Ion Minulescu (1881-1944), poet, prozator i dramaturg, a fost un statornic simpatizant al ideilor simboliste, cu o not mai luminoas sub

care se simte, totui, o und de nostalgie. n spiritul acestei compuneri literare, poetul apeleaz la sernnificaii ancestrale, cum este cifra trei sau scrie cu majuscul cuvinte abstracte cil tent simbolist: Eternul, Nimicul, Imensul, Trecutul etc.

Poezia lui Minulescu aduce o inovaie inedit, o volubilitate evident, creaiile lirice fiind adevrate miniaturi dramatice, cu personaje-actori care evolueaz pe scena vieii, ca ntr-o comedie. Dragostea este graioas, \"iubire, bibelou de porelan\", iar iubita, rmas n aceeai not de gingie, este o \"porumbi de porelan\". Dominant n poezia minulescian este sugestia muzical i grafia inedit a versurilor, modalitate simbolist care sparge tiparele tradiionale. n aceeai direcie se nscriu refrenele, cadenele, aliteraia, rima i ritmul, toate conferind originalitate declamatorie poeziilor, pe care, de altfel, i plcea s le citeasc pe scen, ori de cte ori avea -ocazia, aprnd \"nfurat n marile lui aluri colorate\" (T.Vianu), rmnnd de neuitat n memoria celor care l -au cunoscut. Simbolist prin vocaie, Minulescu apeleaz n poezie la principalele caracteristici ale curentului: simbolul, versul liber, sugestia, muzicalitatea i corespondenele, fiind evident \"darul verbal\", care 1-a determinat pe Vianu s afirme c \"n-a existat un alt poet mai retoric ca Ion Minulescu\".

Poezia \"Acuarel\" de Ion Minulescu, dedicat soiei sale, Claudia Millian, a fost publicat n revista \"Viaa romneasc\", n 1920, apoi cuprins n ciclul \"Strofe pentru faptele diverse\", din 1930. Imaginarul poetic transfigureaz realitatea concret prin corespondena cu elementele din natur, ale cror caracteristici rezoneaz n stri interioare lirice, viziune artistic specific simbolist prin funcia expresiv i estetic a simbolurilor, fonemelor i culorilor. Lirismul obiectiv se definete prin mrcile lexico-gramaticale, reprezentate de verbe i pronume la persoana al ll -a: \"plou\", \"merg\", \"se ndoaie\", \"coboar\".

(Structura textului poetic) Poezia \"Acuarel\" de Ion Minulescu este alctuit din dou secvene inegale, fiecare dintre ele ncepnd cu versul-refren \"n orau-n care plou de trei ori pe sptmn\".

Tema poeziei ilustreaz concepia poetului despre viaa citadin supus pericolului degradrii morale i materiale, prin simbolul apei, ca element de dezagregare a materiei. Semnificaia titlului. Simbolul \"Acuarel\" Sugereaz tabloul citadin pictat cu vopseaua solid care se dizolv cu ap i care se folosete ca tehnic pictural.

Prima secven a poeziei ncepe cu un element de recuren, laitmotivul ilustrat prin versul \"n orau-n care plou de trei ori pe sptmn\", i \"picteaz\" peisajul citadin ale crui componente, \"orenii\" i \"trotuarele\", se afl sub aciunea distrugtoare a apei: \"n orau-n care plou de trei ori pe sptmn Orenii, pe trotuare, Merg inndu-se de mn, i-n orau-n care plou de trei ori pe sptmn, De sub vechile umbrele, ce suspin i se-ndoaie, Umede de atta ploaie, Orenii pe trotuare, Par ppui automate, date jos din galantare.\"

Oraul de provincie se particularizeaz prin unica i eseniala caracteristic, faptul c plou ritmic, \"de trei ori pe sptmn\", fenomen ce sugereaz norme/ reguli crora trebuie s li se supun locuitorii. Statutul oreanului este definit prin viaa monoton, obositoare prin rutin i simbolizat de plo aia, a crei frecven regulat, \"de trei ori\", este pus n relaie direct cu decisivul interval temporal, \"sptmna\", care msoar existena uman. O not solar, ns i uor persiflant, este imaginea

vizual i motorie a orenilor care merg \"inndu-se de mn\", sugernd o apropiere afectiv ntre oameni, care ncearc s triasc emoia iubirii, strduindu-se s ignore umezeala, adic disconfortul extenuant al vieii cotidiene/ sptmnale.

Degradarea iminent a vieii sub influena apei se exercit asupra obiectelor personificate-\"vechi\\e umbrele, ce suspin/ i se-ndoaie,/ Umede de-atta ploaie\"- dar mai ales sugereaz viaa anost a oamenilor, cauzat de mecanicismul existenei, care i-a transformat n roboi:\"Par ppui automate, date jos din galantare\".

Secvena a doua are o ntindere mai mare i reitereaz laitmotivul primei strofe, ncepnd cu versul obsesiv i yers-refren totodat: \"n orau-n care plou de trei ori pe sptmn\": \"n orau-n care plou de trei ori pe sptmn Nu rsun pe trotuare . Dect paii celor care merg inndu-se de mn, Numrnd n gnd Cadena picturilor de ploaie, Ce coboar din umbrele, Din burlane i din cer Cu puterea unui ser Dttoare de via lent, Monoton, inutil i absent...\"

Prin metafora \"Cadena picturilor de ploaie\" eul liric sugereaz monotonia chinuitoare a vieii cotidiene, care se deruleaz plictisitor i introvertit: \"Numrnd/ n gnd\". Ploaia acoper oraul, picturile enervante cad ritmic \"din umbrele,/ Din burlane/ i din cer\", statornicind o atmosfer apstoare, care diminueaz energia vital uman, anuleaz idealurile, deoarece ploaia are efectele medicamentoase ale \"unui ser/ Dttor de via lent,/ Monoton,/ Inutil/ i absent...\". Ultimul epitet al vieii, \"absent\", sugereaz faptul c \"orenii\" ncearc s nu mai perceap concreteea obositoare a traiului zilnic, degradat, apstor,, enervant, considerndu-1 \"absent\".

Finalul poeziei reia versul-refren \"n orau-n care plou de trei ori pe sptmn\" ca pe o concluzie a tabloului deprimant al oraului de provincie: \"n orau-n care plou de trei ori pe sptmn Un btrn i o btrn Dou jucrii stricate Merg inndu-se de mn...\"

Simbolul oraului supus dezintegrrii se focalizeaz asupra unei perechi n vrst, \"Un btrn i o btrn\", care, dup o via trit mpreun, \'.\'inndu-se de mn\", i ntr-un spaiu obositor, tern i umed, s-au degradat psihic, semnnd cu \"dou jucrii stricate\".

Finalul este uor persiflant, imaginea hazlie a perechii vrstnice care se mic parodic, d poeziei o nuan de vitalitate i voioie, tipic pentru lirismul minuleseian, dar mai rar ntlnit la ali simboliti. \' \" (Limbajul i expresivitatea textului poetic)

Simbolul dominant n poezie este ploaia, care cade ritmic, sugernd o umezeal interioar, un disconfort psihic, oraul putnd simboliza societatea, propriul suflet, chinuit de monotonie i rutin. Motivul apei este un simbol al dezintegrrii materiei, spre deosebire de semnificaia pe care o are la Mihai Eminescu, unde izvoarele, lacul sunt dttoare de via. Apa simbolist acioneaz ncet, dar sigur, dezagregnd spiritualitatea creatoare, printr-o serie de simboluri din acelai cmp semantic: \"ploaie\", \"picturile\", \"umbrelele\", \"burlanele\", \"umede\", \"ser\".

Expresivitatea poeziei este susinut muzicalitatea versurilor, realizat prin verbele, numeroase n poezie, care se afl la prezentul gnomic (care exprim aciunea fr a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.) i gerunziu: \"plou\", \"merg\", \"suspin\", \"se-ndoaie\", \"rsun\", \"coboar\", \"inndu-se\", \"numrnd\" i simbolizeaz eternizarea strii de dezagregare, moartea lent, sfritul implacabil.

Natura ca stare de spirit sugereaz, prin ploaia enervant, un. disconfort psihic al sufletului aflat n pericol de dezagregare: \"ploaie\", \"plou\".

Ambiguitatea poeziei este ilustrat prin simbolul titlului, \"acuarel\", care poate sugera, pe de o parte, substana cu care se picteaz starea psihic supus \"dizolvrii\" cu ap, iar pe de alt parte tabloul pictat al oraului anonim de provincie, n care monotonia existenial este provocat de ploaie. Sugestia textului liric este ilustrat prin figurile de stil {tropi) care compun un t ablou unic prin sugestia vieii monotone ntr-un ora de provincie, realizat prin mbinarea imaginilor vizuale i motorii \"Orenii, pe trotuare,/ Merg inndu-se de mn\"; \"Un btrn i o btrn/ Dou jucrii stricate/ Merg inndu-se de mn\"- cu cele auditive -\"Nu rsun pe trotuare/ Dect paii celor care merg inndu-se de mn\"; \"Cadena picturilor de ploaie\". Procedeele artistice se concretizeaz prin figuri sintactice i de construcie i prin figuri semantice: enumeraia epitetelor \"Monoton,/ Inutil/ i absent...\" sugereaz starea de oboseal psihic a orenilor; enumeraia ascendent a substantivelor compune imaginea ploii enervante, care pare s nu se mai sfreasc - \"Cadena picturilor de ploaie,/ Ce coboar din umbrele,/ Din burlane/ i din cer\"; personificarea umbrelelor care \"suspin\" i \'%endoaie\", umanizarea lor simboliznd ideea c i obiectele se degradeaz din cauza atmosferei dezolante; comparaia orenilor cu nite ppui automate ilustreaz robotizarea oamenilor care au o via rutinat:\"Orenii pe trotuare/ Par ppui automate, date jos din galantare\". Specific minulescian este prezena cifrei fatidice trei, care revine obsedant i sugereaz rul fatal pus pe seama furiei divine, care planeaz asupra sufletului omenesc, simboliznd stri interioare depresive, oboseala psihic, apsarea sufleteasc, nevroza, degradarea psihic, dezolarea, sugerate de ploaia ritmic i monoton: \"n orau-n care plou de trei ori pe sptmn\".

Prozodia. Msura versurilor este variabil, de 2-16 silabe. Rima este mixt sau variat (mbinarea versurilor rimate diferit), versul liber propriu poeziei simboliste i moderne iese din rigorile prozodice ale tradiionalismului. \"Dac Bacovia se pune n scen pentru a se exprima, Ion Minulescu joac teatru pentru a se disimula. La el estetismul caracteristic simbolitilor apare aa de evident nct nu mai trebuie dovedit. Toat poezia minulescian const n ceremonialul pe care-1 propune, n afectare i grandilocven, n bufoneria pur. Ea este. cel dinti exemplu de poezie a poeziei din literatura romn. Valoarea vine nu din sinceritatea limbajului, ci din disproporia pe care poetul o cultiv ntre ceea ce are de spus i felul n care spune \". (Nicolae Manolescu)

In Istoria literaturii romane, I. Negoitescu il situeaza pe Ion Minulescu intre ne-macedonskieni, cu morbiditatea lui salubra", mai precis in decadentism. in general, insa, critica literara il priveste cu mefienta pe acest poet interbelic, pentru ca simbolismul lui e unul sentimentalizat, cu o grandilocventa iresponsabila, amintind de cantecul de lume al romanilor, fapt ce justifica pe filiera culturala popularitatea poetului, supranumele de poet al strazii. Pe deasupra, mai toate poeziile cultiva insistent frivolitatea, registrul minor care capata importanta nu mare, ci exagerata prin bagatelizare.

Poezia Acuarela face parte din volumul Strofe pentru faptele diverse (1930), alaturi de altele, la fel de sonore (Ultima ora, Romanta fara ecou etC), niste speec/i-uri pline de verva" (Serban CioculescU). Tema poemului e de origine simbolista, dar e alterata de retorisme si de tonul teatral; ea vorbeste despre artificialul citadin (modern decI), combinat cu gratia unui pastel bau-delairian. in trei strofe cu dimensiuni inegale (in total 27 de versurI) se construieste o imagine ostentativa a orasului care nu e, insa, in prim-plan, asa cum este contrastul dintre emotia reala (generata, de exemplu, de versuri ca acestea: ,Orasenii pe trotuare par papusi automate, date jos din galantare") si excesivul ceremonial pus in scena de autor. Absenta eului liric din text nu-l absolva de caderile in fals, in gaunosenie. Frantura de idila a inceputului (in orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana") cade repede in banalul strict re-prezentativ [viata lenta monotona inutila Si absenta"). Ai zice ca din cauza lipsei rimelor e atat de scurt acest text. Multe puncte de suspensie si linii de pauza prelungesc imagini si verbe, cu o familiaritate care l-a facut, in epoca, si celebru, si repede uitat, demodat. Una dintre calitatile evidente pentru orice lector este ingeniozitatea alcatuirii stihurilor: de lungime variabila, sugereaza idei si imagini banale chiar cand expresia e cu totul noua: trecatorii numara in gand cadenta picaturilor de ploaie" ce cad cu puterea unui ser" (excelenta idee!). Ion Minulescu nu are voluptatea exploratori a sfarsit urilor de orice fel asa cum o are Bacovia. Decadentismul sau se manifesta la nivelul formei prin subminarea regulilor formale simboliste. Cea mai grava constatare despre acest tip de poezie e facuta de G. Calinescu: idilicul minulescian aminteste de familiaritatea cozonacului din dulap".

E un mic poem dedicat uneia dintre cuceririle ocazionale si are in centru cateva produse ale realului talent de scriitor (ocazional, mai degraba), de care s-a bucurat, in sens propriu si figurat, Minulescu. Ritmul poeziei e, fireste, potolit, stins, adaptat vremii generatoare de lenese melancolii, de care e vorba in text. Aceste nostalgii ori melancolii sunt fanteziste si neconvingatoare. Sunt o poza a unui oras banal, lipsit de expresivitate, caruia ii lipseste naturaletea. Ca specie literara, poezia poate fi luata ori ca o meditatie, ori, mai curand, ca o romanta cu suficienta prospetime si cu un final ce aduce a vibratie emotiva adevarata in raport cu mijlocul textului. Autorul are intuitia moderna a universului mecano-morf ori reificat, element simbolist: un batran si o batrana doua jucarii stricate merg tinandu-se de mana". Imaginea nu e grava tocmai datorita ironiei (alt element simbolisT), care e, aici, a insusi celui ce observa orasul si ploaia, acuarela adica. Neologismele stridente pentru poezia epocii (chiar daca ele circulau in publicistica) fac si mai truculenta incercarea de a surprinde sentimentalisme ori drame anonime in orasul privit prin grila simbolistilor.

In concluzie, Acuarela e un mic poem descriptiv, posesor si generator de melancolii romantioase, folosind un limbaj teatral in poze largi, ca ale mimilor ce dau examen de angajare. Cateva idei si reprezentari poetice salveaza un text ce parea compromis de previzibil, grav si minor. Nici un simbol, nici o tresarire, nimic hieratic. Ploaia e doar un element decorativ a carui resursa poetica e anulata de imaginea de sceneta jucata public de trecatori. Este, insa, evident ca e atat de cantabila si de muzicala (simbolism, totusI) incat e un simplu refren intre poeziile minulesciene.