You are on page 1of 6

Programul anului IV 2009-2010

TEMELE SEMESTRULUI I
1. nchisorile i pedepsele din ara noastr n retrospectiv istoric nchisorile n secolul al XVIIIlea Regimul nchisorilor la nceputul secolului al XIX-lea. Reforme i nbuntiri ale regimului nchisorilor sub regimul domnitorului Ioan CUZA. nchisoarea Vcreti

2. 3. 4.

Programul anului IV 2009-2010


TEMELE SEMESTRULUI I
5. Regimul penitenciar n timpul domniei regelui Carol I. nchisoarea Doftana. Legea din anul 1929. nchisorile pn la sfritul celui de al II-lea rzboi mondial. Dou decenii de deinere politic n Romnia Sistemul penitenciar romnesc n perioada aplicrii Legii 23 / 1969.

6.

7. 8.

Programul anului IV 2009-2010


TEMELE SEMESTRULUI I
Reforma penitenciar dup Revoluia din anul 1989. 10. Analiza diagnostic a sistemului penitenciar romnesc actual. 11. Filozofia pedepselor . Problematica dominant. 12. tiina dreptului execuional penal. 9.

Total = 24 ore predare 12 ore seminar

Programul anului IV 2009-2010


TEMELE SEMESTRULUI II
13. 14. Pedeapsa i principiile directoare. Executarea pedepselor privative de libertate Viaa din nchisoare Sistemul de recompensare din penitenciare. Sistemul disciplinar din penitenciare. Drepturile, facilitile i programele desfurate pentru reeducarea condamnailor

15. 16.
17.

18.

Programul anului IV 2009-2010


TEMELE SEMESTRULUI II
19. Deinutul ca factor de criz. Paza i aprarea locurilor de deinere. 20. Actele de tulburare a ordinii , nesupunerea i revolta condamnailor. 21. Refuzul de hran, sinuciderea, evadarea, evenimente negative extreme. 22. Programele socioeducative

TOTAL = 20 ore predare 10 ore seminar

Programul anului IV 2009-2010


Pentru examen:
1. De la 5 la 10 ntrebri pentru fiecare tem; 2. Examen gril 3. Prezena minim pentruacces la examen n prima sesiune 50% la predare i seminar.

V urez nota 10 tuturor!

You might also like