Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
7Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Aristotel - despre suflet

Aristotel - despre suflet

Ratings: (0)|Views: 180 |Likes:
Published by Horiana

More info:

Published by: Horiana on Apr 28, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/29/2012

pdf

text

original

 
SUPRACOPERTA Şl COPERTAc. OULUTASi' 'ARISTOTEL DESPRESUFLETTRADUCERE |l NOTE N. l. ŞTEFANESCUSTUDIU INTRODUCTIV M.. BOBOClM\i'218486T'eaEDITURA ŞTIINŢIFICĂ BUCUREŞTI, 1969PARANTEZELE FOLOSITE ÎN LUCRARE: < > adaosuri ale traducătorului ( ) completări introduse deAristotel[ ] lămuriri în textul transmis, făcute de comentatori, dar respinse pe unii critici.STUDIU INTRODUCTIVAristotel (384—322 î.e.n.) a fost „cel mai mare gînditor al antichităţii"1, spiritul cel mai enciclopedic al lumii vechi.Influenţa sa asupra dezvoltării ştiinţei şi filosofici a fost enormă şi ea continuă să-şi manifeste prezenţa şi în culturamodernă, întemeietor al logicii şi metafizicii sistematice, precursor al fizicii, biologiei, psihologiei, economiei politice etc., Stagiritul a lăsat urme adinei în istoria filosofici si a ştiinţei, cărora le-a deschis perspective nebănuite.,,Aristotel a fost cel care, în maniera cea mai înaltă a gîndirii metodice, a dat expresie desă-vîrşită problematiciifilosofice a timpului său"2. El a fost „unul dintre cele mai bogate şi cuprinzătoare (profunde) genii ştiinţifice care auapărut vreodată; a fost un bărbat alături de care nici o epocă nu poate pune unul care să-1 egaleze"3.Scopul studiului de faţă nu este însă o analiză de ansamblu a operei aristotelice, ci numai punerea în lumină aconţinutului şi a semnificaţiei istorice a celebrului tratat „Despre suflet", mai ales sub aspectul istoriei teorieicunoaşterii şi al istoriei filosofici. Căci amintitul tratat ocupă o poziţie deosebită în opera Stagiritului şi în istoriacugetării umane. „Dacă preţuim ştiinţa printre îndeletnicirile frumoase şi respectate, — scrie Aristotel — pe una maimult decît alta, fie pentru exactitatea ei, fie pentru că este printre preocupările mai1 K. M a r x, Capitalul, voi. I, în K. M a r x F. E n g e l s, Opere, voi. 23, Editura Politică, Bucureşti,1966, p. 417.2 W. Jaeger, Aristoteles. Grundlegung einer Geschichte seiner Entwicklung, WeidmannscheBuchhandlung, Berlin, 1923, p. 428.3 G. W. F. H e g e l, Prelegeri de istoria filosofiei, voi. I, Editura Academiei R.P.R., Buciireşti, 1963, p. 562.alese şi rnai admirate, atunci din ambele consideraţii, pe drept cuvînt, se cade să situăm cercetarea despre suflet printre cele mai de seamă"4. Aristotel exprimă aci totodată o profundă apreciere a muncii creatoare de ştiinţă şi acercetării riguroase pe baza observării şi investigării, manifestînd şi cu acest prilej complexitatea puternicei sale personalităţi.„Despre suflet" (De Anima, cum este îndeobşte cunoscut) cuprinde trei cărţi, deosebit de dense sub aspectulconţinutului de idei şi probleme, ceea ce a şi determinat o preocupare intensă pentru comentarea şi explicitarea lor5.Lncrarea constituie fundamentul operei biologice. Este mai întîi „un tratat de metafizica, care studiază sufletul caformă a corpului viu, dar şi o lucrare de biologie, bogată în remarci, adesea foarte juste, ieşite din observaţiile unuifilozof care era totodată un savant"8. Aristotel opune un tip de cunoaştere biologic celui matematic al luiPlatou7. El si-a elaborat concepţia într-o perspectivă biologică, configurativistă. „Configuraţiile vii sînt de faptizvorul cel mai important al filosofici şi ştiinţei aristotelice''8. Prin aceasta el angajează un calitativism opuscarititativisrnului pithagoreico-piatonic. în raport cu şcolile empiriste şi hedoniste, Aristotel vede clar îndepăşirea percepţiei îşi află ştiinţa prima ei posibilitate, spiritul fiind fundamentul originar al ştiinţei, care estecunoaşterea universalului. Teoria generală a vieţii, care face obiectul tratatului, este încoronarea întregii filosofiiaristotelice a naturii După Aristotel, matematica studiază forma imobilă4 Aristotel, Despre suflet, voi. de faţă, p. 25.5 Vezi principalele comentarii în bibliografia la pre/.entwl volum, dintre care cel al lui Toma âe Aquino InAristotelis librum de Anima commentarium — trece drept cel mai cuprinzător şi rnai profund (vezi A. Mager,Thomas von Aquin, Die Seele, \Vien, 1937, p. 11).6 Trăite de PsycJiologie Experimentale, I, Histoire et Methode, par J. Piaget, P. Fraise et M. Reuchlin, P.U.F.,Paris, 1963, p. 2.7 R. H 6 n i g s w a l d, Geschichte der Erkenntnistheoric, Junker und Diinnhaupt, Berlin, 1933, p. 24.8 L,. B l a g a, Ştiinţă si creaţie, Dacia Traiană A.S., Sibiu, 1942,
 
 pp, 84-85.şi neseparată de sensibil; fizica studiază forma mobilă şi neseparaţă ; metafizica studiază forma care este totodatăimobilă şi separată9. Doctrina despre suflet intră deci în ştiinţa generală a naturii, întrucît sufletul este angajat însensibil. De aci, unii autori au considerat că „una dintre, fiinţele zoologice pe care el le cunoştea cel mai bine esteomul"10.De Anima este considerată printre lucrările publicate ale lui Aristotel (a doua carte a cunoscut în unele părţi o dublăredactare). Cum a precizat F. Nuyens11, această lucrare reprezintă ultimul stadiu al evoluţiei vederilor lui Aristotelasupra raporturilor dintre suflet si corp, Una din concluziile lucrării devenită clasică a lui Nuyens priveşte raporturiledintre suflet şi intelect. ,, Autorul a arătat, printr-o analiză scrupuloasă a textelor, că atitudinea Filosofului faţă deaceastă problemă capitală s-a transformat profund în decursul carierei sale. Plecat de la dualismul platonician, careopunea corpul, de o parte, sufletul şi intelectul de alta, Stagiritul a căutat puţin cîte puţin să reia între suflet şi corprelaţiile pe care observaţia păreau a i le impune, menti-nînd totodată pentru intelect privilegiul imaterialităţii,imutabilităţii şi al supravieţuirii. Dar pe măsură 'ce unirea corpului cu sufletul era concepută ca prea îngustă,legaturile sufletului cu intelectul se relaxau, în ultima perioadă a evoluţiei doctrinei sale, aceea în care au fostcompuse De Anima şi De genemtione animalium, Stagiritul susţine că sufletul e forma corpului si nu poate •existaseparat . . . subsistă numai esenţa intelectului, eternă si nemuritoare . . . Dualismului ' platonician al sufletului şicorpului i s-a substituit un nou dualism la fel de dificil de rezolvat : cel al sufletului si al intelectului"12.J- T r i c o t. introducere Ia De Genemtione et Corruptione J. Vriu, Paris, 1934, p. X.10 M. Manquat, Aristott naturaliste- , J. Vrin, Paris, 1932, p. 83. _,U.Vezi F- Nuyens.. L'euolution de la psychologie d'Aristote, ISdition ele l1 Institut Superieur dePhilosophie, Louvain, 1948.12 E. Barbotin, Deux temoignages patristiques sur le dualisme ansiottlicien de l'âm-e et de l'intellect, in Autour d'Aristote, Publications Universitaires de Louvain, 1955, p. 375,Interpretarea lui Nuyens a găsit o largă acceptare din partea aristotelicienilor moderni (A. Mansion, G, Solieri, E.Barbotin). Rupîndu-se de o interpretare,, tradiţională în Occidentul creştin încă de la scolastică, după care Aristotel ar fi susţinut nemurirea personală a omului, Nuyens a reluat o tradiţie mult mai veche,, din primele secole ale ereinoastre (Atticos, Tertulian,. Theodoret).Cartea I a tratatului De Anima discută următoarele probleme principale: importanta şi obiectul studiului despresuflet; dificultăţile metodei de cercetare ; doctrinele înaintaşilor (în special cele ale lui Bemocrit, Pytha-gora,Empedocle, Platou şi Anaxagoras).Critica doctrinelor înaintaşilor era implicată chiar în dialogul Eudetnos1*. Aristotel cerceta rădăcinile filosoficediferite ale opiniilor din epoca sa. „Era vorba de a verifica dacă trebuie studiat numai sufletul in abstracta, cum voiau platonicienii, sau mai bine dacă ar fi trebuit, din contră, să ne ocupăm- în mod exclusiv de unul sau de altul dintresuflete în particular, cum pretindeau materialiştii. . . Aristotel e de părere că trebuie să se ţină cont de ambele, anumeşi de sufletul în. general şi de fiecare specie de suflet în parte"14.Cunoaşterea sufletului, consideră Aristotel, contribuie ,,la adîncirea adevărului în întregul său" şi la aprofundareanaturii; căci sufletul este „principiul vieţuitoarelor15. Cu alte cuvinte, se creează astfel premisele şi se lărgeşteorizontul cunoaşterii naturii vii şi a esenţei lucrurilor, care este menirea filosofici însăşi. Nu există însă o metodaunică pentru toate obiectele a căror fire vrem s-o cunoaştem. De aceea, va trebui să găsim pentru fiecare domeniucare este „calea cercetării",, dacă se potriveşte o metodă demonstrativ-deductiva13 Vezi W. T h e i l e r,Aristoteles,die SeeleAcademie Verlag Berlin, 1959, pp. 78; 96.14 T h o m a s von A q u i n, Die Seele, Erklărungen zu den drei Bucherti des Aristoteles „tJber die Seele", Thomas-Verlag Jakob Hegner, Wien, 1937, p. 28.16 A r i s t o t e l, Despre suflet, p. 25,sau una inductivă. Căci fiecare domeniu îşi are „principii deosebite"16.Aristotel expune apoi condiţiile preliminarii ale metodei de cercetare a sufletului. Trebuie să precizăm, consideră el,dacă sufletul e ceva individual (o substanţă) sau o calitate şi dacă face parte dintre cele care ,,fiinţează virtual" saueste o entelehie. De asemenea : dacă sufletul este divizibil sau nedivizibil, dacă sufletele se deosebesc prin specie sau prin gen si dacă noţiunea de suflet este unitară. ,,Se pare că este de folos să-i cunoaştem esenţa, ca să ne dăm seamade cauzele accidentelor substanţelor . . . dar că şi invers, accidentele contribuie în mare parte ca să ştim care esteesenţa"17. Se pare că „toate afectele sufletului" sînt unite cu un corp. De aceea, revine naturalistului menirea de astudia sufletul18.Cu aceste consideraţii prealabile Aristotel începe o largă discuţie a doctrinelor predecesorilor săi în problema
 
sufletului, conturînd cu acest prilej o veritabilă istorie a teoriei cunoaşterii şi a psihologiei. Se ocupă mai întîi deteoria atomistă a lui Iveucip şi Democrit, pentru care sufletul este cel care imprimă vieţuitoarelor mişcarea. Apoicercetează teoriile pitagoreice şi pe cele ale lui Platon şi Anaxagoras, teorii ce pun accent asupra ideii de mobilitate:sufletul este „factorul care se mişcă pe sine" ; sufletul este „forţa motrice". Alţii (Empedocle, Xenocrate) auconsiderat „însufleţirea" după criteriul mişcării, definindu-1 după următoarele caractere: mişcare, simţire,necorporalitate19.Sufletul însă, consideră Aristotel, nu este „un automotor"20. Dacă el ar putea mişca corpul, ar fi posibil ca el să iasăşi iarăşi să intre în corp şi cu o asemenea doctrină a migrării sufletului Aristotel nu este de acord. Sufletul nu este omărime, care, făcîncl parte din matematici, s-ar situa între lumea sensibilă şi cea inteligibilă;16 Ibidem, p. 26.17 Ibidem.18 Ibidem, p. 28.19 Ibidem, p. 33. Î0 Ibidem, p. 34.el nu e poate sreduce nici la nous21. Nici teoria sufletului ca armonie şi ca „număr auto-motor" (pitagoreicii) nu poate fi deci acceptată. Stagiritul nu admite nici teoria „elementelor asemănătoare" (Bmpedocle) şi nici ideeasufletului confundat cu universul (Thales)22.Incursiunea istorică creează astfel un teren lipsit de prejudecăţi, pe care să se dea definiţia sufletului ,,pe bază deanaliză psihologică" şi să aibă loc analiza principalelor activităţi psihice, a principalilor analizori (văz, auz, miros,gust, pipăit), cum şi a obiectelor simţurilor şi a perceperii ca „virtualitate şi realizare". Este conţinutul cărţii a doua,care reprezintă totodată un mic tratat de teoria cunoaşterii şi de psihologie.întreaga argumentare este aci subordonată definiţiei psihicului. „Filosofia aristotelică se pretează mai bine ca oricarela interpretarea faptelor care fac obiectul psihologiei experimentale . . . dacă sufletul este astfel încît natura sa estegîndirea, dacă el există izolat de corpul viu, direct şi exclusiv observabil cu ajutorul conştiinţei, un laborator de psihologie experimentală e de neconceput"23. O doctrină platonica sau oricare alta prearistotelică ar fi astfel deneacceptat. Aristotel a înţeles că actele psihice nu se pot explica decît prin legătura lor genetică cu funcţiileorganismului. Numeroşi autori contemporani (Soury, Baldwing, Hoffding, Dessoir, Ebbinghaus, Word, Mc. Dugal,Kulpe, Pieron etc.) sublimau pe buna dreptate că Aristotel este „părintele psihologiei experimentale"21. Deşiînţelegea prin psihologie ceea ce numim azi ştiinţe biologice, el punea problema mecanismului factorilor psihici,cerceta fenomenele psihice în corelaţie cu cele fiziologice. Se poate astfel spune că Aristotel „a întemeiat psihologiaca ştiinţă"25.21 Ibidem, pp. 37-38.22 Ibidem, pp. 44 — 46.23 J. M e r c i e r, Leş origines de la psychologie contemporaine, 3* i'dîtion, F. Alean, Paris, 1925, p. 447.24 M. B a r b a d o, Jntroduction â la psychologie experimentale, P. Lethielleux, Paris, 1931, pp. 69 — 93.25 M. R ale a şi C. I. Botez, Istoria psihologiei, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti, 1958, p. 71.10Ce este deci sufletul? Prin ce coordonate concepţia aristotelică îşi manifestă încă prezenţa? „Numim viaţă — scrieAristotel — capacitatea de hrănire prin sine, de creştere si, în fine, de micşorare"26. Fiecare corp natural care„participă la viaţa" se poate considera drept „substanţă compusă <organizată>", adică structurată într-un anumit feldin materie şi formă. Nu orice corp înzestrat cu viaţă poate fi însă considerat suflet. „Căci corpul nu este din aceleacare se enunţă despre un subiect <ca sufletul>, cimaicurînd este el însuşi substrat si materie. Sufletul este deci, cunecesitate, o sîibstanţă în sensid de specie a unui corp natural care are viaţa virtual <în putere >. însă substanţa este oentelehie <realitate în act> ; aşadar, sufletul este realitatea în act a unui astfel de corp"27.Sufletul este „prima entelehie", pentru că el este „primordiala entelehie <realitate în act> a unui corp natural care posedă viaţa ca potentă"28. Dacă este să rostim o definiţie generală a sufletului, am spune că el este ,,realîtatea în act primordială a unui corp, natural, înzestrat cu organe". De aceea nici nu e nevoie să cercetăm dacă sufletul si corpulsînt una, precum nu cercetăm dacă ceara e una cu chipul imprimat în ea29. Sufletul este o substanţă, anume „cea potrivit cu raţiunea de a fi a lucrului" ; el nu este însă „esenţa şi raţiunea de a fi" a unui corp artificial, ci a unui corpnatural anumit, care poartă în sine principiul mişcării, ca şi al stării pe loc ; sufletul nu este deci separabil de corp30.Sufletul este „principiul lumii vegetale şi animale" şi se defineşte prin: hrănire, simţire, gîndire, mişcare. Nu corpuleste „entelehia sufletului", ci acesta din urmă este „entelehia unui anumit corp" (a unui corp natural), împotriva luiPlatou şi a atomismului, Aristotel precizează că „sufletul nu există fără corp şi nici nu este un fel de corp" ; el „nueste corp, dar ţine de un corp,26 Aristotel, Despre suflet, p, 37 Ibidem.28 Ibidem, p. 50.

Activity (7)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
Dan liked this
baicrem liked this
cosminandreiluca liked this
cosminandreiluca liked this
ssmiorc liked this
mariusica12 liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->