Morar Mihaela Maria Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea Psihopedagogie Speciala, an I

PROIECT Tehnologia informaiei, comunicrii i tehnologii de acces

Profesor: Padure Marian

ADHD - simptomele la copii prescolari Sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie (ADHD) este o tulburare de comportament a copilului care se manifesta prin deficit de atentie si dificultati in desfasurarea unei sarcini. ADHD este frecvent intalnita, debuteaza in copilarie, dar poate persista si la varsta adulta. Daca nu este depistata si tratata corespunzator poate perturba semnificativ functinoarea sociala, scolara sau profesionala. ADHD se mai numeste si THDA- tulburare hiperchinetica cu deficit de atentie. Cercetarile au demonstrat ca ADHD se transmite genetic, de la parinti la copii. Pentru ca predispozitia sa duca la aparitia ADHD, factorii genetici trebuie corelati cu factorii de mediu (psihosociali), asa numitul context biopsihosocial. Interactiunea parinte-copil este considerata ca fiind un factor favorizant. Un mediu familial stresant (evenimentele din familie precum si aspectele particulare ale functionalitatii ei) contribuie la instalarea simptomelor de ADHD. In cazurile in care un copil este diagnosticat mai tarziu cu ADHD, i se pot atribui ulterior diferite semne de hiperactivitate si alte semnale inca de cand era mic. Este dificila depistarea cu ADHD la copii mici pentru ca nelinistea caracteristica acestei afectiuni este greu de diferentiat de comportamentul mai energic al acestora; La aceasta varsta copii se dezvolta si se schimba in permanenta. Cu toate acestea simptomele in cazul copiilor cu ADHD pot fi descoperite, iar unii parinti care sunt foarte atenti le pot depista inca de cand copii sunt la o varsta frageda. Pentru a putea spune cu certitudine ca este vorba despre ADHD, copii trebuie sa prezinte simptome o perioada indelungata, aproximativ 6 luni. Acest lucru nu trebuie sa fie sporadic, ci intr- un anumit tipar, iar daca copii sunt trecutu de varsta de 5 ani, depistarea este mai sigura atunci cand acestia intra intr- un mediu structurat. Baza ADHD consta in dezechilibrul creierului, atat din punct de vedere structuralcat si din punct de vedere functional; copilul poate manifesta semne fizice de dezechilibru, precum mersul lent si echilibrul fragil; nu poate sta linistit si se controleaza foarte greu; copilul este nerabdator, se enerveaza fara motiv si ii loveste pe ceilalti copii. Copilul cu ADHD se misca intr- una, trece de la o activitate la alta si are energie din abundenta. Simptomele de baza ale ADHD sunt urmatoarele: Inatentia, caracterizata printr- o slaba concentrare asupra efectuarii unei sarcini si usoara distractibilitate de catre stimulii exteriori Impulsivitatea poate duce la implicarea copilului in activitati riscante fara ca acesta sa tina seama de consecinte Hiperactivitatea/ agitatia si comportamentul neadecvat

In perioada prescolara, cele trei simptome caracteristice, inatentia, hiperactivitatea si impulsivitatea fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este greu de diferentiat ADHD de comportamentul normal specific varstei. Simptomele devin evidente sau sunt accentuate odata cu inceperea scolii, pentru ca mediul social si cerintele academice solicita acele abilitati care in cazul copiilor cu ADHD nu sunt deloc punctele lor tari. In urma cercetarilor s- a demonstrat ca baietii sunt mai predispusi la ADHD decat fetele. Simptomele ADHD se mpart n dou categorii principale: deficit de atentie si hiperactivitate- impulsivitate. Diagnosticul de ADHD se bazeaz pe numrul, persistena i istoricul simptomelor ADHD, i totodat pe msura n care acestea produc modificri ale comportamentului copilului, n mai mult dect un singur context.

Simptomele de neatenie Adeseori ignor detaliile; greete din neglijen Adeseori i menine cu greutate concentrarea la lucru sau la joac Adeseori pare s nu asculte atunci cnd cineva i se adreseaz direct Adeseori nu respect instruciunile; nu termin ceea ce a nceput Adeseori are dificulti n a-i organiza sarcinile i activitile Adeseori evit activitile care necesit efort intelectual susinut Adeseori pierde lucruri de care are nevoie Adeseori este distras de zgomote exterioare Adeseori este uituc n activitile cotidiene Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate Hiperactivitatea Adeseori se agit sau se foiete Adeseori trebuie s se ridice de pe scaun Adeseori alearg sau se car atunci cnd nu ar trebui Adeseori are dificulti n a se juca sau n a se angaja n activiti n linite Adeseori este n micare, parc ar fi animat de un motor Adeseori vorbete excesiv. Impulsivitatea Adeseori rspunde nainte ca ntrebrile s fie complete Adeseori are dificulti n a-i atepta rndul Adeseori ntrerupe sau deranjeaz alte persoane.

Copiii cu ADHD sufer adesea de alte afeciuni care pot complica diagnosticul i tratamentul. Iata cateva dintre cele mai frecvente care pot insoti ADHD: Dificultati de invatare- pacienii cu dificultati de nvare obin scoruri sensibil mai mici dect cele considerate normale n conformitate cu vrsta, colarizarea i nivelul de inteligen. Pot aprea scderea stimei de sine i deficit n aptitudinile sociale Tulburarile affective si anxioase - copiii cu ADHD au risc mai mare de a dezvolta anxietate sau depresie , dei este posibil ca aceste tulburri afective s nu se manifeste nainte de adolescen sau de vrsta adult. Indiferent de originea tulburrilor, muli experi consider ca unele consecine ale comportamentelor cauzate de ADHD pot s produc prin ele nsele anxietate sau depresie i pot reduce stima de sine. Atunci cnd sunt prezente, tulburrile afective sau anxioase necesit tratament specific, suplimentar fa de ADHD

Din pacate exista foarte multe situatii in care exista diferite perceptii gresite despre ADHD. Prinii sunt persoanele cele mai apropiate copiilor i cele care cunosc cel mai bine trsturile de caracter i punctele sensibile ale acestora. Parintii copiilor care sufera de ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate trebuie in primul rand sa constientizeze faptul ca boala nu "se vindeca" de la sine, ci de multe ori continua si la maturitate. Trebuie sa retinut faptul ca nu toti copiii cu ADHD sunt hiperactivi. O mare parte din acesti copii nu se pot concentra asupra unei activitati, in special daca este vorba de o activitate plictisitoare sau repetitiva. Lipsa hiperactivitatii la copiii cu ADHD ii poate face pe unii adulti sa nu banuiasca prezenta acestei afectiuni. Copilul neatent pare a fi linistit si vazandusi de treaba sa, insa de fapt nu se concentreaza la ceea ce face. Pentru a fi cu adevrat eficient n misiunea dumneavoastr, trebuie s dispunei de o bun nelegere a punctelor forte i a slbiciunilor copilului dumneavoastr, att din perspectiv clinic ct i personal. Dincolo de acestea, este vital s comunicai educatorilor i altor specialiti cunotinele dumneavoastr despre copil i despre nevoile sale. Principalele simptome ale ADHD sunt hiperactivitatea - copilul nu poate sta locului, se misca si vorbeste in continuu, impulsivitatea - copilul are un comportament si un limbaj necontrolat si tulburarile de concentrare - copiii se plictisesc si sunt distrasi repede de la activitatile de care nu sunt interesati. Aceste simptome pot fi prezente la copilul bolnav in combinatii de cate doua, toate trei sau doar unul. In functie de preponderenta simptomelor ADHD, are trei forme:

ADHD predominant deficit de atentie - Attention Deficit Disorder (ADD) - Este o forma mai intalnita la fete. Majoritatea simptomelor se incadreaza in categoria deficitului de atentie, hiperactivitatea si impulsivitatea fiind mai putin prezente. Acesti copii sunt mai putin predispusi la dificultati de comunicare cu ceilalti copii, insa lipsa concentrarii poate fi un simptom usor de trecut cu vederea. ADHD predominant impulsiv / hiperactiv - Este cea mai putin intalnita forma de ADHD, fiind caracterizata de comportamentul impulsiv si hiperactiv, fara sau cu un minim deficit de atentie. ADHD de tip combinat impulsiv / hiperactiv /deficit de atentie - Cea mai intalnita forma de ADHD, caracterizata de comportament hiperactiv si impulsiv, deficit de atentie si distractibilitate. In prezent exista solutii pentru ADHD:

Practicile terapeutice curente n ADHD sunt orientate asupra managementului simptomelor combinnd mai multe metode de tratament: Terapie comportamentala (incluznd antrenament i terapie) Medicaia Terapia combinat (medicaie i terapie comportamental) Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient. Sindromul ADHD este observat cel mai adesea n jurul vrstei de 5 ani i, conform unor preri medicale, acesta afecteaz 5 % din copii de vrst colar cu un procent diagnosticat biei fa de fete de cel puin 4 la 1. Majoritatea copiilor care sunt usor hiperactivi si ca nu isi pot mentine atentia pentru mult timp, insa la copiii bolnavi aceste simptome afecteaza invatarea, adaptarea la mediul scolar si deseori relatiile cu ceilalti copii. Pentru a fi diagnosticat cu aceasta boala copilul trebuie sa prezinte tulburarile de comportamentpana la varsta de 7 ani, iar simptomele trebuie sa continue cel putin 6 luni. ADHD predominant deficit de atentie - Attention Deficit Disorder (ADD) - Este o forma mai intalnita la fete. Majoritatea simptomelor se incadreaza in categoria deficitului de atentie, hiperactivitatea si impulsivitatea fiind mai putin prezente. Acesti copii sunt mai putin predispusi la dificultati de comunicare cu ceilalti copii, insa lipsa concentrarii poate fi un simptom usor de trecut cu vederea. Hiperactivitatea este un element foarte important in dezvoltarea copilului prescolar. Ea pune in evidenta un proces interior de cautare a limitelor si a reglajelor proprii in relatie cu

mediul exterior si cu cerintele acestuia. Mai mult, ea permite copilului sa-si exprime curiozitatea si sa incerce sa-si satisfaca simultan mai multe dorinte sau nevoi. Este firesc sa spunem despre un copil, mai ales intre 3-5 ani, ca nu sta locului sau ca n-are stare. Acest lucru se intampla deoarece afectul este predominant si coplesitor pe alocuri, iar gandirea inca nu poate impune un anumit control sau anumite cenzuri, care vor aparea mai tarziu, si vor fi foarte necesare in scoala. Copilul se simte coplesit de tot ceea ce este nou si necunoscut, de varietatea de trairi contradictorii pe care le are fata de ceilalti copii si de dorintele diverse pe care le simte. Hiperactivitatea (tendinta de a face gesturi foarte rapide si diferite fata de ceilalti copii, de a alerga, de a nu reusi sa ramana foarte mult in relatie cu ei, de a se lua la tranta sau de a alerga la nesfarsit printre ei sau impreuna cu ei) este o modalitate de a-i cunoaste, de a observa cum sunt ei, ce se intampla cu ei, ce i se poate intampla lui. Este foarte important ca in cazul copiilor prescolari, educatoarea sa poata semnifica aceasta stare a copilului, sa ii poata gasi sensul si sa le poata vorbi acestora despre ceea ce se intampla in interiorul lor, mai degraba decat de a pedepsi sau de a transmite copilului ca este rau sau obraznic si ca deranjeaza clasa. Daca aceasta stare se va prelungi si copilul va ajunge sa fie cel care deranjeaza clasa, va fi incet, incet exclus si se va identifica cu cel rau si obraznic, existand posibilitatea sa ramana pentru multa vreme in acest rol, care ii va aduce insa multa suferinta. Este nevoie ca parintii sa-si aplece atentia asupra a ceea ce se intampla cu copilul si sal ajute si pe el sa inteleaga si sa poata iesi din aceasta stare. La varsta prescolara tendinta copilului este de a schimba rapid activitatile pentru a-si satsiface afectul pe care il simte. Nu este vorba de faptul ca el nu intelege ce i se cere sau ca nu stie sa faca, ci ca pur si simplu este mai important pentru el sa dea curs la ceea ce simte decat la ceea ce i se cere. Asa apar cerintele frecvente ale copiilor precum vreau apa, m-am plictisit, vreau afara, vrea sa desenez. Asa apare nevoia de a se ridica de la masa, de a se misca, de a alerga, de a rupe foaia, de a varsa jucariile, de a-l impinge pe celalalt. Este nevoie ca educatoarea sa propuna activitati care sa tina cont de faptul ca, in functie de nivelul de varsta si dezvoltare, exista anumite intervale de timp in care copii pot ramane atenti si interesati si mai ales, sa inteleaga faptul ca este nevoie de acompanierea ei verbala. A vorbi cu copiii, in timp ce ei fac ceva sau se uita la ceva, a pune in cuvinte cate ceva din ceea ce vad ei sau din ceea ce se intampla cu ei, ii va ajuta sa poata ramane pana la finalul activitatii implicati. Nelinistea este foarte greu de suportat pentru copil si apare cu usurinta pornind de la anumite detalii pe care copiii le culeg din realitate, care celorlalti li se pot parea chiar nesemnificative (vocea mai autoritara a educatoarei, plansul unui copil, primirea unei observatii cum ca a gresit sau ca a facut urat, neintelegerea unei cerinte etc).

Hiperactivitatea este una din reactiile cele mai frecvente fata de aceasta neliniste, pentru a o acoperi, pentru a-l ajuta pe copil sa uite de ea. Este foarte important ca o educatoare sa poata intelege starea copilului si motivul care a condus la ea. A intelege ne ajuta sa-l linistim pe copil si sa-l asiguram ca este in siguranta si ca nu i se intampla nimic si poate conduce la disparitia starii sale de agitatie. A-l certa cand el este deja intr-o stare de disconfort contribuie la cresterea spaimei sale si la aparitia neincrederii ca poate primi ajutor de la adultul in grija caruia este lasat.