• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
AlainRobbe-Grillet - Reluarea
AlainRobbe-Grillet
 (h. 1922) s-a impus, din anii'50, drept principalu
l reprezentantşi teore-
ticianal Noului Roman. A debutat în1949 curomanul
U nregicid  ,
urmat de
Gumele
(1953),
Geloz ia
(1957) şi
în Labirint 
(1959), considerate texte de referi
nţăpe
ntru evolu
ţia roma
nului modern,
Voaior ul 
(1955, pentru care pri
meşte P
rix de laCritique),
Gelo z ia
(1957),
 Djinn
(1981) ete. în
1962, publică volum
ul denuvele
 I n stantanee,
iar în1963, volumulde esenri 
 Pentr uun nou roman.
A realizat mai multefilme
(Anul trecut, laMarienbad, 1961,Nemuritoarea,
1963,
 Frumoasaca ptivd  ,
1982).Cele trei volume de memorii
( Oglind a care revine, An g e
lique sau vrăjirea,
U ltimele z ile ale Corintul ui ) ,
pu blicate în
tre 1985 şi 1994, a
ufost gru pate sub titlul,  paradoxal,
 Romanesques.
Intr-unBerlinpostbeliuînruin
e, împărţ
it înzon
e de ocupaţie, un perso
naj cuidentitate in
certă trăieşte î 
n
tîmplări dramatice, al căror se
n
s se lasă foa
rtegr eudescoperit. Rornan de spiona j, roman
poliţist, roma
nerotic, roman al memoriei ezitante,
 Reluarea
este şi o ca
rte încare au
torul acordă
un loc importantumor ului
ş
i ludicu
lui. Regăsim, de aseme
n
ea, teme şi fa
n-tasme proprii universului lui Robbe-Grillet: tema dublului, temalabirintului, erotismu
l, rela-ţi
ile sado-masochiste. Un roman pasionant, care poateficitit în mai multe„chei", dimensiunea (au
to)parodică avî 
nd,n
u o dată,
un rol deter-minant. Relu
area şi ami
n
tirea repetată reprezi
n
tă o aceeaşi mişcare, dar îndirecţii opuse; căci lucr
uri
le de care îţi ami
n
teş
tis-au petre-cut:e vorba
aşadar de o repetiţi
e în
toarsă că
tr e trecut, pe cînd relua-rea propri
u-zisă ar
fioreamintire în
toarsă către
viitor.S0renKierkegaard,
Gjentagelsen
Şi apoi, să
n
u mă mai p
licti
sească nimeni c
u
veş
mcele denun
ţu
ripri-vind detaliile inexactesau contra-dictorii. E vorba, înacest raport, de realu
l obiectiv, şi
nudeun
oare-care aşa-zis adevăr isto
ric.A. R.-G.PrologAi
ci, aşa
dar, reiau
şi rezum. în timp
ulintenn
inabilei călăto
rii cu trenu
l caremă
ducea de la Eisenach, prinTuringi
a şi Saxo
nia în ruine, la Ber lin, l-am
ză
rit, pentru
prima oară d
u
pă m
u
ltă vreme, pe a
ce
l băr-bat pe care îl voi n
umi
,ca să simpli
fic lucru-rile, du blnlmeu, sau sosia mea, sau, într-u
n mod mai puţinteatral, călăto
rul.Tr enul înainta într-unritm neaigu
r şi disco
ntinuu, cuopriri fr ecvente,uneoriîn plin cîmp, din cauza stari
i şinelor,
fi
reşte, încă parţial i
nutilizabile ori
reparate prea în pripă, darş
i din pricina controalelor mis-teri
oase şi repetate pe care le
 
efect
ua admi-n
istraţia militară so
vi
etică. înt
rucît o oprires-a prelungi
t pestemăs
u
ră într
-o st
aţie importantă, probabil Halle-Hauptbahnhof (dar
n
-amvăzut
nid
o placă i
n
dicatoare), am coborît pe peron să-mi dezmorţescpicioarele. Clădirea gării părea aproape dist
ru
să, la fel şi ca
rtierul care se întindea înstînga.Su
b albăstruia l
u
mină hiber
n
ală, b
u
căţi de zid
u
ri înalte de cîteva etaje îşi î 
n
ălţau către cerul
cenu
şiu dantelele frag
i
le şi liniş-tea de coş
mar. în mod inexplicabil, poate doar ca urmare a persisten
tei ceţi ma
tinale, care dura aici mai multca în alte locuri, contururile acestor fine decupa je ordonate înplanuri
succesivestrălucea
uasemenea bijuteriilor false. Precumo reprezen
taţie suprareală (un felde ga
u
ră î 
n
spaţiul com
un), întregul tablou
exercită asupra spi-
ritului o in
explicabilă putere de fasci
n
aţie.
Acoloimde pri
virea poate îmbrăţişa o a
rt
eră pe toată l
ungi
mea ei, ca şi î 
nanu-mite sectoare limitate unde imobilele au fost rase pîn
ă aproape de temelie,co
n
staţi că şosea
u
a a fost complet degajată, moloz
ulfiind cu siguran
ţăluat de camioane în loc să
fie ar uncat pe margi
ne, aşa cum văzu-sem că seface î 
n
Brest, oraş
ul meun
atal. Ici şi colo, spărg
înd alinierearuinelor, at
ămascîte un bloc de zidărie g
igantic, ase-menea unei coloane gr ece
ş
ti ce zace într-u
nş
antier arheologi
c. Toate străzile sîn
t pustii, niciunpieton, niciun vehicul.
Nu ştiam că oraş
ul Halle suferise atît de mult de peurma bombardamentelor anglo- americane încît, la patr uani de la ann
istiţi
u
, să mai î 
ntîlne
ş
ti zone atît de vastef 
ărăcel mai mic semn că s-a î 
nceput reconstruc
ţia. Dar poate nu e Halle, ci u
n
alt mare oraş? Nu c
unosc r egiunile astea,nu mer sesem pîn
ă ac
u
m la Berlin(cînd, de fapt, şi de cîte o
ri?) decît pe axa norm
ală Pa
ri
s-Varşovia, ad
i
că m
ultmai lanord. N-amo har 
tă la mi
ne, dar nu
văd c
um, du
pă Erfu
rt
şi W
eimar, ne-ar ficondus hazardul pri
n Leipzig, situat mai la est şi pe o altă linie ferată.
înacest pun
ct al visătoarelor mele spe
-
culaţii, tren
ul s-a mi
ş
cat în sfir 
ş
it,
fără
s
ă semnalizeze, dar - din fe
ricire - cu o ase-menea lentoare în
cît m-amcăţă
r atf 
ă
r 
ă ni
cio dificultate învagonul meu. Amfost sur -prins, cîndu
rcam, să vădl
ungi
mea neobiş-
n
uită a tre
nulu
i. Se adă
u
gaseră oa
r e vagoane?
Şi î 
n
cestaţie
? L
a fel ca oraşul mort, pero
nul era acum pustiu
, ca şi cum ultimiiloc
uitori s-ar fiurcat întren
ca să se ref 
ugieze. Printr-unbru
tal efect de contrast, o mulţime m
ult mai den
să decît lasosire
inva-dase culoarul vagonulu
i, şi doar cu mare g
r eu
tate am reuşit să măstr
ecor printre oamenii ce mi s-au
pă
rut anormal de gr 
aşi, aidoma valizelorburduşite şi
pachetelor îngr 
ă
m
ăd
ite pe jos, informe, ca într-oînjghe-bare gr 
ăbită şiprovizo
ri
e. Cîţiva bă
r 
baţi şi cîteva femei, ale căror
figurimohorîte erau
marcate de oboseală, mă î 
n
soţea
ucupriviri vag dezaprobatoare, poate chiar  ostile, înorice cazf 
ără nici
o urm
ă de b
u
năvoi
n
ţă, î 
nciuda surîsului meu... Sau
poate că bieţii oame
ni, afl
aţi,
du
pă toate sem
nele, lamarenevoie,fu
seseră
d
oar şocaţi d
e
prezenţa mea disto
n
antă, de hai
nelemele confortabile, de scu
zele pe care le bălmăjeam î 
ntr-o ger -
manăşcolărească, trădînd fapt
u
l că eram
un
străi
n.Tul burat la rîndul meude disconfortul pe care li-l provocam involuntar, am trecut de compartimentul meu f 
ără să-l rec
un
osc şi, aj
ungîn
d la capăt
ul culoarului, a trebu
it să fac cale î 
n
toarsă, ad
i
că să merg î 
nsensul încare înainta trenul. De
 
data aceasta nem
ulţum
irea, pîn
ă at
un
ci tăc
ut
ă, s-a ma
ni-festat prin
cîtevaexclamaţii exaspera
te
şi p
rin
fel de fel de bombăneli, î 
ntr-undialect saxon
ale că
rui cuvintenule în
ţelegeam, neputî 
n
d decît să le g
hicesc sensu
l. Ză
rindîncele dinnrm
ă, p
rinu
şa compa
rtimentului lar g deschi
să, gea
nta mea neagr 
ă şi
umfl
ată în plasa de bagaje, mi-am p
utut identifica locul - fostul meuloc - cu certitudine. Era ocu pat acu
m, la fel ca toate celelalte, iar copiii stăteau î 
nghesu
iţi între pă
rin
ţi sau pe ge
nunchii lor. în plu
s, la fereastră mai era şi u
nadult înpicioare; cînd am intrat, s-aîn
tors cu spatele la geam ca să mă exa-
mineze cu aten
ţie.Neş
tiind prea bine ce atitu
dine să ia
u
, am rămas î 
n
faţa
uzur  patorului care citea uncotidianberlinez,ascunzîndu
-şi
figura 10înspatele ziarului desf 
ăc
ut-To
ată l
u
mea tăcea, toţi ochii - inclusiv cei aicopiilor -se î 
ndreptau spre mine cuofixitate insu- port
abilă. Nime
ni, în
să, n
u
voiasă con
firme dreptul meu asu pra loculuipe care mi-l ale-sese
m încă de la capăt
u
lliniei (Eisenach e un fel de gară de fro
n
tieră de cînd
teritoriul german
afost împărţit), aşa c
um
îmi place, lîngă
u
şă, c
uspatele la sensul de mers. Eu însumi, de altfel,nu
mă simţeam în stare să-i disti
ng printre ei pe prea pu
ţi
na
ma-bilii mei tovarăşi de d
ru
m, care deveniseră mai
nu
meroşi î 
nlipsa mea.Am
schiţat
u
n gest către plasa cu bagaje, ca şi c
u
m voiam să scot cevadi
ngean
tă...
în
clipa aceea, călăto
ru
l a lăsat încet zia
rul în jos, cuin
ocenţa liniştită aprop
rie-taruluisigur de prerogativele sal
e, şi
mi-amrecunoscut,fa
ră
nici ourm
ă de î 
n
doială, prop
ri
ile trăsăt
uri: fignr a asimetri
că,
nasul mare, convex (faimosul „n
asvex" moştenit de la mama), ochii înt
u
necaţi î 
nf undul orbitelor, sprîncenele negr 
e şi g
r 
oase, cea dreaptă
 ri
dicată ca
u
n pămăt
uf 
rebel pe tîmplă.
Tun
soarea - pă
rul destul de scurtîntr-o dezordine bu
clată, presărat c
u
meşeg
r izon
ante - era la fel ca a mea. Vă
zîndu-m
ă, bărbat
ul avu unvag surîs mirat. Mîn
a dreaptă a lăsat foile tipă
rite pentru
a-şi scărpi
n
a şanţ
u
l vertical de labaza nă
rilor.11Mi-am amintit atiincide mu
staţa falsă p
e car emi-o lipisem pentru
această
misiun
e, imitată c
u
artă şi pe
rf 
ect credibilă, leită aceleia pe care oaveam o
din
ioară. Faţa
rid
i-cată spre mi
n
e, de cealaltă pa
rte a oglinzh,er a  perfectnete
dă. C
u ungest reflex, mi-am trecutundeget peste buza su peri
oară. M
u
s-taţa falsă era, bineînţeles, la locul ei. S
ur î-sul c
ă
l
ă
torului s-a accen
tuat,rău
t
ă
cios poate, saucel pu
ţin ironic, şi bărbat
ul afacu
t ace-laşi gest uşor,ati
ngî
ndu-şi
buza.Cu prin
s dintr-o dată de o pa
n
ică iraţio-
n
ală, am î 
n
ş
f 
ăcat gea
nta gr ea din  plasa de bagaje, chiar deasupra acelui cap carenu
-mi aparţi
n
ea, deşi era
f 
ărăd
u biual meu(ba chiar mai autentic, într-unan
ume sens), şi am ieşit dincompartiment. în spate
le meu, mai multe persoane s-au ridicat br u
sc şi am auzitstrigăte de protest, ca şi cum toc-mai aş
ficomisunf urt, Apoi,un rîset s-a
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...