Poezia este o lume de triri Poezia este un stimulent al imaginaiei , al umanitii i sensibilitii celui care citete, menirea ei fiind

de a deschide n faa cititorului o lume plin de triri, stri i sentimente primordiale ce dicteaz legile universului spiritual uman. Aceast lume este focul care se aprinde n sufletul omului. Acest foc arde, nclzete i lumineaz, transformndu-ne sufletul ntr-o energie efervescent. Poezia este arcuul care trece peste fibrele sonore ale fiinei noastre i ne determin vioara sufletului s cnte continuu, sursa lirismului poetic nascndu-se din frumusee i muzicalitate. Dezlegnd tainele ascunse adnc printre versuri i desprinznd sensurile cusute strns de cuvinte reuim adesea s ne identificm cu eul liric i s devenim parte component din aceast lume inefabil, din acest col din mpria cereasc, ce a fost creat de majestatea sa Poetul prin jertfire de sine i mult druire. Poezia este mierea de pe buzele otrvite ale vieii, astfel nct are puterea de a ne atenua lacunele care ne dor n orice moment, trebuie doar s ncercm a o nelege i a ptrunde n tcerea ei revelatoare. Din multitudinea de poezii ce ne deschid larg usile spre tarimul trairilor fac parte Oda(in metru antic)de M.Eminescu si Luminade L.Blaga,doua opere care impresioneaza cititorul prin intensitatea sentimentelor redate si conotatiilor revoltatoare.Poeziile respective releva conditia miscatoare a eului liric in cel mai profund si patrunzator mod posibil,conferind fiori sufletului ce paseste spre a cuceri lumea lor. Poezia eminesciana Oda(in metru antic) este o meditatie filozofica si totodata o confesiune lirica,o rugaciune de intrare in moarte a fiintei insetate de absolut.Aceasta poezie reprezinta vesmintul in care eul liric isi imbraca iubirea si moartea,aceste doua limite ale existentei umane.Afirmatia ce initiaza poezia Nu credeam sa-nvat a muri vreodata sintetizeaza atitudinea fundamentala fata de moarte,ce devine ca o eliberare de cercul strimt al lumii mediocre.Nasterea sentimentului iubirii, confruntarea cu suferinta dureros de dulce ii zdruncina echilibrul sufletesc.Inchisa in spatiul poetic al iubirii,mistuitoarea suferinta devine mijloc de cunoastere a conditiei tragice a omului:baui voluptatea mortii/Neinduratoare.Identitatea,posibilitatea inaltarii sunt

asigurate de parcurgerea treptelor sinelui.A te cauta si a te gasi e cu neputinta numai intro singuratate purificata prin ardere:Jalnic ard de viu.Aglomeratia de termeni di n cimpul lexical al cuvintului-simbol foc pe care a-l stinge nu pot cu toate apele marii(ard,ma topesc,rug,a stinge,flacari),prezenta verbelor la persoana I,singular prezent(ard,ma topesc,ma vaiet) subliniaza patima devoratoare a iubirii,trairea mistuitoare de catre poet a erosului,devenit pentru el o modalitate de autocunoastere.Evocarea celor doua personaje mitologice,Nessus si Hercule,simboluri ale uriasei suferinte umane si compararea finite poetice cu acestea intaresc idea de suferinta traita din iubire.Mistuirea lui invoca reinvierea legendara din cenusa a Pasarii Phoenix,iar culmea arderii se neutralizeaza prin nepasarea trista.Simbolul Pasarii Phoenix e o sugestie pentru speranta recistigarii sinelui,purificat prin ardere,renastere iluminata de acest rug.In finalul poezii putem sesiza faptul ca eul eminescian isi redobindeste identitatea,redindu-se Sinelui originar:Pe mine/Mie reda-ma. Poezia Luminade L.Blaga este o revarsare spontana de sentimente puternice si efervescente,ce transpune inceputul mitologic intr-o noua perspectiva,una de factura filozofica,impregnata de expresionism.Prin lumina create in ziua dintii,poetul imita si zugraveste mitul Genezei sub o noua forma.Lumina este o punte dintre sufletul uman si natura,aceasta fiind o perfecta conexiune a sacrului.Revarsarea de lumina si energie pune in miscare masinaria timpului si spatiului,aceste contopindu-se armonios.Aici lumina genereaza materialitatea lumii,vitalitatea fiintei si fiorul adinc al trairii.Prin versurile Lumina ce-o simt/navalindu-mi in piept Blaga incearca sa revitalizeze constiinta umana cu aceasta forta primara,ce reprezinta regasirea spiritual in abisul paradisiac,capabila sa penetreze Nepatrunsul. Cuvantul primordial, identificata de Blaga in lumina,provoaca o imensa sete de viata, "de pacate, de doruri, de avanturi, de patimi,/ o sete de lume si soare". Lumina originara se aprinde in simtirea poetului sub semnul dragostei, al sentimentului erotic proiectat la scara intregului univers. Fiinta iubita ia astfel infatisare de oglinda cosmica,simbol al puritatii si al armoniei inceputurilor. Lumina feminizata, intruchipata in femeia iubita ca o alcatuire de raze, devine o cale de legatura cu realitatea primordiala, pe care poetul o descopera revarsata in intreaga sa fiinta. .Stropul din lumina creata in ziua dintii este misterul asupra caruia

intrebarile poetului se indreapta pentru raspunsul la setea de pacate,de lume,de soare.Misterul este un semn al nepatrunsului,care din adincimi de intuneric se desface in stropul din lumina dintii.Prin profunzimea metaforelor poezia Lumina este un elogiu adus sentimentului divin al iubirii,proiectat la dimensiuni cosmice.Stropul din lumina creata in ziua dintii este misterul asupra caruia intrebarile poetului se ind reapta pentru raspunsul la setea de pacate,de lume,de soare.Misterul este un semn al nepatrunsului,care din adincimi de intuneric se desface in stropul din lumina dintii. Aceste doua opere reprezinta doua lumi de trairi diferite,dar la fel de cutremuratoare,redind cititorului un tumult de emotii si fiori de nedescris. Poezia este dimineata omenirii,istoria sentimentelor inaltatoare,indemnul permanent catre bine si adevar.Ea ne reda printre rinduri o lume a gravitatiei sufletesti,a sentimentelor minunate si angelice pe care le traim intens si profund.