Higgins, Jack - Confesionalul

Jack Higgins - Confesionalul

PROLOG

1959Câ

nd Land Reverul îşi făcu apariţia

în

colţul străzii,Kelly tocmai trecea prin faţa bisericii S

fâ

ntuluiNume, din Drumore. Păşi repede în portal, deschiseuşa grea şi intră înăuntru, lă

sâ

nd-o puţin deschisă casă poată vedea ce se-n

tâ

mplă.

Land Rover-ul fusese redus la

elementele esenţiale,aşa în

câ

t şoferul şi cei doi poliţişti care stăteaughemuiţi în spate erau total expuşi vederii. Purtauuniforma verde închis, uşor de recunoscut, a PoliţieiRegale din Ulster. Mitraliere Sterling stăteaupregătite să intre imediat în acţiune. Dispărură pestrada îngustă ce ducea spre centru şi Kelly rămasepentru o clipă în biserică, ocrotit de semi

-

obscuritatea dinăuntru şi simţind acele mirosurifamiliare.

—

Tă

mâ

ie, luminări şi apă sfinţită, rosti el încet şi

mân

a lui reacţiona,

cufundându-se în vasul de granit delâ

ngă uşă.

—

Cu ce pot să te ajut, fiule?

Glasul nu era decâ

t o şoaptă şi,

câ

nd Kelly se întoarse, din întuneric se desprinse un preot bătr

â

n într-o sutană ponosită, cu părul foarte alb, sclipind în lumina luminărilor. Avea în

mâ

nă o Umbrelă.

—

Mă adăpostesc de ploaie, at

â

ta tot, părinte, îispuse Kelly.Stătea acolo cu umerii uşor aduşi, cu

mâinile vârâte

1

Jack Higgins - Confesionalul

adânc

în buzunarele vechiului său impermeabilcafeniu. Era scund, a

vând cel mult un metru

şaptezeci,nefiind cu mult mai înalt de

câ

t un băieţandru, darchipul palid, drăcesc, de sub borul vechii pălării defetru şi

ochii căprui închis, iscoditori, care păreau săprivească prin şi dincolo de lucruri, spuneau multe.Băt

râ

nul preot văzu toate acestea şi înţelese.

Zâmbi cu blâ

ndeţe:

—

Mi se pare că nu locuieşti în Drumore.

—

Nu, părinte,

sunt în trecere. Am întâlnire cu un prietenaici, la circiuma lui Murhpy.Glasul lui era lipsit de accentul dur, specific celor din Ulster.Preotul spuse: —

Eşti de dincolo, din Republică?

— Sunt

din Dublin, părinte. Cunoaşteţi cumvacirciuma lui Murphy? E important. Prietenul meu azis că mă duce

pâ

nă la Belfast. Am o promisiune deangajare acolo.Preotul dădu din cap:

— Te conduc. E-n drumul meu.

Kelly deschise uşa şi băt

râ

nul ieşi.

Î

ncepuse săplouă zdravăn şi preotul îşi deschise umbrela. Kellyveni lângă el şi porniră pe trotuar. Se auzea ofanfară c

ântând un vechi imn, “

Ră

mâi cu mine”

şi glasurilese

Î

nălţau melancolice, în ploaie. Băt

râ

nul preot şiKelly se opriră, privind înspre piaţa oraşului. Pesoclul unui monument de granit, în amintirearăzboiului, se aflau depuse coroane.

Î

n jurul lui eraadunat un grup de oameni, cu fanfara într-o parte.Un pastor al bisericii irlandeze oficia slujba. Patrubărbaţi în

vâ

rstă ţineau

mândri câ

teva steaguri înploaie, deşi singurul care

-i era cunoscut lui Kelly era

2

Jack Higgins - Confesionalul

steagul britanic. —

Ce-i asta? se interesă el.

—

E Ziua Armistiţiului, se comemorează morţiidin cele două războaie mondiale. Aceştia

sunt

dinfiliala locală a Legiunii Britanice. Prietenilor noştriprotestanţi le place să respecte cu stricteţe ceea cec-i numesc tradiţiile lor.

—

Adevărat? spuse Kelly

.

Porniră mai departe pe stradă. La colţ stătea o fe-tiţă, de vreo şapte, opt ani. Purta o beretă veche cu

câteva

numere prea mare, ca şi paltonul. Avea găuri în ciorapi şi pantofii îi erau s

câ

lciaţi. Era palidă şipielea de pe faţă era întinsă peste pomeţiiproeminenţi, dar ochii căprui erau ageri şi inteligenţişi reuşi să

zâ

mbească deşi

mâ

inile, cu care ţinea înfaţa ei o tavă de carton, îi erau vinete de frig:

—

Bună ziua, părinte, spuse ea. Cumpăraţi unmac?

—

Sărmana mea copilă, ar trebui să stai acasă peo vreme ca asta. Găsi o monedă în buzunar şi o

vârî

în cutia în care fetiţa strângea banii, l

uâ

ndu-şi unmac

stacojiu. — Î

n memoria morţilor noştri glorioşi, îi spuse ellui Kelly.

—

Zău? întor

câ

ndu-se spre fetiţă, Kelly văzu că ea îi întindea sfioasă un mac.

—

Cumpăraţi un mac, domnule.

— De ce nu?

Fetiţa îi prinse macul de impermeabil. Kelly seuită o clipă în jos, la feţişoara aceea încordată, cuochii întunecaţi, apoi înjură încet, în barbă. Scoase

3

Category:	Uncategorized.
Rating:
Upload Date:	04/11/2009
Copyright:	Attribution Non-commercial
Tags:	Fiction Fiction (fewer)

Documents

People