Perioada interbelica a avut un rol important pentru literatura romana deoarece a contribuit la dezvoltarea, si in acelasi timp la modernizarea ei.

Disputele ce se duc in jurul tendintelor moderniste si traditionaliste domina aceasta perioada. Gruparea de la Sburatorul, ce cuprindea revista si cenaclul cu acelasi nume, sub conducerea lui Eugen Lovinescu promova curentul modernist si avea ca obiective sincronizarea literaturii nationale cu literatura europeana, promovarea scriitorilor tineri, intelectualizarea poeziei si a prozei, trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana, cultivarea prozei obiective, evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic. Traditionalistii resping cultura civilizatiei urbane moderne, conserva interesul pentru valorile nationale si continua demersul celor de la Dacia literara si al junimistilor, dar intr-o maniera radicala, prin cele trei orientari: samanatorism, poporanism, gandirism. Ideile samanatoriste sunt dezvoltate in revista Samanatorul, sub conducerea lui Nicolae Iorga si tind spre: idilizarea satului si a taranului, elogiul dreptatii, prezentarea unor evenimente placute intr-un cadru idilic, iar civilizatia urbana este prezentata drept un factor destructiv al sufletului unui popor. Poporanismul este promovat in revista Viata romaneasca condusa de Garabet Ibraileanu. In Viata romaneasca accentul se pune pe autenticitate si specificul national inteles ca dimensiune sociala, important fiind poporul si rasa,europenizarea ca asimilare a spiritului national, repudierea decadentismului si simpatia pentru taranime. Gandirismul isi are numele de la revista Gandirea. Gruparea promova ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste conceptii se adauga de catre Nechifor Crainic factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi elementul esential de structura a sufletului taranesc. In aceeasi perioada apar si diferite publicatii avangardiste, ce promovau orientari si tendintele precum: dadaism, futurism, suprarealism, constructivism, integralist.Avand un spirit militanant, avangarda literara protesteaza prin repulsie fata de prezent si prin negarea valorilor consacrate, si au ca obictive descatusarea spirituala, eliberarea de istorie, societate si cultura. Perioada interbelica se caracterizeaza si printr-o remarcabila dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european. Se poate spune ca literatura romana de la sfarsitul secolului XIX si in primele doua decenii ale

secolului XX este preponderent lirica si nuvelistica, romanele aparute pana la 1920 unele dintre ele ca Ciocoii vechi si noi, Mara, Viata la tara si Tanase Scatiu, certe reusite estetice, altele cu o valoare strict istorica, precum Manoil, Elene sau Dan- nefiind suficiente pentru instituirea unei traditii ROMANESTI autentice. Adevaratul roman, realist prin metoda si epic prin amploarea planului, avea sa apara abia in 1920, o data cu publicarea lui Ion a lui Liviu Rebreanu. Preocuparea constanta si comuna a romancierilor a fost reflectarea a lumii sau a sufletului romanesc. Intr-un timp relativ scurt practic doar doua decenii - , romanul romanesc traverseaza varste diferite; trecand de la realismul epic, orientat exclusiv spre lumea exterioara, la realismul subiectiv, interesat sa descopere realitatea infinit mai complexa a spiritului, experimentand totodata si formule inedite, ca structura muzicala, jurnalul, antiromanul sau romanul cu substrat mitic. 1.Realismul epic si descriptiv domina romanele lui Liviu Rebreanu. In contextul unei literaturi dominate de prestigiul literar al unor romancieri ca Nicolae Filimon, Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu sau Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu construieste un roman in care naratorul, fara sa renunte la privilegiul omniscientei, opteaza pentru relatarea neutra, impasibila a evenimentelor in care sunt implicate personajele (Ion). Lipseste din romanul rebrerian ostentatia implicarii in existenta personajelor; desi detin in continuare controlul, naratorii din Ion, Rascoala sau Padurea spanzuratilor nu au vocatia manipularii personajelor si a cititorilor deopotriva, si nici intentia de a da verdicte in privinta conduitei eroilor lor. Universul lui Rebreanu nu este totusi un studiu al societatii, ci o lume in care personajele traiesc o drama, fiind dominati de fatalitatea biologica, sociala si nationala. 2.Romanele lui George Calinescu sunt dominate de un realism de tip balzacian, in ciuda faptului ca marea majoritatea a romancierilor interbelici se declarau admiratori ai lui Proust.Personajele sale (atat cele din Enigma Otiliei, cat si cele din romanele de mai tarziu, Bietul Ioanide si Scrinul Negru) sunt reprezentative pentru categoria umana din care fac parte, intruchipand, adeseori, specii sociale parvenitul, aristocratul generos si profund, fata batrana afalata in anticamera societatii moderme, artistul care asista la agonia unei lumi sau tipuri morale gen mos Goriot, ale carui trasaturi se regasesc in portretul pe care

naratorul i-l face lui Costache Giurgiuveanu.Ca si Balzac, Calinescu este preocupat de problema paternitatii si de complicatele reactii declansate de relatia parinti-copii. Enigma Otiliei este si romanul unei initieri, un bildungsroman, in care nu numai Felix, ci si Otilia descopera mecanismul imperfect si adeseori mutilant al societatii. Manolescu afirma ca daca Balzac are vocatia de a crea viata, G Calinescu o are pe aceea de a o comenta.Balzacianismul romanului calinescian nu este numai polemic, ci si, prin excelenta, critic. 3.In evolutia romanului romanesc, deceniul al treilea al sec XX inregistreaza triumful incontestabil al analizei psihologice; drumul care duce de la Ion la Apostol Bologa reprezinta trecerea de la existenta elementara, dominata de instinct, la psihologie. Prestigiul naratorului de cunoscator unic si absolut al sufletelor este diminuat in romanele Hortensiei Papadat-Bengescu; aici personajele dobandesc o relativa autonomie, de vreme ce nu mai exista un singur punct de vedere autorizat si credibil cel al naratorului.Naratorul este doar o voce care, relatand evenimentele la persoana a III-a, imprumuta, rand pe rand, punctul de vedere al unor personaje diferite. Nefiind preocupat sa infatiseze psihologii, ci constiinte adecvate concretului, Camil Petrescu pare interesat doar de realismul fenomenologic al lumilor posibile create de constiinta personajelor. Eroii sai Stefan Gheorghediu, Fred Vasilescu, Ladima si Dna T construiesc neincetat variante posibile ale lumii, intr-o incercare mereu reluata de a-i da sens si coerenta, de a o ordona conform propriilor lor structuri interioare. Aceeasi preocupare o are si Mircea Eliade, pentru care romanul este in primul rand creatie de oameni noi, inzestrati cu o constiinta teoretica asupra lumii si avand totodata constiinta propriului lor destin. 4.Realismul simbolist si estetizant este reprezentat in epica romaneasca de romanul lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche, care ofera o imagine simbolica si stranie totodata a realului. Ironia discreta si melancolica din discursul narativ amplifica misterul existentelor umane surprinse de ochiul martor al naratorului. Romanul sau reconciliaza realismul si simbolismul, romanul de moravuri si evocarea plina de poezie a atmosferei de sfarsit de veac dintr-un oras aflat la portile Orientului.

5. In literatura romana, spre deosebire de literaturile din Franta, Germania sau Marea Britanie, nu se putea vorbi, in primele decenii ale secolului XX, de o traditie a fantasticului.scriitori interbelici sunt cei care, avand ca punct de plecare proza romantica eminesciana, vor institui o noua paradigma literara. Cezar Petrescu, autor al unor romane de factura realista, dintre care Intunecare si Calea Victoriei sunt reprezentative, a scris si literatura fantastica (Simfonia fantastica, Baletul mecanic), in care fantasticul si macabrul se impletesc intr-un decor halucinant. Domnisoara Christina, romanul lui Mircea Eliade, mizeaza pe credinta populara in existenta strigoilor si, preluand ideea imposibile dintre un muritor si o fiinta nepamanteana din Luceafarul lui Eminescu, evoca o atmosfara terifianta, in care fantasticul este potentat de spaima. 6. O serie de interventii din presa literara interbelica sustineau necesitatea unei renasteri a literaturii prin redescoperirea miturilor si a simbolurilor religioase, prin explorarea raportului dintre sacru si profan. Sadoveanu este, in acest sens, unul dintre cei mai consecventi.Creanga de aur, Nopti de Sanziene si cele trei volume din Fratii Jderi sunt romane initiatice in care se imbina armonios ritmurile poeziei si prozei, reverberand structurile arhetipale ale existentei umane. In multe dintre romanele si nuvele din acea perioada, Mircea Eliade evoca un substrat mitico-fantastic al realitatii.In Lumina ce se stinge si in Maitreyi, personajele se contureaza pe fundalul unor complexe mentalitati marcate de mituri stravechi.; existenta umana se raporteaza in permanenta la un scenariu arhetipal care confera dimensiuni simbolice gesturilor personajelor, ca si evenimentelor relatate. 7.Exisenta unei tinere generatii de scriitori ce se simt legati prin predilectia pentru autenticitatea experientei este unul dintre factorii majori ai innoirii si diversificarii genului ROMANESC. Devine astfel tot mai evident interesul pentru tot ceea ce inseamna traire autentica si subiectivitate necenzurata. Prozatori ca Mircea Eliade, Camil Petrescu si Anton Holban pledeaza pentru o estetica a clar-obscurului menita sa estompeze linia dintre real si ireal. In romanul O moarte care nu dovedeste nimic, Holban are ca puncte de plecare observatia, autobiografia si confesiunea.Misiunea lui este sa selecteze, sa combine, sa transfigureze experienta imediata intr-un text ce pare sa fie autobiografic, cand, de fapt, este fictiune autentica.

Perioada interbelica e o perioada de efervescenta spirituala nemaiantalnita in cultura noastra. Niciodata literatura romana n-a avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti ilustri (Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Blaga, H. PapadatBengescu, G.Calinescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade), niciodata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la contestarea valorilor.Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare varietate si complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si umbre puternice.