Prefaţă
Gramatica limbii italiene se adresează acelora care au depăşitstadiul de începători şi tuturor acelora care vor să-şi verifice şi să-şiconsolideze cunoştinţele de gramatică. S-au tratat numai fapte delimbă contemporană. Expunerea are un caracter descriptiv şinormativ. Am semnalat în general cazurile când există oscilaţii în privinţa folosirii unor forme; de asemenea am menţionat formele mai puţin folosite şi cazurile de ambiguitate, în conceperea gramaticii, am pornit de la premiza cunoaşterii gramaticii limbii române. Din acestmotiv, definiţiile ocupă un spaţiu destul de redus, accentul principalcăzând asupra paradigmelor limbii italiene.Elaborarea unei gramatici în prezent pune probleme deosebit dedificile din punctul de vedere al metodei. Se cunosc lipsurilegramaticilor tradiţionale. Se cunoaşte de asemenea dezvoltareaextraordinară pe care au luat-o studiile de lingvistică în ultimul timp pe baza metodelor structurale şi generativiste. Pornind însă de laconsiderentul că, cel puţin în această etapă, elaborarea unei gramaticistructurale care să trateze toate aspectele unei limbi, este, dacă nu prematură, cel puţin foarte greu de realizat şi că ea s-ar adresa numaispecialiştilor în lingvistică şi nu unui public larg, am preluat în mare parte ce ne-au oferit gramaticile tradiţionale. Am încercat săsistematizăm pe cât posibil materialul şi să dăm o expunere cât mairiguroasă. Am luat în consideraţie unele rezultate ale cercetărilor actuale precum şi ale propriilor noastre cercetări, dar numai în măsuraîn care ele sunt deja un bun cîştigat al gramaticii şi nu cer eforturideosebite de înţelegere.Volumul prezentat cuprinde o parte de fonetică şi ortografie. Amconsiderat că acest lucru este necesar întrucât deşi fonetica nu face parte din gramatică, noţiunile de fonetică şi ortografie italiană vor fiutile aici cititorului român.Partea de gramatică este împărţită în Morfologie şi Sintaxă,împărţirea este oarecum formală întrucât este greu să se facă odelimitare netă între cele două părţi ale gramaticii. De aceea foartemulte probleme de sintaxă au fost tratate la morfologie.Capitolul de morfologie tratează deci, în afara paradigmelor diferitelor părţi de vorbire, caracteristicile lor sintactice, contextele încare pot să apară, condiţionarea contextuală a interpretării semantice.Se porneşte deci de la elementul constituent (partea de vorbire) la propoziţie.Capitolul de sintaxă este mai redus datorită asemănării mai pronunţate dintre sintaxa română şi sintaxa italiană. În acest capitol s-a pornit de la tipuri abstracte de părţi de propoziţie sau propoziţii cătredescrierea elementelor lor constitutive, pentru a ilustra diferitele posibilităţi de construcţie.Ordinea capitolelor este în linii mari cea tradiţională. Nu am tratat special problemele de topică, ci de asemenea, lafiecare parte de vorbire separat, şi numai în cazul în care au existatdeosebiri faţă de topica română. Considerăm că procedând astfel estefacilitată consultarea unei gramatici ca instrument de lucru.În ceea ce priveşte exemplele, am dat atâtea câte erau necesare.Am considerat că pentru o gramatică descriptivă şi normativă a uneilimbi străine, exemplele trebuie să fie cât mai simple şi rnai scurte,urmărind prin aceasta reţinerea tiparelor de construcţie şi nu alexicului. Semnul * aşezat înaintea unui cuvânt sau a unei construcţiiarată că secvenţa respectivă este eronată.Sperăm că, astfel, gramatica pe care o prezentăm va deveni uninstrument util de lucru pentru cei care se ocupă de limba italiană.
Noţiuni de fonetică şi ortografie
ALFABETUL(L'alfabeto)
§ 1.
Alfabetul italian este compus din 21 de litere. Dăm între paranteze denumirea fiecărei litere:A a(a)H h(acca)Q q(qu)B b(bi)I i(i)R r(erre)C c(ci)L l(elle)S s(esse)D d(di)M m(emme)T t(ti)E e(e)N n(enne)U u(u)F f(effe)O o(o)V v(vu
sau
vi)G g(gi)P p(pi)Z z(zeta)În afară de acestea, pentru transcrierea unor litere de originestrăină se mai folosesc:J j(i lunga) pronunţat ca
i
sau ca în limbile de origine:
Ojetti
, pronunţat [Oietti],
jazz
, pronunţat [gets],
jabot
, pronunţat[jabo]K k(kappa):
kantiano
, pronunţat [kantiano],
koinè
, pronunţat[koinè]W w(vu doppia
sau
doppia vu):
wolframio
, pronunţat [vol-framio],
walzer
, pronunţat [valtser]X x(ics):
xenofobia, xilọgrafo
, pronunţate ca în româneşteY y(ipsilon
sau
i greca) pronunţat ca
i
:
yogurt, yoga
VOCALELE(Le vocali)
§ 2.
Dintre cele 5 vocale,
a
,
e, i, o, u
(cărora le corespund 5 litere),
a, i, u
se pronunţă identic ca în limba română. La sfârşitul unuicuvânt, după o consoană,
i
are aceeaşi lungime ca în mijloculcuvântului şi formează silabă:
lupi
se pronunţă ca în limba română
lupii.
Vocala
e
la începutul unui cuvânt nu se pronunţă diftongată în
ie
ca în limba română în cuvinte ca
el, este.
În italiană se pronunţă ca
e
iniţial din neologismele
examen, excursie: egli, esame.
§ 3.
E
si
o
în silabă accentuată se pronunţă fie deschis, ceea ce senotează
1
cu accent grav
è,
ò
, fie închis ceea ce se notează cu accentascuţit
é, ó
. În silabă neaccentuată
e
şi
o
se pronunţă numai cu sunetînchis. Se poate spune deci că limba italiană prezintă 7 vocale în poziţie accentuată:
a, è, è, i, ò, ó, u
şi 5 vocale în poziţie neaccentuată
a
,
e, i, o, u: pètto
(piept),
gèlso
(dud),
fièvole
(slab),
létto
(pat);
céra
(ceară),
réte
(plasă),
séme
(sămânţă),
séga
(fierăstrău);
sòglia
(prag),
stórto
(strâmb, răsucit),
piòggia
(ploaie),
nò
(nu);
sógno
(vis),
pólvere
(praf),
piovóso
(ploios),
nón
(nu).
1
În afară de cazul în care vocala accentuată este şi vocala finală acuvântului, când accentul este notat întotdeauna grafic (v.§ 17), pronunţareadeschisă sau închisă a vocalelor se notează numai în dicţionare, gramatici,ghiduri etc. Vom nota accentele numai în acest capitol, în rest trebuie să seconsulte dicţionarul.
Pronunţarea deschisă sau închisă a vocalelor
e
sau
o
distingesensul unor cuvinte, în rest identice:Se pronunţă
è
Se pronunţă
éaccètta
(acceptă, de la accettare)
accétta
(secure)
affètto
(afecţiune)
affétto
(tai felii,
affettare)collèga
(coleg, -ă)
colléga
(leagă,
collegare)vènti
(vânturi)
vénti
(douăzeci).Pronunţarea deschisă sau închisă a lui
e
şi
o
nu se încadrează înreguli precise. Dăm mai jos câteva norme practice care acoperă numaio parte din lexicul limbii italiene.Se pronunţă
è
în:a) diftongul
ie: piede
(picior) b) terminaţiile (de cele mai multe ori sufixe) următoare: ––
ello, -a: fratello
(frate),
cervello
(creier),
sorella
(soră),
rivoltella
(revolver) ––
ente: potente
(puternic),
seguente
(următor) ––
enza: benevolenza
(bunăvoinţă),
partenza
(plecare) ––
ento, -a: attento
(atent)
violento
(violent),
contento
(mulţumit)
––
endo, -a: stupendo
(uimitor),
tenda
(perdea; cort)
—
ense: estense
(din familia Este)
—
enso: dissenso
(neînţelegere),
intenso
(intens)
—
ema: problema
(problemă),
teorema
(teoremă)
—
eo, -a: liceo
(liceu),
Matteo
(Matei),
idea
(idee),
assemblea
(adunare)
—
estre, -o, -a: terrestre
(terestru),
maestro
(maestru, învăţător),
finestra
(fereastră)
—
ezio, -a: trapezio
(trapez),
inezia
(inepţie)
—
etico, -a: estetico
(estetic),
poetica
(poetică)
—
eca: discoteca
(discotecă)
—
enico, -a: ellenico
(elenic),
scenico
(scenic)
––etto
(când nu este diminutiv):
diretto
(direct)
oggetto
(obiect)
—
esimo, -a
(când formează numerale ordinale):
ventesimo
(aldouăzecilea).Se pronunţă
é
în următoarele terminaţii:
—
mento, -mente: avvenimento
(eveniment),
chiaramente
(clar)
––etto, -a
(când este diminutiv):
giovinetto
(tinerel),
motocicletta
(motocicletă)
—
ezza: bellezza
(frumuseţe),
altezza
(înălţime)
—
ese: svedese
(suedez),
mese
(lună)
—
eso, -a: acceso
(aprins),
difesa
(apărare)
—
eccio, -a: boschereccio
(de pădure),
freccia
(săgeată)
—
esimo
(când nu formează numerale ordinale):
feudalesimo
(feudalism)
—
esco, -a: tedesco
(german),
affresco
(frescă),
scolaresca
(şcolărime)
—
egno, -a: regno
(regat),
rassegna
(revistă)
—
eto, -a: oliveto
(pădure de măslini),
pineta
(pădure de pini)
—
essa: professoressa
(profesoară),
promessa
(promisiune)
—
evole: piacevole
(plăcut)
—
etice: artefice
(meşter),
orefice
(giuvaergiu).Se pronunţă
ò
:a) în diftongul
uo: cuore
(inimă) b) în următoarele terminaţii (în general sufixe):-
orio, -a: laboratorio
(laborator),
contraddittorio
(contradictoriu),
vittoria
(victorie)
-
otto, -a: giovanotto
(tânăr),
grassotta
(grasă)
-
occio, -a: grassoccio
(grăsuţ)
-
occo: balocco
(jucărie)
-
occhio: ginocchio
(genunchi),
occhio
(ochi)
-
(il)olo, -a: figli(u)olo
(fiu),
spagn(u)ola
(spaniolă)
-
orico, -a: teorico
(teoretician; teoretic)
-
onico: sinfonico
(simfonic)
-
ogico, -a: analogico
-
otico, -a: caotico
(haotic)
-ologo: filọlogo
(filolog),
psicọlogo
(psiholog)
-ometro: chilọmetro
(kilometru),
termọmetro
(termometru)
-odromo: ippọdromo
(hipodrom)
-ografo: autografa
(autograf),
cinematografo
(cinematograf).Se pronunţă
ó
în următoarele terminaţii:
-one, -a
sau
-ano, -a: padrone
(stăpân),
leone
(leu),
poltrona
(fotoliu),
perdono
(iertare),
persona
(persoană)
-ione: azione
(acţiune),
opposizione
(opoziţie),
passione
(pasiune),
ragione
(raţiune, motiv)
-ore, -a: signore
(domn),
dolore
(durere),
stiratra
(călcătoreasă)
-oso, -a: coraggioso
(curajos),
noioso
(plictisitor)
-ondo, -a: rotondo
(rotund),
gioconda
(veselă)
-onte, -onto: ponte
(pod),
racconto
(povestire)
-ognolo, -a: amarógnolo
(amărui).SEMIVOCALE, DIFTONGI ŞI TRIFTONGI(Semivocali, dittonghi, trittonghi)
§ 5.
I
şi
u
se numesc semivocale atunci când formează împreunăcu o altă vocală diftongi. Diftongii caracteristici limbii italiene sunt:1.
ia, ie, io
,
iu; ua, ue, uo
(în care semivocala are primul loc):
piano
(încet),
siedo
(şed),
chiosco
(chioşc),
chiudi
(închizi),
guardia
(pază),
consueto
(obişnuit),
ruolo
(rol).2.
ai, ei, oi, ui; au, eu
(în care semivocala are al doilea loc):
mai
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Recommended
More From This User
Notes
Load more
