante sau faptice în spaţiu. Noi trăim în planşi sabotul secundei e când tocit, când nou ca-n prima zi.Autosugestia noastră îl schimbă pe moment alături de întreagaentropie. Nu, nu e o conspiraţie universală, dar, concret, ce săfacem pentru a curăţa viţa-de-vie care e România şi pentru a naştedirect vin vechi? Să avem un optimism realist şi crâncen. Să fimcrânceni în bunătate, la fel de crânceni ca în ură şi să ne negăm penoi tocmai ca să ne redescoperim din încercările celorlalţi de a nelăuda pentru a ne ridica moralul. Să comunicăm de la egal la egalcu oricine, să tăcem de la egal de la egal cu oricine şi să-l facem peDumnezeu prin rotaţie cel mai mare stăpân şi cel mai bubos sclav.Unul va fi inventat roata, celălalt va fi împins la ea, tot prin rotaţie.Să ne ungem egoismul cu sudoarea celuilalt ca să-l facem altruism,apoi, când se va usca va fi echilibru aproape planetar. Să nu credem în zei decât dacă ne simţim egalii lor şi când ne uităm în oglindăcredem în noi nu fanatic şi megaloman, ci realist şi ironic, dar, înfond, dureros.Să nu fim ticăloşi şi canalii, să vindecăm ticăloşii luându-lemântuitorul dintre ei, deşi nu e vina lui că ei sunt ticăloşi, iar pecanalii să le mângâiem languros, apoi să le dăm o palmă, pentru ale băga în ceaţa fatalităţii noastre. România trebuie reparată şivindecată de contraste prin adâncirea părţilor lor bune, prinadâncirea contrariilor ca nişte gropi care nu se întâlnesc decât încazanele de jos, din iad.Pentru a repara România în acest service al nervilor trebuie multăură în formă şi multă iubire în fond. Între fond şi formă mai rămâneun spaţiu subţire, asemeni aceluia dintre două straturi de piele.Acela trebuie umplut cu veritabilă nebunie, cu adrenalină şi cu

of 00

Category:	Uncategorized.
Rating:
Upload Date:	03/29/2009
Copyright:	Attribution Non-commercial
Tags:	This document has no tags.

Documents

People