You are on page 1of 15

PSIHOLOGIE JUDICIARĂ

Structura cursului

Conf.univ.dr. Tudorel Butoi


Prep.univ. Ioana Teodora Butoi

Necesitatea aprofundării disciplinei

A. Deziderate speciale:
a) Pregătirea în domeniul psihologiei judiciare a absolvenţilor
de drept şi chiar psihologie, se dovedeşte a fi superficială,
liceul şi facultatea oferindu-le mai degrabă un exerciţiu
sărac, lacunar şi, mai ales, didactic contemplativ, obiectivat
în cunoştinţe inexacte, puţine, periferice, opţionale etc., în
detrimentul unei psihologii judiciare aplicativ-
experimentale riguroase, specifică abordărilor moderne
pozitiviste, cu aplicaţie pragmatică în aprofundarea
legitaţilor psihologice şi ca analizelor de caz specifice
dreptului.
b) Exigenţele contemporane asupra actului de justiţie îl obligă
pe magistrat să se confrunte cu realităţi psihologice care
până acum nu-i ridicau probleme deosebite:

• minor şi minorat din perspectiva delincvenţei juvenile


(vezi minor victimă, minor făptuitor, minor martor,
problematica psihologică a tribunalelor pentru minori
atc.);

• psihologia relaţiilor de opozabilitate şi confruntare pe


terenul dreptului (vezi interogatoriul judiciar, duelul
judiciar, cercetarea judecătorească, psihologia apărării,
psihologia deliberării, intima convingere, opinia
separată etc.);

• mecanisme psihologice ale erorii judiciare (viaţa


demonstrează existenţa unor grave erori judiciare);

• psihologia privării de libertate (vezi noile orientări


asupra psihologiei pedepsei şi probaţiunii etc.).

Toate acestea obligându-l pe magistrat nu numai la


înţelegerea şi aprofundarea acestor realităţi, dar, mai ales, la
însuşirea corectă şi vehicularea uzuală a terminologiei psihologice
utilizată adecvat contextului juridic în actele scrise (rechizitorii,
hotărâri, motivări etc.).

B. Deziderate generale
• Actul de justiţie, în perspectiva mileniului trei readuce în
centrul preocupărilor sale omul cu toate atributele
personalităţii sale: viaţa, libertate, sănătate, demnitate etc.,
obiectivitate în valori ocrotite juridic şi raporturi de drept.

• Cunoaşterea de către magistraţi a personalităţii umane în


componenţa sa psihologică – temperament, caracter, cogniţie,
afectivitate, voliţie – motivaţie, discernământ, intenţie,
simulare, agresivitate, voinţă, vinovăţie, conştiinţa,
reprezentare, discernământ etc. – este imperios necesară
exploatării legitaţilor psihologice şi înţelegerii mecanismelor
apte să contribuie la obiectivarea şi interpretarea corectă a
conduitelor umane cu finalitate judiciară sau criminogenă.

• Magistratul viitorului (jurist competent şi fin psiholog) îşi va


perfecţiona exerciţiul intuiţiei psihologice nu numai în
interpretarea comportamentelor „actorilor dramei judiciare”
(martori, victime, făptuitori etc.), dar şi în conduitele de
autocontrol exigent al propriilor sale limite psihologice,
educându-şi gândirea logică, echilibrul emoţional,
memoria, atenţia, spiritul de observaţie, clarviziunea etc.,
absolut necesare în elaborarea actului de dreptate.

Exigenţele Psihologiei Judiciare faţă de actul de justiţie –


definiţia psihologiei judiciare:

Actul de justiţie nu poate fi înţeles şi acceptat în afara


dezideratului priceps care guvernează intenţia legiuitorului şi
anume „aflarea adevărului”. Numai aşa poate fi garantat scopul
procesului penal: „constatarea la timp şi în mod complet a
faptelor care constituie infracţiuni (evitându-se ghilotina nu o
dată ireparabilă a erorilor judiciare) astfel că orice persoană care
a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi
nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”.
Este limpede aşadar că înfăptuirea actului de dreptate în efortul
ecforării realităţii infracţionale sub aspectul sau obiectiv
(material) – fapta – se adresează nu unor concepte abstracte, ci
unor realităţi concrete, aflate prin excelenţă pe terenul
psihologiei judiciare: „persoana făptuitorului” din perspectiva
laturii sale subiective – vinovăţia în sensul exigenţelor
reputatului jurist Mircea Djuvara care condiţiona aflarea
adevărului de „necesitatea inexorabilă pentru acei care aplică
legile atât judecătorii cât şi avocaţii, să caute cât mai mult posibil
prin mijloace ştiinţifice să cunoască realitatea, adică să cunoască
intenţiunea agentului vinovat” – Teoria Generală a Dreptului,
Enciclopedia juridică, vol II, Editura Societatea Anonimă –
Bucureşti, 1930, pag. 24.
Din această perspectivă, psihologia judiciară impune o serie de
exigenţe fără îndeplinirea cărora actul de justiţie rămâne un
exerciţiu steril tehnicist, lipsit de credibilitate şi forţă, erodat
continuu de propria-i ineficienţă şi căzând în desuetudine.
De altfel, în generozitatea sa ca ştiinţă şi practică, psihologia
judiciară se adresează tuturor categoriilor de specialişti care
participă la înfăptuirea justiţiei şi ale cărei hotărâri produc un
impact asupra destinului oamenilor aflaţi sub incidenţa legii.
Din această perspectivă psihologia judiciară se defineşte drept
„disciplina distinctă cu un pronunţat caracter pragmatic,
informativ-formativă şi de cultură profesională a
magistratului în statul de drept, care are ca obiect studierea
nuanţată şi aprofundată a fiinţei umane (persoana) implicată
în drama judiciară, în scopul obţinerii cunoştinţelor şi
evidenţierii legităţilor psihologice apte să fundamenteze
interpretarea corectă a conduitelor umane cu finalitate
judiciară şi criminogenă”.
În sprijinul acestor exigenţe structura tratatului de psihologie
judiciară (cursul) debutează cu:

a) Analiza psihologică a actului infracţional pe două


direcţii majore pe de o parte:
• Din perspectiva exploratorie („scena crimei” –
perspectiva psihologică asupra interpretării
comportamentelor umane cu finalitate
criminogenă vis-a-vis de personalitatea
făptuitorului şi amprenta sa
psihocomportamentală – vezi „profiler crime”)
abordare modernă în care deocamdată excelează
doar practica americană, engleză şi italiană iar pe de
altă parte:
• Din perspectiva etiologică, prilej cu care sunt
trecute în revistă teorii, şcoli, curente, puncte de
vedere şi accepţiuni explicative asupra
comportamentului uman cu finalitate judiciară sau
criminogenă.

b) Problematica psihologică a mărturiei şi martorului –


abordare complexă, care debutează reliefand:
- premisele psihologice ale mărturiei;
- legile recepţiei senzoriale în formarea
depoziţiilor testimoniale;
- limitele psihofiziologice ale sensibilităţii;
- influenţa factorilor obiectivi şi subiectivi în
procesele perceptive;
- calităţile proceselor de memorare oglindite în
potenţialele de reproducere şi recunoaştere;
- aprecierea mărturiei în raport cu personalitatea
şi interesele martorului în cauză;
- problematica bunei credinţe.
-
c) Analiza psihologică a interogatoriului judiciar din
perspectiva relaţiei interpersonale de tip special prilejuieşte
evidenţierea subtilităţilor de natura psihologică a
strategiilor de interogare:
- încrucişată;
- de spargere a alibiurilor:
- de evidenţiere a complexului de culpabilitate;
- de ascultare a unui bănuit cu privire la
activitatea celorlalţi participanţi;
- de interpretare a simptomatologiei psihanalitice
etc.
toate acestea plecând de la psihologia infractorului,
evidenţiind ample aspecte psihocomportamentale şi de
contact interpersonal, oglindite în atitudini şi forme de
manifestare a conduitei (sincere sau simulate) persoanei
care face obiectul interogatorului judiciar. Din aceste
perspective sunt abordate limitele anchetatorului şi
magistratului, tributare structurilor lor temperamental
caracteriale, ilustrând evidenţa diferitelor tipologii şi
conduite care pot apărea pe parcursul anchetei
judiciare şi îndemnând, totodată, la serioase reflecţii şi
atitudini de autocontrol.

d) Domeniul investigării sub aspect psihologic a erorii


judiciare, care insista asupra declicului etiologic şi asupra
mecanismelor complexe implicate în eroarea judiciară
(disfuncţii psihologice în prelucrarea şi interpretarea
elementelor probaţiunii, în formarea mărturiei judiciare, în
derularea duelului judiciar în deliberarea completului şi
sentinţei etc.).

e) Psihologia judecăţii este abordată pe coordonatele a patru


mari direcţii:
- duelul judiciar (acuzare, apărare, testare
intersubiectivă etc.)
- psihologia intimei convingeri (evaluarea şi
coroborarea probelor, psihologia deliberării,
opinia separată etc.)
- psihologia magistratului (integritatea senzorio-
perceptivă, gândirea, capacitatea empatică,
intuiţia, buna credinţă etc.)
- psihologia apărării din perspectiva apărătorului.

f) Psihologia comportamentului simulat, un teren fascinat


vis-a-vis de conduitele duplicitare ale făptuitorilor,
martorilor mincinoşi (de rea credinţă) cât şi a victimelor
nesincere, constituie un modul interesant în parte tehnicist
al cursului (aflat în competenţa expertului psiholog
criminalist) familiarizează viitorul magistrat asupra
indiciilor orientativi simptomatici, credibilităţii rezonabile
vizând sentimentul de vinovăţie şi detectarea ştiinţifică a
conduitelor simulate.

g) Psihologia detenţiei penitenciare, tratează consecinţele


psihologice ale privării de libertate – frustarea penitenciară
– comportamentele generate de izolarea penitenciară,
tipologii şi caracteristici ale deţinutului încarcerat, toate
acestea în contextul perspectivelor moderne şi
recomandărilor şi practicilor internaţionale în materie (în
speţă retuşarea personalităţii şi reintegrarea socială,
concepţia probaţiunii a tribunalelor pentru minori etc.).

h) Conduitele disfuncţionale şi dizarmonice ale


persoanlităţii, tratate din perspectiva expertului psiholog
şi al psihologiei judiciare; domeniu deosebit de complex
care debutează cu simularea şi care după investigarea
principalelor disfuncţii ale proceselor şi funcţiilor psihice,
reinterează norma de periculozitate a conduitelor hetero şi
auto distructive din perspectiva discernământului şi a
responsabilităţii.
i) Problematica psihologică a actului de administraţie
publică pune funcţionarul statului în slujba cetăţeanului şi
a intereselor sale private. Ecuaţia raportului funcţionarului
public – cetăţean vizează o realitate extrem de complexă în
centrul căreia de fapt se află personalitatea umană
(temperamente, caractere, tipologii, atitudini etc.) de la
simplu individ (simplul petiţionar) până la psihologia
mulţimilor. Sub acest aspect sunt detaliate implicaţii
psihologice cu un grad înalt de subtilitate, reciprocitate şi
finalitate sub aspecte judiciare prin excelenţă de drept
administrativ.
Cursul este în întregime sprijinit de suport material
acumulat din experienţa soluţionării în practică de către
autori a unor cauze judiciare cu un înalt grad de
dificultate (vezi dr. T. Butoi, arhiva personală) studenţii
beneficiind de interesante analize de caz, studiu de portret
şi tipologii ale unor diverse categorii de infractori, planşe
foto şi schiţe cu elemente de la faţa locului, declaraţii de
martori, învinuiţi şi victime, diagrame şi video-
înregistrări, rapoarte de expertiză şi constatare tehnico-
ştiinţifică asupra personalităţii infractorilor etc., toate
acestea dând cursului un caracter aplicativ-pragmatic
prin soluţiile propuse şi forţa demonstrativ-ilustrativă a
exemplificărilor după caz de succes sau eşec.
TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
- curs de psihologie judiciară -

1. Argumente privind studiul psihologiei judiciare în


contextul problematicii dreptului (psihologie juridică –
psihologie judiciară, clarificări conceptuale).

2. Exigenţele psihologiei judiciare faţă de actul de justiţie.

3. Componenţa psihologică a explorării „scenei crimei# -


profilul personalităţii făptuitorului din perspectiva tipului
de organizare.

4. Teoria psihanalitică a trecerii la actul infracţional,


perspectiva etiologică.

5. Itinerariu psihologic asupra formării mărturiei: de la


evenimentul judiciar la evenimentul testimonial (mărturia
ca proces psihologic – recepţie, decodare, memorare,
redare).

6. Mărturia între bună şi rea credinţă (comportamentul


simulat, consecinţe disfuncţionale din perspectiva
factorilor psihologici, iluziile, martorul în eroare, martorul
mincinos, martorul minor).
7. Definiri, clarificări conceptuale terminologice, distincţii şi
conotaţii moderne asupra interogatoriului judiciar din
perspectiva adunării dovezilor.

8. Strategia interogării încrucişate şi a verificării alibiului.

9. Strategia interogării unui participant despre activitatea


celorlalţi (infracţiuni comise în grup)

10. Specificul interogatoriului psihanalitic, interpretarea


actelor simptomatice.

11. Consideraţii de psihologie judiciară asupra indiciilor


orientativi simptomatici pentru conduitele simulate (sub
aspect aparent mimica – gestica) – identificaţi prin metoda
observaţiei şi studiul comportamentului expresiv. Ce este
matricea culpabilizatoare?

12. Consideraţii de psihologie judiciară asupra indiciilor


orientativi simptomatici pentru conduitele simulate (sub
aspect inaparent – reactivitatea psihofiziologică)
identificaţi prin tehnica poligraf.
13. Argumente pro şi contra utilizării detecţiei
comportamentelor simulate pe terenul aflării adevărului
sub aspect juridic (vezi Butoi – Bercheşan în tratat).

14. Psihologia judecăţii din perspectiva duelului judiciar


(problematica raportului apărare – acuzare).

15. Intima convingere, deliberarea şi opinia separată ca


realităţi psihologice şi instituţii de drept.

16. Psihologia avocatului – strategie, procedee şi tehnici cu


efect sugestiv demonstrative pe parcursul apărării.

17. Psihologia erorii judiciare (surse de distorsiune


psihologică implicate în erorile judiciare) - izvoare şi
mecanisme generatoare ale erorii judiciare.

18. Consecinţele socio-psihologice ale mediului restrictiv de


libertate.

19. Problematica psihologică a disfuncţionalităţii principalelor


procese şi funcţii psihice (ex. Forma delirantă în paranoia).
20. Factori psihologici implicaţi în relaţia interpersonală
cetăţean – funcţionar public.

ATENŢIE! Tematica are caracter pur orientativ. Orice alte teme


predate la curs sau existente în tematica bibliografică precum şi orice
alte reformulări, sunt posibile.
BIBLIOGRAFIE

1. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi; Tratat universitar –


Psihologie judiciară, Editura F.R.M.
2. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi; Psihologie
judiciară, Editura Şansa 1993-1993;
3. Tudorel Butoi, Voicu Zdrenghea; Investigaţia psihologică a
comportamentului simulat, Editura M.I., Bucureşti, 1991;
4. Tudorel Butoi; Psihanaliza crimei, Editura Ştiinţifică Tehnică,
1996;
5. Tudorel, Ioana, Alexandru Butoi; Psihologia comportamentului
criminal, Editura Enmar, Bucureşti, 1999;
6. Tiberiu Bogdan; Elemente de psihologie judiciară, Editura
Ştiinţifică Tehnică, Bucureşti, 1976;
7. Emilian Stancu; Criminalistica, Editura Actami, 1995
8. Aurel Ciopraga; Evaluarea probei testimoniale în procesul penal,
Editura Junimea, Iaşi, 1979;
9. John Reid, Fred Iuban; Truth and deception, Ed. Bolimore
Wilkins Company, 1979;
10. Gaetano de Leo; La psihologia clinica nella giustizia
penale, Giuffre editore Milano 1990;
11. Tudorel Butoi, Note de curs, Institutul Naţional al
Magistraturii, Bucureşti, 2001
12. Tudorel Butoi; Crima sub lupa detectorului de minciuni,
Editura Press – Mihaela, Bucureşti, 1977

You might also like