Cartea îşi are, deci, locul. Ea are un titlu şi — lucrul cel mai important, adevăratul ei act de naştere — are şi prefaţa: un articol-program ce poartă chiar acest titlu, „România în eternitate". A fost publicat la 13 octombrie1935, cu un an înainte de a fi anunţată ca lucrare de sine stătătoare ce urma
8
PROFETISM ROMÂNESC
- ROMÂNIA IN ETERNITATEsă apară. Ar fi trebuit să continue, aşadar, abia apărutul volum
Oceanografie
(toamna lui 1935) şi să însumezemateriale circumscrise tematic de articolul-program, pînă la studiul despre Nae Ionescu din notele şi post-scriptumul căruia aflăm că s-ar afla deja pregătită pentru tipar.într-adevăr, începînd cu 24 noiembrie 1935 (după publicarea articolului
România tn eternitate)
Mircea Eliade îşidiversifică mult colaborarea la
Vremea.
El inaugurează, paralel cu eseurile de filosofie şi istorie a religiilor,„Fragmentele şi textele" devenite apoi „Fragmente", adică rubrica ce va furniza textele reunite în volumul
Fragmentarium
din 1938. O a treia direcţie a scrisului său se concentrează în jurul temei enunţate şi înconsecinţă nu vor fi cuprinse în volumul
Fragmentarium.
O mare parte din ele sînt tocmai cele destinate cărţii ceurmează să poarte titlul
România în eternitate.
Pe firul tematic enunţat în articolul-program şi susţinut în piesele următoare se poate, însă, coborî mai jos încronologia operei ziaristice a lui Mircea Eliade. Descoperim, astfel, un întreg filon, oarecum neatins de autor cînd s-a gîndit să-şi gospodărească opera în cărţi. Este vorba de o serie întreagă, de un ciclu al creaţiei mai bine-zis, pe care îl ocoleşte şi
Oceanografie,
şi
Fragmentarium.
Filonul se prelungeşte şi după notele din toamna lui1936 ce anunţă cartea, urmărindu-1 pe Mircea Eliade şi în lungul exil fără întoarcere. Este o temă sortită arămîne în pagini de ziar, amestecată cu alte teme, pînă în zilele noastre. Identificarea ei şi scoaterea la iveală atextelor ce i se subsumează ni se par un lucru de mare importanţă, realizat abia acum, sub un generic fericit alesde editura Roza Vuiturilor din chiar scrisul lui Mircea Eliade:
Pnfetism românesc
— titlul dat de el unei secţiunidin eseistica lui Hasdeu, inclusă în celebra ediţie.S-a discutat şi se discută intens despre modul de editare a operei lui Mircea Eliade, a publicisticii în mod special.O înşiruire cronologică a întregii articlerii (după modelul ediţiei
Eminescu
scoase la Editura Academiei) ar părealucrul cel mai comod. Ar rezulta însă un mamut editorial în 10 — J 5 volume, unde notele de istorie şi de istorieliterară ar copleşi, iar materia însăşi ar sclipi neuniform într-un amestec inutil.Cea mai bună metodă ni se pare aceea sugerată de însăşi natura operei şi practicată de altfel chiar de autorul ei.Trebuie să pornim de la faptul că Mircea Eliade dezvoltă cicluri de
MIRCEA EL1ADE
creaţie, mari teme, care se împletesc între ele, se revarsă un» într-alta şi se retrag una dintr-alta. Creaţia stă subsemnul fanteziei creatoare, este un nesecat
izvor
de idei. Cum să le împachetezi pe toate în patul procustian al principiului cronologic? Un
distinguo
este necesar tot timpul. De aceea, noi optăm pentru editarea
tematică
aziaristicii eliadeşti, pentru depistarea şi scoaterea la iveală a marilor cicluri ale creaţiei — iară amputări şieludări, însă. Este chiar principiul autorului, care nici în
Oceanografie,
nici în
Fragmenlariurn
şi nici în
Insulalui Euthannsius
na înghesuit cu toptanul studii amestecate,, ci a ţinut să le ordoneze după criterii de conţinut.In acest sens, nici
România in eternitate,
carte pe care o» prezentăm astăzi cititorilor, nu este o simplă antologiede text? ordonate cronologic. Evident, criteriul temporal este operativ — dar numai întrucît punctează apariţia,creşterea şi dezvoltarea maximă a ideilor. Este un criteriu al desfăşurării în primul rînd.Din ce se constituie, de fapt, această carte? Este un eseu despre
actualitate,
în sensul anilor 1930, dar şi în sensulmai larg românesc.
Este o încercare de fixare a unor coordonate ale civilizaţiei româneşti la răscruce de ani, deviziune ţi previziune a destinului României In perspectivă imediată şi mai îndepărtata, de definire a identităţiinaţionale.
Preocupare obsedantă
a
anilor interbelici, care a dus şi la aberaţii, dar şi la mari realizări cum vor fiacelea ale lui C. Rădulescu-Motru, N. Iorga,. M. Ralea, Lucian Blaga, Dan Botta ori, cum vom vedea, MirceaEliade însuşi.Cartea începe
a
se contura limpede încă de prin anii 1933— 1934, din discuţiile privind locul şi rolulintelectualului în societate. Ne oprim asupra momentului
Criterion
— revistă apărută
la
15 octombrie 1934 — camoment de început, formal desigur,, al cărţii. Aici, la
Criterion,
Petru Comarnescu, Mircea Vulcă-nescu,Constantin Noica şi Mircea Eliade analizează rolul intelectualului român în istorie. Revista neputînd să rezistedecît 7 numere (al optulea a fost suprimat de cenzura carlistă) fiecare din cei patru îşi va continua activitatea înalte locuri. Se vor întîlni adeseori, chiar tuspatru, în paginile aceleiaşi reviste:
Vremea
(un mare trust de presă, dedata aceasta) continuînd' discuţia. Nu este vorba de un „dialog" — ci, mai degrabă, de patru (şi, pe parcurs, chiar mai multe) „poziţii".
10
PROFETISM ROMÂNESC
-
ROMÂNIA ÎN ETERNITATEPe tema dată, Mircea Eliade face legături cu spaţii mari geografice şi istorice. Intelectualul este, pentru tinărulsavant român,
omul clarvăzător ce ştie să „citească In întuneric".
Etimologic, termenul vine de la
intus
(înăuntru) şi
lego
(a citi, a lega) — şi, explică autorul, totdeauna intelectualii au fost aceia care au făcut
legăturiinterioare intre lucruri.
Lor li se datorează progresul în istorie, ei prevăd ce va fi mîine şi fac deja proiecte pentru poimîine, ei, elitele creatoare ale unui neam, sînt făcătorii de istorie în timp.
Leave a Comment