PENITENCIAR: aprilie 2009http://penifest.blogspot.com/2009_04_01_archive.html[02.05.2009 09:54:25]
29
APR
Pentru anonimul de la 18 si 55 am un sfat: iubeste-i tu "hombre" fiindca eu nu pot...Sau poate esti vreun psiholog anonim care vrea binele societatii...du-te in Parlament...numai acolo se vrea binele tarii...Noi, unii dintre gardienii de penitenciare nu putem sa-i iubim pe ppl, intelegi? Nu putem sa uitam stresul pe care ni- l provoaca zi de zi, amenintarile zilnice, lipsa lor de respect...Poate tu ii iubesti si poate tu esti ala care din prea multa iubire le introduce si telefoane...Sa fii iubit...TARABOSTES .
Comentariul de mai sus reprezintă o reacţie la zicerea unui alt cititor care îndemna latoleranţă, respect, atitudine umană faţă de persoanele private de libertate
. Desigur,
putem discuta dacă cititorul certat de Tarabostes a iniţiat abordarea din profesionalism sau din naivitate,dintr-o pornire creştină sau din melancolie. Ceea ce e sigur a că acesta nu îi va răspunde lui Tarabostes.Nu ştiu în ce măsură genul de articole care se nasc din comentariile cititorilor sunt benefice, dar uneoricred că e bine să purtăm un dialog cu privire la probleme care ne afectează zi de zi meseria şi care, lăsate în ceaţă, pot degenera în monologuri paralele fără sens.
Aşadar, să o luăm punctual
. În primul rând psihologii, indiferent dacă sunt anonimi sau nu, îndemersul lor terapeutic nu îşi doresc binele societăţii, ci cel mult binele indivizilor pe care îi consiliază, cucare fac terapie sau cărora le construiesc cogniţiile necesare pentru a depăşi o anumită problemă deviaţă. Cei care au empatie o fac cu plăcere, ceilalţi doar din vanitate profesională şi recunoaştere.
În ceea ce priveşte iubirea, îi dau dreptate lui Tarabostes
. Nu trebuie să îi iubim neapărat.Dar trebuie să fim civilizaţi, echilibraţi, obiectivi, respectuoşi şi să ne purtăm omeneşte, aşa cum spunea şicititorul certat. Adică, să respectăm legile, codul deontologic şi propria conştiinţă. Ne este foarte greu să înţelegem că drepturile noastre nu trebuie raportate la drepturile deţinuţilor. E o aberaţie fără margini săne simţim obligaţi mereu să demonstrăm că le suntem superiori, că noi suntem autoritatea, că "ei au maimulte drepturi decât noi". Făcând asta, ne autosubestimăm. Standardele noastre de viaţă şi profesionaletrebuie construite în raport cu alte criterii, în niciun caz în raport cu ei. Legea şi statutul nostru profesionalne oferă, oricum autoritate. Că ne batem noi joc de ea şi nu ştim să o gestionăm e o altă poveste.
Tarabostes are dreptate
. Deţinuţii inventează "ameninţări" şi "lipsa lor de respect" se manifestă zilnic în penitenciarele patriei. Dar noi nu suntem în război cu ei. Nu avem ce să demonstrăm. Nu există nimicdin ceea ce fac ei pentru care noi să nu avem o procedură. Aaaa! Că nu ştim să o punem în practică,faptul că supărarea noastră e disproporţionată faţă de ceea ce ne-am dori de fapt, asta e altceva.Amintindu-mi de experimentul falsei închisori, care în cazul nostru e cât de se poate de real şi de cotidian,mă gândesc oare ce învaţă ei de la noi şi cât preluăm noi din comportamentul lor. Cum putem să leinsuflăm modele pro-sociale, în condiţiile în care suntem mereu înverşunaţi, furioşi, frustraţi, crizaţi,debitori la bănci, certaţi cu colegii din reeducare sau aceştia din urmă cu cei din pază. Cât de cinic devinesistemul ăsta în care ne batem joc unii de ceilalţi şi deţinuţii văd, simt, profită de asta. Ne aruncăm pisicaunii în ograda celuilalt şi vorbim de strategii, de obiective, de roluri sociale, dar de fapt suntem ca omaioneză tăiată care are tot ce trebuie - ou, oţet, ulei, de calitate adesea, dar ceva nu se leagă.Cât priveşte acuzaţia gratuită din final, nu e decât o confirmare a prejudecăţilor existente, alimentate dinpăcate de greşeli ale colegilor. Cât de trist e, însă, când ajungem să ne bucurăm de căderea lor.
Vorba lui Tarabostes, să fiţi iubiţi!
Arhiva
aprilie (31)
Autori
Posturi Vacante
Documente utileForum
Newsletter
Introduceţi adresa de email:
Contactblogpenifest@yahoo.com
Statistică
Diverse
Leave a Comment