AMALGAM II Hoinărind Prin Ţară

1
Daris Basarab
AMALGAM
II
Hoinărind prin ţară
(SELECŢIUNI)
www.darisbasarab.com
2008
2
Olăneşti
O găleată - cum se spune -

Zici când stai şi-ntorci privirea
Cerc perfect de line creste
Cu păduri, de cine ştie.
Aruncată într-o parte
Pentru-a nu fi-n drumul lumii
Într-o linişte divină
Tulburată doar de ape.
Căci pe fundu-i spart din vremuri
Se strecoară-un fir de-oglindă
Un cristal fluid ce fuge
Şi căzând se sparge-n spume.
Pentru-a face zgomot mare
El, stăpânul ăstor linişti
L-a rugat pe om să-i facă
Drum de trepte, în cascadă.
Cade fericit, spumează
Fierbe printre bolovani, împinge
Fuge-nspre prima largură
Şi la soare se întinde.
Jocu-acesta de-a oglinda
Uite-o, nu e, iar apare
E spectacolul luminii
Ce te-ncântă, te calmează.
3
Malurile sale-n trepte

Urcând iute către cer
I-au dat omului ideea
Să se joace-un pic şi el.
Şi aşa privind la ape
A-nălţat un basm de case
Care curg într-o cascadă
Potolindu-se în vale.
Rar găseşti o simbioză
Mai aparte decât asta
Pe de-o parte ”Ea”, natura
Şi-omul care se răsfaţă.
Ca şi păstrăvul în ape
Urcă iute sus pe creste
Dacă trece printre vrăbii
Una nu se sinchiseşte.
Veveriţa i-e prieten
Ce din palmă-i ia alune
Apa care izvorăşte
A elixir al vieţii sună.
Mulţi iubesc astă căldare
Inimă-n izvorul vieţii
Şi ca semn de preţuire
Proslăvesc pelerinajul...
19 septembrie ’78
Olăneşti
4
Fă totul cu măsură
ca să nu mai respiri după ce ai murit!
Criză
Nici un gând, cât de cât,

Ce-ar putea îndrepta
După lungi rătăciri
Ale mele dorinţi
Pe al rimelor drum.
Stau şi-ncerc, în zadar,

Să găsesc un pretext
De-a-ndrăgi un ceva
Ce în vers să-l îmbrac
Şi-al meu dor să îl curm.
Ce-aş putea să invoc

Azi când simt acest gol?
Crater stins, ce mai ieri,
Lavă, foc a vărsat,
Transformând îndoielile-n scrum.
5
Cum mai pot să respir

Când plimbând împrejur
Ale mele priviri
Nu mai dau de nimic
Şi nu văd decât fum?
E ceva trecător
Sau a fost doar atât?!
Ma întreb ca şi-acel
Ce a tot risipit
Neştiind cât de lung e un drum...
12 martie ’79
Braşov
6
Unui profesor care n-a cunoscut niciodată

bucuria de a pătrunde în sufletul copiilor.
Blestemul
Te-ai gândit, tu, vreodat’

Că lovind inutil
O fiinţă, copil
Ce nicicând n-a greşit,
Ai putea să răstorni
Echilibrul suprem
Ce în el au sădit
Toţi cei ce au trăit
Doar prin ea
Şi odat’ cu-al ei chip
Întristat, au murit?
Te-ai gândit la ce-n ei

A sădit dintr-odat’
Chipul ei, ieri senin,
Azi de lacrimi brăzdat,
Ieri ţintind înspre culmi
De argint, azi umbrit
De suspin şi de chin?
Nu, tu nu te-ai gândit
Căci n-ai fost niciodat’
Om, ci doar un blestem
Azi plătind al nu ştiu cui păcat.
7
Da, am zis un blestem,

Căci nu poţi fi un om!
Un strigoi ce-a pătruns
Printre vii, răscolind
Liniştea somnului lor.
Da, strigoi, umblând ziua-n
Amiaz, aducând ”vremuri noi”
Pe cadavre călcând
Şi lipsit de răgaz
Te grăbeşti să răneşti
Căci nu mult ţi-a rămas.
Ce-aş putea să-ţi doresc

Când tu nu mai exişti?!
Să mai mori înc-odat’
Vrând mereu să trăieşti?
Să nu-nchizi niciodat’
Ochii şi să-i îndrepţi
Înspre cei ce demult
Zămislind viaţa ta
Au făcut un păcat?
Da, blestemat fie cel
Ce-ţi va-ntinde o mână vreodat’!
17 octombrie ’79
Ştei
8
Cu gândul la ce va să vie...
Povara anilor ce vin...
Povara anilor ce vin

E-un gând ce veşnic te frământă
Privind în jur cum trece tot
Simţi că nimic nu te încântă.
De mic copil te tot frămânţi

Cu gândul la cum o să fie
Căci de când lumea-i pe pământ
Tu ştii că greul va să vie.
La vârsta jocului în toi

Cuvântul şcoală intră-n casă
Toţi fericiţi că ai crescut
De altceva nici că le pasă.
9
Uşor ei uită cât de grea

E despărţirea de ce zic că-i joacă
Şi nu-nţeleg c-a renunţa
Nu e ceva ce ar putea să placă.
Cu timpul însă uiţi şi tu

Şi îţi doreşti să fii om mare-ndată
Ne-nţelegând de fapt că pierzi din nou
Acel ceva de altădată.
Mai ieri ştiai tu că nimic

Din ce sunt griji, nu te apasă
Vrând însă să fii liber de ai tăi
Te legi de ce-i mai greu, de-o altă casă.
Şi-aşa te uşurezi pe zi ce treci

De tot ce defineşte libertatea
Împovărat de-atâtea lucruri noi
Eşti trist că ţi-ai satisfăcut curiozitatea.
Cu anii gândurile le îndrepţi

Doar înspre ceea ce a fost odată
În jurul tău copiii cresc
Nimic din ce e-n viitor, azi nu te mai îmbată.
10
În jurul tău se-nalţă feţi frumoşi

E plin de cosânzene
Alături însă mulţi încărunţesc
Şi tot atâţia simt un greu la gene.
Acum spectacolul devine trist

Priveşti neputincios la roata vieţii
Ce rost, te-ntrebi, e-n a redeveni copil
Când n-a rămas nimic din zorii dimineţii?!
Şi tot aşa te mai întrebi

De ce nu mor şi oamenii la fel
Cum pier copacii în picioare
Privind în sus ca spre un ţel?
Cu gândul la povara anilor ce vin

Noi nu-ncetăm să tot fugim -
Vrând să mai treacă câte-o clipă
Grăbim ce-n fapt noi niciodată nu dorim...
18 octombrie ’79
Ştei
11
Istambul, oraş de vis...
Sunet şi lumină
Ca-n spectacolul din seara

Când vrăjit priveam fantasma
Ce-n lumini scălda minunea
Proslăvind cu grai din basme,
Simt şi-acum,
Când sunt departe,
Nodul ce-mi stingea suflarea
La auzu-acelei muzici,
Imn unei Moschei Albastre.
Pe-a istoriei cuvinte

Străbătând tenebra nopţii
Îmbătat de-acorduri line
M-am trezit în lumi de basme
Şi urmând jocul luminii
Am urcat îcet pe ziduri -
Bolţi şi şaşe minarete
Simbol al Moschei-Albastre.
12
Nu pot spune în cuvinte

Ce-auzit-am prin viu grai -
Nefiind voci pământene
M-am lăsat furat de basme
Şi-n poveşti din vremi apuse
Pline de măreţe fapte
Am pătruns eu nemurirea
Falnicei Moschei Albastre.
E lumina unor timpuri

Cufundate-n bezna vremii
Ce desfată-nchipuirea
Celor ce mai cred în basme -
E azurul mării care
Străjuind a sa colină
Cufundat doarme în sânul
Unicii Moschei Albastre.
Stă semeaţă-ntruchipare
A creaţiei umane,
Simbol al marilor credinţe
Ce ne-apar scoase din basme,
Fără teamă de rivala-i
Ce alături străjuieşte,
Aiasofia cea Mare,
Mare stă Moschei-Albastră.
Ştei, 18 octombrie ’79

13
Pretext liric
Când ştiu că n-ai să mai revii...
Acum când totul e departe

Când ştiu că n-ai să mai revii
Revăd ca-n vis şi chipul gingaş
Şi pătimaşele-ţi priviri.
Ţi-aud şi vocea-ţi tandră care

Şoptea cuvinte de amor
Simt şi suflarea gurii tale
Ce mă-nvăţa cuvântul dor.
Te-aud, te văd, te simt aproape

Refuz să ştiu că ai plecat
Aştept s-apari ca altădată
Să-mi spui că totul am visat.
Dar sunt şi multe clipe-n care

Mă rog să uit, să pot iubi
S-apară-n loc o altă fată
Să pot trecutul a privi.
14
Să râd din nou ca altădată

Să mângâi şi să fiu iubit
S-aud doar şoapte de iubire
Să fiu din nou fericit.
S-ascult de tine cum vorbeşte

Trecutul plin de amintiri
Făr’ să tresar plin de speranţa
Deşartă-a unei reveniri...
18 octombrie ’79
Ştei
15
Când o fi...
Când o fi să simt aproape

Clipa marii despărţiri
Vreau să pot învinge teama
Să n-apară în priviri.
Nici o lacrimă să-mi scape

Să n-aud nici un suspin
Să uit că mi-e dragă viaţa
C-am trăit-o ieri deplin.
Vreau ca cei ce îndrăgit-am

Să n-observe al meu chin
Pân’ la ultima-mi suflare
Să doresc un strop de vin.
Cunoscut-am ce-i povara

Chinul unor despărţiri
Să transform a mea plecare
Într-un schimb lung de priviri...
19 octombrie ’79
Ştei
16
Toamnă în august
A sosit o toamnă-n plină vară

Nechemată, umedă şi tristă;
O privesc nedumirit cum iară
Prcă vrea să-mi joace-o nouă festă.
A sosit brutală, fără veste,

Cum se-ntâmplă deseori în viaţă;
Ca o umbră s-aşternut şi este
Gata să mă rupă ca pe-o aţă.
A sosit cum cade fulgerul de vară

Care stinge-o viaţă fără veste
Înecând în lacrimile ploii
Scorbura ce-a mai rămas pe creste.
A sosit ca vestea care

Nechemată-ţi spulberă iubirea;
Ca o umbră ce ascunde-n zare
Soarele, lumina, fericirea...
10 august ’80
Covasna
17
Sunt iubiri, şi iubiri!...
Africa, dragostea mea!...
Eu te-am iubit când nu erai decât povestea

Ce-aşterne somnul lin pe gene;
Eu te-am iubit când nu erai decât mirajul
Ce-aduce visul plin de cosânzene.
Erai, pe-atunci, iubirea fără de speranţă

Ce-mbată gândurile tinereţii;
Erai, fără să vrei, simbolul ne-mplinirii,
Izvor de bucurii şi al tristeţii.
18
Dar iată că şi visul şi mirajul

Ce-au însoţit a’ mele gânduri fără de speranţă
Au prins o formă mult mai pământească
Lăsându-mă să trec peste distanţă.
Nimic din cele multe povestite

N-aş spune că au reuşit să-ţi facă
Portretu-ţi gingaş şi sălbatic totodată
Să-ţi prindă-a ta privire tristă şi trufaşă.
Tu care-ascunzi în sânu-ţi fraged

Trecutul cel mai vechi, a omenirii vatră,
Păstrezi comori de vechi civilizaţii
Şi-alături, încă, epoca de piatră.
Eşti marele contrast al omenirii

Eşti tot ce e mai trist şi mai frumos sub soare
Eşti cinstea ne-ntinată a fecioarei
Eşti actul violării care doare.
Tu, m-ai primit cu braţele întinse

Mi-ai dat sărutul cald plin de iubire;
Eu, am sorbit nesăţios nectarul
Şi-l voi păstra mereu în amintire.
19
Oriunde te-am urmat vrăjit de chipu-ţi

Erai aceeaşi sub multiple feţe;
Erai deşertul presărat cu oaze,
Pădure, ape şi zăpezi eterne.
Cu zâmbetu-ţi deschis şi plin de vrajă

Ai adunat în jur ce este mai frumos sub soare
Şi printre flori ce n-au asemănare
Tu ghezduieşti minuni şi nu, vieţuitoare.
Şi-n raiul ăsta denumit terestru

În care-ţi legeni trupul mlădios ca de felină,
Oferi iubirea-ţi caldă, doar pentru iubire,
Sfinţind făptura-ţi de lumină plină.
16 august ’80
Covasna
20
Trahir ses souvenirs,

c’est nier sa existence.
J’aime les souvenirs...
J’aime les souvenirs

Même s’il faut soufrir
Car de mon passé
Moi, j’aime choisir
Les biens pour rire
Et le mal, courir.

De ma petite enfance
Car j’avais apris
Que-est ce que c’est lumière
A aimer les fleurs
Sans savoir la peur.

Qui m’ont suivi
Car j’avais connu
Que-est ce que c’est le mal
En voyant un homme
Faire mourir un cheval.
21

Et les aimerai toujours
Parce qu’elles m’ont montré
En voyant perdus
Tous mes espoirs
Mon premier amour.
J’aime les parcourir

Tous mes souvenirs
Même si ça m’envoie
Un cauchemar parfois
Le tableau d-la guerre
Dans son mal entier.
J’aime mes souvenirs

Car ils ont gardé
Toute ma vie entière
Sans omettre ni
Tout que m’a charmé
Tout que m’a-ndurci...
20 august ’80
Covasna
22
Câtă asemănare şi, totuşi, câtă deosebire

este între dragoste şi prietenie!
nu e de mirare că uneori se confundă,
sau se substituie...
My friend,...
Remember friend
My best of friends
Some years ago
We was just little
Boy and girl.
My heart was young

And couldn’t know
If in this life
Beetwin some things
A little difference exists.
In all these years

You was my friend
Or maybe love -
Sometimes I think -
But wasn’t it, indeed.
23
You can me ask

Why all this time
I left you think
That love was it?
Belive, is not my fault, belive!
I wanted just goodby to say

And if you can, don’t mind,
Because I know that in my life
You was, you are and ever only you,
My friend will be...
22 august ’80
Covasna
24
My darling,...
How can you tell

That wasn’t love
Now, after seven years
Of dreams?
Can tell me, please,

What was this love
Now, when you think
That know the sens?
What was indeed

All these long dreams,
What was, I ask,
What it now means?
I know so well
That can’t answer,
Because you still
Beleave in dreams.
25
I can you help

And give myself
Answers a lot
But, what the sens.
I know that all,

And also dreams,
All have an end
And now, it mens...
27 august ’80
Covasna
26
În pădurea peste care...
În pădurea peste care

Lin se scurg din vremi apuse
Cele patru anotimpuri
Ale vieţii calendare
Făr’ să-i schimbe nici mirosul
Nici a frunzelor culoare,
Am intrat să-nvăţ credinţa
Din arhaica-i splendoare.
Liniştea-i din veci păstrată

De o armonie care
A-mbinat desimea neagră
Cu-a poienelor candoare
Lăsând liber frâu drept zgomot
Susurului de izvoare,
M-a împins spre meditaţii
La ce creşte, la ce moare.
Neschimbată şi tot nouă

Străjuind o coamă lină
Stând semeaţă pe furtună
Sau sclipind de soare care
Sub a dimineţii rouă
O trezeşte la lumină,
Îmi arată mie, omul,
Cât de mică-i omenia.
27
Văd acolo cum mocneşte

Focul părăsit aseară
Pârjolind aşa-n neştire
Ca-ntr-o secetă de vară
Tot ce-n cale-i întâlneşte,
Iarbă, flori şi nestemate,
Ieri podoabe de verdeaţă,
Azi, doar crengi rupte, uscate.
Rabdă fără să crâcnească

Rănile de om lăsate,
Din cenuşa-mprăştiată
Iarbă, flori, ea va renaşte;
Şi-n credinţa-i făr’ de moarte
Crede-n marea lui iubire
Căci sorbind a sa suflare
Viaţa ea îi dăruieşte...
27 august ’80
Covasna
28
Cu fiecare toamnă care pleacă

iarna ce-i urmează nu înseamnă
doar o schimbare de culoare ci
însăşi moartea cu implacabila-i
repetiţie...
Când toamna...
Când toamna se anunţă-n zare

Şi codri-ncet îşi schimbă haina,
Când sus pe cer apar cocorii
Urmând în firea lucrurilor taină,
Când pomii încărcaţi de roade
Se-apleacă înspre mâinile întinse
Iar strugurii mustesc în teascuri
Umplând cu-aroma lor tot ce-i sub soare,
Când turmele sătule de răsfăţ
Pornesc rostogolindu-se la vale,
Când primele-adieri mai reci
Discret încep să treacă noaptea vama,
Când vorba vorbelor ce nu se pierd
Tot omu-şi numără bobocii
Iar mame grijulii şi taţi
Îşi duc odraslele să le înhame,
Când toate acestea eu le simt sosind,
Încep fără să vreau un joc de aţă,
Şi-aşa, pe îndelete torc un fir
Din tot ce mă-ntristează şi mă-ngheaţă.
29
Căci ştiu că e ireversibil drumul

Pe care nemiloasa iarnă
Cu-n zâmbet alb imaculat de fată
Va stinge tot ce va găsi în viaţă.
Cu mantia-i regească de hermină
Ea lin acoperă suflarea vieţii;
Nimic din ce a prins în gheara morţii
Nu se va-ntoarce din imperiul gheţii.
E rece, prefăcută, şi-n cruzime,
Nu are nici asemănare, nici pereche.
Ea fluieră, horeşte şi nu vede
Cum plâng copii sărmani în casă veche.
Mi-aduc aminte cum un ins, odată,
Mi-a explicat firescul pe-ndelete,
Cum totul va renaşte iar şi iară
În drumul nesfârşit, zis, roata vieţii.
Cum poţi să te împaci aşa uşor
Cu gândul unor re-nnoiri eterne
Când drumul e de fapt pavat
Cu alternanţa dintre-a fost şi este?!
O frunză, sau o floare, sau un om,

Când mor nu mai revin vreodată;
Se naşte iar, o ştiu şi eu,
Dar nu acel ce-a fost odată...
28 august ’80
Covasna
30
Ce minunată este lumea poveştilor

de altădată!...
Valea Zânelor
Când zăreşti cristalul care

Ca argintul viu se scurge -
Diamant topit de soare,
Lunii el servind oglindă -
Colo-n valea celui care-i
Râu ce-şi şerpuieşte calea,
Stai nedumerit şi cugeţi
Cum să-ţi tai şi răsuflarea,
Liniştea să nu o tulburi,
Să rămâi cu arătarea.
Zice-se că fost-a lele

Undeva în vremi uitate
O împărăţie mare, mare
Plină doar de bunătate,
Colo, după munţi ascunsă,
Ca să nu cumva din vorbe
Să se afle hăt departe
Şi de rău să fi pătrunsă -
Ţară zis fără de seamăn
Pentru-a fetelor splendoare.
31
Dar nici brazii şi nici munţii

N-au putut s-alunge răul
Ce de ani dădea târcoale
La hotarele ascunse,
Căci din stepe-ndepărtate
Urmând soarele-n rotire
Se urneau mereu călare
Hoardele lui Han cel Groaznic,
Cel ce-n viaţă iubea moartea
Şi-a fecioarelor candoare.
Când iscoadele-i aflară

Ce-ascundeau munţii, Carpaţii,
Han cel Groaznic prinse gustul
Pentru fetele gingaşe
Şi pornind nomazii care
Îl urmau supuşi orbeşte,
Începu atacul morţii
Pârjolind ce-i sta în cale,
Făr’ să lase loc de viaţă
Decât fetelor din vale.
Tulburat de vesti aduse

De a graniţelor cete,
Voinea, unsul pentru fapte,
Împărat de peste creste,
Strânse oştile-i răzleţe
De prin munţi, de pe ogoare,
32
Şi cu coasele-ascuţite
De-a recoltei aşteptare,
O porni să-nfrunte Hanul
Făr’ a-i cere îndurare.
El ştia că cine-şi pleacă

Cu smerenie grumazul
Pierde ce-i mai sfânt pe lume,
Casa, pruncii şi obrazul;
Că nicicând pe-aceste locuri
Nimeni n-a avut scăpare
Când călcând hotare sfinte
Sub a cailor potcoave,
A-ncercat să stingă neamul
Şi-a strămoşilor văpaie.
Grijuliu şi plin de teamă

La pornirile tâlhare,
Voinea şi-a lăsat averea -
A fecioarelor splendoare -
Celui înţelept în toate,
Sfetnic moştenit din tată,
S-o ascundă-n faţa hoardei
Şi-a instinctelor barbare,
Ca să nu se-nfrupte Hanul
Cu-a ţinuturilor fală.
33
Sfetnic, cititor în stele,

Vraci, stăpân peste durere,
Nelipsit din Sfatul Ţării
Sau pe câmpul de bătaie,
Cunoscând puterea vrajei
Peste-a semenilor vrere,
Se gândi s-adăpostească
Tot ce-avea mai scump sub soare,
Sub aripa credincioasă
A pădurii seculare.
Alegând o vale seacă,

Fără apă ca să-mbie,
Vraciul strânse floarea ţării
Şi-o-nşiră, fără să ştie
Dacă magica-i putere -
Ascunsă-n câteva cuvinte
Va da rod şi va preface
Chipurile dragi de fete
În brazi care să nu zburde
De a anilor plăcere.
Neştiind ce vrea bătrânul,

Aşteptând cu-nfrigurare,
Poate-o veste despre luptă,
Poate-un lung şir de dojene,
Aste chipuri minunate,
Luminând cu ochii valea,
34
Au văzut cum faţa-i aspră

De la Cer cerând povaţă,
Printr-un murmur de cuvinte
Le-a schimbat prin vrajă viaţa.
Să n-alergi când anii cheamă,

Să nu ştii ce e iubirea,
Să stai ţeapănă pe-o vale
Vântului să-i spui durerea,
Să aştepţi cu-nfrigurare
Veşti mai bune despre luptă
Şi să taci chitic când hoarda
Trece-n goană şi se-nfruptă,
Era mult pentru-a-nţelege,
Era mult pentru-a lor vârstă.
Lacrimile presărate
Ca şi roua dimineţii
N-au putut găsi oprelişti
În privirile blândeţii;
Şiruri, şiruri de mărgele
Au luat-o-n lungul văii
Ca o apă tumultoasă
De izvoare în cădere
Chinuind cu-a lor sclipire
Lungul drum al bătrâneţii.
35
În aceste clipe grele

Voinea ridica movile
Din a capetelor ţeste
Spre-a duşmanului uimire;
Pentru-a nu irosi neamul
Moştenit din vremi străbune
El lupta să scape viaţa
Minunatelor copile,
A fecioarelor de astăzi,
Ale mamelor de mâine.
Când pe culmea-unei movile

Apăru şi ţeasta care
Încă ieri speria popoare
Ce le întâlnea în cale,
Voinea puse deoparte
Paloşul sclipind de sânge
Făcând semn celor din hoardă
Că el nu vrea decât pace,
Dăruindu-le şi viaţa
Şi chiar dreptul de-a se-ntoarce.
Ceva, totuşi, se-ntâmplase

Căci în marea-i bucurie
El simţi că întristarea
Luptă pentru a-l învinge;
Neputând găsi răspunsul
Bucuriei ne-mplinite
36
O porni gonind spre casă

Fără a se mai destinde,
Căci nimic nu e mai groaznic
Presimţirii ce te-mpinge.
Blestemat să-ţi fie Neamul!

Han cel Groaznic, strigă el,
Căci găsi venind spre dânsul
O nălucă, nu pe-acel,
Cel ce încă la plecare Sfetnic fuse preţios,
Dar pierzând sensul raţiunii,
A uitat chiar cine-a fost,
Şi în marea-i nebunie,
A uitat şi-al vrăjii rost.
De atunci trecut-au anii,

Sfetnici mulţi au încercat,
Să dezlege vraja vorbei
Ce pe zâne le-a legat;
Multe lacrimi adăpat-au
Valea ce-i acum un râu,
Multe foşnete în noapte
Aduceau a un suspin,
Atrăgând spre fabulaţii
Al drumeţilor grai viu.
Cine-acum trece prin satul

Căruia i-au spus Voineşti,
37
Pentru a cinsti trecutul

Chiar de pare ca-n poveşti,
Se opreşte pe o vale
Cu sclipiri ca de cristal,
Cu brazi falnici şi-a lor şoapte
Depănând povestea iar,
Poate-nchide-o clipă ochii
Făcând visul mai real...
29 august ’80
Covasna
38
Traducere din varianta portugheza.
Limba asta...
Limba asta ce-o vorbesc eu

De când cunoscui Maputo,
Este limba lui Camões
Cu a noastră înrudită.
Limba asta atât de dragă

Pentru cei ce iubesc lumea,
E şi limba-unor prieteni
Dintr-un loc ce nu se uită.
Ştii, tu, dragul meu prieten,

Că pe-această lume-ntinsă,
Doar a noastre două graiuri
Au cuvântul ”dor” pe limbă?
Ale noastre ţări răzleţe

Ştiu că unic li-e trecutul;
Ca doi buni fraţi dintr-o mumă
Noi slăvim latinitatea.
39
Zice-se că ţara mamă

Vrea mereu s-asculte fiii,
Dar, ca ei să se-nţeleagă
E nevoie de unitate.
Ale noastre limbi de-o seamă

Îmi spun că este posibil,
S-avem unic viitorul
Când egal a fost trecutul.
28 octombrie ’80
Braşov
40
Traducere din varianta franceză.
Iubesc amintirile
Iubesc să deapăn amintiri

Chiar dacă sufăr uneori
Căci din ce-a fost al meu trecut
Îmi place să aleg acum
Tot ce-a fost bun, ca să zâmbesc
De ce-a fost rău să mă feresc.

De când eram un mic copil
Căci ştiu c-atunci am învăţat
Lumina-ntâi s-o preţuiesc
Şi florile să le iubesc
Ce este teama ignorând.

Ce-n drumul meu m-au tot urmat
Căci văd cum singur am aflat
Ce este răul pe pământ
Şi asta-atunci când am văzut
Un om, un cal el omorând.
41

Şi ştiu că voi iubi mereu
Căci multe ori mi-au arătat
Văzându-mă cum am pierdut
Speranţe toate ce-am avut
Al primelor iubiri chip drag.
Iubesc să deapăn ne-ncetat

Al amintirilor lung şir
Chiar dacă uneori tresar
Văzând ca-n vis acel coşmar,
Războiul, prins într-un tablou,
Cu răul său de neuitat.
Iubesc a’ mele amintiri

Căci ele au putut păstra
Tabloul vieţii mele-ntregi
Neomiţând nimic din ce
În viaţă ieri m-a cucerit
Şi nici din ce m-a îndârjit.
28 octombrie ’80
Braşov
42
După o microcriză de inimă...
Scurtă meditaţie
Adeseori privesc cum frunza

Desprinsă de a toamnei briză
Se leagănă-n cădere, căutând
Un loc - din calea paşilor fugind -
Şi uită că de fapt tot una este
Căci totul s-a sfârşit murind.
Din clipa-n care viaţa se desprinde

Şi-ncepi să te apropii de mormânt,
Că eşti o frunză sau o altfel de fiinţă,
Că eşti frumoasă sau bogată pe pământ,
Aceeaşi soartă crudă te aşteaptă,
Să nu mai fii decât - un zero-ntr-un cuvânt.
29 octombrie ’80
Braşov
43
Traducere din varianta engleză.
Prieten drag,...
Îţi aminteşti, prieten,

Dintre toţi mai drag,
Cum nu de mult
Noi nu eram decât
O fată şi-un băiat?
În neştiinţa ei
A inimii pornire nu-mi spunea
Că-n viaţă uneori greşeşti,
Când lucruri diferite
Nu poţi să deosebeşti.
În anii ce-au trecut

Mi-ai fost prieten drag,
Sau, poate că mai mult -
Când stau să mă gândesc -
Dar n-a fost dragoste cu-adevărat.
44
Tu, ai putea să mă întrebi

De ce atunci, eu totuşi
Te-am lăsat să crezi
Că dragoste a fost?!
Te rog, nu-i vina mea,te rog să crezi!
De fapt, am vret să-ţi spun că plec,

Şi dacă poţi, să mă-nţelegi,
Căci crede-mă că-n viaţa mea
Doar tu ai fost şi, numai tu,
Vei fi prietenul meu drag.
29 octombrie ’80
Braşov
45
Traducere din varianta engleză.
Draga mea,...
Cum poţi să-mi spui

Că n-ai iubit,
Acuma, după şapte ani
De vis?!
Poţi tu să-mi spui

Ce-i dragostea în fapt
Acum când crezi
Că-i ştii un sens?
Ce-a fost atunci

Acest lung vis,
Ce-a fost, te-ntreb,
Ce pot să cred?
Prea bine ştiu

Că n-ai răspuns
Căci, încă, tu
Mai crezi în vis.
46
Pot să te-ajut
Şi-n locul tău
Să dau răspuns
Dar mă întreb, ce sens?
Eu ştiu că toate-n viaţă,

Chiar de-s vis,
Au un sfârşit
Şi-acum,...eu asta cred.
29 octombrie ’80
Braşov
47
De data asta simt că mă sufoc...
Iarnă timpurie
Iară ninge, iară plouă,

Simbioză ideală,
Vin pe rând, se întretaie,
Se amestecă, te-nmoaie,
Chit că-i una,
Chit că-i alta,
Chit c-atacă amândouă,
Una ştiu să facă bine,
Să te scoată dintr-a tale,
Cât ai zice, una-două.
Au venit, aşa, deodată,

Fără nici o socoteală,
Ca s-arunce calendarul
Dintr-odată, amândouă,
Că nu poţi măcar a spune
Nici că ninge, nici că plouă,
Nici s-alegi, cum se cuvine,
Pardesiul sau paltonul,
Căci e clar că nu se poate
Să le-mraci pe amândouă.
48
Şi iar ninge, şi iar plouă,

Într-un ritm ce te-nfioară,
Şi cum vântul le-aiureşte,
Simţi pe şiră cum strecoară
Picurând, aşa, din plete,
Lacrimi de la amândouă,
Ce te-aruncă în dilemă,
Căci nu poţi ghici anume
De la care dintre ele
Capeţi ăst sărut de rouă.
Ele uită că-mpreună

Strică-n fapt tot rostul care
De prin vremi de mult uitate
Le-a fixat prin legi nescrise
Cel Ce-a vrut ca roata vieţii
Pildă să ne fie nouă,
Ştiut fiind că nu se poate
Să albeşti, aşa, deodată,
Făr’ să simţi cum mai ’nainte
Toamna vine şi te plouă.
Minunat ar fi să plouă,
Cât de mult, fără să ningă,
Să împingem iarna-ncolo,
Toamnei să-i dăm cale-ntinsă,
Şi de-o fi cu supărare,
Renunţăm la amândouă,
49
Că n-o fi prăpăd de omul,

Dornic numai de lumină,
Ar reduce cele patru
Anotimpuri, doar la două.
8 noiembrie ’80
Sebeş
50
Simt aerul umed

Cum viaţa mi-o stinge...
Fereastra
Mi-arunc iar privirea

Pe geamul ce-nchide
A toamnei tristeţe
Ţintind-o afară
Departe de pieptu-mi
Ce saltă-n neştire;
Şi-mi plimb eu a ochilor
Lunga privire
Pe coama cea lină
Ce azi străjuieşte
A burgului suflu
Al meu ce tânjeşte.
51
Fereastra aceasta
Ce-n cadru-i primeşte
A Tâmpei splendoare
Şi-a norilor creste
Închide în unghiu-i
Solid, cum se spune,
Şi doru-mi de viaţă
Şi trista-mi poveste
Lăsând loc doar ploii
Ce macină munţii
Să plângă pe geamuri
Sub cutele frunţii.
Tânjesc să fiu dincolo

Chiar şi în ploaie
Să port iar în mine
Atâta văpaie
Încât să mă bucur
De-a ploii răcoare
Să simt o plăcere
Sorbind aer umed
Să strig înspre ceruri
Şi chiar să mă-ncumet
S-amân gândul negru
Să râd ca un tunet.
52
Ce trist este gândul

Că trupul îţi zace
Când ştii că tu încă
Ai multe a face
Că sufletu-ţi tragi tu
Cu geamuri închise
Ca nu cumva ploaia
Să-ţi spulbere vise
Să-ţi stingă suflarea
Şi dorul de viaţă
Să-ţi schimbe lumina
Pe-o veşnică ceaţă.
11 noiembrie ’80
Braşov
53
Între monolog şi dialog.
Iar ţie...
Eu gândul mi-l spun

Doar hârtiei, să ştie,
Că-mi simt iar aproape
Sfârşitul, iar ţie,
Mereu îţi voi spune,
Ca-n vremuri uitate,
Doar gânduri anume,
Din vise furate.
Eu gândul l-ascund
Cât se poate de bine,
Să nu afle nimeni
Ce fierbe-n mine,
Iar ţie, mereu,
Cum a fost altădată,
Îţi deapăn doar dorul
Ce şi-azi mă îmbată.
Eu gândul îl pierd
În suspinele nopţii
Când deseori stau
Şi scrutez calea morţii;
54
Ce rost ar avea
Să-mi fac glasul să sune
Iar ţie să-ţi tulbur
Azi clipele bune?!
Eu gândul voi face

Să zacă în mine
Căci am şi puterea
Şi-ncredea-n tine,
Iar ţie, mereu,
Chiar de ştiu că nu-i bine,
Eu nu-ţi voi mai spune
Nimic despre mine.
15 noiembrie ’80
Braşov
55
Oare poţi să scrii fără adresă?
Cine eşti tu?!...
Cine eşti tu?! mă întreb eu adesea

Cea cui îi scriu tot ce sufletu-mi ţese
Chiar de-i gând plin de raze de soare
Chiar de-i negura nopţii ce-n zare
Tot mai des îmi apare, şi-n minte,
Tot mai des mă scufundă-n morminte.
Eşti imaginea celei ce-odată,

Dintr-o joac-a schimbat viaţa-mi toată,
Cea ce ieri îmi furai gânduri toate,
Jurăminte smulgând pân’ la moarte,
Sau eşti doar o nălucă anume
Ce-am creat-o-ntr-a mea tristă lume?
Tu nu vezi cum adeseori pagini

Umplu doar cu acele imagini
Care-n viaţă mi-au dat numai soare
Ce sclipea într-a ochilor tăi doar culoare
Luminând orice urmă de umbră
Ce-mi scăpa din a minţii penumbră?
56
Dar tot eu dau hârtiei adesea

Mărturii ale unei obsesii
Cea ce mintea ades mi-o-nfierbântă
Cu-n destin ce nu poate să mintă
Căutând ca alături de tine
Pe ascuns să port crucea din mine.
Da, mă-ntreb, cine eşti tu aceea

Care-mi smulgi pe ascuns adevărul
Chiar de-l scriu pe o simplă hârtie
Şi dorind ca nimic să se ştie
Nu pun timbre, nu pun nici adrese,
Să fiu sigur că-n lume nu iese.
15 noiembrie ’80
Braşov
57
Singur
Străini, sau ai mei,

Sunt în jur, sunt aproape;
Sunt singur cu ei,
Simt un greu pe la pleoape.
Îmi vine să dorm
Ca să uit apăsarea;
Aş vrea să adorm,
Să cunosc desfătarea
Ce somnul ţi-o dă,
Chiar de-i frate cu noaptea,
Să văd cum îmi stă
Într-o joacă cu moartea.
Nu! eu nu vreau să mor!
Fiţi pe pace cu toţii!
Şi nici nu-i uşor
Să te porţi ca şi hoţii.
Ce vă spun, e aşa,
Nu e scos dintr-o carte!
Am visat-o cândva,
Nu mai vreau să am parte.
Căci în vis deseori
Poţi afla adevărul;
Nu-i nevoie să zbori
Ca să vezi cum e cerul.
58
Chiar de-s singur acum

Nu dau ghes despărţirii;
Din moment ce văd fum,
Simt şi focul iubirii.
Şi de vreau uneori
Să fiu singur sub soare,
Recunosc deseori
Cât de tare mă doare!...
5 august ’81
Soveja
59
La Soveja
Falnici brazii încunună

Ale Vrancei line creste -
Fie soare sau furtună
Stau de strajă ca-n poveste.
Cu-al lor şuier zis din frunze

Mi-amintesc al mării zgomot -
La a vânturilor muze
Ei răspund cu-acelaşi şopot.
Dimineaţa când lumina

Soarelui le dă bineţe,
Îşi dezvăluie tulpina-n
Graţie şi frumuseţe.
Te îndeamnă să pătrunzi chiar

Printre mii de siluete,
Şi de-ai spus-o, o mai spui iar,
Cât sunt ele de cochete.
5 august ’81
Soveja
60
La apariţia lui A.P.
De ce-ai venit?...
De ce-ai venit să-mi tulburi visul

Ce-l ţes când uit c-o rânduială
Mi-a hărăzit să stau departe
De-a zeilor râvnită fală?
De ce când tocmai începusem

Surprins de-a muzelor chemare
Să simt Olimpul la picioare,
Ai apărut sclipind, tu, soare?
Ca-n orice vis eu îndrăznit-am

Să uit de lumea-mi muritoare,
Să sorb din cupa nemuririi
În vers scriind tot ce mă doare.
Credeam că-n colţul ăsta tainic

Voi smulge Cerului puterea,
Să-nving complexul hărăzirii,
Să scriu aşa cum îmi e vrerea.
61
Dar nu-i de mine înzeirea -

E-o haină prea obositoare -
Îţi las eu ţie nemurirea,
Eu, n-o iau drept folositoare...
6 august ’81
Soveja
62
Antrenorilor sentimentali!
Pe o pajişte-nverzită
Pe o pajişte-nverzită
Străjuită doar de brazi
Luminată de un soare
Ce te-mbie să te scalzi
Trupul să-l întinzi pe iarbă
Să te scoli şi iar să cazi
Apăru ca-ntr-o poveste

Un cârd vesel de pitici
Ce-n mişcări voit feline
Nu păreau a fi voinici.
Micii ăştia de o şchioapă -

De-altfel foarte coloraţi -
De albastru, roşu, galben,
Cum erau ei îmbrăcaţi,
Păreau flori ce se aleargă -
Oricum, nu erau bărbaţi.
63
Erau fete mititele

Gingaşe ca flori de mai
Ce zglobii zburdau prin iarbă -
Aşteptai s-auzi şi-un nai.
Totul părea scos din basme

Căci cu băţul fermecat
Apăru un nu ştiu cine
Într-un galben îmbrăcat
Şi cu-n glas fără de replici
Se-apucă de comandat:
Sus salteaua-ntinde pasul

Suge burta, nu trişa!
’Ntinde braţul, sus privirea
Lasă râsul, nu fanda!
Toate astea-n patru colţuri -

N-apucai a te uita -
Procesiuni din altă lume
Purtând şase o saltea,
Sau cărând, imaginar doar,
Roabe vii cu ochi de stea.
Ca să nu mai spun de salturi -

Demne de un circ sadea -
Simple, duble, zis mortale,
Comăneci, nu altceva!
64
Şi-n decorul ăst’ din basme

Sub priviri de curioşi,
Fără zumzet, nici tamtamuri,
Simţeai cum cu toţi voioşi,
Pregătesc azi în tăcere
Laurii victorioşi.
Da! necunoscuţii ăştia,

Antrenori provinciali,
Cu-a lor muncă ne arată
Cât sunt de sentimentali.
7 august ’81
Soveja
65
Lui Cristi, la comandă.
Însingurare
În casa în care
Cei dragi mă aşteaptă
E toamnă târzie
Şi-n mine deşteaptă
Tristeţi fără margini.
Şi sufletu-n şoaptă
În creier strecoară
Ideea că sigur
Ceva va să moară
Şi casa-i deşartă.
Eu ştiu că în juru-mi
E numai iubire
Dar toamna din mine
Îmi dă câteo ştire
Şi simt că mă-năbuş.
66
Şi-n casa în care

Cei dragi mă aşteaptă
Sunt singur şi toamna
În mine deşteaptă
O teamă ce doare.
8 august ’81
Soveja
67
La Soveja am văzut, poate,

Cel mai frumos cer albastru.
Albastrul
Albastrul cerului senin

E mai albastru ca oriunde -
Cu care dintre-albastre mări
Unde-am visat purtat de unde
Eu l-aş putea asemui
Şi-n suflet l-aş putea cuprinde?
Albastrul cerului de-aici

E mai albastru când pe-alocuri
Apar, ici-colo, nori răzleţi
Ce-mi amintesc de-acele jocuri
Când eu pribeag, cerul scrutând,
Îl comparam cu-a mele locuri.
O! cer albastru, cer senin,

Tu mai adânc îmi pari ca marea,
Ca tot ce-atât am îndrăgit,
Ca tot ce a-nsemnat chemarea -
Sub coperişul infinit,
Tu mă înveţi ce e uitarea.
8 august ’81
Soveja
68
Unde este poezia?...
Unde-s cei care în slove

Dăltuit-au veşnicia?
Unde-i versul, unde-i rima,
Unde este poezia?
Prin ce-au scris străbunii noştri

Ne-au lăsat drept moştenire,
Datoria împletirii
Viselor cu poezia.
Noi, în schimb, urmaşi habotnici

Înnoim azi armonia
Şi în versuri fără rimă
Profanăm chiar şi hârtia.
Versul, ieri, era cântarea,

Era însăşi melodia;
Azi, te-mpiedici în cuvinte
Ce ţintesc...filozofia.
69
Doina noastră, cartea sacră,

Având un popor părtaş
Astăzi e răstălmăcită
Fără vers, de un...doinaş.
9 august ’81
Soveja
70
Lui Cristi, la comandă.
Floare-albastră
Floare-albastră, floare-albastră,
Iartă-mă că te-am strivit;
Am făcut-o cu ştiinţă
Pentru ochii ce-am iubit.
Ochi-aceia, cum e cerul,

Ce odată m-au privit,
Mi-au promis nemărginirea
De-un albastru infinit.
M-am lăsat furat de marea

Ce-n culoarea lor trăia,
Dar m-a copleşit splendoarea
De-un albastru ce minţea.
Am jurat să uit culoarea

Ochilor ce i-am iubit,
Şi aşa am rupt eu floarea
Ce de ei mi-a amintit...
9 august ’81
Soveja
71
Cenuşiu
Cenuşiu, plin de tristeţe,

Toamna iar mi te-a adus;
Ai venit să-mi dai bineţe
Ce la ora asfinţirii
Prevesteşte un apus.
Cenuşiu, în loc de-albastru,

Ceru-ntunec-al meu vis;
Cu o ploaie ce o cerne
Spală-ncet a’ mele urme
Căci acum, totul s-a zis.
Voi cerca să străbat norii

Spre albastrul infinit;
Cenuşiul îl las terei
Şi pe-un drum făr’ de întoarceri,
Voi trăi în nesfârşit.
9 august ’81
Soveja
72
Paloarea
Din nou o fereastră

Mă smulge din visuri -
Privesc să văd cerul
Ascuns după nouri
Şi trist de culoarea
Ce-ntunecă astrul
Mă-ntorc la oglindă
Să-mi văd iar paloarea.
Cu chipul ce astăzi
Srăin mi se pare
Voi trece curând eu
Dincolo de zare
Şi poate c-acolo
Scimba-voi culoarea
Cu una ce-ascunde
Mai bine paloarea.
73
Acolo se pare
Că nu mai sunt nouri
Că soarele veşnic
În zare apare
Şi viaţa şi moartea
Cu-aceeaşi culoare
Îmbracă tot omul
Şi-ascunde-o paloare.
9 august ’81
Soveja
74
Tună, fulgeră şi plouă
Tună, fulgeră şi plouă

Cerul cenuşiu m-apasă
Îmi port paşii singuratici
De nimic parcă nu-mi pasă.
Alergat-am după soare

M-am scăldat într-a lui raze
Încălzit pe dinăuntru
Am scris fraze după fraze.
Erau imnuri închinate

Celui ce cu strălucire
Încălzeşte al meu suflet
Mă îndeamnă la iubire.
Dar cum toate-s trecătoare

Chiar şi astrul mă înşală
Şi-atunci nouri, după nouri,
Înspre mine dau năvală.
10 august ’81
Soveja
75
Cine dracu?!...
Cine dracu m-a făcut

Aşa acru şi posac?!
Din nimic ce mă-nconjoară
Nu găsesc nimic să plac.
Când e soare eu transpir

Şi în umbră cat uitarea;
Dacă plouă nu mai tac,
Caut soarele şi marea.
De nimic nu-s mulţumit

Şi stric cheful la oricare;
Dacă nu găsesc nimic,
Caut vina în mâncare.
Şi aşa, la infinit,
Eu găsesc o desfătare,
În a stinge dintr-un foc
Orice-nseamnă-nflăcărare.
76
...............................................
Dar un lucru voi nu ştiţi -

Cât de mult asta mă doare!
Căci de câte ori rănesc
Nu-mi găsesc un loc sub soare...
10 august ’81
Soveja
77
Cris, aşa o fi fost?!...
Ştiam...
Ştiam de tine că exişti

Din cărţile citite pe furiş
Din vorbele-aruncate în doi peri
Din filmele ce-atât le-am îndrăgit.
Şi totul părea ca-n poveşti,

Frumos, dar incredibil totodat’;
Un ideal, demn de un vis,
Ca-n orice fantezie, mult dorit.
Dar recunosc, mă tulbura

Un gând ascuns că aş putea
Să cad în mreaja unui vis frumos
Ce n-aş mai vrea să ia sfârşit.
78
Se pare totuşi că nu-i vis,

Că nu se-ntâmplă numai în poveşti,
Căci am simţit ceva nespus
Când numai mie mi-a zâmbit.
Credeţi-mă, nu-i de glumit!

Iubirea-i lucru cert pe-acest pământ -
Mi-a fost atât de-uşor s-o definesc
Din clipa-n care l-am zărit.
10 august ’81
Soveja
79
Variaţiuni pe o tema împrumutată...
Amintire de cristal
Iubire, amintire de cristal,

Uitată într-un raft de bibliotecă,
Cu praful ce s-a aşternut de-atunci
Şi tu-ai uitat ceva, în felul tău -
Să luminezi cum numai tu ştiai
Spectrând lumina galben-violetă.
Cu tine însă-i mai uşor -

Un jet de apă-ţi va reda culoarea -
Căci praful ce s-a aşternut de-atunci
E numai rodul neglijenţei mele
Şi este în puterea mea
De a-ţi reda deplin splendoarea.
80
Ce facem însă cu-al meu dor

De care-am vrut să uit cu anii?
Şi ca să-mi fie mai uşor
Te-am cocoţat acolo-n raft,
Sărmană piesă de cristal
Ce-mi aminteai de clipe stranii.
Căci straniu-a fost atunci, cândva,

Când fără multe complicaţii,
Ea n-a mai îmbrăcat cu flori
A ta gingaşă siluietă
Şi m-a lăsat, aşa, deodat’,
Scutindu-mă de explicaţii...
11 august ’81
Soveja
81
Rugăciunea unui copil.
Moş Martine, Moş Martine!
Moş Martine, Moş Martine,

Ieşi un pic de prin desiş!
Chiar de-o sta un pic suflarea,
Să te-admir eu pe furiş.
Tu, să ieşi un pic afară,

Eu, oi sta, aşa, pitit,
Tu, să mormăi, poţi să caşti chiar,
Să mă satur de privit.
Îţi închipui, Moş Martine,

Ce-o să am de povestit!
O să spună că-i minciună,
Că-s poveşti de adormit.
82
Îţi promit să n-arunc pietre,

Am să stau, aşa, chitic;
Ce te costă o plimbare?
Nu ai de pirdut nimic.
Eu, în schimb, voi creşte-n ochii

Celor ce m-or asculta!
Cine ştie? poate-odată,
Şi tu-ai să mă rogi ceva...
14 august ’81
Soveja
83
Moarte blândă, moarte dură!
Moarte blândă, moarte dură,

Cea cu zece mii de feţe,
Înspăimânţi cu-a ta privire
Chiar şi pe acei ce-n viaţă
Chinuiţi de vreo durere
Ar fi trebuit să strige -
Vino! hai, să-mi dai bineţe!
Moarte blândă, moarte dură,

Hâdă în închipuirea
Celor ce te-ntruchipează
După cât le e durerea -
De ce vii cu a ta coasă
Clănţănind din maxilare?
Vino lin! disimulează!
Nu ţi-ar place să fii zâna

Cea ce-alină orice spasme?
Să fii clipa aşteptată
Şi nu groaza-ntruchipată
De pe feţele bolnave;
Să ai chip şi-nfăţişarea
Zânelor scoase din basme.
84
Moarte dură, moarte blândă,

Ia aminte cum străbunii
Te primeau cu vin la masă!
Ei ştiau să creadă-n visul
Unei lumi nemuritoare
Şi-n a lor închipuire
Erai steaua luminoasă.
Leapădă-ţi veşmântul negru,

Lasă craniul, lasă coasa,
Fă-ţi aripi ca porumbeiii,
Adu numai pace-n casă,
Fă să nu mai doară rana,
Sufletul să nu scâncească
Şi te vor iubi ateii...
16 august ’81
Soveja
85
Iar şi iar...
Iar îmi apari în visuri, iar,

Şi iar te simt de mine-aproape,
Iar mă vrăjeşte-al tău surâs,
Şi iar aş vrea să scap de toate.
Şi ieri, şi azi, şi iar şi iar,

În vis mi-ai apărut şi poate,
Şi mâine iar te voi zări
Când somnul se v-aşterne peste pleoape.
Şi iar voi lua globul să-l învârt

Să-ţi caut faţa pe a lumii hartă,
Şi iar şi iar voi încerca în gând,
Să te cuprind în sufletul meu toată.
O, Africa! comoară părăsită,

Azi ştiu, nimic nu va opri
Dorinţa mea să fie împlinită
Căci te iubesc şi iar şi iar te voi iubi.
16 august ’81
Soveja
86
Ce dracu!...
Ce, dracu, v-apucat deodată

De-mi daţi târcoale demne de un hoit?!
Afară-i cald, senin, în casă-i rece,
Ce-aţi năvălit pe geam, aşa, în roi?
Cine v-a spus că ceva-i putred?

Intraţi în gură, nas, cam peste tot.
Ce, dracu! nu pot sta puţin şi singur?
M-am săturat de lume, nu mai pot!
La ce v-o fi creat Cel Mare,

Să vă băgaţi, aşa, pe nepoftite-n zăr?
De vreau să ştiu ce gust are rahatul,
Pot singur scormoni în adevăr!...
16 august ’81
Soveja
87
Amintirea...
Amintirea e caldă ca sânu-ţi

Ce-obrazul ades îl strivea;
E-o briză de somn dătătoare,
E-o mână ce ieri mângâia.
Amintirea e dulce ca mierea

Ce gura-mi din gură-ţi sorbea;
E dulce ca somnul ce-adesea
În braţele-ţi lin mă prindea.
Amintirea e micul tezaur

Ce-n suflet îl port eu ascuns;
E-un cântec ce-alină durerea
De lipsa-ţi când sunt eu pătruns.
Amintirea e-o lume fantasmă -

În ea sunt acel ce-am mai fost;
E-o oază ce-mi dă iar puterea
Când trist să mai fiu, n-are rost...
8 octombrie ’82
Ştei
88
Lui Cris!
În satul de ieri...
În satu de ieri
Poposii obosit -
Trecut-au mulţi ani
Fără milă;
În satul de ieri
Azi prea mohorât
Îmi plimb paşii, parcă,
În silă.
Aici am pierdut
Anii mei luminoşi -
Au fost mulţi şi s-au dus
Fără milă;
Aici s-a născut,
Cu ochi mari, scânteioşi,
Cea mai dulce din dulci,
O copilă.
89
În satul de ieri
Poposii stânjenit -
După ani ce-au zburat
Fără milă;
În satul de ieri,
De nimic amintit,
Mă atrage cea dulce
Copilă...
8 octombrie ’82
Ştei
90
Adeseori...
Adeseori basme de’ mine s-au scris -

Mă-ntreb: cât au fost de reale?
De-ar fi să fi fost, ce-n ele s-a zis,
M-aş pierde-n iubiri triumfale.
Adeseori chiar romane-ntregi -

Mă-ntreb: cât au fost de fatale?
De-ar fi omenesc, nu ştiu de-nţelegi,
Aş fi...cum să-ţi spun eu matale?
Eu viaţ-am iubit, o spun răspicat,

Frumosul l-am pus drept la suflet;
Dar ce vină port, că nu în păcat
Am dus eu ispita din cuget?
Am fost răsfăţat - şi ce, asta-i rău?!

De-a lor amăgiri trecătoare -
Dar ce vină port, că-n sufletul meu,
N-au loc de-amintirea ce doare?!...
10 octombrie ’82
Soveja
91
E toamnă...
E toamnă, e rece-n alcov de hotel,

E frig chiar, căci ea e departe;
Pervazul e plin de punctre ce dor -
Sunt puncte ce mişcă, sunt puncte ce mor.
E toamnă gălbie, cu frunze-n văzduh,

E roşu amurgul în zare;
Mi-e sufletul plin de puncte de dor -
Nu-s puncte ce mişcă, nu-s muşte ce mor.
E toamnă în mine, e rece-n alcov -

De ce e atât de departe?
Pervazul e plin de puncte ce dor,
Sunt puncte ce mişcă, sunt muşte ce mor...
10 octombrie ’82
Soveja
92
Toamna la Ştei
Galben - purpuriu adesea -

Frunze-atârnă, frunze cad,
Zboară-n adierea serii,
Caută-n neştire-un vad.
E plăcut - uneori rece -

Frunze-atârnă, frunze zboară,
Cad sub paşii mei tomnatici,
Parc-ar fi odinioară.
Roşu - vânăt uneori -

Ceru-anunţă-a zilei boală;
Nouri macină amurgul,
Noaptea vine, ca de smoală.
Totu-ascunde-a mea tristeţe -

Plâng natura-n agonie -
Calc frunzişul făr’ sfială...
Bun venit!...melancolie.
12 octombrie ’82
Ştei
93
M-am pripit...
M-am pripit să cred că-s zeu -

Lumea-am pus-o la picioare;
Am făcut şi-un cer al meu -
Şi-acum simt ce rău îmi pare.
Pe când lumea-o stăpâneam,

Am călcat şi strâmb, se pare;
Am glumit când îndrăgeam,
Şi-acum simt, ce rău îmi pare.
M-am pripit să cred că-s zeu -

M-am trezit un sclav, se pare -
Mă închin la chipul tău
Şi-acum simt, că rău nu-mi pare...
12 octombrie ’82
Ştei
94
Eu te-aştept...
Ai venit, ca să pleci,
Ai plecat lăcrimând,
Mă iubeşti, spui, pe veci,
Eu te-aştept, suspinând.
De ce vii? de ce pleci?!
Mă întreb azi în gând -
Par cuvintele seci,
Dar le spun lăcrimând.
Dacă vii, de ce pleci?!

Nu-mi răspunde plângând!
Dacă vii, de ce-s reci
Hotărârile când,
Ţi-aminteşti de poteci
Ce te-alungă vibrând?
Dacă vii, stai pe veci!

Eu, te-aştept suspinând...
12 octombrie ’82
Ştei
95
În amintirea neuitatului primar, Ivan!
Plopii din Ştei
Eraţi falnici, plopii mei -

Trei decenii de domnie!
Strada, Lenin, se numea
Ce melancolie!
L-aţi speriat pe nea Ivan -

Aţi crescut ca plopii -
El, de Lenin s-a temut,
V-a-ngropat, ca popii.
V-a tăiat în ”scăunel” -

La copii, cu gândul;
Lenin era mort demult,
Strada i-e mormântul.
96
Gărduleţe-n cimitir
Mai văzuse dânsul;
El, pe Lenin l-a-ngrădit,
Să te-apuce plânsul.
Bănci apoi a aşezat -

De priveghi să steie;
Lumânări să pui, nu flori -
Dracu să te ieie!...
14 octombrie ’82
Ştei
97
Mi-e dor?!...
Mi-e dor?
Obişnuinţa-i cea ce geme?
Să mor?
Şi pentru asta-mi este lene.
Mi-e dor?
Să mor?
Nu mor!
Mi-e dor!...
15 octombrie ’82
Ştei
98
Seara la mare
Colo-n zare-n infinit,

Dintr-un cer pe-o apă
Soare-n disc a poposit
Şi-acum, se adapă.
Setea când şi-a potolit

Ar vrea să se culce;
Ca să fie odihnit
Vrea somn lin şi dulce.
De lumina-i prea orbit

N-ar putea să doarmă;
Se cufundă-n asfinţit
Liniştea să soarbă.
Sus pe boltă-au răsărit

Un potop de stele;
Luna-n cer s-a cuibărit -
Zână printre ele.
99
Două umbre dintr-un dor

Se unesc într-una;
Luna intră după-un nor,
Noaptea îi cunună...
16 octombrie ’82
Ştei
100
Oglinda
- De ore în şir te văd cum scrutezi

Făptura ce-ţi stă parcă-n faţă;
Oglindă-s, şi-n mine, pe tine te vezi,
Ce vrei să pătrunzi? hai, spune odată!
Te văd cum te vezi, tu asta o ştii,

Matur, plin de gânduri pe faţă;
Oglindă-s, cu mine tu nu poţi să fii
Ascuns, haide, spune odată.
- O.K! să fie aşa cum tu vrei,

Răspunde-mi, ce vezi colo-n mine?
Eu ştiu ce-i acolo, dar nu vreau să iei
Drept teamă, a mea slăbiciune.
- Nu, nu-i slăbiciune! Ba chiar e firesc

Tu teamă să-ncerci la ce vine;
Un lucru să ştii, că nu-mbătrânesc
Acei ce iubesc viaţa-n sine.
101
Iar viaţa înseamnă şi bine şi rău,

Şi dragoste multă şi ură,
Şi toate acestea ne-a dat Dumnezeu,
Cum simplu îi spunem natură.
La riduri te uiţi? de ele te temi?

Tu uiţi ce se-ascunde în ele?
Cum poţi să te vaiţi şi atâta să gemi?
Trăieşte şi clipele grele!
Şi viaţa şi moartea sunt gemeni, sunt fraţi,

Şi nimeni n-aflat diferenţa;
Şi-o vorbă mai spune: să şi cumpăraţi
Bătrâni, şi prin ei, competenţa...
17 octombrie ’82
Ştei
102
O fetiţă...
O fetiţă zvăpăiată
S-a îndrăgostit, în glumă,
De-un moşneag - vai, cum arată!
Şi-acum, se cunună.
Şi-n iubirea-i arzătoare

L-a întors pe dată -
Cu paşi repezi, ce-alergare!
Fuge-nspre odată.
Zile trec şi anii zboară,

Ei, tot împreună -
El, mai tânăr, ea, coboară,
Tot cu capu-n lună.
Iar e tânăr, iar iubeşte,

Viaţa îl subjugă,
Iar fetiţa se-ofileşte,
Şi-asta, într-o fugă.
Dar le iese-n cale-un fişte -

Tânăr, ochi albaştri -
El ajunge printre...nişte,
Ea, zboară spre aştri...
17 octombrie ’82
Ştei
103
Eşti minunat...
Eşti minunat, apusule de soare!
Frumos, cum n-ai mai fost nicicând -
De unde ştii că sufletul mă doare?
De unde ştii ce port eu azi în gând?
Eşti minunat, apusule de soare!

Am învaţat-o de la Micul Prinţ -
Te caut ori de câte ori mă doare,
De câte ori eu sufletu-mi simt prins.
Spre tine-alerg atunci plin de speranţă -

Aş vrea să pot străbate spaţi-n gând -
Să pot să te revăd, apus de soare,
De câte ori simt răul subjugând.
Dar nu-i ca pe planeta mică, care,

O stăpânea ca-n basme Micul Prinţ -
Eu nu pot scaunul să-l mut, se pare,
Căci eu trăiesc aevea, unde sunt.
Planeta mea este atât de mare!

Cam tot atât cât şi durerea mea -
Încât, cel mult, o dată-n zi apare
Apusul, ah! ce n-aş da să-l fac să stea...
17 octombrie ’82
Ştei
104
Amurg la Ştei...
Am văzut pe cer un disc

Roşu, ca de sânge -
Cobora pe-un vârf de pisc,
’N braţe vrând a-l strânge.
Dar fiind cam ascuţit

Şi încins cam tare,
Un culcuş şi-a făurit,
Tăind piscu-n zare.
Clipe-n şir a pâlpâit,

Ca o vâlvătaie -
Fără vorbe-a aţipit,
Ca un foc de paie...
17 octombrie ’82
Ştei
105
Mult...
-Mult?
-Mult!
-Cât de mult?
-Foarte mult!
-Ce plăcut să te-ascult...
-Mult?
-Mult!
Şi mai mult?
-Mult mai mult!
-Chiar de minţi, eu te-ascult...
-Mult?
-Mult!
-Vreau mai mult!
-Cât de mult?
-Cât să pot să te-ascult...
20 octombrie ’82
Ştei
106
Mi-e dor...
Mi-e dor de tine cum nicicând

Eu dor de tine am avut -
Mi-e dor de tine, de-un sărut,
De-ai şti ce mult te port în gând!
Mi-e dor de tine, dor nebun,

Eu dorul nu-l mai pot ascunde -
Mă mir că nu-ţi transmit prin unde
Tot ce aş vrea acum să-ţi spun!
Mi-e dor de tine, draga mea,

De mângâierea mâinii tale -
Mi-e dor de tine, draga mea,
De-atâta dor, eu cânt a jale.
Mi-e dor de tine, de alcov,

De-a ta căldură-mbietoare -
Mi-e dor de unicul alcov,
De-mbrăţişări tulburătoare.
Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor...
20 octombrie ’82
Ştei
107
La hotel...
Pungă roşie cu mere,

O valiză dezumflată,
Un reşou, pe post de fată,
În oglindă-un Făt Frumos!
Un pahar cu-o linguriţă,

Zahăr de alimentară,
Un briceag, viaţă amară -
Păunescu-i mai frumos.
Pălărie-n cuier pom,

Trening tras pân’ la bărbie,
Brânză-n geam - de prăvălie -
Lâncezesc fără folos.
Apă rece la cişmea,

Buda, la etajul unu,
Un vecin dormind ca tunu,
În oglindă-un Făt Sfătos...
20 octombrie ’82
Ştei
108
Prăvale-se cerul!...
Prăvale-se cerul şi marea mă-nghită -

Eu azi am sorbit infinitul -
Dispar-a mea lume cu forma-i finită,
Să pot să încep nesfârşitul.
Prefacă-se-n ţăndări, iluzii deşarte,

Doar soarele sus să rămână -
De sfânta-i căldură să am şi eu parte,
Să termin cu sfânta-mi ţărână.
Abisul să-ngroape nevolnice simţuri -

Porniri din ţărână născute -
Din veşnica noapte, cea plină de visuri,
Doar somnul adânc, pe tăcute.
La ce-i bun extazul de-urmează tristeţea?!

Mă-ntreb aplecat peste ape -
Hai! Arde-mă soare şi dă-mi nemurirea,
Azi simt că de tine-s aproape...
19 decembrie ’83
Mamaia
109
Un dor...
Cu-n dangăt mirabil, bătrânul ceasornic,

Îmi spune că-i timpul s-adorm liniştit -
În van închid ochii, căci dorul statornic,
Alungă azi somnul atât de dorit.
Un dor de morminte mi-ndreaptă azi gândul

Spre tainice umbre, ce parcă-mi zâmbesc -
Un dor ce subjugă, de parcă mormântul,
Ar fi taina vieţii, şi-n el, ce iubesc.
O, umbre trecute, imagini azi sfinte,

Ce treze-aţi rămas în a mele-amintiri!
De ce-atâta zbucium ’n a voastre morminte?
Chemările nopţii sunt doar amăgiri.
Din nou clepsidra răsună în noapte,

I-aud glasul dulce - de leagăn e cânt -
Plecaţi umbre stinse, tiptil de se poate,
E ora când somnul e domn pe pământ...
23 februarie ’84
Oradea
110
Sunt singur...
Sunt singur şi nimeni nu simte,

Şi gânduri m-apasă în voie;
E bine, sau rău? mă întreb eu,
Să n-ai, tu, de nimeni nevoie.
Sunt singur şi-s mulţi împrejuru-mi,

Şi-n vorbe n-aud nici un şopot;
În glasu-mi ce-aduce a tunet,
Ascund al durerilor clopot.
Sunt singur şi-mi pare că-i bine -

De mult nu mai dau socoteală;
Cei mulţi nici măcar nu se-ntreabă
Ce-ascunde a vorbei sfială...
15 septembrie ’84
Slănic Prahova
111
Monoton...
Monoton e al trenului zgomot -

Mă adoarme şi-un vis mă cuprinde -
În tăcere aud parcă-un clopot,
Şi din el un oftat se desprinde.
Peste câmpul ce-aleargă în voie,

Se aşterne o caldă tristeţe,
Căci din ochi-mi se varsă şiroaie,
Gânduri pline de ofuri drumeţe.
Prin structură sunt plin de ambiţii -

Visez drumuri de nimeni umblate -
Mă înham făr-a pune condiţii,
Dar am parte de căi răsuflate.
Cum să pot potoli a mea sete

Când eu mări şi oceane-aş străbate?!
Închid ochii şi las să mă-mbete,
Monotonul refren ce răzbate...
24 septembrie ’84
Bucureşti-Mamaia
112
Mă-ntorc...
Mă-ntorc -
De unde? mă întreb -
În fapt, eu n-am lipsit o clipă!
Mă-ntorc -
De ce? de n-am plecat -
Sau doar pe-a gândului aripă?!
De ce atuncea mi-ai lipsit

De n-am plecat nici pentru-o clipă?!
Sau, poate, tu m-ai însoţit
Pe-a veşnicului dor aripă.
Mă-ntorc - Să nu mai plec nicicând!

Să nu-ţi lipsesc nici pentru-o clipă.
Mă-ntorc -
Să-ţi spun că n-am plecat!
De-aceste clipe, azi, mi-e frică...
26 septembrie ’84
Mamaia-Bucureşti
113
Plâng...
Plâng
Fără lacrimi -
Să spăl nu vreau nimic.
Suspin
În tăcere -
Să n-afle, tac chitic.
Râd
Fără zâmbet -
În zgomot mă ascund.
Strig
Fără voce -
În mine mă scufund...
17 octombrie ’84
Mamaia
114
Şi valuri,...
Şi valuri, valuri, bat în geam

Aduse de-adierea nopţii -
Şi gânduri, gânduri - somn nu am -
M-apropie de taina morţii.
Îmi sprijin fruntea de-un coşmar,

Trezit, răsuflu-a uşurare -
A mării spume în zadar
Să spele-ar vrea a mea-ntristare.
De ce sunt singur, de ce-s trist?

Mă-ntreabă zarea-ntunecată -
Eu, în eschive sunt artist,
Şi-ncerc să mai trişez o dată.
Aşa mi-e firea, ăsta sunt,

Răspund cu sufletul la gură -
Ecoul mării strigă - mint -
Obrăznicia-i făr’ măsură.
115
Cum, tu, iubito, mă înfrunţi?!

Tu, marea mea, nicicând secată?!
Prefă-te azi că mă asculţi
Şi crezi minciuna-mi înc-o dată.
Ce-ai vrea să-ţi spun, că-s răvăşit?

Că plânge sufletul în mine?
Să recunosc că sunt sfârşit?
C-aş vrea să mă cufund în tine?
Că asta-i soarta celui ce,

Iubind uita de legea firii?
De ce nu taci? De ce, de ce?
Ce ştii de legile iubirii?...
19 octombrie ’84
Mamaia
116
Ochi...
Ochi căprui, ochi verzi, ochi negri,

Ochi albaştri precum cerul,
Voi, ce-ascundeţi adevărul
Răscolind adesea patimi,
Spuneţi-mi cum se citeşte
În adâncurile-astrale,
Tot ce-un suflet oglindeşte
În sclipirile fatale.
Ochi căprui, ochi trişti, ochi tandri,

Ochi ce-ascund adâncul mării,
Voi, simbol al desfătării,
Martor viu al unor patimi,
Spuneţi-mi de-n largul mării
Ce se-mpréună cu marea,
Aţi aflat răspuns chemării
Ce aduce alinarea?
117
Cum să-mi spuneţi fără vorbe?!

Cred, nimic nu e mai simplu!
La ce vreau acum să aflu
Văd sclipiri ce-aduc a patimi
Şi în unica splendoare
Afişată în neştire,
Eu citesc ’n-a lor candoare
Că ascund o grea iubire...
22 octombrie ’84
Mamaia
118
Rugăciunea Ei
Doamne, Cel Atotputernic,

Fă să cred în vraja Ta,
Împlineşte-mi rugăciunea,
Adu-l iar în preajma mea.
Fă-l să-nvingă-aceste clipe

Ce adânc l-au tulburat,
Fă-l să simtă iar căldura
Ce într-unul ne-a legat.
Ştiu că-n mine a sădit el

Tot ce-avut mai bun, mai sfânt,
Liniştete-i tulburarea,
Cea din suflet şi din gând.
Numai eu ştiu ce ascunde

Vorba-i aspră, chipu-i crunt -
Nu-i blestem cum crede-ntr-una,
E un simplu amănunt.
119
Nimeni din cei mulţi ce-n preajmă-i

Proslăvesc iubirea lor,
N-au pătruns nimic din jarul
Ce-ncălzeşte al să dor.
Dorul său de libertate,

Dorul după ideal,
Dăruirea-n tot ce face,
Teama-i de-un destin fatal.
Dac-ai şti, Tu, Doamne Sfinte,

Ce-i cu freamătul din el!
Este veşnic o furtună
Ce aleargă după-un ţel.
N-ar putea crea durerea,

Răul nu-i sădit în el!
Demonul de care fuge
E doar firea-i de rebel.
Doamne, fă-l să se întoarcă -

Lângă mine-i liniştit -
Chiar de fuge-ades cu gândul,
L-oi urma în infinit.
120
Cine poate să-nţeleagă

Ce în el am investit!
Am fost dragoste de-amantă,
Mama pruncului iubit.
E puternic şi slab este -

Un contrast, un ne-mplinit -
E un zeu ce stăpâneşete,
Este sclavul osândit.
Ochii lui pătrund ascunsul,

Vorba lui e un balsam,
Palma lui este tăcerea -
A-ncerca să scapi e-n van.
Este briza ce adie,

Este-un soare arzător -
Te-nfioară a lui fire -
Pentru el aş şti să mor.
Cheamă-i paşii din neantul

Ce-l înghite nemilos!
E prea slab pentru-a fi singur,
Pentr-un ţel, prea curajos.
121
E sortit la ne-mplinire
De-i lăsat a rătăci -
E-mplinit doar în iubire
Şi-n neştire va sfârşi.
Doamne, dacă eşti puternic,

Fă să cred în vraja Ta!
Dacă nu, ia-mi razna gândul -
Poate-aşa voi fi a sa...
12 mai ’85
Bucureşti-Braşov
122
Povestea noastră...
Povestea noastră,...cum să spun?

A fost cândva, ca niciodată,
Şi-oricât a fost de minunată,
Eu vieţii, astăzi, mă supun.
Povestea noastră n-a fost fum,

Şi nici un cub, două, de ghiaţă,
Dar pentrucă aşa-i în viaţă
Cum a fost ieri, nu-i ca acum.
Povestea noastră-a fost un drum

Ce nu-l străbaţi decât o dată,
Şi-oricât a fost de-adevărată,
De timp mânată-i ca un scrum.
Povestea noastră s-a sfârşit,

A putrezit firul de aţă,
Părea că ne-a legat pe viaţă,
Dar ca şi alţii ne-am pripit...
29 mai ’85
Braşov
123
Expoziţie de acuarelă
Constantin Popescu
15-30 iunie ’85
Culori
Culori, culori, culori -

Un curcubeu râzând în ploaie.
Comori, comori, comori -
Din suflet revărsate în şuvoaie.

O salbă de apusuri arzătoare.
De lacuri şi de flori ameţitoare.

Un suflet frământat în zare.
O ulicioară ce se pierde-n mare...
Aceste rânduri au fost scrise nu pentru a fi rupte,

ci doar păstrate. Şi totuşi...
18 iunie ’85
Braşov
124
Eu sunt...
Eu sunt gorunul singuratic,

Nepăsător atrag priviri senine,
Şi-oricât încerc să fiu apatic,
Stârnesc, fără să vreau, iubiri divine.
Eu sunt blestemul cerului albastru,

Sortit iubirii reci, fără de soare -
Trezesc ecouri, dar rămân un astru,
Ce străluceşte şi-apoi singur moare.
Sunt clipe-n care-mi blestem măreţia -

Aş vrea să fiu o salcie pletoasă -
Să sorb din apa dulce bucuria,
Să cred, atunci când spun că e frumoasă.
Să plâng văzând cum trece sclipitoare

Ducând cu ea imaginea-mi răsfrântă,
Să fiu strivit de vraja-i orbitoare,
Şi s-o implor să stea, ca pe o sfântă...
18 iunie ’85
Braşov
125
Şi m-am născut...
Şi m-am născut în zodia lui Taur,

În Maiul împlinirilor măreţe,
Când viaţa în culori se defineşte,
Şi visurile sunt mai îndrăzneţe.
Destinul hărăzitu-mi-a puterea

De-a subjuga cu vorba şi privirea,
Dar a uitat să-mi scrie-n cartea vieţii
Încrederea, norocul, împlinirea...
19 iunie ’85
Braşov
126
Iubirea-i...
Iubirea-i ca viaţa:
Se naşte-apoi creşte şi moare!
Şi unde-i povaţa?!
E una, e-o floare!
Cum vine o dată,

Ai grijă, uşor se-ofileşte!
Când trage să moară,
Nimic n-o trezeşte!
20 iunie ’85
Braşov
127
O mare iubire...
O mare iubire
Chiar dacă-i sortită
Să moară de vremea
Ce spulberă tot,
Rămâne iubire
În suflet sădită
Şi-ades amintirea
Te mistuie tot.
O mare iubire
Nicicând nu se pierde
Rămâne latentă
Păstrând al său loc.
De n-a fost iubire
Ci foc de petarde
E-o treabă curentă
S-o caţi în alt loc...
20 iunie ’85
Braşov
128
Hai!...
Hai! vino!...nu! pleacă!

Vibrez între viaţă şi moarte acum -
Mereu se strecoară în suflet un dacă
Şi gândul destramă al visului fum.
Hai! vino!...da! vino!

Rămâi, de se poate, pe-al gândului drum -
Mereu se strecoară un du-te! un vino!
Şi-n orice îndemn rămân trist, ca acum.
Te chem şi te-alung,
Sau te-alung şi te chem iar,
Căci mrejile tainei eu nu le-am pătruns.
Te du! sau...rămâi!
Fii moarte sau viaţă!
Încearcă şi află în tine-un răspuns...
8 noiembrie ’85
Braşov
129
A nins...
A nins de-un alb imaculat,

Omătu-a prins sub el ce-i viaţă -
Călcând covorul, deodat’,
Mă-nvăluie un gând de ceaţă.
Simt sufletul de umed năpădit,

Strivit de albul ce mă-mbată -
De ce te-ntorci? de ce-ai venit?!
Tu, iarnă dulce şi turbată.
Eşti tot ce-i mai perfid din ce-i sublim!

Eşti dulce ca femeia mincinoasă!
Şi mic şi mare, toţi te îndrăgim,
Iar tu ucizi, cu nemiloasa-ţi coasă...
19 noiembrie ’85
Braşov
130
”Astăzi chiar de m-aş întoarce...”
Mă-ntorc...
Mă-ntorc - la ce bun?!
Azi totul îmi pare pustiu.
S-au dus ca un fum
Cei ani ce mă cheamă târziu.
Mă-ntorc în trecut
Căci totul se vrea-n amintiri,
Dar este pierdut
Când nu mai suporţi amăgiri.
Mă-ntorc ca să plec!
O ştiu şi-o repet în zadar.
Trecutul e sec
Oricât a fost ieri plin de har...
20 martie ’86
Ştei
131
Adeseori...
Adeseori te răsfoiesc, Esenin,

Şi tot de-atâtea ori eu greu mă simt -
Mă tot cufund în vălul meu demonic,
Mă zbat să scap, sau poate, doar mă mint.
Te văd privind la omu-ţi negru-n faţă

Cercând să scapi, fără să fii convins -
Ai vrut să fugi de el? să fiţi ca fraţii?
Ai fost cel tare, sau un mare-nvins?
Ai fost un demon, sau ai fost un înger?

Ai ars iubind? ai stins jarul hulind?
E greu să spui ce-ai fost, în fapt, în viaţă,
Dar te-nţeleg şi-aş vrea să mor iubind.
Aş vrea să pot cânta a mele plaiuri,

Cu câini şi cai şi sănii şi bătrâni,
Să mor de dor, pe-a altuia meleaguri,
Să mă grăbesc să plec, printre străini.
132
Să n-am astâmpăr îndrăgind o lume,

Să plâng sorbind acasă-un strop de vin,
Să tremur ascultând cum clopoţelul
Se-neacă hohotind, de-al meu destin...
25 martie ’86
Oradea
133
Lacul
Lacul liniştii eterne,

Ca un strop stingher de mare,
Mă îmbie la-mbăiere,
La sublimă cufundare.
Când pătrund ’n-a sale taine

De un verde ca smaraldul,
Un cristal mi-arată mâlul
Negru, negru precum iadul.
Totu-n el mă copleşeşte,
Mă absolvă de-amintire -
Azi dispare ca prin farmec,
Ce-a fost ieri, ce-a fost în fire.
Ieri eram un sclav se pare -

Mă-nchinam făpturii tale -
Lacul astăzi mă dezleagă
Să aleg o nouă cale.
Mă cufund să privesc cerul

Prin lentila-i infinită -
Nu văd maluri, nu văd zare,
Simt doar inima-mi zdrobită.
134
E-o adâncă apăsare -

Port pe umeri cer şi ape -
Cât mai e până ce somnul
Se v-aşterne peste pleoape?
Voi fi înger? necuratul?

Voi pluti? voi scurma fundul?
Cred, nici lacul nu o ştie!
La ce bun să rumeg gândul?!
Lacul liniştii eterne,

Ca un strop stingher de mare,
Nu va creşte, nu va scade,
De-o făptură oarecare...
27 iulie ’87
Techirghiol
135
Nouri, nouri...
Nouri, nouri, se adună -

Sus, albastru-ncet dispare -
Mă cuprind fiori de briza
Ce se-aruncă dinspre mare.
Caut soarele cu lupa -

Ici şi colo câte-o rază -
Jucăuşă printre nouri
Iese, parcă, să mă vază.
Îi zâmbesc plin de speranţă,

Cochetăm, aşa se pare,
Mă sărută cu căldură
Şi-apoi, repede dispare.
Bozumflat scrutez iar cerul -

Unde-mi eşti, tu, stea curată?!
Dup-un colţ de nor mă strigă:
Vino sus şi te arată!
136
Între noi nu vor fi nouri,

Te voi încălzi-n neştire
Şi să ştii, că de te-oi arde,
Va fi numai din iubire.
Îmi întorc grăbit privirea -

Invitaţie deplasată -
Cum să trec eu peste nouri?!
Nourii înseamnă pată!
Pată sus pe ceru-albastru,

Pată pe nisipul moale -
Nouri, nouri se adună
Şi stârnesc în suflet jale...
28 iulie ’87
Techirghiol
137
Ţi-am dăruit...
Ţi-am dăruit zile şi nopţi

Şi gândul şi simţirea. Iată,
Şi un altar ţi-am ridicat,
Jertfind pe el făptura-mi toată.
Cenuşa care-a mai rămas

O-mprăştie privirea-ţi rece;
Şi tot ce-a fost adevărat
Se pierde-nvremea care trece...
28 iulie ’87
Techirghiol
138
Il faut...
”Il faut savoir quiter la table” -

A spus-o-n cânt un trubadur -
Era urât şi nici prea tânăr
Şi se numea el, Aznavour.
”Il faut savoir cacher les larmes” -

Spunea acelaşi cântec dur -
Cum să arăţi ce porţi în suflet
Atunci când eşti un Aznavour?!
În două fraze-astfel furate

Mi-am spus eu oful cel mai pur -
Azi plec şi-ascund şi-a mele lacrimi,
Gândind la fel ca Aznavour...
29 iulie ’87
Techirghiol
139
Întinsele ape...
Întinsele ape, cu ţărmul pierdut,

Mă-mbie cu-a lor depărtare -
S-o iau înainte, să nu-ntâmpin scut,
Să simt cât e marea de mare.
Cu-o barcă cât nuca, să plec solitar,

Privind înapoi către maluri,
Şi-mpins drept în pupă de vântul hoinar,
Să salt fericit peste valuri.
Şi-ncet să devin doar un punct pe pământ,

Ce-n cerc zarea o defineşte -
Doar apă şi cer şi un eu alergând,
Spre-o lume ce mă ispiteşte...
30 iulie ’87
Techirghiol
140
Mi-ai spus...
Mi-ai spus că mă iubeşti cu ură,

Sau, mă urăşti iubindu-mă nespus -
Sunau a bléstem vorbele în gură,
Iar eu, în replică, nimic n-am spus.
Or fi şi dragostea şi ura
Surori născute pentru-a se-nsoţi,
Dar nu e drept ca mama lor, natura,
Să le stârnească pentru-a le-nvrăjbi.
Cum gemenele ar putea să îndrăgeascăţ

Ca-ntr-un harem, acelaşi bidiviu?!
Ar fi ca soarele şi luna să lucească,
Iar eu, s-aleg să nu pot, să nu ştiu.
Mi-ai spus că mă iubeşti cu ură -

În fapt, ţi-e greu să-mi spui că mă urăşti -
Ai vrut să nu dai liber frâu la gură,
Dar ai greşit dorind să nu jigneşti...
30 iulie ’87
Techirghiol
141
Să plec...
Să plec înspre ţărmul Tanzaniei calde,

Prin apele-ntinse de-ocean Indian,
Spre zilele-n care-ncercau să se scalde,
A mele speranţe-ntr-un val de ocean.
Pe-acel ţărm cu plajele-ntinse cât zarea,

Cu scoici, crabi, ţestoase aduse de val,
Vezi apele line cum pleacă la vale
Şi-apoi cum spumoase se-ntorc iar la mal.
Pe plaja fierbinte poţi da şi de cobre!

Savanele-ntinse ascund baobabi,
Prin casă şopârle vânează ţânţarii,
Iar noaptea, pe lună, păşeşti printre crabi.
Bananele, mango, papaia-ananasul -

Grămezi de culoare, tablou pictural -
Maconda cea neagră, sau fildeşul rece,
Te-ndeamnă să mângâi un vis ancestral.
Se pierd în milenii culturile negre

Ce-au pus stăpânire pe lemn şi pe os -
Mai poţi întâlni înc-o tablă pe beţe,
Sub care un negru sculptează pios.
142
În mână-i se-nvârte o daltă măiastră,

Zâmbeşte, dar ochii sclipesc plini de har,
Când lemnul dispare şi-apare chipul,
La preţul ce-l vinde, de fapt e un dar.
Savanele parcuri, sunt azi rezervaţii,

Sunt rai pentru fiare, a omului dar,
Aici echilibrul e prea eficace
Ca leul năprasnic s-atace-n zadar.
Vezi ape ce-adapă ce-i suflet sub soare -

Alături beau lei, elefanţi, zebre zeci!
Stai paşnic la cât poţi s-arunci şi tu piatra,
Te uiţi, nu poţi crede şi uiţi să mai pleci.
Spre tine Tanzanie-ncerc să-mi iau zborul,

Aş vrea s-o pornesc solitar, vagabond,
Un drum am visat şi o barcă cât nuca -
Pe mări şi oceane, eu, Marele Blond.
Ca simbol alege-voi hanul Piraţii -

E malul cel care atât m-a vrăjit -
Urmând ţărmul mării spre Sudul mirific,
Voi trece-n revistă mai tot ce-am iubit.
143
Mamaia, Neptunul, Mangalia, Vama,

Balcicul şi Varna, Burgazu-nsorit,
Voi trece Bosforul şi-n Cornul de Aur,
Voi face popasul de mult timp dorit.
Aici se deschide-acea Mare Marmară,

Oglindă cu tente de-un verde-azul,
În ea se reflectă minunile lumii -
Moscheea Albastră şi-ntreg Istambul.
E-oraşul ce-ascunde istoria veche

A unui imperiu ce-atât a-ngrozit!
De intri-n Topkapi citeşti ca-ntr-o carte,
Din faptele celui ce-a fost Baiazid.
Palatul acesta-i mai mult o cetate

Ce-ascuns bogăţia şi marele mit -
Din clipa în care-au făcut noi palate,
Modernul, banalul, la ei s-a ivit.
Aşa pe Bosfor a crescut o minune

Din marmură albă, palatul mormânt,
Aici a fost oaspete régina lumii -
Un ultim omagiu imperiului sfânt.
144
Porni-voi de-aici să străbat mări şi-oceane,

În Marea Egee voi face popas -
La Troia şi Smirna căta-voi istorii,
Efesul mă cheamă cu anticu-i glas.
E-oraşul ruină ce stă în picioare,

E portul minune de apă frustrat,
E gloria greacă ce peste milenii
Te-ndeamnă să vezi azi Atena-nc-odat.
Pireu deschide-va poarta Eladei,

De-acolo, cu pasul, urca-voi spre Zei,
Olimpul e poate-o legendă a lumii,
Acropole îns-a rămas de la ei.
De-acolo, de sus, poţi să vezi vremi trecute,

’N afara cetăţii e-un teatru deschis -
Şi astăzi cinstit este-n el Dionysos -
Elada respectă ce-a fost ieri un vis...
Aici se spulberă visul meu, ca de altfel

toate visele mele...
31 iulie ’87
Techirghiol
145
Apus de soare...
Ce-a luminat a mele zile

A fost un sor în miene-ascuns;
L-am aşternut ades în file,
Dar a fost sor de nepătruns.
M-ardea văpaia lui fierbinte

Turnând lumini în ochii mei;
Ardea în suflet şi în minte
Căci era sor născut din zei.
Vedeam prin el ce-ascunde noaptea,

Lumina zilei eclipsam;
Eram un viu precum e moartea,
Eternu-n mine ascundeam.
Dar lumea veşnică stelară

E mult mai ternă decât vrem;
Un sor la scară planetară
Dispare chiar de-l mai vedem...
24 septembrie ’87
Braşov
146
Hotel clasa a II-a
Camera-i cam trei pe doi,

Intră-un pat, e şi lumină,
Uşa-i cam ca de sicriu -
Ţine-un metru de ţărână.
Geamu dă înspre apus -

Vezi cum soarele apune -
De închis, nu are rost!
Cum de ce? n-are ţăţâne.
Stă proptit, aşa, puţin -

De strâmtoare el nu cade!
Priza-i fără de apel -
Să te văd cu ce te-i rade!?
Jos mochetă - peste tot!

Dac-o calci ies nori de prafuri;
Adunate din şantier
Şi păstrate vrafuri, vrafuri.
Cu chiuveta-i mai subtil -

Stă la capul tău şi plânge;
În genunchi, din pat, ajungi -
Simţi cum gâtul ţi se frânge.
147
Mai există şi-un dulap -

Stă proptit în colţ şi tace;
Practic lipsă nu-i nimic -
E de-a II-a, n-ai ce-i face!
Am ajuns cam la sfârşit,

Dar să n-o uit pe cea bună -
Aşternutu-i un atlas:
Numai hărţi, de peste-o lună...
25 septembrie ’87
Braşov
148
Tristeţe de moarte...
Tristeţe de moarte -
E vreo presimţire?
În suflet e noapte -
Aşa-mi stă în fire?
Tristeţe păgână -
Mă-ndeamnă la moarte.
O voce-mi îngână:
De viaţă n-ai parte.
Tristeţe duioasă -
Mi-e milă de mine.
Ah! cât de frumoasă
E viaţa în sine!
Tristeţe totală -
Azi cerul m-apasă.
E ora fatală -
De viaţă nu-mi pasă...
19 octombrie ’87
Braşov
149
Bun rămas,...
Bun rămas, voi, zile netrăite -

Nu-i la mijloc nici o tânguire.
Vreau să plec, de pot, pe negândite -
Orice mâine-ar fi o amăgire.
Bun rămas, tu, dragoste curată -

Cred, nici ţie nu ţi-e pe putere
Să-nţelegi că orice zi furată
Ar călca-n picioare a mea vrere.
Nu mi-a fost sortit să gust plăcerea

Clipelor ce ţi le dă iubirea -
Moartea-nseamnă pentru-acei, durerea,
Ce-au putut să afle împlinirea.
Pentru mine-i doar o încercare -

Nu mă tem căci nici nu ştiu ce e -
Poţi să ştii că nu-i o înscenare?
Sau un joc, cum spunem: pe ne ve!?...
20 octombrie ’87
Braşov
150
Mă paşte...
Mă paşte un gând -
E rece ca moartea;
Ajuns-am la rând -
Să-mi iau şi eu partea.
Mă paşte de mult -
M-am tot dat de-o parte;
În suflet? tumult -
Nu-i chiar ca la carte.
Aş vrea să nu pot -
Să nu găsesc cale;
Mă simt un netot -
De ce-atâta jale?!
Ce-i viaţa în fond?

E-o simplă plimbare -
La capăt de rond,
Eternul apare.
151
Eternul e tot -
Tentaţia-ntreagă!
Să rabd nu mai pot,
Nimic nu mă leagă...
20 octombrie ’87
Braşov
152
Ce mult!...
Ce mult v-am iubit

N-o să ştiţi niciodată;
Nicicând n-am glumit -
Aţi fost viaţa-mi toată.
Ce mult v-am iubit

Se citea doar în suflet;
Voi n-aţi auzit
Ascunsul meu urlet.
Aţi vrut un model

De expus în vitrină?!
Dar viaţa-i bordel,
Iar omul, latrină.
Aţi vrut chip cioplit

Să vă fie icoană?!
Şi sfinţi-au ieşit
Dintr-o-a Domnului toană.
153
Din draci i-a făcut

Ce gustat-au păcatul;
Din tot ce-au plăcut
Au păstrat doar oftatul.
Şi voi vreţi să fiu

Cam ce-nseamnă un înger?!
Un drac re-ncarnat,
Ce se teme de-un fulger?!...
20 octombrie ’87
Braşov
154
Spicuiri din Esenin
De-ai şti cât poate să iubească-un huligan,

Şi de supus cât poate el să fie!
Chiar de-o fi să iubesc eu o alta,

Chiar şi ei, celei dragi, celei noi,
Îi voi spune de tine iubito,
Despre draga-mi de ieri, de noi doi.
Bun rămas, prietene, la revedere,

Dragul meu, tu eşti în pieptul meu,
Despărţirea ce ne-a fost predestinată,
Revederi promite-n felul său.
Bun rămas, prietene, fără cuvinte,

Nu fii trist şi nu te încrunta -
’N viaţa asta a muri nu-i noutate,
Dar nici a trăi nu e mai nou.
21 octombrie ’87
Braşov
155
Fost-am...
Fost-am cam ce s-a spus?

Don Juan, necuratul?
Fost-am ce nu s-a spus?
Visător, alintatul?
Fost-am rău, huligan?

Mincinos de duzină?
Fost-am blând şi duios?
Fost-am plin de lumină?
Fost-am câine turbat,

Răspândind numai teamă?
Fost-am doar un poet
Neluat încă-n seamă?
Am fost doar, ce am fost -

Om de rău şi de bine -
Când ţi-am spus ”te iubesc”,
M-am gândit doar la tine...
21 octombrie ’87
Braşov
156
Ce-o fi dincolo?...
Ce-o fi dincolo? mă-ntreb -

O fi rău, sau o fi bine?
De ce nimeni nu s-a-ntors?
Cum să aflu ce-i în sine?
Pragu-l treci cu ochi-nchişi,

Trupu-l laşi de la intrare –
Putrezeasc-aici pe veci,
Colo, sufletu-i cel tare.
Gânduri pare-se că nu-s,

Creierul şi el dispare -
Ce-ar putea să fie sus?
Sufletească desfătare?!
Cum să faci să înţelegi

Înainte de plecare?
De-ai plecat, cum o mai dregi?
Asta-i marea întrebare!
157
Dac-aş şti că poţi s-alegi -

Să te-ntorci dacă nu-ţi place -
Nu m-aş mai codi în veci,
Aş pleca să văd, şi pace!
Dar aşa!? filozofez

Şi strâng vrabia din mână -
Să mă duc să veşnicesc?
Sau să-ntind de-a mea ţărână?...
22 octombrie ’87
Braşov
158
E atâta...
E atâta frumuseţe
În spectacolul ce marea
Îl oferă cui îl simte
Celui ce scrutează zarea!
E atâta nebunie
’N liniştea ce te-nconjoară
În adâncul mări-ntinse
În apusul ce coboară.
E mai mult decât atâta -

E-nceputul şi sfârşitul
Este valul ce se sparge
Cochetând cu infinitul...
17 mai ’89
Eforie Nord
159
De-ai veni...
De-ai veni în astă seară -

Chiar şi-n vis mă mulţumeşte -
Am căta pe malul mării
Carul care se roteste.
Te-aş lua pe după umeri

Ca să-ţi plimb privirea roată
Înspre steaua mea polară
Ce-mi ghidează viaţa toată.
Mâine-n zori cu-o sărutare

Ţi-aş deschide ochii ţintă
Drept spre soarele răsare
Ce se scaldă-ntr-o oglindă.
E oglinda mări-ntinsă
Ce ne-nvită la scăldare -
Eu, ţinându-te în braţe,
Tu, jucându-te în mare.
160
Apoi am străbate ţărmul

Bălăcindu-ne în spume -
Ochi-ţi vor sclipi de raze
Ce nu au în lume-un nume.
Voi fi plin de nerăbdare

Aşteptând să vin-apusul -
Până la căderea nopţii
Voi rămâne preasupusul.
Nu şi la ivirea lunii,
Cea cu zâmbetul pe buze -
Te-oi împinge-n lumea-n care
Nimeni nu ştie s-acuze...
17 mai ’89
Eforie Nord
161
E o linişte deplină
E o linişte deplină
Marea zace nemişcată
O oglindă fermecată -
Oare cât o să mai ţină?
O priveşti şi nu poţi crede -

Pare-atâta de albastră -
Nu ascunde nici o creastă
Iar la mal, e-atât de verde!?
Te ademeneşte parcă
S-o porneşti pe fundul care
Nu-i o cale oarecare
Ci o ispită ce te-ncearcă.
E o lume fermecată
De-un cristal acoperită,
De Neptun bine păzită,
De poeţi adulmecată.
162
Nu e Marea noastră Neagră

Ce se-agită şi se-ncruntă
Pedepsind pe cei ce-o-nfruntă,
Cei ce cred c-o să le meargă.
E o mare neştiută
Plină de o grea blândeţe
Ce azi ştie să răsfeţe
Cu-a ei linişte tăcută...
19 mai ’89
Eforie Nord
163
Mi-am dorit...
Mi-am dorit un val de mare

Să se-aştearnă la picioare;
Mi-am dorit şi-un strop de soare
Cu-al său jar să mă-nconjoare.
Mi-am dorit şi lună plină

Şi pe cer sclipiri de stele;
Mi-am dorit un flux să vină
Gândurile-mi să le spele.
Mi-am dorit să fii cu mine

Şi să tulburi luciul mării;
Unduirile din tine
Să le aflu-n largul zării.
164
Azi par toate împlinite:

Marea-mi zace la picioare;
Gândurile-mi stau oprite,
Sufletul nu mă mai doare.
Sunt un sclav al frumuseţii,

Mă-nchin lumii pământene;
Ca un astru-al dimineţii
Construiesc idei perene...
20 mai ’89
Eforie Nord
165
Din rada...
Din rada portului Constanţa

Zăresc un vas spre larg pornind;
Nu pot distinge fanionul,
Traseu-l aflu-n gând, visând.
O ia spre Bosfor? se prea poate -

Opri-va oare-n Istambul?
De-aş fi cu ei, precis le-aş cere-o -
La visul meu, un preambul.
Cine-a mai fost pe-aceste plaiuri

Moschei va căuta mereu;
Se va-nchina le cea Albastră
Şi va pleca suspinând greu.
Străbate-va Marea Marmara

Veneţii multe întâlnind;
Prin ce numim noi Dardanele
Printre vechi forturi salutând.
166
Egeea-i va deschide drumul,

Elada-l va primi-n Pireu;
De-aici urca-voi pe-Acropole
Şi voi visa să-l urc mereu.
Acum, să stau puţin pe gânduri -

Nu ştiu ce drum pot să trasez;
Aş spune parcă Alexandria -
Faleza ei o tot visez.
Suezu parc-ar fi urmarea -

E drumul scurt pân’ la ocean;
Urma-vor coasta africană
Împinşi de suflul indian.
Primul popas e Zanzibarul -

Trecut purtând lanţuri la mâini;
Şi azi se vede piaţa-n care
Sclavii schimbau ai lor stăpâni.
Puţin spre Sud, Dar-Es-Salamul

Te cheamă cu-al lui port deschis;
La orice pas dai de maconde,
De abanosul negru-nchis.
167
Astăzi kitanga-mbracă corpul

Gol al suplelor negrese,
Iar sfiiciunea de-altădată
Doar amintirea o mai ţese.
Dar, uite, visul se opreşte,

Voi pune capăt ăstui drum
Şi-n Mozambicul de poveste
Voi poposi să mă adun.
E un oraş cum nu mai este -

Lorenço Marques s-a numit -
În portul astăzi zis Maputo
Oceanul doarme liniştit.
E-atâta vrajă-n tot ce creşte!

Minunea lumi-ntr-un floral;
Şi munţi de fructe ca-n poveste,
Şi-un suflu dulce tropical.
Da, ăsta fie punctul care

S-oprească vasul solitar!
Aş vrea să eşuez acolo,
Să nu ţes visul în zadar...
20 mai ’89
Eforie Nord
168
Din moment ce...
Din moment ce-am fost nimic -

Şi-asta cred dintotdeauna -
Faptul c-astăzi eu exist,
E a timpului cunună.
Din moment ce voi muri -

Şi-asta pe nepusă masă -
Faptul că nimic voi fi,
E a vremii cruntă farsă.
Cred că spiritul e-n fapt

Atribut a ce e timpul;
Din materie făcut
Nu-i nici corpul, nici pământul!
Timpul curge ne-ncetat,

Spiritul îl însoţeşte,
Ici şi colo, deodat’,
Singur el se defineşte.
Masa critică, să-i spun,

Se realizează:
Spiritul ca un taifun,
Lumea inventează.
169
Cer şi stele, mări, pământ,

Îi apar în faţă -
Singur corpu-şi construind,
Se leagă de-o viaţă.
Cum de nu este la fel

Tot ce înfiripă?!
Cred că haosul din el
Face totu-n pripă.
Aş-apar oameni de rând -

Gloata ce dispare;
Printre ei, spirite mari -
Nimbul lor nu moare!...
27 mai ’89
Eforie Nord
170
De ce-ai venit?!...
De ce-ai venit, vreme urâtă?!

Eram atât de fericit!
Cu soarele, de dimineaţă,
Scrutam albastrul infinit.
De ce-ai venit să-mi tulburi tihna?!

Gustam din liniştea deplină!
Eu ştiu că soarele apune,
Că ce a fost n-o să revină.
Puteai să ai şi tu răbdare,
Să laşi căldura să răsfeţe,
Tot ce urăşte-ntunecarea
Şi n-are timp să se dezveţe.
De ce-ai venit? De ce întruna?!

Puteai s-aştepţi să-ţi vină rândul!
Te bagi în rând, şi încă-n faţă!
Şi cu ce drept îmi tulburi gândul?!...
28 mai ’89
Constanţa
171
Casa-n care...
Casa-n care azi scrutez

Amintirile
Îmi confirmă înc-odat’
Amăgirile.
Trei lipsesc din câţi am fost

Legăturile
Azi ne pregătim în flanc
Sepulturile.
Vom pleca pe rând, o ştiu

Toate rudele
Ne vom întâlni în cer
Paparudele.
Va ploua când ne-or visa

Superstiţie
Poate că vom învia
Repetiţie...
3 iunie ’89
Oradea
172
Mi-a murit...
Mi-a murit un prieten -

Cum s-o spun? M-a şocat!
Totu-mi pare absurd
De când vestea-am aflat.
Era tânăr, ca mine,

Era falnic bărbat -
S-a stins plin de speranţă,
Parcă n-a fost vreodat’.
A murit cu credinţa
Că va fi fericit,
Într-o lume astrală
Cu copilul iubit.
Mă întreb: după moarte

Mai există ceva?
Sau se spulberă totul
Dispărând undeva.
3 iunie ’89
Oradea
173
Eu gândurile-mi...
Eu gândurile-mi place să le scriu

Şi-apoi cu voce să le strig,
Dar cât de-adesea eu mă frig
Căci ascultat nu ştiu să fiu.
În versuri calde mă exprim,

Mereu am fost sentimental,
Şi doar aşa, ocazional
Strecor şi ce am mai intim.
Dar cin’ s-audă al meu glas

Când singur vreau mereu să fiu?!
Şi cât de mult eu totuşi ştiu
Că nu prea mult mi-a mai rămas.
Aş vrea să-mi ceri să-ţi tot citesc

Căci doar tu ştii că versuri scriu;
Dar cum s-o fac nici azi n-o ştiu
Şi-n aşteptări mă amăgesc.
174
.....................................................
Eu nu scriu pentru că-s poet -

În gânduri pe-alţii îi repet -
Dar, totuşi, ele-mi aparţin
Şi le aştern făr’ de regret.
8 iunie ’89
Oradea
175
Cuprins
1.- Olăneşti ................................................1

2.- Criză .....................................................3
3.- Blestemul .............................................5
4.- Povara anilor ce vin... ..........................7
5.- Sunet şi lumină ...................................10
6.- Când ştiu că n-ai să mai revii... ..........12
7.- Când o fi... ..........................................14
8.- Toamnă în august ...............................15
9.- Africa, dragostea mea! .......................16
10.- J’aime les souvenirs ...........................19
11.- My friend,... .......................................21
12.- My darling,... .....................................23
13.- În pădurea peste care... ......................25
14.- Când toamna... ...................................27
15.- Valea Zânelor ....................................29
16.- Limba asta... .................................... 37
17.- Iubesc amintirile ................................39
18.- Scurtă meditaţie .................................41
19.- Prieten drag,... ....................................42
20.- Draga mea,... ......................................44
21.- Iarnă timpurie .....................................46
22.- Fereastra .............................................49
23.- Iar ţie... ...............................................52
24.- Cine eşti tu?!... ...................................54
176
25.- Singur .................................................56

26.- La Soveja ...........................................58
27.- De ce-ai venit?... ................................59
28.- Pe o pajişte-nsorită .............................61
29.- Însingurare .........................................64
30.- Albastrul ............................................66
31.- Unde este poezia?... ...........................67
32.- Floare-albastră ...................................69
33.- Cenuşiu ..............................................70
34.- Paloarea ..............................................71
35.- Tună, fulgeră şi plouă ........................73
36.- Cine dracu?!... ....................................74
37.- Ştiam... ...............................................76
38.- Amintire de cristal .............................78
39.- Moş Martine, Moş Martine! ...............80
40.- Moarte blândă, moarte dură! ..............82
41.- Iar şi iar... ...........................................84
42.- Ce dracu!... .........................................85
43.- Amintirea... ........................................86
44.- În satul de ieri... ..................................87
45.- Adeseori... ..........................................89
46.- E toamnă... .........................................90
47.- Toamna la Ştei ...................................91
48.- M-am pripit... .....................................92
49.- Eu te-aştept... .....................................93
50.- Plopii din Ştei ....................................94
51.- Mi-e dor?!... .......................................96
52.- Seara la mare ......................................97
177
53.- Oglinda ...............................................99

54.- O fetiţă... ...........................................101
55.- Eşti minunat... ...................................102
56.- Amurg la Ştei... .................................103
57.- Mult... ................................................104
58.- Mi-e dor... ..........................................105
59.- La hotel... ...........................................106
60.- Prăvale-se cerul!... .............................107
61.- Un dor... .............................................108
62.- Sunt singur... .....................................109
63.- Monoton... .........................................110
64.- Mă-ntorc... .........................................111
65.- Plâng... ...............................................112
66.- Şi valuri,... .........................................113
67.- Ochi... ................................................115
68.- Rugăciunea Ei ...................................117
69.- Povestea noastră... .............................121
70.- Culori .................................................122
71.- Eu sunt... ............................................123
72.- Şi m-am născut... ...............................124
73.- Iubirea-i... ..........................................125
74.- O mare iubire... ..................................126
75.- Hai!... .................................................127
76.- A nins... .............................................128
77.- Mă-ntorc... .........................................129
78.- Adeseori... .........................................130
79.- Lacul .................................................132
80.- Nouri, nouri... ....................................134
178
81.- Ţi-am dăruit... ....................................136

82.- Il faut... ..............................................137
83.- Întinsele ape... ...................................138
84.- Mi-ai spus... .......................................139
85.- Să plec... ............................................140
86.- Apus de soare... .................................144
87.- Hotel clasa a II-a ...............................146
88.- Tristeţe de moarte... ..........................148
89.- Bun rămas,... .....................................149
90.- Mă paşte... .........................................150
91.- Ce mult!... .........................................152
92.- Spicuiri din Esenin ...........................153
93.- Fost-am... ..........................................154
94.- Ce-o fi dincolo?... .............................155
95.- E atâta... ............................................157
96.- De-ai veni... ......................................158
97.- E o linişte deplină .............................160
98.- Mi-am dorit... ....................................162
99.- Din rada... ..........................................164
100.- Din moment ce... ...............................167
101.- De ce-ai venit?!... ..............................169
102.- Casa-n care... .....................................170
103.- Mi-a murit... ......................................171
104.- Eu gândurile-mi... .............................172

AMALGAM II Hoinărind Prin Ţară

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

AMALGAM II Hoinărind Prin Ţară

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

1

Hoinărind prin ţară

O găleată - cum se spune -

Malurile sale-n trepte

Nici un gând, cât de cât,

Stau şi-ncerc, în zadar,

Ce-aş putea să invoc

Cum mai pot să respir

Unui profesor care n-a cunoscut niciodată

Te-ai gândit, tu, vreodat’

Te-ai gândit la ce-n ei

Da, am zis un blestem,

Ce-aş putea să-ţi doresc

Povara anilor ce vin...

Povara anilor ce vin

De mic copil te tot frămânţi

La vârsta jocului în toi

Uşor ei uită cât de grea

Cu timpul însă uiţi şi tu

Mai ieri ştiai tu că nimic

Şi-aşa te uşurezi pe zi ce treci

Cu anii gândurile le îndrepţi

În jurul tău se-nalţă feţi frumoşi

Acum spectacolul devine trist

Şi tot aşa te mai întrebi

Cu gândul la povara anilor ce vin

Istambul, oraş de vis...

Ca-n spectacolul din seara

Pe-a istoriei cuvinte

Nu pot spune în cuvinte

E lumina unor timpuri

Ştei, 18 octombrie ’79

Când ştiu că n-ai să mai revii...

Acum când totul e departe

Ţi-aud şi vocea-ţi tandră care

Te-aud, te văd, te simt aproape

Dar sunt şi multe clipe-n care

Să râd din nou ca altădată

S-ascult de tine cum vorbeşte

Când o fi să simt aproape

Nici o lacrimă să-mi scape

Vreau ca cei ce îndrăgit-am

Cunoscut-am ce-i povara

A sosit o toamnă-n plină vară

A sosit brutală, fără veste,

A sosit cum cade fulgerul de vară

A sosit ca vestea care

Sunt iubiri, şi iubiri!...

Africa, dragostea mea!...

Eu te-am iubit când nu erai decât povestea

Erai, pe-atunci, iubirea fără de speranţă

Dar iată că şi visul şi mirajul

Nimic din cele multe povestite

Tu care-ascunzi în sânu-ţi fraged

Eşti marele contrast al omenirii

Tu, m-ai primit cu braţele întinse

Oriunde te-am urmat vrăjit de chipu-ţi

Cu zâmbetu-ţi deschis şi plin de vrajă

Şi-n raiul ăsta denumit terestru

Trahir ses souvenirs,

J’aime les souvenirs...

J’aime les souvenirs

J’aime les souvenirs