TITU MAIORESCU Titu Maiorescu reprezinta in cultura romana a celei de-a doua jumatati a secolului XIX un punct de referinta,si

totodata mentorul spiritual care imprima culturii o directie noua promovand valoarea si originalitatea creatiilor literare.Om politic de marca al timpului, excellent orator, pionier al criticii si al esteticii literare romanesti, Maiorescu este un spirit classic armonios si echilibrat. Cu preocupari in domeniul limbii, al literaturii, al criticii al esteticii si filosofiei, Maiorescu a deschis drumul in toate marile domenii ale spiritului romanesc in a doua perioda a secolului al XIX-lea. Un prim merit este acela de a fi infiintat o societate literara ce are ca obiectiv principal educarea publicului prin cultura,Maiorescu intelegand ca valoarea unei natiuni sta in dezvoltarea ei culturala.In acest sens,Maiorescu infiinteaza conferintele publice,impunand discursul academic pe diferite teme culturale. Din nevoia promovarii culturii, criticul infiinteaza o societate literara,"Junimea"si, ulterior o revista literara,"Convorbiri literare",in paginile careia vor fi promovati scriitorii valorosi si originali,cei care vor promova adevaratele valori culturale. O alta directie de manifestare a spiritului junimist este cea a promovarii unei limbi unitare.In acest sens Titu Maiorescu propune prin trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin promovarea unei limbi fonetice,renuntand la scrierea etimologica pe care o considera stricacioasa si care ingreuneaza intelegerea cuvantului. In brosura despre scrierea limbii romane,criticul prezinta avantajele scrierii fonetice si prezina de asemea corespondentele latinesti ale literelor chirilice. Unul din studiile maioresciene de referinta este In contra directiei de azi in cultura romana aparut in Convorbiri literare. In acest articol Maiorescu se revolta impotriva viciului existent in epoca, de a imprumuta forme ale culturii apusene, fara a le adapta conditiilor existente. Contextual studiul dezvaluie viziunea conservatoare a criticului, fapt pentru care le numeste forme fara fond. Lipsa institutiilor sau a experientei in domeniul cultural face nula incercarea de a sincroniza cultura romana cu cea occidentala. Maiorescu vorbeste de o superficialitate fatala a carei cauza este neadevarul : neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public. Sansele de corectare a acestei tendinte constau in descurajarea mediocritatilor si descurajarea formelor fara fond. Teoria formelor fara fond defineste sintetic starea culturii din epoca, dar criticul nu se opune intru totul preluarii formelor culturale din exterior, ci subliniaza ca acestea trebuie preluate in esenta lor, nu doar superficial si mai trebuie adaptate la specificul national. Asadar autorul face dovada viziunii sale conservatoare , fiindca istoria culturii demonstreaza ca institutiile sunt cele care formeaza mentalitatile. In studiul "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867" Maiorescu incepe prin stabilirea domeniului esteticii prezentand conditiunea materiala si cea ideala a poeziei. Atrage atentia asupra faptului ca poezia este o arta care are ca material imaginea artistica, iar conditiunea ideala vorbeste despre idea poetica ce trebuie sa fie "un simtamant sau o pasiune" si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala. Demostreaza de asemenea opozitia ireductibila dintre arta si stiinta, spunand ca arta reda intuirea directa, individuala a naturii, obiectul ei de studiu fiind frumosul, pe cand stiinta reflecta natura prin abstractii generalizatoare, ocupandu-se asadar de adevar. In viziunea maioresciana, criteriile de evaluare a operei literare sunt dependente de conditiunea materiala referindu-se la cuvintele prin care se realizeaza imaginea artistica, dependente ca forta de sugestie de tropii ce sensibilizeaza ideile si de conditiunea ideala care are in vedere sentimentele sau emotia. Conceputa astfel arta dobandeste un rol moralizator, pentru ca il innobileaza pe om, ii confera demnitate. Consider ca viziunea critica despre lume a autorului este in beneficiul culturii,in masura in care ideile maioresciene sunt utilizate si astazi ca punct de reper.In primul rand,teoria formei fara fond promovata de Maiorescu este si astazi o forma de nimicire a culturii,sustinuta de incurajarea mediocritatii. In al doilea rand,criticismul junimist vorbeste despre originalitatea si despre promovarea valorii,astfel criticul descopera patru creatori cunoscuti,sub numele de "marii clasici" : Eminescu, Creanga, Caragiale si Slavici , pe care ii mentoreaza si le imprima o directie. Asadar,critica maioresciana este una obiectiva si sta la baza intregii critici literare de azi prin ideile si estetica dezvoltata. Titu Maiorescu este mentorul Junimii,este un deschizator de drumuri,si cel mai inversunat sustinator al valorii in cultura.