Afecrivitetea Subsistem al personalitatii I. Caracterizare generala este una din laturile activismului psihic.

. este inalt conditionata, este de natura relational-comunicativa este selectiv-evaluativa Ca proces psihic reglator, reflecta sub forma unor trairi subiective specifice, relatiile omului cu realitatea din perspectiva raportului ce exista intre cerintele subiective si conditiile de satisfacere a lor A - raspunde si participa direct la activitatea si relatiile sociale in functie de care se motiveaza. - este parte componenta nemijlocita si organica a vietii, in sensul ei complex, biosocial. - se construieste din modalitatile evolutive ale psihicului: excitabilitatea, sensibilitatea si constiinta. - este decisiva pt geneza si evolutia personalitatii, implinind un rol important in adaptare, prin corelarea condiitiei cu scopul comportamentului uman. - reflecta starea subiectului - motivatia si A sunt congenere (=din aceeasi speta, izvor, sursa) si functional interdependente. Emotia izvoreste din motiv, dar este dependenta in desfasurarea ei de deprinderi, de intelect, de factori ai personalitatii, ai mediului culturali Se disting 2 stadii in desfasurarea proceselor afective: stadiul primar exprima o traire nespecifica de incertitudine. (Ce se intampla?) stadiul secundar exprima o traire specifica cu desnodamant favorabil sau nefavorabil al tentativei de integrare cognitiva sau de asimilare practica. Caracteristicile fenomenelor afective A include 3 categorii de fenomene: a) reactile afective = emotii (frica, bucurie, manie etc); b) starile afective = sentimente (placereneplacere, invidie, gelozie); c) atitudinile afective = sentimente, tendinte care presupun anticipatie si prelungire a trairilor dicolo de actiunea propriu-zisa (iubire, indoiala, admiratie); Caracteristici: 1. durata proceselor afective persistenta in timp trairii afective 2. intensitatea forta si profunzimea cu care se traieste procesul afectiv 3. polaritatea fenomenelor afective tendinta lor de a se apropia de un pol sau altul: bucurie sau tristete, dragoste sau ura. 4. caracterul stenic sau astenic esprima tendinta mobilizatoare sau demobilizatoare a fenomenelor afective pt activitate; 5. expresivitatea trairilor afective mimica emotionala si pantomima, intonatia vocii, stralucirea ochilor, dar si din comportamente mai complexe: rasul, plansul, dansul, s.a.m.d. 6. caracterul unei largi conditionari a A. 7. Categoriile proceselor afective: emotii, dispozitii, sentimente, pasiuni (emotii superioare) Procesele emotionale au rol in declansarea si sustinerea energetica a activitatii adaptative si a celei de luare in stapanire a ambiantei. In contextul oricarui fenomen emotional se disting:

a)

modificari organice si vegetative secundare (puls, secretii lacrimale); b) comportamente motorii afective desfasurate sau schitate: frica, tremurul, crisparea; c) trairi subiective de un anumit grad de complexitate si avand o anumita semnificatie pt persoana care le incearca. A sta la baza vietii psihice, grupand toate starile sufletesti. Distimia (discomfortul psihic afectiv) constituie una din formele si gradele de depresie. Eutimia (comfortul afectiv) poate sa aiba oscilatii sau sa se deterioreze. Atimia exprima absenta manifestarilor afective exterioare, ca in cazul schizofreniei. Emotiile: sunt stari afective ce apar brusc, au desfasurare scurta, intesitate mare si se exprima viu in conduita. Ele sunt sustinute intr-o masura mai mare de mecanismele reflex-conditionate si dispun de un control constient mai scazut, fiind greu educabile. 1. Frica este o emotie primara neplacuta, provocata de amenintarea unei primejdii si asociata, de regula, cu tendinta de aparare: a) frica poate fi instinctiva ( o gasim in manifestarea animalelor); b) spaima este o emotie de frica ce apare brusc si violent, insotita de o cutremurare a intregii fiinte cu expresivitate bine definita. Spaima poate duce la un soc atat de puternic incat pot aparea tulburari: logopatii, albirea completa a parului; c) frica obisnuita se caracterizeaza printr-o senzatie de gol in stomac, prin gandul la ajutor si la capacitatea de a gandii. 2. Placerea ca emotie, fie fizica sau spirituala, este o stare de buna dispozitie, euforie sau sub forme mai intense ( fericire are o durata scurta dar intensitatea) bucuria poate sa apara intr-o multitudine de imprejurari de viata legate de succes, de joc, de opere de arta, de descoperire a adevarului, de revedere a celor dragi. placerea si bucuria sunt emotii stenice (au tendinte mobilizatoare pt activitate). 3. Durerea este o emotie astenica si poate incepe intr-o forma vaga, ca neplacere, aceasta poate fi provocata de o disfunctie organica sau din cauze sufletesti (insuccese, jigniri, insatisfactie, vesti neplacute etc). Durearea sufleteasca poate degenera in deprimare (distimie) care sa fie evidentiata de un amestec de neplacere si lipsa de incredere. Inrudita cu deprimarea este tristetea care are la baza o emotie de slabiciune, de slaba rezistenta impotriva unui rau, inselarea increderii acordate unei persoane (moduri de manifestare: lacrimi amare, plans abundent, gemete). Legi ale durerii si placerii: 1. legea contrastului 2. legea participatiei 3. legea responsabilitatii 4. legea iradiatiei afective 4. Mania este o emotie de revolta impotriva altuia sau asupra ta, pt o neputinta. Ea poate

lua forme mai simple (amenintarea) sau mai complicate (furia). Stresul (sindromul general de adaptare) Hans Selye introduce conceptele: stres nespecific, corticoizi, sindrom general de adaptare, boli de adaptare. Ca reactie nespecifica stresul este insotit de un tablou difuz in sensul de stare generala proasta, dureri interne, slab conturata, limba incarcata, dureri articulare, tulburari digestive, lipsa poftei de mancare, eliminarea din organism a unor cantitati de azot, fosfor si potasiu. Nelinistea si incertitudinea cu privire la sine il fac pe bolnav sa intre si mai mult in starea de bolnav. Consecinte: oboseala, depresie, anxietate, boli. Stresul psihic = stare de tensiune, incordare si discomfort determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrare sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme. Modalitatea de manifestare a stresului psihic si fiziologic: a) faza reactiei de alarma b) faza de rezistenta se activeaza mecanismele de autoreglare, aparare a eului, care duc la cresterea nivelului de rezistenta dincolo de limita normala c) faza de amplificare si extindere se instaleaza in cazul cand mecanismele de aparare si restabilire a echilibrului cedeaza in fata efectelor agentului stresant, capacitatea de rezistenta scazand pana la epuizare. Nevoi pentru gestiunea stresului: intelegere, autodiagnoza propriei vulnerabilitati elaborarea unor strategii proprii de lupta impotriva stresului. Fiziologic, stresul duce in final la manifestari cardiovasculare, musculare, metabolice, se elimina glucoza si acizi grasi in organism mai mult decat e nevoie. Cauzele stresului: viata in grup situatii legate de pierderi schimbarea incertitudinea lipsa organizarii zgomotul, viteza, ritmul accelerat al vietii, transportul in comun trebuinte nesatisfacute Dispozitiile afective Sunt stari relativ discrete, de intensitate medie care dau o tonalitate afectiva activitatii psihice pe o perioada variabila de timp. Uneori sunt asociate unor cauze organice Dipozitiile afective sunt expresia unor desfasurari emotionale, dar in acelasi timp se instituie ca premise pt declansarea unor noi emotii. Cand o persoana este insuficient maturizata afectiv percepe o situatie ca fiind imposibil de rezolvat pe o cale rationala si atunci se poate produce dezechilibrul, stresul sau boala. Cauzele dispozitiei afective (Zlate): a) starile fizice b) faptele de viata (indeosebi relatii) c) natura (peisajul) d) oamenii care au cea mai mare influenta in viata noastra e) operele de arta, in general cadrele estetice f) factorii sociomorali, organizationali si de grup Dispozitia rezulta din generalizarea emotiilor, cu semnificatie determinata.

Personalitatea permanentizeaza anumite predispozitii, care la randule determina dispozitia afectiva. dispozitiile individuale au la baza atmosfera grupurilor din care persoana face parte. Ea poate fi: a) interioara fata de sine (cum ma simt?) b) interioara fata de altii (cum iti merge?) Vera F. Birkenbihl cu cat ne acceptam pe noi insine cu atat mai usor ii vom accepta si pe ceilalti; dar cu cat mai usor ne va veni sa-i vedem pe ceilalti ca se simt bine cu atat si noi insine ne vom simti bine. stabilitatea unor legaturi, relatii deschise, autentice cu ceilalti este in masura sa ne ajute sa ne intelegem mai bine pe noi insine. Eric Berne a elaborat teoria tranzactional analitica ce considera relatile interumane ca tranzactii individuale, pornind de la constatarea ca pe parcursul unei zile omul se comporta in mod diferit. El considera ca: cu cat dovedim mai multa intelegere fata de semeni, cu atat mai putin probabil va exista pericolul de a raspunde unei erori printr-o alta eroare. El si-a construit teoria pe baza urmatoarelor componente: 1. analiza structurala (autoanaliza) 2. analiza relatiilor interpersonale (tranzactia) 3. analiza jocurilor psihologice (strategiile inconstiente de comunicare) 4. analiza scenariilor Sentimentele P. Janet considera ca sunt 4 tipuri de reglari ale actiunii: 1. sporire sau efort 2. incetinire sau oboseala 3. oprire relativa cu schimbare sau spaima 4. oprire absoluta sau triumf Necesitatile vietii legate de adaptare au facut ca mecanismele acesteia sa se imbogateasca cu cele reglatoare, secundare. Ele sunt forte interne care regleaza intensitatea si viteza actiunilor exterioare explicand de ce actiunile umane nu se produc intotdeauna la fel. Delay si Pichot trecerea la formele superioare de A prin efectul persistent al emotilor (aspect preluat si de V. Pavelcu). Sentimentul adapteaza conduita la un nivel transformat pe care noi il vedem sub diverse culori. Habitudinile emotionale au o valoare adaptativa, chiar daca ele conditioneaza o inadaptare (ex: timiditatea poate sa se dezvolte in diverse situatii ca o conduita adptativa menita sa evita efectele de anxietate) Sentimentul este o schema relationala cu un anumit sens valoric, cu o persistenta latenta, ce se activeaza periodic . Expresia valorica a sentimentelor este data de personalitate si de un continuum de restructurari la nivelul motivatiilor si starilor emotionale. P.P. Neveanu emotiile si sentimentele sunt in consonanta, momentan fiind traite similar: trec unele in altele si este necesar sa nu le confundam. Odobleja A este o apreciere, o valorificare, o evaluare automata, o supapa de siguranta, o deformare a elasticitatii psihice premergatoare lansarii prin reactie. Sentimentele (dragoste, ura, tristete, bucurie) dar si emotiile sunt dependente de activitatea cerebrala. Adina si Septimiu Chelcea atat afectele, emotiile, dispozitiile afective, cat si sentimentele au un continut reflectoriu ca orice proces psihic, dar tin si de personalitate

De ce sunt necesare emotiile si sentimentele? emotiile accelereaza ritmul cardiac si respirator, mobilizeaza rezervele biochimice, care intrate in fluxul sangvin, aduc spre muschi si spre celelalte organe un surplus de energie, implinind un rol adaptativ. - geneza sentimentelor reprezinta unul dintre cele mai importante fenomene pt studiul psihologic. Punctul de plecare pt geneza sentimentelor il constituie situatia (=frantura de mediu) sau subiectul in situatie. In afara situatiei sau a persoanei in situatie, emotiile si dispozitiile constituie terenul pe care sentimentele se nasc, cu tot anturajul de contradictii, conflicte si ambiguitati. Pavelcu V. cristalizarea sentimentului presupune: 1. proiectia propriei persoane in alta 2. valorizarea cvasiiluzorie a acesteia prin resursele proprii 3. nevoia fata de alta persoana (trebuinta de a iubi, adora, simpatiza) 4. cuplarea emotiilor si dispozitiilor intr-o configuratie 5. structurarea sentimentului favorizata de certitudinea unui raspuns 6. maturizarea sentimentului obtinerea stabilitatii: a. tendinta de a ne apropia unii de altii si tendinta de a evita pe cei din jurul nostru b. similitudinea intre atitudini, valori si credinte are rol de a suda relatiile intre oameni: b1. cei care se aseamana se cunosc mai bine b2. intelegerea poate fi baza pt activitati comune b3. o persoana care este de acord cu alta, o poate ajuta pe aceasta in cresterea increderii in sine b4. persoanele cu acelasi punct de vedere pot comunica mai usor b5. persoanele cu atitudini asemanatoare se plac reciproc. Simpatie, dragoste, intimitate Simpatia: evaluare, intelegere, simtire si traire pozitiva fata de o alta persoana (gr. Sympathos = a simti impreuna, a fi alaturi). atractie, inclinare, afinitate pe care cineva o simte fata de o persoana sau pe care o inspira cuiva. Dragostea implica simpatie, dar nu se reduce numai la ea, diferentiindu-se calitativ si cuprinzand 3 componente: 1. atasamentul = nevoia de prezenta fizica si sustinerea morala a celui iubit 2. afinitatea = grija si responsabilitatea pt persoana iubita 3. intimitatea = dorinta de comunicare, de confidentialitate, de contact apropiat si profund cu persoana iubita Moduri de dragoste: pt parinti sentimentul fialial pt copii sentimentul patern pt prieteni sentimentul prieteniei pt ceilalti oameni sentimentul umanitar pt divinitate sentimentul religios Dragostea atitudine speciala pe care o persoana o are fata de alta persoana (Neveanu sisteme motivationale complexe). S. Odobleja diferentieri in explicarea dragostei: dragoste de lucruri sau persoane, de fapte, de sine, de altii, de natura, de

actiune, de inactiune, de adevar, de moralitate etc. dragostea in sens psihologic nu are valente psihofiziologice. Proprietatiile sentimentului : a. orientarea care poate fi concreta sau categoriala; trebuie remarcat nivelul valoric la care se situeaza orientarea: inferior, mediu, superior, elevat. b. gradul de complexitate profunzimea sau superficialitatea c. stabilitatea si rezistenta depind de modul cum este intretinut si reconstruit d. eficienta ca bloc de autoreglaj al comportamentului, prin selectivitatea sa, sentimentul cu cat se situeaza la un nivel mai inalt, cu atat are o sfera de cuprindere mai mare si un continut mult mai bogat. Pasiunile reprezinta o speta de sentimente sub aspectul intensitatii, stabilitatii si convergentei sunt traite subiectiv foarte profund sunt mari consumatoare de energie, dar si sustinatoare in acelasi timp sunt devorante, conjugand trei verbe: a dori, a putea, a avea. Neveanu pasiunea realizeaza cea mai buna armonizare intre dispozitiile de ordin afectiv si volitiv. caracterul imperativ (de necesitate) se datoareaza bazei pulsionale, marii energii pe care pasiunea o contine si trebuie s-o investeasca in actiuni. Clasificarea pasiunilor: a. inferioare de natura impulsiva, legate de exarcerbarea trebuintelor fiziologice b. comune atasament deosebit fata de persoane, hobby-uri c. superioare inalta valoare sociala si noblete spirituala Pavelcu ori de cate ori sentimentele devin constiente prin cunoastere, inceteaza a mai fi sentimente Jannet delirul de persecutie = delir de aparare ura, ca o acumulare a acestor deliruri gelozia este o forma particulara a urii.