Tipare ale fantasticului eliadesc Scris de Mihaiela Luni, 08 Martie 2010 03:00

TIPARE ALE FANTASTICULUI ELIADESC

Prof. Iorga Violeta coala 16 ,,Nicolae Blcescu, Galati

Exist o legtur foarte puternic ntre cercettorul si scriitorul Eliade. Aceast legtur devine vizibil mai ales la nivelul prozei de tip fantastic, unde teoria sacrului camuflat n profan, prezenta mitului n Lume constituie sursa literaturii fantastice. Tema central a nuvelelor lui Eliade o constituie asa-numita ,,irecognoscibilitate a miracolului. Clasificarea prozei lui Eliade cuprinde trei etape distincte care nu sunt delimitate doar cronologic, ci si tematic. Astfel, prima faz a fantasticului eliadesc este reprezentat de nuvelele a cror actiune se petrece ntr-un spatiu autentic romnesc. A doua etap o constituie nuvelele ce au ca punct de plecare experienta indic a autorului, publicate n 1940 ntr-un volum. A treia etap cuprinde nuvelele fantastice din exil, scrise dup 1945. Toat opera lui Eliade, si mai ales literatura de tip fantastic, pleac de la ideea c omul nu a pierdut partea spiritual cu care a fost nzestrat si c nu este numai o sum de complexe (asa cum l definea Freud), ci o sum de mituri. Respingnd de la bun nceput demersul psihanalist sau structuralist, Eliade adapteaz inconstientul colectiv la convingerile sale despre supravietuirea miturilor n memoria colectiv si n actele individuale. Dac Nietzsche a anuntat c Dumnezeu a murit si c omul modern a pierdut definitiv legtura cu sacrul, Eliade

este mai optimist si sustine c Dumnezeu doar s-a retras din lume, deprtndu-se astfel de creatia sa. Ct despre om, nu se poate spune c este iremediabil pierdut. El doar a uitat religia, iar sacrul continu s supravietuiasc n inconstientul su sub forma unor figuri sau imagini ncrcate de sacralitate. n termenii lui Eliade, aceste figuri si imagini ncrcate de sacralitate sunt miturile. Asadar, omul a mai rmas cel putin cu o participare inconstient la experienta sacrului prin vise, vise treze sau anumite aspecte ale comportamentului su (cum ar fi dragostea pentru natur), prin nostalgiile , pasiunile si chiar distractiile sale (lectura, spectacolele). Mai mult, exist o mitologie camuflat si un sistem de semne, de hierofanii care ntmpin pe omul profan, areligios, certificnd prezenta sacrului n alctuirea fiintei omului comun. Teoria sacrului camuflat n profan este decisiv pentru creatia lui Mircea Eliade. Ea constituie liantul ntre lucrrile stiintifice (autorul a scris o serie de studii dedicate miturilor) si operele sale literare dou sectoare pe care Eliade le considera total opuse [i]. n literatur, prezenta mitului n Lume constituie sursa literaturii fantastice. Tema central a nuvelelor lui Eliade o constituie asa-numita ,,irecognoscibilitate a miracolului. Pentru a reda manifestarea sacrului n profan, Eliade propune conceptul de hierofanie, termen ce exprim faptul c ,,ceva sacru ni se arat [ii]. Astfel, ntreaga istorie a religiilor devine o desfsurare de realitti sacre, adic de hierofanii: ,,ntre cea mai elementar hierofanie, de exemplu, manifestarea sacrului ntr-un obiect oarecare, o piatr sau un copac, si hierofania suprem care este, pentru crestini, ntruparea lui Dumnezeu n Iisus Hristos, nu exist deloc o solutie de continuitate. Este, mereu, acelasi act misterios: manifestarea a ceva <<total diferit>>, a unei realitti ce nu apartine lumii noastre, n obiecte care fac parte integrant din lumea noastr <<natural>>, <<profan>>. [iii]

[i] Vezi

Eliade Mircea, Jurnal. 1941-1969, editie ngrijit de Mircea Handoca, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, pp. 163-164.

[ii] Ibidem, [iii]

p. 13.

Ibidem, p. 13

O alt manifestare a sacrului o constituie mitul, pe care Eliade l defineste punnd accentul pe actul relatrii: ,,Mitul relatez o ntmplare sacr, adic un eveniment primordial care s-a petrecut la nceputurile Timpului, ab initio. Relatarea unei ntmplri sacre echivaleaz ns cu dezvluirea unui mister, pentru c personajele mitului nu sunt fiinte umane, ci zei sau Eroi civilizatori. [] Mitul este deci povestea a ceea ce s-a petrecut n illo tempore, relaterea a ceea ce zeii sau fiintele divine au fcut la nceputurile Timpului: <<a povesti>> un mit nseamn a spune ceea ce s-a petrecut ab origine. [1] Eliade vede astfel o apropiere ntre functiile mitului n societtile arhaice si creatia literar n societtile moderne. Asemnarea mit literatur este detectabil mai ales n cazul prozei fantastice, care, ca si mitul creeaz lumi. n legtur cu nuvela La tignci, Eliade nota n jurnal: ,,O asemenea literatur fondeaz propriul ei Univers; ntocmai dup cum miturile ne dezvluie fondarea Lumilor, a modurilor de a fi (animal, plant, om etc.) , a institutiilor, a comportamentelor, etc. n acest sens se poate vorbi despre prelungirea mitului n literatur: nu numai pentru c anumite structuri si figuri mitologice se regsesc n universurile imaginare ale literaturii, ci mai ales pentru c n amndou cazurile de creatie, adic de <<crearea>> (= revelarea) unor lumi paralele universului cotidian n care ne miscm. [2] Clasificarea prozei lui Eliade cuprinde trei etape distincte care nu sunt delimitate doar cronologic, ci si tematic. Astfel, prima faz a fantasticului eliadesc e reprezentat de romanele Domnisoara Christina (1936) si arpele (1937). Motivul stigoiului valorificat n Domnisoara Christina si alegerea unui spatiu autentic romnesc fac ca aceste nuvele s fie considerate ca inspirndu-se din folclorul romnesc. A doua etap o constituie nuvelele ce au ca punct de plecare experienta indic a autorului Secretul doctorului Honigberger si Nopti la Serampore, publicate n 1940 ntr-un volum cu titlul primei nuvele. A treia etap cuprinde nuvelele fantastice din exil, scrise dup 1945, ncepnd cu Un om mare (1945), apoi Dousprezece mii de capete de vite (1952),

Numai strbtnd aceast mitologie, am ajuns s cunosc adevrata lui istorie (Eliade, Mircea, ncercarea labirintului, traducere si note de Doina Cornea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990, p. 110.
[7] Ubidem, [8]Simion

p. XXXVIII.

, Eugen, Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, Bucuresti, 1995, p. 130.
[9] Vezi

Alexandrescu, Sorin, Dialectica fantasticului, n Mircea Eliade, La tignci si alte povestiri, ed.cit. , pp. XXXIX-XL.
[10] Eliade,

Mircea, Jurnal. 1941-1969, editie ngrijit de Mircea Handoca, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, p. 510.
[11] Spiridon,

Monica, Introducere n metoda lui Eliade, n Caiete critice. Mircea Eliade, nr. 1-2 / 1988, p. 50. http://www.asociatia-profesorilor.ro/tipare-ale-fantasticului-eliadesc.html