You are on page 1of 4

E-marketing - Realizarea unui web site

Tipuri de site-uri
Inainte de construirea site-ului o decizie importanta ce trebuie luata este tipul de site ales. In general, pe Internet se intalnesc site-uri de prezentare a firmei, de prezentare a unui produs, site-uri comerciale. Cel mai des sunt intalnite site-uri ale unor companii gigant (www.connex.ro), ale furnizorilor de acces Internet (www.fx.ro), librarii (www.cartea.ro), magazine virtuale (www.musicshop.ro), motoare de cautare (www.gaseste.com), agentii de publicitate (www.goldenclick.ro). Scopul principal al tuturor activitatilor legate de promovarea unui site este acela de a creste traficul acelui site. Desi exista unele host-uri care taxeaza gazduirea in functie de trafic, si veniturile obtinute sunt tot proportionale cu numarul de vizitatori. Nivelul traficului depinde in primul rand de cantitatea de informatii prezentate, de calitatea site-ului si de permanenta reinnoire a paginilor acestuia.

De ce domeniu?
In principiu un URL poate fi de doua feluri: domeniu (de forma www.firma.ro) sau pagina de web (de forma www.isp.ro/firma). In general paginile din a doua forma sunt gazduite pe siteuri in mod gratuit. Pentru a putea avea un nume de forma www.firma.ro trebuie cumparat acest drept. In Romania dreptul de a vinde domenii este rezervat Institutului de Cercetari in Informatica (ICI). Cumpararea unui domeniu .ro costa 50$ + TVA. ICI, ca si alti ISP, pot intermedia cumpararea de domenii .com, .net sau .org. Pentru un domeniu ca acesta se platesc intre 10 si 35$ pe an, prima oara se plateste taxa pe doi ani.

Ce avantaje prezinta un domeniu?

Iti da exclusivitate. Fara a avea un domeniu, nu ai prea multe alternative. Adresa ta de e-mail si adresa site-ului web vor fi in general bazate pe numele hostului sau ISP, ca de exemplu firma@ISP.ro si www.ISP.ro/firma. Sa ai propriul tau domeniu este ca si cum ai avea propria ta proprietate imobiliara virtuala. Adauga credibilitate. Niciodata nu ai o a doua sansa pentru a face o prima impresie, iar in afaceri prima impresie este cea care conteaza. Sa ai propriul tau domeniu proiecteaza o imagine profesionista asupra ta si a companiei tale. E ca si cum ai spune celorlalti ca esti o persoana de incredere, avand o afacere solida condusa intr-o maniera profesionala. Permite mobilitate. Daca iti faci un site fara a avea propriul tau domeniu, vei folosi numele de domeniu al hostului tau. O asemenea adresa este complet imobila. Daca va trebui sa-ti schimbi hostul, va trebui sa renunti la vechea adresa.

Proprietatea asupra unui domeniu iiti da posibilitatea sa-ti muti site-ul la alt ISP fara a pierde adresa ta. Evita pierderea clientilor. Pentru a promova un site este nevoie de mult efort si deseori si de bani. Acest efort de promovare iti poate face adresa de web cunoscuta multor potentiali clienti. Dar daca nu-ti poti lua adresa cu tine daca va trebui sa-ti schimbi ISP-ul, atunci toate eforturile anterioare au fost zadarnice. Gratuit sau contra plata Una dintre caracteristicile Internetului este ca in mod practic nu exista monopol. Chiar daca azi ai o afacere unica in cadrul Internetului, poti sa fii sigur ca in maxim o luna va apare alta cu acelasi domeniu de activitate si astfel dispare starea initiala de monopol. Evident si in domeniul gazduirii unui site de web exista mai multe optiuni. O prima clasificare se poate face in site-uri gazduite pe un server propriu si cele gazduite pe un alt server. Care ar fi avantajele unui server propriu? In primul rand usurinta accesului la el 24 de ore din 24, apoi folosirea oricaror programe fara aprobarea prealabila a proprietarului, configurarea serverului conform necesitatilor, posibilitatea obtinerii unor venituri suplimentare din inchirierea spatiului pe server, etc. Aceste avantaje sunt umbrite insa de costul mare al intretinerii. Este necesara o conexiune Internet permanenta si performanta. De asemenea este necesara angajarea minim a unui administrator de server. Ambele conditii sunt extrem de costisitoare, o conexiune prin antena la Internet putand costa cateva zeci de mii de dolari pe luna, in timp ce salariul unui bun administrator de server poate ajunge la peste 1.000 de dolari pe luna. A doua varianta de gazduire a unui site de web este folosirea unui tert intermediar. Si aici gasim doua variante de gazduire, asa-numitul free-hosting si gazduirea contra plata. Site-urile care ofera free-hosting isi obliga clientii sa afiseze pe fiecare pagina a site-ului cate o reclama. In mod practic ele obtin venituri din inchirierea acestor spatii publicitare. Daca nu va deranjeaza prezenta acestor reclame, daca nu va deranjeaza faptul ca vizitatorii site-ului vor stii ca beneficiati de free-hosting, daca nu aveti nevoie de suport tehnic in ceea ce priveste site-ul web, daca nu sunteti pretentiosi in privinta facilitatilor de care aveti nevoie, daca viteza de acces nu este vitala pentru afacerea Dvs., atunci gazduirea gratuita a site-ului este o optiune buna. Daca ati raspuns afirmativ la oricare dintre intrebarile de mai sus, trebuie sa va ganditi la gasirea unei gazde platite pentru site-ul Dvs. Aceasta va poate costa in general intre 5 si 100 de dolari pe luna, in functie de caracteristicile site-ului. O idee buna este ca inainte de luarea unei decizii sa vizitati cel putin unul din siturile care alcatuiesc un clasament al hostserverelor in functie de diferite criterii.

Executie proprie sau incredintarea lucrarii unor profesionisti

Asa cum ati vazut pana acum la orice intrebare exista cel putin doua raspunsuri. Deci si in privinta modului de realizare a unui site exista doua posibilitati. O prima optiune este sa angajati o echipa de profesionisti pentru conceperea, realizarea si eventual intretinerea siteului. Costul acestei solutii este greu de estimat, in functie de dificultatea site-ului acesta putand varia intre cateva sute de dolari (pentru cateva pagini de prezentare a companiei) si peste 100.000 de dolari (pentru un magazin virtual foarte complex).

A doua varianta este sa efectuati toate operatiunile necesare in regie proprie, pentru aceasta fiind necesara angajarea unor oameni pregatiti in domeniu. Costul total variaza iarasi in functie de complexitatea site-ului, salariul lunar putand varia de la 100 dolari (pentru un colaborator student care va realiza sarcini simple) si pana la peste 2.000 dolari pe luna pentru oameni supra-specializati in domenii ca e-commerce, Java, ASP, baze de date. Opinia mea este ca pentru proiecte simple pot fi angajati 2 - 3 oameni, dar pentru proiecte de genul unui magazin virtual cu comenzi si plati on-line este bine sa angajati o companie specializata.

Software necesar
Desi pentru vizualizarea unei pagini de Internet este necesar un singur instrument, denumit browser, pentru construirea unui asemenea site veti avea nevoie de o serie destul de lunga de tipuri de programe. In primul rand, orice pagina de Internet este scrisa in limbajul HTML (Hyper Text Markup Language). Din orice browser puteti vedea codul sursa al unei pagini de web. Acesta este scris in HTML, un limbaj care este interpretat de catre browser in momentul incarcarii unei pagini web. HTML este un limbaj simplu, care poate fi invatat in maxim o saptamana. Greutatea intervine abia in momentul conceperii unui site, in ceea ce priveste continutul acestuia, schema de organizare si elementele de design aferente. O pagina HTML poate fi creata intr-un program simplu de redactare de text, ca de exemplu binecunoscutul NotePad, distribuit impreuna cu Windows 9x. O alta modalitate de creare a unei pagini web este folosirea unui program utilitar. Si acestea se impart in doua categorii: programe de tipul WYSWYG (What You See Is What You Get) sau programe ajutatoare. Pentru utilizarea programelor WYSWYG (de ex. Microsoft Front Page) nu este necesara cunoasterea limbajului HTML. Crearea site-ului are loc in mod intuitiv, programul facilitand transformarea in codul HTML corespunzator. Dezavantajul programelor de acest fel este codul HTML creat de acesta care este excesiv de mare. In mod practic prin adaugarea multor formatari inutile se poate ajunge ca respectivul cod sa fie uneori si de 2 ori mai mare decat codul optimizat. In celelalte programe utilitare (de ex. Hot Dog, HomeSite) se editeaza direct codul HTML, programele oferind diverse unelte ajutatoare. Avantajul este posibiliatea de a controla in totalitate codul absolut, un posibil dezavantaj putand fi considerat necesitatea de a cunoaste limbajul HTML. Dar cum este greu sa faci omleta fara sa spargi ouale, este de asemenea "nerecomandat" sa creezi pagini web fara sa cunosti limbajul HTML :-) Un alt element de care trebuie tinut cont in construirea unei pagini HTML este echilibrul dintre text si imagini. Este greu de parcurs atat o pagina numai text, cat si o pagina plina de imagini. Pentru a crea imagini (in format gif sau jpg) trebuie folosite diverse programe. In mod uzual se folosesc: Ulead Photoimpact, Adobe Photoshop, Paint Shop Pro. Pentru crearea imaginilor animate se pot folosi Microsoft Gif Animator sau Ulead Gif Animator. Dupa crearea cu succes a paginilor web, acestea sunt stocate pe calculatorul local. Pentru transferarea acestora pe serverul de Internet este necesara folosirea unor programe utilitare pentru transferul fisierelor la distanta, folosind Protocolul de Transfer al Fisierelor (FTP - File Transfer Protocol). Acesta poate fi folosit direct din linia de comanda, prezentand dezavantajul unei interfete de tip DOS. In mod uzual sunt folosite programe utilitare (WS FTP, Cute FTP) ce folosesc o interfata tip Windows.

Unul din lucrurile care trebuie respectate este o cat mai rapida comunicare intre proprietarul unui site web si vizitatorii acestuia. Astfel, una dintre sectiunile existente intr-un site web ar trebui sa incurajeze vizitatorii sa scrie proprietarului. toata aceasta comunicare se realizeaza prin e-mail. Pentru aceasta aveti nevoie de un program pentru e-mail. Din fericire multe pot fi obtinute in mod gratuit: Outlook Express, Netscape Messenger, Eudora Light, Pegasus. Pentru a comunica mai aveti de asemenea nevoie de o adresa de e-mail, dar pe aceasta cel mai probabil o veti obtine de la furnizorul Dvs. de servicii de acces la Internet. Pentru a putea vizualiza paginile de Internet aveti nevoie de un program denumit browser. Ca si programele de e-mail in general poate fi obtinut in mod gratuit, de ex.: Internet Explorer, Netscape Communicator, Opera, Neo Planet. Crearea paginilor numai cu ajutorul limbajului HTML presupune ca acestea sa fie complet statice. Pentru ca webmasterul sa poata interactiona cu vizitatorii site-ului se folosesc formulare. Pentru ca aceste formulare sa poata fi transmise serverului (de unde le va prelua webmasterul) se foloseste interfata CGI impreuna cu unul sau mai multe programe scrise in diverse limbaje de programare, cele mai des intalnite fiind Perl si C. Tot pentru crearea unor pagini web dinamice se folosesc programe Java sau Javascript.

Precum vedeti, problemele ridicate de contruirea unui site web nu sunt nici putine si nici usoare. In lipsa unui departament specializat in Internet, va recomandam sa nu lasati acest punct esential la voia intamplarii sau a unor amatori, si , cel putin pentru crearea unui plan, sa apelati la profesionisti.

You might also like