Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword or section
Like this
4Activity

Table Of Contents

0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Cristian STAN - Teoria Educatie Nou

Cristian STAN - Teoria Educatie Nou

Ratings: (0)|Views: 126 |Likes:
Published by lummy me

More info:

Published by: lummy me on May 05, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/18/2011

pdf

text

original

 
TEORIA EDUCAŢIEI
Suport curs
Conf. univ. dr. Cristian STAN
1
 
PERSONALITATEA UMANĂ ŞI DEZVOLTAREA SAAbordări ale conceptului “personalitate”
Unul dintre conceptele cele mai importante şi mai controversate ale psihologiei şi ştiinţelor educaţieieste conceptul de personalitate. La originea diversităţii orientărilor şi curentelor psihologice şi pedagogice cu privire la modul de definire a personalităţii se află, în majoritatea cazurilor, atât caracterul mediat al oricăreiabordări teoretice a acesteia cât şi complexitatea fenomenului anterior menţionat.Pedagogia ca ştiinţă a educaţiei şi implicit a modalităţilor de transformare în sens pozitiv şi pe termenlung a personalităţii umane este direct implicată şi interesată în înţelegerea cât mai exactă a conceptului“personalitate” şi a factorilor care guvernează structura şi dinamica acestuia.Analiza de conţinut a definiţiilor idealului educaţional promovate în diverse ţări şi sisteme de învăţământevidenţiază faptul că, aproape fără excepţie, modul de concepere al acestuia se structurează în jurul conceptuluide personalitate. Altfel spus, idealul educaţional exprimă tipul de personalitate solicitat de condiţiile sociale aleunei etape istorice şi pe care educaţia urmează să-l formeze în procesul desfăşurării ei. Prin intermediul idealuluieducaţional societatea îşi proiectează propriile sale aspiraţii în legătură cu achiziţiile fundamentale ale membrilor săi, pe care educaţia urmează să le realizeze.Spre exemplu, la nivelul şcolii româneşti se afirmă că idealul educaţional urmăreşte desăvârşirea şivalorificarea plenară a potenţialului subiectului uman în vederea formării unei personalităţi armonioase şicreatoare, capabilă de o integrare optimă în societate şi aptă să facă faţă cu succes cerinţelor de orice natură alesocietăţii.Centrarea prin excelenţă a acţiunii educaţionale asupra dezvoltării, cu diverse finalităţi, a personalităţiiumane face astfel necesară o cât mai bună înţelegere şi operaţionalizare a acestui concept.Din punct de vedere etimologic, conceptul de personalitate provine din latinescul “persona” care sereferea la masca pe care actorii o purtau în reprezentaţiile lor teatrale. Analizând conceptul de personalitate încontextul lumii antice, Guilford sesizează în scrierile lui Cicero patru sensuri principale ale acestui termen:a.personalitatea se referea la un set de calităţi şi însuşiri personale, de factură psihică şi fizică, cedefinesc individualizează şi exprimă persoana aşa cum este ea în realitate; b.personalitatea era considerată în sensul său etimologic de mască, respectiv de modalitate a persoaneide a se înfăţişa altora, de a prezenta deliberat o imagine de sine care nu se suprapune decât în micămăsură sau deloc cu realitatea;c.personalitatea era identificacu rolul social, politic sau economic deosebit al unei anumite persoane, existând în acest context o anumită juxtapunere cu conceptul de “personaj de excepţie”într-un anumit domeniu;d.personalitatea avea ca refereial mai ales un ansamblu de caliţi de ordin etic (onestitate,demnitate, sobrietate) prin intermediul cărora persoana respectivă se impunea în planul valorilor morale; (Guilford, J.P., 1985).Fiinţa umană există deci nu doar ca individualitate biologică ci şi ca realitate de factură psihologică,dispunând de o structură şi de o organizare proprie, fapt ce-i conferă acesteia atributul identităţii personale şiirepetabilităţii.Definiţiile şi accepţiunile acordate conceptului de personalitate cunosc şi în zilele noastre o varietateuimitoare de sensuri. Ştiinţa contemporană, în ciuda marilor progrese înregistrate, nu a ajuns nici ea până la oraactuală la o explicaţie unitară cu privire la personalitatea umană, la structura şi dinamica acesteia. Explicaţiaacestei stări de fapt se află în constatarea că persoana umană este probabil unul dintre cele mai elaborate şicomplexe fenomene din întregul univers cunoscut.Astfel există definiţii marcate de psihologia asociaţionistă care consideră personalitatea ca o simplăsumă de elemente unitare, unele înnăscute (instincte, pulsiuni, dorinţe) iar altele dobândite prin intermediulexperienţei personale şi al interacţiunilor cu factorii de mediu.Acestei perspective i se adaugă definiţiile de factură integrativă şi ierarhică ce acreditează ideea deorganizare pe principiul subordonării a factorilor constitutivi ai personalităţii, rezultând astfel o structurădinamic organizată. Nu mai puţin interesante şi argumentate sunt teoriile care pornesc în definirea personalităţii de la relaţiaom-mediu afirmând aceasta este constituidin structuri şi scheme psihice ce controleaadaptareaindividului la mediul său.În accepţiunea majorităţii specialiştilor contemporani personalitatea
este rezultatul interacţiunii tuturor  proceselor psihice şi se refela organizarea dinamia unor aspecte de factură cognitivă, afectiv-
2
 
motivaţională şi comportamentală într-o structură bio-psiho-socio-culturală de o înaltă complexitate,organizare şi specificitate, structură dotată cu capacitatea de autoreglaj
.Perspectiva teoretică cu cea mai largă susţinere este astfel cea structural-interacţionistă care consideră că principalele componente psihologice ale personalităţii umane, componente aflate într-o complexă relaţie dedeterminare reciprocă, sunt: temperamentul, caracterul şi aptitudinile.Temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică a personalităţii şi este cea mai uşor constatabilădimensiune a acesteia. Diferenţele de ordin temperamental rezultă din anumite particularităţi ale activităţiinervoase superioare, respectiv forţa (determinată de substanţele constitutive ale neuronului), mobilitatea(reprezentată de viteza cu care se consumă şi regenerează respectivele substanţe funcţionale) şi echilibrul(exprimând repartiţia egală sau inegală a forţei între cele două procese nervoase de bază: excitaţia şi inhibiţia).Combinarea particulară a acestora conduce la apariţia celor patru tipuri temperamentale de bază: sangvinic(puternic, echilibrat, mobil), coleric (puternic, neechilibrat mobil), flegmatic (puternic, echilibrat, inert) şimelancolic (slab, inert, neechilibrat). Temperamentul, deşi suportă influenţele celorlalte componente ale personalităţii este determinat predominat de către componenta ereditară.Caracterul reprezintă latura relaţional-valorică a personalităţii şi exprimă modul de a fi al subiectuluiuman, respectiv modul particular şi relativ constant de raportare a acestuia la diferitele aspecte ale realităţii:atitudinea faţă de sine, atitudinea faţă de ceilalţi, atitudinea faţă de activitate, valori şi societate. Caracterul seconstituie şi se formează mai ales ca urmare a acţiunii factorilor de mediu.Aptitudinile exprimă latura instrumental-operaţională şi executivă a personalităţii fiind sistemeoperaţionale superior dezvoltate care facilitează obţinerea de performanţe de nivel mediu şi supra-mediu înactivitate. Facem în acest context precizarea că aptitudinile sunt condiţionate atât de dotarea nativă a persoaneicât şi de modelarea acesteia prin intermediul exerciţiului şi activităţii de învăţare.Analizând definiţiile acordate personalităţii ca şi construcţie teoretică, Perron (cf. Dafinoiu, I., 1999)evidenţiază existenţa a trei caracteristici generale ale acesteia: globalitatea, coerenţa şi persistenţa.
Globalitatea
se referă la faptul că personalitatea înglobează un set de caracteristici ce permit descrierea persoanei şi individualizarea acesteia în contextul mai larg al existenţei celorlalţi. Personalitatea, prin intermediuloperaţionalizării componentelor sale, (în special temperament, caracter, aptitudini) este astfel în măsură să ofere posibilitatea descrierii şi înţelegerii aspectelor psiho-comportamentale ce oferă fiinţei umane atributele unicităţiişi irepetabilităţii.
Coerenţa
exprimă faptul că între elementele constitutive ale personalităţii există anumite raporturi deinteracţiune şi interdeterminare, fapt ce se reflectă cu deosebire la nivelul consistenţei interne a modului degândire şi acţiune al individului.
 Persistenţa
presupune existenţa unei anumite stabilităţi şi continuităţi temporale a identităţii psihice aindividului. Facem în acest context precizarea că această identitate este una relativă şi nu absolută, personalitateasubiectului uman cunoscând în timp numeroase restructurări adaptative.Punctul de convergenţă al caracteristicilor anterior menţionate este faptul că personalitatea umanătrebuie gândită şi înţeleasă ca fiind o structură sau, aşa după cum preciza Allport,
ca o modalitate de organizaredinamică la nivelul individului a acelor sisteme psihofizice ce influenţează şi determină comportamentul săucaracteristic
.Dezvoltând această idee putem considera personalitatea ca fiind structura cognitivă, emoţională,comportamentală şi biologică particulară a unei persoane, structură care, pe de o parte, defineşte şi exprimăindividualitatea acesteia, iar pe de altă parte influenţează şi mediază raporturile şi interacţiunile sale cu mediul.Dacă problema personalităţii ca pattern sau structură dinamic organizată întruneşte acordul majorităţiispecialiştilor în domeniu, în ceea ce priveşte problema existenţei anumitor constante la nivelul personalităţiidiferiţilor indivizi nu regăsim aceeaşi unitate de opinie, fapt ce a condus la apariţia a două tipuri de abordareteoretică a personalităţii: abordarea idiografică şi abordarea nomotetică.
Abordarea idiografică
Abordarea idiografică (de la grecescul idio-specificitate) a personalităţii umane are drept caracteristicădefinitorie faptul promoveaunicitatea şi singularitatea psihologia persoanei, considerând similitudinile existente între indivizi în sfera personalităţii prezintă o valoare epistemologică limitată. Altfel spus,datoriunicităţii psihice a indivizilor, surprinderea esenţei personalităţii umane se poate realiza doar încondiile unui studiu de profunzime asupra vieţii şi experienţei personale a fiecăruia dintre actia.Personalitatea umană se manifestă întotdeauna în condiţii şi contexte particulare iar acest caracter situaţional presupune renunţarea la pretenţia emiterii unor teorii şi predicţii cu valoare generală. Consecinţa directă şi
3

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->