POVESTE CU UN CAL

Să mă mai distrez, adesea,

Fără nici un interes,
Merg la judecătorie,
Să asist la vreun proces.

Mai ascult o pledoarie,

Vreo sentinţă cu efect,
Şi de multe ori se-ntîmplă
Să m-aleg şi c-un subiect.

Domnul Busuioc Bibiţă,

Gospodar de pe Mecet,
L-a chemat în judecată
Pe vecinul său, Mehmet.

Pricina: Domnul Bibiţă –

Scrie în proces-verbal –
Pe domnul Mehmet l-acuză,
Că i-ar fi furat un cal.

Amîndoi împricinaţii:
Turcul, în salvari şi fes,
Şi Bibiţă, reclamantul,
Se-nfiinţară la proces.

După ce-a citit dosarul,

De acord cu suspleantul,
Judele a spus: -Acuma
Să vorbească reclamantul.

- Să trăiţi! Acum o lună,

Cînd eram plecat pe deal,
Dumnealui, Mehmet, de-alături,
Mi-a furat din grajd un cal.

- Ce-ai de spus, în apărare,

Dumneata, Mehmet Selim?
- Să trahim, asta Tom Jude,
Noi turc estem, turc vorbim.

- Turc? Să vie-atunci tîlmaciul,

Să traducă aici, pe loc,
Ce-i c-un cal furat din grajdul
Lui Bibiţă Busuioc?

-Sabalairusum Efendi !
Giur Coran şi Mahomet,
Că voi spune adevărul,
Tot ce va dori Mehmet !

- Ghelburda! – tîlmaciu-ntreabă
Pe Mehmet – Sacîz catîr?
Ducipal peskeş grajd furam,
Dandana aman ţîr-ţîr?

- Halima! – Mehmet răspunse –

Geanabet, bre Busuioc,
Banabac rahat, dar calul
Suliman, la mine, ioc!

- Ce-a spus? – judele întreabă,

Cu un aer magistral –
- Zice că nimic nu ştie,
Despre nici un fel de cal.

- Spune-i să mărturisească,
Că altă scăpare nu-i,
Cum se face că ş-acuma-i
Calu-ascuns în grajdul lui?

- Mascara! Tipă tîlmaciul –

Caldarîm ţîr-ţîr băzdîc,
Ori catîr, ori buscariam,
Haimana caraghioslîc!

- Pasalîc bucluc salvarăm,

Meremet coltuc fistic.
- Ce-a zis – judele întreabă –
- Nu ştie nimic, nimic!

- Dacă nu ştie nimica –

Zice judele-n impas –
Pentru ce vorbiţi întruna
Şi vă tot certaţi de-un ceas?

- A! Nimic, Efendi jude,

Tîlmăcit proces verbal.
Turcul cumsecade estem:
Mi-a vîndut mie un cal!
(Ion Pribeagu)