Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Frank Klein - Introducere pentru părinţii copiilor autişti/cu Sindrom Asperger

Frank Klein - Introducere pentru părinţii copiilor autişti/cu Sindrom Asperger

Ratings: (0)|Views: 5 |Likes:
Published by Ruben Miclea
Un articol de Frank Klein pentru părinţii copiilor cu autism de tipul Sindromul Asperger
Un articol de Frank Klein pentru părinţii copiilor cu autism de tipul Sindromul Asperger

More info:

Categories:Types, Brochures
Published by: Ruben Miclea on Jun 13, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/13/2014

pdf

text

original

 
Introducere pentru părinţii copiilor autişti/cu Sindrom Asperger
de Frank Klein
Deci copilul dv. tocmai a fost diagnosticat cu autism sau Sindrom Asperger(SA)... acum ce ne facem?Scopul acestui articol este de a da o viziune din „interior” a autismului, învariatele lui forme, şi de a informa pe cei care nu ştiu din alte surse, căautismul (inclusiv SA) nu este o tragedie oribilă. Am văzut probabil aceleaşicărţi, articole şi pagini web ca şi dv. – cele care prezintă a fi în spectrul autist caechivalent cu sfârşitul vieţii aşa cum o cunoaştem. Am văzut şi materialele carepar să indice că, dacă încercaţi tocmai terapia potrivită, programul potrivit,suplimentul alimentar potrivit, „problema” va fi rezolvată. Tot ce se af împrejur pare aproape urle persoană cu SA sau autism este avariată, şitrebuie reparată cu cea mai mare urgenţă. Eu sunt aici să vă spun că aceasta egreşit. Lăsaţi-mă să explorez puţin diferenţele între modul cum funcţioneazămintea autistă şi mintea normală. Adâncimea diferenţelor este profundă, şi s-arputea să vă surprindă. Sper că ilustrând aceasta, veţi fi capabili să vedeţi că a„repara” pe autist nu este un scop rezonabil.Persoanele normale (noi în comunitatea autistă le numim NT, de la neurologictipici, sau neurotipici) sunt fiinţe sociale, asemenea câinilor. Câinii se comportă în mod înnăscut ca parte a unui colectiv; ei sunt animale de hăită. În sălbăticie,„câinele din vârf” este masculul-alfa al haitei de lupi; în casă, „câinele din vârf”este stăpânul uman. Un câine de companie este încântat să facă giumbuşlucuripentru stăpânul sau, chiar dacă lauda este singura răsplată. Un câine poate fidresat să NU mănânce o îmbucătură gustoasă, numai pentru că stăpânul săuzice nu, chiar dacă câinele este flămând. Nevoia înnăscută a câinelui să seconformeze nevoilor colective ale haitei (aşa cum sunt definite de „câinele dinvârf”) este aşa de puternică încât poate trece peste propria foame. Deşi câineleare o voinţă liberă (vă rog, nu trimiteţi e-mail despre simţire, conştiinţa de sine,sau dacă liberul-arbitru există într-adevăr; aici nu discut filosofie) predispoziţia sa de a fi un animal de haită îl face în mod automat să doreascăaceleaşi lucruri pe care haita le doreşte. Aceasta asigură coeziunea grupului.Dacă fiecare câine (sau lup) ar fi liber să îşi urmărească propriile interese fărăgripentru nevoile haitei, atunci haita ar înceta existe. Astfel, fiinţelesociale precum câinii nu sunt într-adevăr capabile să distingă care nevoi suntale lor şi care nevoi sunt ale colectivului. Aceasta este natura animalului social.O persoană autistă seană mai mult cu o pisi. Pisicile sunt fiinţeindependente, solitare; propriile lor nevoi sunt singurele lor motivaţii. Va fifoarte dificil să dresezi o pisică să nu mănânce (din niciun alt motiv decât căspuneţi aşa) atunci când e flămândă. Singurul mod ar fi să convingeţi pisica deimpactul negativ asupra sa dacă ar mânca... în acest caz, ar acţiona tot înpropriul u interes a nu dori fie pedepsită decât în interesulproprietarului. O pisică nu are dorinţa înnăscută de a face plăcere altcuivadecât sie înseşi. Unei pisici nu îi pasă dacă alte pisici vor să facă un anumitlucru; ea face ceea ce vrea să facă, şi asta e. O pisică nu are conceptul nevoiloraltor pisici; şi chiar dacă ar avea, totuşi nu ar prezenta interes. Pisicile suntmotivate intern, nu extern.
1
 
Pentru părinţii unui copil autist, poate fi oribil să se gândească că acel copil nuva respecta automat nevoile colectivului, care în acest caz este societatea. Caun membru al acelei societăţi, părintele va dori în mod evident să se integrezecât de bine se poate. E tentant să împingi acel copil să se „potrivească” şi săacţioneze ca toţi oamenii normali. Deşi copilul ar putea să arate suficient deasemănător cu dv. ca facredi este într-ader aproapeasemănător cu dv., adevărul este că în capul său, el gândeşte cu totul diferit.Din exterior, autismul şi SA arată ca anormalităţi comportamentale – năravuriproaste care trebuie întrerupte. Dacă reuşiţi să ajungeţi înăuntru pentru unminut măcar, v-aţi da seama că nu este deloc cazul.Persoana autistă este la fel de diferită de cea NT cum o pisică e diferită de unine. Dadv., ca fiinţă socială, sunti capabil amestecaţi „cârpeală” într-un grup, persoana autistă nu are conceptul pentru ceea ce înseamnă a fi parte dintr-un grup. S-ar putea nici nu-şi dea seama aceialţi oameni sunt fiinţe vii ca el. Ceilalţi ar putea apare ca piese mişcătoare dinpeisaj, nu mai importante sau asemănătoare cu sine ca un copac sau o piatră.În timp, va începe să înţeleagă, dar faptul de a fi conectat social, abilitatea de ase simţi într-adevăr parte a totului, nu va exista niciodată. S-ar putea să înveţesă relaţioneze cu alţii relativ bine, şi chiar să fie social în anumite momente.Chiar şi aşa, el va fi întotdeauna într-un grup de doar unul... el însuşi. Aceastaeste pur şi simplu natura fiinţei independente care este.Nu e nimic greşit în a fi o pisică. Într-o lume a câinilor totuşi, pare anormal şipatologic. Pentru fiinţe care se mândresc cu abilitatea de a fi parte dintr-uncolectiv, o stare care ar provoca deconectarea persoanei de la acel colectiv arapare ca o tragedie oribilă. Pentru persoana astfel afectată, este pur şi simplufelul său de a fi. Mult prea mulţi părinţi întreţin iluzia că copiii lor pot fi învăţaţifie normali. Autismul este o tulburare neurologică; are letucustructurarea neobişnuită a creierului, cel mai probabil apărută în timpul sarciniii nu ca rezultat al vaccinărilor). Niciun antrenament sau dietă saumedicament nu va schimba structura creierului. Sigur, autiştii pot fi învăţaţi săacţioneze normal, dar va fi doar atât – o actorie de teatru. Oricare ar ficomportamentul, abilitatea de a se simţi o parte a colectivului nu va exista.Acţiunile oamenilor normali în situaţii sociale sunt guvernate, în mare parte, desentimentele lor de conexiune faţă de grup. O persoană autistă nu are oasemenea conexiune, şi de aceea comportamentele sociale trebuie învăţate pedinafară. Fără acea conexiune, a avea relaţii cu alţii ca şi cum ar fi în conexiuneeste doar un joc de teatru, şi ca toate rolurile, este învăţat în mod mecanic,dintr-un scenariu. Stăpânirea scenariului nu-l va face normal sau recuperat, numai mult det stăpânirea scenariului M*A*S*H l-ar face pe Alan Alda unchirurg militar. E o prefăcătorie, o imitaţie, nu ceva real.Adâncimea lipsei de conexiune este mai mare decât o simplă inabilitate de a seconceptualiza ca fiind unul din membrii grupului. Multe din comportamentelesociale şi metodele de comunicare nonverbală înnăscute sunt şi ele absente.Nu numai că persoana autistă găseşte imposibil să se vadă într-adevăr ca partea grupului, dar îi mai lipseşte abilitatea să folosească contactul ocular, poziţiacorpului, gesturi şi alte asemenea pentru a comunica cu alţii. Îi lipseşteabilitatea de a conceptualiza „regulile nescrise” de conduită care guvernează
2
 
activitatea în societate, dar nu sunt niciodată spuse în mod deschis. Oameniinormali s-ar putea să nu realizeze niciodată cât de importante pot fi acestelucruri în relaţiile obnuite cu alţi oameni, pentru ele sunt prelucratesubconştient. Importanţa lor e într-adevăr notată când neurotipicul comunicăcu o persoană care nu are activate aceste funcţii sociale. În multe cazuri,asemenea interacţiuni se termină cu un dezastru, cu persoana autistă în modnormal de partea pierzătoare a tranzacţiei.Abilitatea de a presupune ceea ce o persoană normală ştie deja, la fel şiabilitatea de a ghici cum va fi afectat un NT de diverse afirmaţii, sunt abilităţi„din construcţie” ale unei persoane NT. Din nou, acestea sunt funcţii socialecare permit neurotipicului să fie animalul de haită care este. Ca şi alte abilităţisociale, autistului acestea îi lipsesc. Abilitatea de a empatiza cu alţii se bazeazăpe abilitatea de a citi semnalele nonverbale, care îl învaţă devreme în viaţă pecopilul NT alţii au deseori opinii şi dispoziţii diferite de ale sale. Fărăabilitatea de a citi aceste semne, persoana autistă s-ar putea să nu-şi deaseama niciodată complet. Autiştii mai funcţionali şi cei cu SA vor recunoaştediferenţele de opinie şi dispoziţie, dar mijlocit de raţiune (cogniţie), nu în modintuitiv. Oamenii normali nu trebuie să analizeze pe cineva ca să ştie care estedispoziţia sau starea mintală a cuiva în timpul conversaţiei. Este ceva automat,„simţit” chiar fără a încerca. Autiştii mai funcţionali, incluzând şi cei cu SA,deseori îşi pot da seama în mod remarcabil ce gândesc oamenii normali, dareste ceva care necesită o mulţime de efort şi gândire, nu ceva care aparenatural.La autiştii mai funcţionali, inclusiv cei cu SA, acest înlocuitor cognitiv alcomportamentelor intuitive NT este normal, şi destul de eficace. Unii educatori,terapeuţi, antrenori etc. vor să-i înveţe pe autişti deprinderi sociale. Ei zic –chiar dacă ar fi dificil la început, în curând deprinderile sociale vor deveniinternalizate, iar persoana autistă le va avea automat. Ceea ce aceşti oamenibine intenţionaţi dar „rătăciţi” nu au înţeles, este că fundaţia deprinderilorsociale – abilitatea de a citi indiciile nonverbale – nu este prezentă, şi nici nu vafi vreoda. Chiar dapersoana autistă va fi înţacum citeascăsemnalele în mod mecanic, va fi ceva la care trebuie să se gândească destul deintens, şi în timp ce va încerca să prelucreze aceste semnale, nu va fi capabilăsă se concentreze la ceea ce spune cealaltă persoană.Persoanele normale au două canale pentru conversaţie: canalul cognitiv, careprelucrează vorbirea, şi canalul nonverbal, care prelucrează indicii nonverbali(contactul ocular, expresia feţei, poziţia corpului, gesturi) despre care mulţispun că reprezintă mai mult de jumătate din comunicare într-o comunicaţietipică. La autişti, canalul nonverbal nu este prezent. Deci, chiar dacă autistulpoate fi învăţat să contacteze cu ochii, nu poate fi învăţat să-şi moduleze înmod potrivit ochii într-un mod comunicativ, cum NT-ii fac în mod automat. El nuva fi capabil să citească semnalele cu ochii altei persoane, nici nu va fi capabilsă facă semnale proprii. De aceea, încercările de contact vizual ale autiştilorapar ca nişte holbări (stares). În timp, copiii autişti care sunt bătuţi la cap săcontacteze vizual învaţă să imite aceasta într-un fel sau altul... uitându-se laureche, nas sau „prin” persoană. Veţi crede că copilul face contactul vizual, şiastfel este în „îmbunătăţire”, dar lucrurile nu stau aşa deloc. Ca o persoanăcare s-a „uitat prin” oameni mai multe decenii, ştiu despre ce vorbesc!
3

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->