Descrierea morfologic:

Afinul este un arbust mic, cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete. Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine.

Organul utilizat:

Frunza i fructul.

Compoziia chimic: n frunz: tanin, mirtilin, neomirtilin, arbutin, hidrochinon. n frunct: tanin, mirtilin, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi citric, oxalic, lactic.

Importana medicinal:

Aciune farmaceutic: astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant(scade zahrul din snge), antidiareic, diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic. Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie.

Descrierea morfologic:

Albastrele sunt plante ierboase, ce traiesc 1-2 ani, avand tulpina ramnificata si acoperita cu frunze. Frunzele sunt lunguiete si adanc crestate, asezate in mod altern. Din cauza perilor cu care este acoperita, intreaga planta are un aspect matasos, de culoare verdealburie. Florile sint tubuloase, albastre, rareori alb-roz. Ele sunt dispuse mai multe la un loc, formand un capitul, inconjurat de jur imprejur cu bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dintisori bruni. Florile marginale sunt mai mari, de forma unei palnii cu 5 dinti, cele centrale mai mici. Infloreste in lunile iulie-septembrie. O gasim raspandita prin locuri uscate, pietroase, pe marginea drumurilor si mai ales pe langa lanurile de cereale. Organul utilizat:

Floarea. Compoziia chimic: Tanin, glucozid, centaurina, cianina, mucilagii. Importana medicinal:

Florile au actiune diuretica, iar sub forma de bai se folosesc in diferite boli de ochi. Intern: antidiareic, diuretic. Extern: calmant in iritatiile oculare.

 Descrierea morfologic: Catina alba este un arbust spinos ce creste in palcuri sau tufarisuri pe malurile raurilor, in regiunile mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiuni geologice salinifere. Catina se recolteaza in decursul lunilor august-septembrie. Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi). Organul utilizat:

Fructul. Compoziia chimic: Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc. Importana medicinal:

Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism, guta, reumatism, ciroza hepatica, ateroscleroza, anemie. Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii. Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii.

 Descrierea morfologic: Coada soricelului este o planta absolut nepretentioasa la conditiile mediului, ceea ce a facut-o des intalnita in toate zonele din intreg teritoriul tarii. Poate fi vzut atat in poieni, fanete, margini de padure, cat si margini de drum si cai ferate, soluri nisipoase relativ umede, insorite sau umbrite, in regiuni stancoase sau de campie. Florile sunt albe sau trandafirii i au n soare un parfum aromatic, acrisor. Crete din luna aprilie pn la sfritul lunii septembrie. Organul utilizat:

Florile. Compoziia chimic: Ulei volatil, cineol, borneol, pinem, limonem, thion-camien, cariofilen, azulen, achileina, acid achilenic, acizi oganici: formic, acetic, probionic, valerianic, alcooli: etilici metilic. Importana medicinal:

Este foarte binevenit n tratamentul ciclului neregulat, amelioreaz starea femeilor aflate n menopauz, probleme n privina sntii organelor genitale, inflamaii ale ovarelor Uz intern: stimularea poftei de mncare, anorexie, bronite, tuse, rinite, rinosinuzite, alergii, sedativ, colici hepato-biliare, deschinezie-biliar, balonri, cistite, ascaridioz, ulcer gastric, ulcer duodenal, cancerul organelor genitale, boli de ochi, hemoragii nazale, osteoporoz, hemoragii stomacale. Uz extern: afeciuni vasculare, exeme, arsuri, contuzii, rni purulente, ulceraii, hemoroizi, fisurile snilor, abcese dentare, astm bronic, mncrimi vaginale, leucoree, prolaps uterin.

 Descrierea morfologic: Crusin - Conform monografiei din farmacopee, produsul Frangulae cortex este format din scoartele recoltate de pe ramurile si trunchiurile in virsta de 3 - 4 ani ale arbustului Rhamnus frangula, din familia Rhamnaceae. Se prezinta sub forma de fragmente plate sau rasucite in tuburi i jgheaburi. Suprafata externa este acoperita de crapaturi neregulate si lenticele albicioase, alungite transversal. Fata interioara este fin striata longitudinal. In ruptura este mai neteda catre exterior si fibroasa catre interior. De obicei, prezinta lungimi de15 - 30 cm, grosimea scoartelor fiind de maximum 2 mm. Culoarea externa este brun-cenusie, adesea cu pete albe datorita lichenilor, pe cand fata interna este portocalie sau brun-galbuie la scoartele mai vechi. Daca se zgarie fata externa apare imediat, in profunzime, un strat de culoare rosie. Gustul este la inceput mucilaginos, apoi usor amar, slab astringent, iar mirosul este slab. Prin stropire cu solutie diluata de hidroxid de potasiu sau sodiu sau cu apa de var, suprafata interna se coloreaza in rosu-visiniu. Organul utilizat:

Scoara. Compoziia chimic: Contin glicozide antrachinonice : glucofrangulozida si frangulozida. In scoarta proaspata nu exista insa forme antrachinonice, demonstrat de faptul ca acestea nu dau reactia Borntrger, decat dupa oxigenarea cu apa oxigenata. Importana medicinal:

Scoarta de frangula se administreaza ca laxativ sau purgativ, in functie de doza. In stare proaspata poseda actiune drastica cu colici i vomismente, din care cauza este utilizata numai dupa uscare. Glucozidele pure, extrase din scoarta de frangula, determina o actiune relaxanta asupra ansei intestinale si numai extractele totale actioneaza prin marirea peristaltismului intestinal. Prin pastrare timp de un an sau uscare timp de o ora la 100C, formele reduse, sub actiunea unei enzime oxidante termostabile, sunt trecute in forme antrachinonice lipsite de actiune emetica si spastica. Daca urina este alcalina, se va colora, la administrarea de preparate de frangula, in rosu. Produsul intra in compozitia unor specialitati si anume, sub forma de extract uscat in Carbocif, in Cortelax,Laxatin si in Lichiorul purgativ. De asemenea asociat cu alte produse vegetale, face parte din compozitia ceaiului hepatic, laxativ, laxativ - antihemoroidal si al pulberei laxativ purgativa.

 Descrierea morfologic: Dracila mai este numita popular macris spinos, macris iepuresc, agris rosu. Aspectul sau este de nuiele plecate din una si aceeasi radacina si in unele cazuri intalnim tulpini groase in diametru de 5-6 cm din care pleaca nuiele ajungand la o inaltime de 2 m. Aceste nuiele au ramurile acoperite cu ghimpi tripli, divergenti, ramuri de culoare rosie cand sunt tinere, dar cand se intareste, coaja lor se schimba in cenusiu murdar, iar lemnul este galben. Frunzele de dracila sunt adesea rosii, ovale si dispuse in fascicole care pornesc din acelasi loc cu ghimpi si struguri florali. Aceste flori sunt galbene cu miros neplacut si atarna in jos. Fructele sunt boabe ovoide, de culoare rosie aprinsa si au un gust acrisor si placut. Creste indeosebi prin tufisuri si lunci, spontan pe coaste etc. Organul utilizat:

Scoara. Compoziia chimic: Alcaloizi, berberina (in mare cantitate), berbamina si oxiacanthin vinetin etc. Importana medicinal:

Cnd se foloseste aceasta s-a constatat o stimulare a aparatului circulator si a respiratiei. Astfel, in starile de epuizare acuta sau cronica, circulatia sangelui se imbunatateste, pulsul devenind mai sanatos, iar respiratia mult mai usoara. Actiunea sa nu este violenta, dar foarte pretioasa. De asemenea, au actiune antiinflamatorie asupra ficatului, vezicii biliare, rinichilor si a basicii udului. Diminueaza durerile menstruale.

 Descrierea morfologic: Frag creste prin locuri insorite, cu tulpinile serpuind prin iarba, fragul isi ridica floricele albe printre frunzele trifoliate. Pe masura ce florile se trec, bobite mici, rosii, dulci-acrisoare si placut parfumate apar si te imbie sa le culegi. Organul utilizat:

Frunzele. Compoziia chimic: Frunzele: tanin, un fenol (fragarina), flavone, putin ulei volatil, vitamina C, substante minerale, zahar. Fructele: in vitamina A, acid salicilic si saruri minerale. Importana medicinal:

Elimina acidul uric din sange, fapt pentru care se recomanda folosirea lor in tratamentul gutei si a bolilor de rinichi. Sub forma de ceai (o lingurita-doua la o ceasca cu apa), frunzele se recomanda ca astringent in tratamentul diareei si ca diuretic in diferite boli de rinichi si vezicii urinare. Datorita fragarinei, ele au proprietati dezinfectante (bactericide). In amestec cu frunzele de afin, zmeur si mur, frunzele de frag dau un ceai alimentar placut. Frunzele de frag intra in compozitia ceaiului aromat, o bautura placuta, folosita in scop alimentar.

 Descrierea morfologic: Frunze de nuc - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea intreaga, formeaza frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioara prezentand pe fata inferioara, la jonctiunea nervurilor, peri tectori si glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, latimea de 3-8 cm, culoare verde inchis pe fata superioara, mai deschise pe partea inferioara, cu tendinta de brunificare in timp. Gust astringent si amarui, este usor aromat caracteristic.. Organul utilizat:

Frunza. Compoziia chimic: Foliolele contin pana la 10% taninuri elagice si derivati de naftochinona, acestia din urma constituind principiile active ale produsului vegetal. Ca derivati de naftochinona, frunzele de nuc contin iuglona, hidroiuglona si 0-glicozidele acestora. In plus, contin acid cafeic, p-cumaric, ascorbic, glicozide flavonice si mici cantitati de ulei volatil ( pana la 0,25% ) constituit din limonen, 1,8-cineol, a- si bpinen, linalool, borneol, carvona, acetat de bornil, p-cimen, iuglona. Importana medicinal:

Astringent datorita taninurilor, cu proprietati usor hipotensive, hipoglicemiante si antialergice. Se foloseste in preparate dermatologice, mai ales in dermatozele copiilor. Uleiul din seminte format din acizi grasi din care peste 50% acid linoleic este recomandat in alimentatia dietetica pentru prevenirea aterosclerozei. Foliolele de nuc intra in compozitia ceaiurilor antidiareic si dietetic.

 Descrierea morfologic: Hamei creste spontan, agatat de arbori, la marginea padurilor, in poienite; prefera regiunile bogate in precipitatii, soluri cu textura mijlocie, profunde, bogate in calciu. Hameiul este o planta care se agata de garduri sau de arbustii pe care-i intal-neste in cale. In scopuri medicinale se folosesc conurile numite stiintific Strobili Lupuli. Acestia au un miros puternic, placut aromat, iar gustul amarastringent. Organul utilizat:

Conurile. Compoziia chimic: Ulei voltil, ester valerianic, sescviterpene, rezine, principii amare(lupulona i humulona), substane minerale, tanin, derivai flavonici, substane estrogene. Importana medicinal:

Acestia au un miros puternic, placut aromat, iar gustul amar-astringent. Datorita uleiului volatil pe care il contine, hameiul este un sedativ al sistemului nervos. Principiile amare (lupulona si humulona) dau conurilor de hamei proprietati tonice stomahice, marind pofta de mancare prin stimularea secretiilor gastrice. Ceaiul de hamei are si insusiri ana-frodisiace (calmant al excitatiilor sexuale). Unii autori il recomanda ca diuretic, aducand efecte binefacatoare in guta, reumatism si boli de ficat. Cercetarile mai noi atribuie hameiului proprietati bacteriostatice, in special in tuberculoza. Infuzia facuta din 10 g conuri de hamei la 100 g apa si folosita sub forma de spalaturi vaginale ajuta la distrugerea protozoarului Trichomonas vaginalis. Hameiul intra in compozitia ceaiului calmant si sedativ. Pentru combaterea acneelor si seboreei tenului se recomanda comprese cu o infuzie de 4% Uz intern: anorexie, tuberculoz, uurarea activitii digestive, afeciuni renale, insomnii, gut, calmarea excitaiilor sexuale. Uz extern: vaginit, trichomoniaz

 Descrierea morfologic: Ienuparul prefera locurile luminoase, cu umiditate atmosferica ridicata, rezista la ger si seceta, nepretentios fata de sol. Ienuparul creste in locurile stancoase, prin pasunile din regiunile muntoase si se mai numeste anaperi, archis, cetina, finior, ialovat, jireapan, jneapan, turtel. Organul utilizat:

Fructele. Compoziia chimic: Ulei volatil, care le da un miros placut de rasina, zaharuri, acizi organici (fumaric, acetic, oxalic), saruri de potasiu si calciu, precum si un principiu amar (iuniperina). Importana medicinal:

Fructele sale - Fructus juniperi - sunt folosite in medicina. Ele contin ulei volatil, care le da un miros placut de rasina, zaharuri, acizi organici (fumaric, acetic, oxalic), saruri de potasiu si calciu, precum si un principiu amar (iuniperina). Din fructele de ienupar se prepara un ceai care are actiune diuretica si antiseptica, dand bune rezultate in bolile de rinichi si basica udului.Gravidele si bolnavii care prezinta inflamatii manifestate prin urinare cu sange vor evita folosirea lui. Ceaiul din fructele acestei plante se mai recomanda in bronsitele acute si cronice, usureaza tusea, mareste pofta de mancare, restabileste activitatea digestiva, inlatura dispepsiile de fermentatie, micsoreaza balonarile stomacului, mareste puterea de transpiratie, eliminand astfel toxinele din corp si pe aceasta cale. Asociate cu frunze de mesteacan, fructele de ienupar isi maresc actiunea diuretica. Frictiunile cu uleiul de ienupar in amestec cu spirt, in proportie de 1 g ulei volatil la 100 g spirt, calmeaza durerile provocate de reumatism, lumbago si diferite stari nevralgice.Fructele intra in compozitia ceaiului antireumatic. Uz intern: bronite cronice, enterocolite, diabet, acnee, eczeme, litiaz vezical, reumatism, hepatit epidemic, anorexie, edeme renale, edeme virotice, edeme cardio-renale, gut, hidropizie (acmulri de lichid n esuturile i seroasele organismului, ca pleur, pericard, peritoneu, articulaii). Uz extern: reumatism, stimularea circulaiei periferice, tuse, grip, guturai.

 Descrierea morfologic: Lacramioara o intalnim prin padurile de foioase, mai ales stejarete, tufiuri, lunci, in regiunile de campie si dealuri, prefera solurile fertile cu umiditate ridicata. Este o plant erbacee, peren. nflorete ncepnd din luna aprilie i pn n iunie. Organul utilizat:

Floarea. Compoziia chimic: Glicozide, heterezoide, saruri minerale, conlamarogenic. Importana medicinal:

Bolile n care se utilizeaz: afeciuni cardiace, migrene de natura nervoas, nevralgii, dureri de cap, ameeli. Utilizri populare: Contra durerilor de piept, sub form de ceai realizat din tulpinile florifere n splarea copiilor slabi, avnd convingerea ca i ntrete. Ceaiul de flori se folosete ca leucoree.

 Descrierea morfologic: Lavandulae flos flori uscate desprinse de pe pedunculii inflorescenelor, de culoare albastru-violet. Florile au bractee ovate, brune, membranoase, caliciul cilindric, pros i glandulos, cu peri glandulari unicelulari sau 8-12 celulari, au 4-6 mm lungime i diametrul de 3-4 mm; de culoare violet cenuiu cu 10-15 nervuri paralele, cu 5 dini mici dintre care doi mai dezvoltai. Corola bilabiat, de 5-8 mm lungime, de culoare albastr-violet, pubescent i glanduloas, cu tubul aproape drept. Labiul superior este bilobat, cel inferior trilobat cu lobii obtuzi. Nuana florilor difer de la albastru-violaceu pn la albastru-deschis. Mirosul este plcut, aromat, iar gustul uor amrui. Organul utilizat:

Florile. Compoziia chimic: Florile proaspete conin 0,5-1% ulei volatil iar cele uscate 1-3%. Uleiul volatil conine 44-50% acetat de linalil, butirat de linalil, geraniol, linalol n stare liber, valerianat de linali, borneol, cumarin, etiln-amilceton, nerol, furfurol, a-pinen, cariofilen, acizi i esteri etc. Florile mai conin tanin, un principiu amar, substane minerale. Importana medicinal:

Datorit componentelor din uleiul volatil, aceasta este un aromatizant puternic cu actiune antiseptic local i uor antispastic. Florile au aciune carminativ i slabe efecte stimulente nervoase. Se utilizeaz intern pentru aciunea carminativ, n tulburri digestive, n cefalee i ca stimulent general sub form de poriuni, ca aromatizant i corectiv. Intr n compoziia igrilor antiasmatice. Uleiul volatil de levnic este foarte mult solicitat n parfumerie i cosmetic.

 Descrierea morfologic: Leurda crete numai pe cmpii bogate n humus i umede, sub tufiuri, n pduri de foioase i alpine. Frunzele leurdei rsar din pmnt n lunile aprilie i mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin ns vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie. Organul utilizat:

Frunzele. Compoziia chimic: Substane minerale, tanin, ericolin. Importana medicinal:

Uz intern: hipertensiune arterial, ateroscleroz, hematurie, diaree acut i cronic, balonri i colici, tuberculoz pulmonar, hidropizie, helmintiaze, constipaie. Uz extern: exeme, reumatism, scrofuloz, rni. Este indicat n curele depurative de primavar i ajut la vindecarea bolilor cronice de piele.

 Descrierea morfologic: Maces este foarte raspandit in tara in rarituri de paduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu insorite, in pasuni si finete, pe vaile si luncile raurilor, pe marginea drumurilor. Fructele se recolteaz n lunile august-septembrie, nainte de cderea brumei, cnd mceele capat culoarea rou-nchis. Organul utilizat:

Fructele. Compoziia chimic: Vitamina C, beta caroten, vitamina P, vitaminele B1 i B2, tanin, acid citric i malic, peptine, ulei gras volatil, lecitine, vitamina E ( tocoferol). Importana medicinal:

Se recomand n avitaminoze, enterocolite, litiaz (calculoz) renal, tulburri de circulaie periferic, antihelmintic, litiaz biliar, helmintiaz, deschinezie biliar, sedativ.

 Descrierea morfologic: Menta creste pe soluri usoare, afanate, bogate in materii nutritive, in locuri aluvionare, turboase si desecate. Menta este intalnita in intreaga tara. Frunzele se recolteaz n iulie-august. Organul utilizat:

Frunzele. Compoziia chimic: Ulei volatil, mentol liber, menton, acetat i valerianat de metil, tanin, substane minerale, hipericin, substane antibiotice, acid piruvic. Importana medicinal:

Uz intern: infecii gastrointestinale, balonri abdominale, diaree, vom, nervozitate, dischinezie biliar, litiaz (calculoz) renal, litiaz biliara, diuretic, depurativ. Uz extern: reumatism, dezinfectarea cavitii bucale, oxiuriaz, inflamaiile urechii, guturai, grip, dureri de cap. Calmeaz durerile reumatice i mincrimea pielii provocat de urticarie. Inhalaie n stri gripale manifestate prin laringit urmat de rgueal, uleiul sau spirtul de ment se amestec cu ap fierbinte.

 Descrierea morfologic: Musetel este o planta originara din sudul si sudestul Europei, raspandita astazi pe toate continentele. La noi crete n locuri nsorite i mai umede, prin sate pe lng garduri, drumuri i ci ferate, pe lng locuinele oamenilor, prin lanuri, pe pagiti, cu predilectie pe soluri nisipoase usoare.Aproape des e ntlnit n cmpie pe solurile srturoase. Este cultivat n toate zonele rii. Uneori poate fi confundat cu alte plante Organul utilizat:

Florile. Compoziia chimic: Ulei volatil, azulen, camazulen, matricina, epigenina, umbelifevon, acizii salicilic i etilic, rezine, fitosterine, trioxiflavon. Importana medicinal:

Boli n care se utilizeaz: e utilizat ca antiinflamatoare, analgezice, antiseptice, antihistaminice, antispastice, cicatrizante gastrice, aciune emolient, tonic capilar. Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, diaree, grip, guturai, menstre cu dureri, astm bronsic, insomnii. Uz extern: gingivite, abcese dentare, amigdalite, stomatite, ulcere, hemoroizi, furunculoz, rni purulente, ulceraii, leucoree, reumatism, arsuri, sinuzite.

 Descrierea morfologic: Nalba mare prefera solurile umede i crete n cmpie, fnee, pe ling apele curgtoare i bli. Mai poate fi vzut pe ziduri vechi, pe lng drumuri i pe terenurile prsite sau i n vecintatea celor locuite de om. Este utilizat i la colorarea oetului aromatic, vinurilor, siropurilor. De la aceast plant se utilizeaz n scopuri curative frunzele, florile, rdcinile care se recolteaz respectiv n lunile iunie-august, iulie-septembrie, martie-mai pn n noiembrie. Organul utilizat:

Rdcina. Compoziia chimic: Mucilagii, acizi uronici, amidon, zaharuri, asparagin, pectine, betai, tanin, substana reuinoase. Importana medicinal:

Uz extern: laringite, traheite, splturi vaginale, ten uscat, furunculoz, fond antiinflamator, amigdalite, leucoree, hemoroizi. Uz intern: tuse, bronit, laringit, traheit, boli ale rinichilor (nefrite, pielite, uretrite), afeciuni digestive.

 Descrierea morfologic: Planta erbacee, peren, foarte rspndit la noi prin locurile necultivate. n pmnt are un rizom scurt care se prelungete cu o rdcin pivotant, carnoas, lung de 12-20 cm. Partea aerian este format dintr-o rozet bazilar de frunze lanceolate, cu marginile divizate n lobi mari. Primvara, din mijlocul rozetei foliare ies 1-4 tulpini florifere, goale, care poart n partea terminal capitole de culoare galben, alctuite numai din flori lingulate, lingula fiind prevazut cu 5 dini n partea superioar. Androceul este constituit din 5 stamine. Fructul este o achen cu o egret lung. Organul utilizat:

Frunzele i rdcina. Compoziia chimic: Principii active: Principiu amar- taraxacina-, pectine, vitamina B, C, steroli. Radacinile: Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si D, inulina, tanin, rezine, colina, taraxacina, acid nicotic. Importana medicinal:

Colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, astringent. Indicii terapeutice: Gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburari intestinale, obezitate, guta, reumatism, ateroscleroza, varice, ulcer varicos.

 Descrierea morfologic: Patlagina - este de forma alungita - lanceolate, ascutite la varf, cu petiol subtire si lung, cu nervuri paralele mai vizibile pe partea inferioara, lungi de cca 20 cm si late pana la 4 cm, cu marginea intreaga sau indepartat denticulata, paroase pana la glabrescente cu petiol lanat paros de obicei. De culoare verde specific, cu pete brune rezultate din uscare in proportie de maximum 10%. Fara miros specific, cu gust acrisor amarui. Organul utilizat:

Frunzele. Compoziia chimic: Mucilagii formate in special din xiloza, acid poliuronic, pentozane etc.; aucubina sau aucubozid care prin hidroliza da aucubigenina si o molecula de glucoza; o trioza, planteoza, tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi, filochinona, vitaminele A, C si K, substante antibiotice etc. Semintele contin proteine, ulei gras, tanin etc Importana medicinal: Datorita mucilagiilor, planteozei si unor produsi de hidroliza au proprietati emoliente si laxative, iar datorita taninurilor si aucubozidului au proprietati astringente si antipruriginoase. Sunt indicate in bronsite cronice; local in prurit sau ca astringent si cicatrizant (frunza proaspata). In special semintele au actiune laxativa. Medicina populara le atribuie efecte hemostatice, cicatrizante, antiinfectioase. Intra in compozitia Siropului de patlagina si in compozitia ceaiului antibronsitic nr.2.

 Descrierea morfologic: Mugurii de pin sunt ovoizi, cilindrici ascutiti la varf, lungi pana la 3 cm, grosi pana la 4 mm, cu un ax central verde pe care sunt dispuse in spirala numeroase bractee brune, membranoase, lanceolate la baza carora se gasesc mici expansiuni, purtand fiecare o pereche de frunze aciculare, scurte, inconjurate de o teaca membranoasa. Organul utilizat:

Mugurii. Compoziia chimic: Componentul principal al mugurilor de pin este uleiul volatil format din pinen, limonen si silvestren, drept componenti predominanti cantitativ. Mugurii ca si cetina de pin contin o cantitate apreciabila de acid ascorbic (pana la 300 mg %), alaturi de pinitol (metoxi-inozitol) si un principiu amar, pinipicrozida, care se gaseste in fractiunea rezinoasa. Importana medicinal:

Prin continutul lor, mugurii de pin constituie un modificator al secretiilor bronsice si totodata, un bun diuretic. Se administreaza sub forma de infuzie si sirop si se recomanda in tratamentul bronsitelor, pielitelor, cistitelor catarale sau uretrite. Ca antiseptic al cailor urinare se caracterizeaza prin faptul ca dupa administrare, urina capata miros de violete. Bune rezultate au dat mugurii de pin in tratamentul scorbutului ca si faina din cetina de pin, in general, prin continutul ridicat in acid ascorbic. Se mai foloseste in compozitia inhalantelor, ca aromatizant, intra in compozitia unor preparate antigripale si antireumatice.

 Descrierea morfologic: Frunze verzi pe partea superioara, verzi - albastrui - deschis pe cea inferioara, glabre si moi la pipait. Pe planta se gasesc concomitent flori de culoare galbena si fructificatii imature. La locul de taiere al plantei se observa latexul intarit al plantei, de culoare brun-portocaliu, inchis. Mirosul este neplacut, iritant, gustul amarui. Organul utilizat:

Toata planta. Compoziia chimic: Alcaloizi din grupa naftofenantridinei: chelidonina, homochelidonina, oxichelidonina, mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina; alcaloizi din grupa protoberberinei: coptizina si tetrahidrocoptizina, cantitati mici de berberina; alcaloizi din grupa protopinei: protopina si a, balocriptopina; cantitati mici de sparteina. Alcaloizii se afla in proportie de 0,5-0,2% in functie de organul de planta si perioada recoltarii. Maximum de alcaloizi se afla in rizomi si radacini. In frunze s-au identificat cantitati apreciabile de vitamina C. In partile aeriene si subterane s-au mai identificat rezine, ulei volatil. substante de natura flavonoidica si saponozide. Importana medicinal:

Alcaloizii din Chelidonium majus au mai multe actiuni farmacodinamice importante: in special chelidonina si homochelidonina au actiune similara morfinei, fiind deprimante ale miocardului, au actiune sedativa si narcotica asupra centrilor nervosi superiori. Relaxeaza musculatura neteda a vaselor mari si in special a coroanelor; asupra respiratiei au actiune usor stimulatoare. Sanguinarina are actiune excitanta asupra centrilor medulari. Cheleritrina are proprietatea de a cobori presiunea arteriala si stimuleaza peristaltismul intestinal si contractiile uterine. In schimb, chelidonina diminueaza tonusul musculaturii netede intestinale, uterine, bronchiale si a altor organe, avand in aceasta directie actiune antispastica de tipul papaverinei, prezentand totodata avantajul unei toxicitati mai reduse.Pe langa actiunile majore, extractele totale din aceasta planta au remarcabile efecte antibiotice pe un mare numar de germeni patogeni. In special sanguinarina, dupa cercetari mai recente, s-a dovedit a avea efecte antitumorale de tip colchicinic. Extractele apoase sau slab hidroalcoolice din planta au si actiune coleretic-colagoga, fapt cunoscut in medicina populara din timpuri stravechi, fiind utilizate in afectiunile hepato-biliare, colecistopatii si in ciroza hepatica initiala.. Herba Chelidonii intra in compozitia ceaiului hepatic nr.2, in produsele farmaceutice Nervocalm si Pasinal.

 Descrierea morfologic: Salvie frunze alungit oval sau lanceolate, mai rar eliptice, lungi de 2-8 cm si late de 0,5-3 cm, cu baza rotunjita sau cuneata, mai rar usor arcuiti sau rotunjiti. Marginea limbului este fin dintata, uneori aproape intreaga. Frunzele bazale si mijlocii sunt petiolate, iar cele superioare sesile, reticulat si penat nervata. Pe partea inferioara si pe partile proeminente ale partii superioare frunzele sunt des albicios paroase cu peri pluricelulari, fini, ce le confera un aspect general verde argintiu. Mirosul este caracteristic, gustul aromatic amar. Organul utilizat:

Frunza. Compoziia chimic: Uleiul volatil este format din tuiona sau salvinol sau absintol, a si b - pinen, acetat de linalil, camfor, borneol, acetat de bornil, cineol, sescviterpene diferite, etc. Frunzele mai contin tanin, acid ursolic, acid oleanolic, un principiu amar picrosalvina, sitosteroli, acizii : fumaric, clorogenic, nicotinic, cafeic, etc ; saponozide, rezine si oleorezine, substante estrogene, vitamina B1 si C, azotat de potasiu, etc.

Importana medicinal:

Datorita compozitiei chimice complexe a uleiului volatil si a celorlalte principii active din frunzele, extractele din aceasta planta medicinala au proprietati coleretice, carminatve, estrogene, antiseptice si usor astringente. Se utilizeaza ca eupeptic amar, stimulent in dispepsii si atonii gastro-intestinale, colagog si disfunctii ovariene. Extractele din aceasta specie au actiune antisudorifica pronuntata ( scad secretiile activate de pilocarpina ). Au efect usor hipotermizante. Uleiul volatil ca atare este foarte toxic. Frunzele intra in compozitia ceaiului antiastmatic, ceaiului pentru gargara si in tigarile antiastmatice.

 Descrierea morfologic: Stejar arbore inalt pana la 50 m, cu coroana larga, frunze alterne lobate, flori dispuse monoic in amenti, fructul - o ghinda. Il puteti intalni pe dealurile mijlocii si inalte, formand arborete pure sau arborete in amestec cu alti arbori. Organul utilizat:

Scoara. Compoziia chimic: Fructele de stejar conin amidon, uleiuri, sruri minerale, vitamine. Pentru a fi folosite se pulverizeaz ca antidiareic sub form de decoct - o linguri de ghind la o cecu de ap, care se bea dimineaa, pe stomacul gol. Cafeaua de ghinda este indicat i n tratarea anemiilor i a rahitismului Importana medicinal:

Uz intern: diaree, hemoragii interne, ciclu menstrual abundent, colici abdominale. n tratamentul intern aplicaiile cu aceast plant se realizeaz printr-un decoct preparat din: 2 lingurie coaj mrunit la 200 ml ap rece care se fierbe 20-30 min din care se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Uz extern: amigdalite, rni purulente, stomatite, dureri de dini, faringit, hemoragii nazale, hemoroizi, transpiraii la picioare. Un decoct din 3 lingurie la 200 ml ap rece care se fierbe tot 20-30 min i care se utilizez la gargar de 3-4 ori pe zi ca i pentru comprese i bi de sezut.

 Descrierea morfologic: Florile speciei T. Tomentosa sunt mai scurte decat bracteele. Bracteele sunt sesile sau scurt pedunculate, eliptice sau lanceolate cu fata inferioara des stelat tomentoase (vizibil cu lupa). Culoarea bracteei este verde deschis, avand nervura mediana concrescuta cu pedunculul inflorescentei pana la jumatatea ei. Flori galbene aurii cu 5 sepale verzi galbui, caduce, stelat tomentoase; 5 petale libere si spatulate si 5-11 parapetale (staminode) mai scurte decat petalele. Petalele si parapetalele sunt mai groase decat la celelalte specii. Staminele 50-80 formeaza 5 grupuri. Ovarul oval, tomentos, pistilul terminat cu un stigmat globulos, cu 5 lobi. Florile speciei T. Cordata sunt dispuse in inflorescente erect divergente sau intinse orizontal. Bracteele mai scurte decat la specia anterioara, sunt eliptice sau lanceolate, membranoase, glabre pe fata superioara, cu peri mari pe cea inferioara, reticulat nervate, cu marginea intreaga. Culoarea bracteei este galbena verzuie, are nervura mediana concrescuta cu pedunculul florar pana la jumatatea inferioara. Florile galbene, cu diametrul de aproximativ 1 cm caliciul cu 5 sepale libere, ovale caduce, corola cu 5 petale libere, glabre, spatulate si subtiri. Staminele in numar de 30, 40 formand 5 grupuri, au filamentele lungi si subtiri, purtand cate 2 antere galbene; ovar super, ovoid, acoperit cu peri, pistil prevazut cu un stigmat globulos cu 5 lobi. Florile speciei T. Platyphylos sunt dispuse in inflorescente nutante. Sepalele sunt lungi pana la 6 mm, petalele pana la 8 mm, ovat oblongi, galbui. Nu au parapetale. La toate speciile mirosul este specific, aromat, gustul dulceag usor astringent, mucilaginos. Florile de la specia T. tomentosa au mirosul mai pronuntat. Organul utilizat:

Florile. Compoziia chimic: Farnesolului, flavonozide, tilirozida, zaharoza, taninuri galice si catehice (acidprotocatehic si elagic), cantitati reduse de fraxozida si esculozida. Importana medicinal:

Inflorescentele datorita uleiului volatil au actiune neurosedativa si antispastica; datorita mucilagiilor reduc inflamatiile cailor respiratorii. Datorita acestor proprietati florile de tei sunt utilizate ca sedative nervoase, in insomnii si ca expectorant in bronsite.

 Descrierea morfologic:

Organul utilizat:

Toat planta. Compoziia chimic: Glucozide, amine, acetilcolina, colina, tiramina, derivai fenolici Importana medicinal:

Hemostatic, astrigent, vasodilator coranarian, actiune uterotonic. Intern: analgetic, hipotensiv, hemostatic. Extern: calmant general(bi), discongestiv.

 Descrierea morfologic: Trei frati patati formata din planta intreaga, fara radacina recoltate in timpul infloririi. Tulpina este simpla sau ramificata, acoperita cu peri scurti si drepti; frunzele lungi de 1-3 (5) cm, late de 5-20 mm, pe margini cu dinti obtuzi. Forma lor difera dupa nivelul la care se gasesc. Petalele superioare ale florilor, de obicei de culoare violet inchis sau deschis, mai rar alb galbui; cea inferioara aproape triunghiulara este galbena cu dungi de culoare inchisa, iar cele laterale ovale, albe, galbene sau violet albastrui. Fara miros, gust mucilaginos amarui. Organul utilizat:

Prile aeriene a plantei. Compoziia chimic: Planta contine mucilagii, cantitati mici de saponozide triterpenice, derivati si esteri ai acidului metil salicilic, saruri minerale; florile contin un pigment galben de natura flavonoidica (violacvercetina) sinonim cu rutozidul, carotenoide (violaxantine), antocianozide, violanina care prin hidroliza se dedubleaza in glucoza, ramnoza acid p-cumaric si delfinidina, mici cantitati de ulei volatil, vitamina C, tanin, caroten si gume. Importana medicinal:

Datorita prezentei saponozidelor triterpenice si rutozidului, are proprietati diuretice si expectorante. Are activitate depurativa, antialergica si usor laxativa. Se recomanda si in tratamentul unor dermatoze de natura artritica si in unele dermatoze frecvente la copii. Extern sub forma de comprese amelioreaza dermatozele si tuberculoza pielii.

 Descrierea morfologic: Urzica constituita din tulpini tinere recoltate inainte sau in timpul infloririi, avand frunze ovale cu marginea dintata, lungi de 7-14 cm, late de 2-4 cm, petiolate, cu varful ascutit, acoperite cu peri aspri, de culoare verde inchis caracteristica. Mirosul specific, gustul amarui. Organul utilizat:

Frunza. Compoziia chimic: Substantele de natura proteica, avand un mare numar de aminoacizi, substante de natura glucidice, amine, steroli, cetone ( metilheptenona i acetofenona ), ulei volatil, substante grase, sitosteroli, acid formic si acetic vitaminele C, B2, si K ( cca 400 unitati pe gram ), acid pantotenic, acid folic, clorofila 0,3 0,8, protoporfirina si coproporfirina, b-caroten, saruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfati s.a. Substanta vezicanta pentru piele a plantei proaspete este formata din acid formic, o enzima si o toxalbumina. Prin uscare, aceste substante se pierd sau se transforma, disparand astfel proprietatile vezicante. Importana medicinal:

urzica a fost utilizata pentru proprietatile sale antianemice, hemostatice, antidiabetice, diuretice si colagoge. Mai importanta este insa pentru extractia b-carotenului ca sursa de provitamina A si pentru obtinerea clorofilei. Aceasta din urma se foloseste mai rar ca atare, cat mai ales sub forma produsilor sai de degradare hidrolitica, operatie prin care clorofila este transformata in asa-zisele clorofiline. Acestea, ca saruri de sodiu sunt solubile in apa si se folosesc ca antituberculoase, antianemice, cicatrizante ( in arsuri, dermatoze ), dar mai ales dar mai ales ca dezodorizante in tot felul de preparate medicamentoase si cosmetice sub forma de pomade, aerosoli, paste de dinti, guma de mestecat, sprayuri deodorante. Extractele de urzica provoaca o eliminare renala abundenta de acid uric, iar pe de alta parte deplaseaza acidul uric din tesuturi, trecandu-l in circulatia sanguina.Li se mai atribuie frunzelor de urzica si preparatelor obtinute din ele, proprietati hemostatice, astringente si antidiareice, si de asemenea se obtin bune rezultate in tulburarile gastrice datorate abuzului de tutun. Tot asa de importanta este actiunea hematopoetica, comparabila cu cea a spanacului si a preparatelor de fier. Asupra aparatului cardiovascular determina o actiune hipertensiva. Interesante sunt si proprietatile galactogoge si de stimulare a secretiei pancreatice.

Descrierea morfologic:

Valeriana este o planta perena, inalta de 30-150 cm, cu un rizom scurt, gros, din care pornesc numeroase radacini ce prezinta un miros caracteristic. Tulpina este dreapta, fistuloasa (goala la interior), cilindrica, brazdata si acoperita cu frunze opuse. Frunzele sunt adanc divizate, cu segmentul terminal mai mare. Florile sunt de culoare alb-roz, placut mirositoare, asezate la varful tulpinilor si al ramurilor. Fiecare floare are 5 petale unite intre ele intr-un tub scurt. Una dintre petale prezinta o mica umflatura la baza ei. Infloreste in luna mai pana in iulie. Creste prin fanetele umede si luminisurile de padure. Organul utilizat:

Rizomi i rdcini. Compoziia chimic: Ulei volatil, valerianat de bornil, formiat de bornil. Importana medicinal:

Radacinile de valeriana au actiune calmanta asupra sistemului nervos. Intern: sedativ, diminueaza secretiile gastrice, astispastic, antitiemetic

 Descrierea morfologic: Volbura este o planta perena, cu tulpina volubila, intinsa pe pamant sau incolacita de alte plante, cu frunze glabre asezate altern. In pamant are o radacina lunga si subtire de culoare alba. Frunzele sunt ovale sau sagitate, asezate pe un petiol lung. Florile au forma unei palnii, de culoare alba cu dungi roz pe partea exterioara. Ele sunt placut mirositoare. Infloreste incepand din iunie pana in august. Volbura este o planta comuna ce creste prin terenurile lucrate, gradini si pe langa drumuri. Organul utilizat:

Toat planta. Compoziia chimic: Rezine, convolvulina, jalapina, tanin, vitamina C, substane minerale. Importana medicinal:

Intern: purgativ, coleretic, mrete contracia vezicii biliare.