pentru a se apropia de minciună. Ce s-ar putea face pentru a veni în ajutorul celor înşelaţi de diferiţiieretici?„După câte ştiu, n-am polemizat vreodată nici cu elinii, nici cu cei de altă credinţă, avândconvingerea că oamenilor oneşti le este de ajuns dacă vor putea să cunoască în sine şi să vorbeascădespre însuşi acest adevăr care există în chip real. Din moment ce acest adevăr, oricare ar fi el, estedovedit cu dreaptă judecată şi fără greşeală, din moment ce este clar stabilit, atunci orice afirmaţiestrăină şi pretins adevărată va fi respinsă, căci este altceva şi neasemănătoare cu adevărata realitate,mai degrabă părând că este decât ar fi într-adevăr. Nu-i este de nici un folos celui ce descoperăadevărul să se înfrunte cu unii sau cu alţii, căci fiecare pretinde că posedă moneda împărătească şi nuare poate decât un idol înşelător, ceva din vreo parte de adevăr; dacă tu combaţi pe acesta, altul şi iarăşicelălalt vor căuta ceartă pentru un lucru identic.După ce această raţiune adevărată va fi fost stabilită cu dreaptă judecată, rămâne de nerespins decătre toţi ceilalţi, ceea ce nu este aşa (conform cu adevărul) prin sine decade de la starea de neatins aadevărului autentic. Cunoscând deci bine, după câte cred, acest lucru, nu am provocat nici o discuţie încontradictoriu, nici cu elinii, nici cu alţii, ci îmi este de ajuns – Dumnezeu să mă ajute! – să aflu maiîntâi adevărul, apoi, odată cunoscut, să-l propovăduiesc aşa cum se cuvine”, îi scria Sfântul DionisieAreopagitul episcopului Policarp [23;58-59].Adevărat lucru este că polemicile pe teme religioase sunt neroditoare. Pentru cei care nu acceptă predaniile Sfinţilor Părinţi, nici un argument nu poate sta în picioare. Iar cei care le acceptă nu aunevoie de polemică: cercetând izvoarele Sfintei Tradiţii, vor găsi răspunsuri la întrebările lor.Din scrisoarea sfântului Dionisie nu trebuie să înţelegem că Ortodoxia nu cunoaşte spiritul polemic, şi că singura apărare împotriva atacurilor eretice este afirmarea smerită a adevărului.Ortodoxia oferă acelaşi răspuns, dar în forme diferite, pentru căutătorii adevărului. Unora le estede ajuns să citească despre frumuseţea credinţei, alţii au nevoie de texte apologetice, de combateri aleereziilor.Ortodoxia este în aceeaşi măsură a Sfântului Dionisie Areopagitul, care evita polemica, dar şi aSfântului Irineu al Lyonului, care a scris voluminoasa lucrare
Împotriva ereziilor
. Ortodoxia este înegală măsură a părintelui Sofronie de la Essex, urmaşul Sfântului Simeon Noul Teolog, şi a părinteluiIustin Popovici, urmaşul Sfântului Maxim Mărturisitorul.În momentul în care creştinii vor cunoaşte dreapta-credinţă, vor putea urca pe scara arătată de părintele Sofronie Saharov. Dar, câtă vreme ei stau departe de învăţătura ortodoxă şi cochetează cudiferitele rătăciri, au mare nevoie de învăţători asemenea Preacuviosului părinte Iustin.La Sfântul Irineu al Lyonului aflăm o bună caracterizare a ereticilor: „Toţi ereticii sunt aşa: eistau pe tronul ciumei, iar cei ce primesc otrava învăţăturilor lor se pervertesc. (...) Ei Îl dispreţuiesc peDumnezeul Care există şi fac idoli din ceea ce nu este şi îşi creează un tată mai înalt decât Creatorulnostru şi astfel cred că au găsit ceva mai mare decât Adevărul. De fapt ei sunt necredincioşi şi hulitoriai Creatorului şi Tatălui lor.” [81;66,151-152]. Astfel de hulitori ai lui Dumnezeu încearcă astăzi sădărâme Biserica lui Hristos, încearcă să spulbere predaniile Sfinţilor Părinţi.„Eu însumi sunt convins că îndeplinesc o misiune divină chemând popoarele şi regii laadevăratul spirit al creştinismului” [33;77], spunea Claude-Henri, conte de Saint-Simon, prezentând uncreştinism care nu are nimic în comun cu învăţătura Evangheliei. Acelaşi lucru îl afirmă toţi ereticii: cămisiunea lor este divină, şi că ei propovăduiesc
adevăratul spirit al creştinismului
, spirit pe careBiserica nu îl cunoaşte.În cartea
Fiii Vărsătorului
, Marilyn Ferguson, unul dintre principalii stâlpi ai păgânismului defactură New Age, făcea apologia unui nou tip de adevăr, a unui nou tip de cunoaştere: „ConspiraţiaVărsătorului este o formă deosebită de revoluţie, cu revoluţionari de un stil nou. Ea are în vedereschimbarea conştiinţei unui număr decisiv de oameni, suficient pentru a provoca o reînnoire asocietăţii.«Nu putem aştepta ca pământul să se învârtească - a spus filosoafa Beatrice Bruteau - catimpurile să se schimbe şi noi să ne schimbăm odată cu ele, ca revoluţia să vină şi să ne ia cu sine înnoul ei curs. Noi suntem viitorul. Noi suntem revoluţia»”[79;20]
.
3
A doua parte a acestui capitol reproduce capitolul cu titlul
Despre cugetul Bisericii şi şoaptele diavolului
din lucrarea mea
Dărâmarea idolilor
.
Leave a Comment