uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care iau parte laactivitatea de respiraţie şi la funcţionarea aparatului fonoarticulator.Din acest punct de vedere sunt importante în primul rând exerciţiile generale carefortifică organismul (membrele, trunchiul, gâtul). Este bine ca aceste exerciţii să fieasociate cu cele de respiraţie, pentru a facilita mişcările complexe ale grupelor de muşchice participă la respiraţie şi la activitatea aparatului fonoarticulator în timpul emisieiverbale. Aceasta, deoarece în pronunţarea oricărui sunet sau cuvânt trunchiul, gâtul,membrele iau o anumită poziţie, de relaxare ori de încordare. Încordările şi relaxărileimprimă o anumită postură întregului corp, postură care este diferită la persoanele validefaţă de cele cu tulburări de limbaj. De exemplu, la logopaţi cu probleme de pronunţie se produce o încordare a muşchilor aparatului fonoarticulator, a limbii, a buzelor pe porţiuninespecifice, ceea ce determină nu numai accentuarea afectării pronunţiei, dar şi a dicţiei,a timbrului şi intensităţii vocii.Se disting două categorii mari de exerciţii şi anume: unele cu scopul de a relaxaorganismul şi musculatura aparatului de emisie, exerciţii utile în pronunţarea majorităţiisunetelor limbii române, şi altele de încordare care se folosesc în special în timpul pronunţării sunetelor surde şi a cuvintelor mai complicate.Disfuncţiile hipo sau hiperkinetice ale tonusului neuro - muscular constituie unmare impediment pentru însuşirea unei pronunţii corecte , realizată printr-o succesiunerapidă de tensiune, încordare şi de relaxare a organelor de vorbire. Tulburările dislalicesunt adeseori condiţionate de o concentrare şi o localizare greşită a tensiunii organelor fonoarticulatorii. Concentrarea tensiunii musculare, de exemplu, în cavitatea laringiană produce o voce răguşită, iar concentrarea ei la rădăcina limbii produce falsetul. Oîncordare exagerată a organelor de articulaţie produce desonorizarea consoanelor sonore.Dimpotrivă, consoanele afonice se sonorizează prin relaxare. Confundarea sunetelor perechi p-b, t-d, c-g, s-z, etc. şi chiar a unor vocale i-e, o-u, rezidă sub aspect motric, înnediferenţierea nuanţelor extrem de fine ale tensiunii musculare prin care ele searticulează.Dar nu numai pronunţia sunetelor, ci şi elementele prozodice (silabă, accent,intonaţie) şi chiar forma cântată a vorbirii sunt dependente de succesiunea corectă aorganelor de articulaţie. Astfel, dacă fonemul de la sfârşitul unei silabe se pronunţă preaîncordat, el se disociază şi se alătură în mod greşit silabei care urmează. Exerciţiile desesizare kinestezică a succesiunii nuanţelor de tensiune articulatorie, mai puternică laînceputul silabei decât la sfârşitul ei, constituie şi un mijloc eficace pentru însuşirea decătre copii a despărţirii corecte a cuvintelor în silabe.La cei cu defecte de vorbire o deosebită importanţă trebuie acordată exerciţiilor derelaxare. În mod obişnuit ei pronunţă fonemele prea forţat. În pronunţia lor ele apar încordate şi prea rigide. De aceea, pornind de la influenţa exerciţiilor fizice generaleasupra procesului de mişcare a organelor de vorbire, musculatura acestora trebuie sa fieîntărită şi relaxată prin exerciţii speciale.Exerciţiile de relaxare încep cu câteva mişcări liniştite de respiraţie, efectuate cuinspiraţie neforţată şi expiraţie prelungită. Ele se realizează succesiv pe baza următoarelor instrucţiuni :Aşează-te cât mai confortabil, cu picioarele întinse pe podea, lăsând braţele să sesprijine comod pe masă. Închide ochii, relaxează musculatura maxilarului, a coloaneivertebrale şi lasă capul să cadă încet până ce se reazemă uşor pe braţe. Menţine această
Leave a Comment