• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Trikuti
(fragment)
Ganesha în leagăn
upă o iarnă grea şi claustrofobică, această ieşire în parc este un exil voluntar înfascinaţie. Ish o luă razna prin iarbă, împrăştiind în jurul său un nor de păpădievătoasă. Am băgat zgarda în buzunar şi m-am aşezat pe bancă. Vântul purta uşor aroma ierbii proaspete, copacii înfloriseră, culorile pastelate ale florilor păreau glazate caun ulcior ţărănesc de Horezu. Un nor de polen auriu îmi îngreună pleoapele care alunecaucu o savoare înceată şi umedă peste ochii tremurând leneş sub cortinele lor.
D
În faţa mea se legăna un copil. Sunetul ruginit şi strident al leagănului, însoţit deţipătul dezolant al unui pescăruş pierdut în vastitate, a spart tăcerea din jur. Copiluldesena cu picioarele destinse un arc perfect ce vibra ritmic cu precizia unui metronom.Între aceste intervale încercam fugitiv să reconstitui imaginea sa ascunsă de creangaîngenunchiată a unui copac ce îmi obstacula vederea. Obosită de acest exerciţiu, privirease ridică curioasă în zbor deasupra parcului, cercetând centrul de artă, lacul, copacii,cărările sinuoase şi terenul de zgură roşie. Câteva veveriţe făceau zarvă într-un copac şidin când în când un fluture gigantic îmi acoperea transfocarea cu fâlfâitul aripilor salemoi şi catifelate. De sus, parcul căpătase dimensiunea miniaturală a unui modelarhitectural cu copăcei de plastic şi căsuţe din polistiren. Conturul precis şi nemişcat alunui om, lăsa o umbră pe una dintre cărări, iar Ish devenise un punct negru şi mişcător lângă oglinda lacului în care se prăbuşise un nor transparent. Pleoapele închise se zbăteauuşor lăsând să răzbată printre ele străfulgerări grilate de raze verzui. Un miros fin dearacet, mă făcu să mă aplec instinctiv, şi privirea îmi alunecă în jos sub aceastăhologramă imuabilă în centrul căreia pulsa leagănul…
 
Trikuti s-a retras într-un colţ al atelierului, şi a început să modeleze un bust micuţcât palma. În faţa ei este un album uriaş în care priveşte hipnotizată fotografia unui bătrâncu barbă albă şi turban. Femeia are în jur de patruzeci de ani. Cea mai tânără studentă dinclasa mea de sculptură, pe care de multe ori o compar în glumă cu un grup în tratamentgeriatric la Ana Aslan. Centrul de artă este micuţ, dar foarte select şi, cu toate că salariul esimbolic, îmi convine să predau aici pentru că am reuşit să programez cursul de sculpturăîn ziua de sâmbătă. Degrevez în felul acesta o întreagă săptămână, pe care pot să o dedicunui comision de restaurare cu care mă lupt de peste un an.Deşi nu are o experienţă prealabilă în modelaj, mi-a spus că vrea să facă acest bust pentru că se apropie aniversarea zilei de naştere a Marelui Maestru, Baba SawanSingh Ji, bătrânul cu turban din fotografie. Am luat albumul în mână şi am început să îlrăsfoiesc fără să ştiu că în faţa ochilor mei se afla imaginea unui om considerat a fi unuldintre cei mai mari mistici ai Indiei. În săptămânile care au urmat, am aflat că Trikuti face parte dintr-un grup foarte restrâns de discipoli şi iniţiaţi care se întâlnesc săptămânal în jurul Maestrului, un guru iniţiat de Baba Swan Singh Ji. Cu ochii mari şi spălăciţi, priviri„oarbe“ şi mişcări molatice, Trikuti pare căzută într-o permanentă transă. Asta vine încontrast izbitor cu o inteligenţă vie şi momente în care umorul ei poate să devină de-adreptul sarcastic. Ceea ce mă atrage în special la ea este disponibilitatea emoţională pecare o are pentru discuţii de la suflet la suflet. Nu îmi amintesc exact ziua în care am ajuns să vizitez grupul ei, dar ştiu că a fosto zi de iarnă geroasă în care paşii mei pe iarba congelată sunau ca un pat de becuri opacezdrobite sub bocanci. Grupul se întâlnea în sala unei biserici de la periferia oraşului.Premeditarea acestei întâlniri a creat tot felul de scenarii bizare în mintea mea, precumdescălţarea şi umilinţa descoperirii unei găuri în ciorap, sau îngenunchierea în faţa uneistatui pe care o văd pentru prima dată. Mă simţeam stingher, cu atât mai mult cu câtTrikuti se părea că întârziase la întâlnire din cauza viscolului de afară. Cei din jur erauîmbrăcaţi obişnuit, nici urma de turbane, de „ali-baba-şi-cei-patruzeci-de-hoţi.“Intrarea Maestrului a fost o surpriză. Un om între două vârste, îmbrăcat la costumşi cravată, părea mai degrabă un profesor universitar decât un guru. Discipolii s-au strânsrepede în jurul său, salutând în binecunoscuta formă gassho, cu o aplecare a capului şimâinile împreunate. Ajuns în faţa Maestrului, era să izbucnesc într-un râs isteric. Mâinileîmi erau ocupate de o geantă care a căzut pe jos când m-am înclinat. Nici Woody Allen n-ar fi putut crea o scenă mai penibilă.„You must be Larry“ mi-a spus Maestrul, în loc de salut.În sală erau în jur de patruzeci de persoane. Toţi se cunoşteau foarte bine şi păreauînţeleşi să îmi ignore prezenţa. M-am aşezat în spatele sălii şi, spre surprinderea mea, amvăzut-o pe Trikuti în primul rând de scaune. Începusem chiar să mă gândesc dacă toatăîntâlnirea aceasta nu este cumva un fel de farsă sau conspiraţie, când sala a intrat bruscîntr-o linişte mormântală. Maestrul, care şedea în faţa noastră pe un tron masiv de stejar,ne cântărea cu privirile. Discipolii erau nemişcaţi, arestaţi de acest schimb de priviri cu omaterialitate organică ce putea fi luată în braţe. Pentru o fracţiune de secundă ochii
 
Maestrului s-au oprit şi asupra mea. Încercam să par cât se poate de insensibil, dar mi-amdat seama că maxilarul de jos îmi căzuse paralizat de o forţă pe care nu puteam să ocontrolez. Toată ceremonia asta mută a durat câteva minute, apoi Maestrul a început săvorbească:„Cu mulţi ani în urmă, tatăl meu, care era profesor de filosofie şi metafizică laUniversitatea din Punjab, a scris o carte în două volume intitulată “
Mysticism – The spiritual Path
.” Cartea a apărut în 1940 într-o ediţie de o mie de volume şi a avut unsucces deosebit, fiind reeditată de cinci ori. Cred că volumul doi al cărţii încă poate figăsit, dar volumul întâi pot să vă spun de acum că a dispărut total. Nici măcar eu nu îlmai am. Cum trăim într-o epocă dominată de materialism şi cercetare ştiinţifică, în carecredinţele vechi şi dogmele religioase trec prin filtrul interogaţiilor analitice, m-am gânditcă ar fi folositor să avem o discuţie pe această temă. Cartea a fost dedicată MareluiMaestru, Param Sant Satguru Huzur Maharaj Sawan Singh Ji, care a apreciat-o în maremăsură. Am să mă refer astăzi la câteva idei cuprinse în capitolele cărţii…“După câteva mişcări indecise ale capului, imaginea parcului mi-a reintrat în focus.Se făcuse mic cât o monedă de 25 de cenţi. Speriată, privirea a transfocat spre leagăn,despicând în valuri aerul dens şi vâscos, de parcă ar fi trecut printr-un lan de grâu. Îninerţia picajului, am pierdut orice urmă de cognizanţă. M-am trezit aproape de nivelulsolului. Un copac lăsă să cadă o frunză ce îmi acoperi pentru moment privirea. Eramlângă leagăn. La intervale regulate, piciorul copilului apărea în imagine cu mişcările precise ale unui ştergător de parbriz. Un rictus al bărbiei mi-a schimbat direcţia priviriispre faţa copilului. Neliniştea îmi sporea. Copilul avea buzele strânse ca o panglică pedupă care se citea durere. Părul auriu îi acoperea faţa de câte ori se ridica în sus, pentru acădea întins pe spate, de câte ori venea ameninţător spre mine. Din când în când,imaginea se voala ca mâlul tulburat de pe fundul unui lac. Un sunet surd acompania încontratimp mişcarea copilului. Am stat aşa pentru multă vreme până când un ţipăt puternic m-a făcut să mă mişc brusc, şi, spre groaza mea, transfocarea a intrat în trupulcopilului, printre celulele şi porii lui, secţionând organe şi fibre musculare care se rupeauîntr-o baie de spumă purpurie şi sidefată. Căzusem pe bancă, mâinile îmi erau încleştate şisimţeam că îmi pierd cunoştinţa. Un lichid fierbinte şi lipicios îmi acoperi trupul, şi măcufundam în el cu o viteză ameţitoare. Unghiile îmi intraseră în lemnul băncii. Aveamnevoie de aer, probabil că nu respirasem de zece minute. Trebuia să ies de aici, să ies câtmai repede. În sfârşit, plămânii mi s-au desfundat, şi un boţ de carne cât o găluşcă cu prune ţâşni prin gura larg deschisă, după care căzu cu un zgomot asurzitor lângă bancă…Cuvintele Maestrului formau pe ecranul minţii mele o peliculă care se derula paralel cu discursul său. Filmul interior pulsa în inerţia hipnotică a unei reverii din caremă trezeam temporar pentru a prinde o altă idee. Totul este despre interogaţii. Cinesuntem, ce este lumea, care este rostul existenţei noastre pe pământ, ce este Dumnezeu,timpul, spaţiul, are omul libertatea determinării, de ce este atâta mizerie şi durere pe pământ, de ce atâta cruzime, ce este moartea, există reîncarnare, care este realitateaabsolută a fenomenelor din jurul nostru?
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...