20 - evrei

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

SCRISOAREA CÃTRE EVREI

INTRODUCERE

Autorul

. Deºi apare în Noul Testament împreunã cu scrisorilesfântului Paul, încã din antichitate s-au formulat îndoieli cu privirela autorul acestei opere. Nu existã nici în text ºi nici în tradiþia Bise-ricii primare afirmaþii sigure cã sfântul Paul ar fi autorul ei. Tema-tica diferitã, expresiile folosite ºi personalitatea autorului aratã cã

Scrisoarea cãtre Evrei

nu-i aparþine sfântului Paul (decât poatefinalul), dar nu este strãinã cercului sãu. În orice caz, autorul trebuiesã fi fost un om cult, de origine ebraicã, bun predicator ºi cunoscãtoral cultului de latemplu ºi al evangheliei.

Forma ºi stilul.

În afarã de final (13,21-25), lucrarea este lipsitã deelementele specifice genului epistolar. Structura ºi tonul ne aratãmai degrabã cã ar fi vorba despre o predicã. Are un stil îngrijit, echi-librat, literar. Compoziþia scoate în evidenþã o artã rafinatã: seanunþã tema care este apoi expusã metodic (dispunere simetricã),dupã care urmeazã îndemnuri practice.

Scopul ºi destinatarii.

Titlul lucrãrii, confruntarea continuã dintrecultul Vechiului Testament ºi liturgia creºtinã ºi modul de argu-mentare aratã cã destinatarii sunt creºtini convertiþi de la iudaism.Predica a fost pronunþatã probabil în mai multe comunitãþi creºtineºi apoi transmisã în scris ºi altor comunitãþi, cu recomandarea dinfinal. Scopul predicii era de a mângâia ºi de a îndemna comunitateacreºtinã, supusã persecuþiei ºi ameninþatã de pericolul întoarcerii lacultul vechi, de a reflecta la superioritatea mijlocitorului Isus Cristosºi la superioritatea preoþiei sale faþã de cea a marelui preot de la templu.

Structura.

Dupã prolog (1,1-4), autorul demonstreazã superiori-tatea lui Cristos asupra îngerilor (1,5-14) ºi deduce de aici necesi-tatea aderãrii la el (2,1-4), arãtând cã pãtimirea lui avea ca scop per-fecþionarea lui Cristos ca preot (2,5-18). Cristos, marele preot, estedemn de încredere pentru fidelitatea lui (3,1-6), cerând fidelitateacreºtinilor faþã de el (3,7–4,13). În acelaºi timp, Cristos este ºi mi-lostiv (4,14–5,10), întrucât cunoaºte natura umanã ºi a experimen-tat personal slãbiciunile ei. Cristos este prezentat apoi ca mare preot„dupã rânduiala lui Melchisedec” (7,1-28), devenind „cauzã de mân-tuire veºnicã” (8,1–10,18). Aceastã expunere doctrinarã este urmatãde o serie de îndemnuri pentru viaþa practicã (10,19-39). Având un

astfel de mare preot, creºtinii trebuie sã-ºi trãiascã viaþa în credinþã,dupã exemplul marilor personalitãþi ale Sfintei Scripturi, (11,1-40),ºi în rãbdare (12,1-13), pentru a ajunge la rodul pacific al dreptãþii(12,14–13,17). În epilog, autorul îi îndeamnã pe destinatari sã seroage pentru el ºi le adreseazã salutãri (13,18-25).

Locul ºi data

. Dupã salutul din final (13,24), se pare cã lucrarea afost redactatã în Italia, probabil la Roma. Condiþiile spirituale încare se aflã comunitatea cãreia îi este adresatã, insistenþa asuprapersecuþiei suferite deja ºi a pericolelor iminente, precum ºi referinþaconstantã la cultul de la templu, ne fac sã apreciem ca datã posibilãa redactãrii anii 67-68.

Teologia

. Tema teologicã principalã a

Scrisorii cãtre Evrei

(netra-tatã în Noul Testament) este preoþia lui Cristos ºi consecinþele aces-tei preoþii pentru situaþia creºtinilor. Autorul demonstreazã cã IsusCristos, care a primit ca moºtenire „un nume mai presus decât alîngerilor”, posedã în mod perfect cele douã calitãþi fundamentale alepreotului, care îl constituie ca mijlocitor: 1) este vrednic de crezare înraportul cu Dumnezeu, pentru cã este Fiul lui Dumnezeu, ºi 2) estemilostiv în raporturile cu oamenii, deoarece cunoaºte slãbiciunilelor. Spre deosebire de preoþia Vechiului Testament (dupã rânduialalui Aaron), preoþia lui Cristos este „dupã rânduiala lui Melchisedec”,adicã nu este determinatã de o genealogie pãmânteascã, ci de filiaþi-unea divinã. Consacrarea sa nu este legatã de un ritual extern bazatpe multe jertfe ineficace, ci de sacrificiul, personal ºi total, pe cruceprin care intrã însanctuarul ceresc, în ceruri, ºi devine astfel mijloci-torul noii alianþe, fãcându-i desãvârºiþi pe cei care sunt sfinþiþi prin jertfa sa. În aceºtia are loc o schimbare radicalã: toate barierele vechisunt dãrâmate. Cei care cred au dreptul sã se apropie de tronul milos-tivirii cu o credinþã vie, cu o speranþã neclintitã ºi cu o iubire plinãde fapte bune. Întrucât nu au fost îndepãrtate toate pericolele, estenecesarã vegherea ºi statornicia în încercãri pentru a evita cãderea.506

SCRISOAREA CÃTRE EVREI

Dumnezeu a vorbit prin Fiul sãu

1

1

Dupã ce în trecut a vorbit în multe rânduri ºi în multe moduripãrinþilor noºtri prin profeþi, Dumnezeu,

2

în aceste zile dinurmã

a

, ne-a vorbit nouã prin Fiul

b

, pe care l-a pus moºtenitor atoate, prin care a fãcut ºi veacurile

c

.

3

Acesta, fiind strãlucirea glorieiºi chipul fiinþei

d

sale ºi þinând toate prin cuvântul puterii sale, dupãce a sãvârºit purificarea pãcatelor

e

, s-a aºezat la dreapta maiestãþii,în ceruri

f

,

4

devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moº-tenit un nume mai deosebit decât al lor.

Fiul este mai presus de îngeri

5

De fapt, cãruia dintre îngeri i-a spus vreodatã:

Fiul meu eºti tu; eu astãzi te-am nãscut

ºi iarãºi:

Eu îi voi fi lui Tatã ºi el îmi va fi Fiu

?

2,8

Mt

28,18

In

1,3

Col

1,16

2Cor

4,4

Col

1,17

Înþ

8,19,14.268,1; 10,12;12,2

Mc

16,19

Ef

1,215,5

Fap

13,33

Ps

2,7

2Sam

7,14

1Cr

17,13

Col

1,15+

a

Lit.:

în ultima dintre aceste zile

.Spre deosebire de VT, unde interven-þia decisivã a lui Dumnezeu era situ-atã într-un viitor nedeterminat, auto-rul afirmã aici cã timpurile de pe urmã,epoca mesianicã, sunt deja prezente.Creºtinii participã deja la bunurile defi-nitive, promise pentru aceste timpuri.

b

Lit.:

printr-un Fiu

. Printr-o struc-turã simetricã, dar opusã v. 1, acestverset scoate în evidenþã diferenþa din-tre revelaþia VT ºi revelaþia definitivãîn Cristos: revelaþia din VT este adresa-tã în trecut, „în multe rânduri ºi în multemoduri,pãrinþilor noºtri, prin profeþi”,pe când cea nouã este în prezent, o sin-gurã datã (lipsa articolului de la sub-stantivul „Fiu”) adresatã nouã, prin Fiul.

c

Unele versiuni traduc:

univers

,

lume

. Termenul grec

aion

, echivalândcu cel latin

aevum

, desemneazã un inter-val de timp ce nu are limite perceptibile.

d

Lit.:

amprenta substanþei

. Autorulnu se mulþumeºte cu o descriere a atri-butelor divine, ca în textul din care seinspirã (

Înþ

7,25-26), ºi nici nu folo-seºte un limbaj filozofic, ci alege o ex-presie abstractã care sã redea relaþiaprofundã a Fiului cu Dumnezeu, neli-mitatã de vreun aspect particular. Prinaceastã expresie ºi cea anterioarã,

strã-lucirea gloriei

, autorul ni-l prezintãpe Fiul ca distinct de Tatãl dar intimunit cu el ºi de aceeaºi substanþã.

e

Multe manuscrise adaugã:

prin elînsuºi

.

f

Lit.:

în regiunile înalte

. Este o ex-presie poeticã folositã ºi în LXX pen-tru a indica cerurile. În Biblie, aceastãexpresie nu cautã localizarea sim-plistã a lui Dumnezeu, ci descrie trans-cendenþa lui.

of 00

Leave a Comment