"urme de cai, de câini şi păsări imprimate pe stânci", care sunt numite de popor "La sămne"
1
.O interesantă întâmplare, petrecută în 1979, în Bulgaria, vorbeşte îndeajuns despre stranietatea şi funcţionalitateamonumentelor de tip megalitic încă existente pe vechiul teritoriu trac. într-o zi, renumita sibilă Vanga, clar-văzătoare şivindecătoare, a început să îi descrie amănunţit unei nepoate un loc aflat la munte, cerându-i să fie acolo la data de 5 mai.Este interesant de precizat că Vanga a ales să locuiască la Rupi, deasupra unor străvechi sanctuare trace, spunând că de aiciîşi trage energia şi forţa pentru a-şi face prezicerile
2
. Acest loc, la Rupi, este un important nod şi pentru traseele păsărilor migratoare. De aici pleacă spre sud toamna, şi aici se întorc primăvara mari stoluri de păsări.Au plecat în această expediţie pornită din indicaţiile vizionarei un grup de prieteni, printre care se afla şi nepoataVangăi. Ajungând la muntele indicat s-au oprit la poalele unei stâncii ce avea cioplite în partea superioară trei cercuri demărimea unor farfurioare ce formau un triunghi cu vârful ascuţit îndreptat spre sol. Conform indicaţiilor Vangăi, stâncatrebuia privită la primele raze ale Soarelui şi ale Lunii. Exploratorii au fost martorii unui interesant joc al luminii, atâtla apariţia soarelui, cât şi la cea a lunii, dar ceea ce avea să fie frapant s-a întâmplat mai târziu, în noapte, când parteanetedă dinspre sud a stâncii s-a iluminat, parcă din interior, asemenea ecranului unui televizor şi, în mijloculîntunericului montan, s-au conturat imagini în nuanţe cenuşiu deschis. "O clipă mai târziu - relatează nepoata Vangăi - auapărut, profilându-se într-o lumină albă... două chipuri! Erau imense, ocupând aproape tot spaţiul luminat - stânca netedăavea cel puţin cinci metri înălţime şi trei sau patru metri lăţime. Figurile se vedeau atât de clar şi se conturau atât de bine, încât am avut sentimentul că, din clipă în clipă, se vor desprinde de stâncă şi o vor porni spre noi. Era atât decutremurător, încât am încremenit..." Imaginea din primul plan era aceea a unui bărbat în vârstă, în mărime naturală,îmbrăcat cu o robă lungă până la pământ, şi având plete lungi până la umeri. Mâna stângă îi atârna pe lângă corp, iar ceadreaptă ţinea un obiect sferic. Numeroasa populaţie a
tracilor -
cu adânci rădăcini în întregul spaţiu carpato-balcanic - este cunoscută din cele maivechi timpuri, din zorii istoriei. începând cu
Iliada
lui Homer, izvoarele literare şi istorice au menţionat existenţa tracilor de-a lungul a două milenii, până când, în urma expansiunii altor popoare, ei au trecut - pierzându-şi numele- în fiinţa popoarelor moderne din acest spaţiu. Toate naţiunile care trăiesc astăzi în această zonă geografică încentrul căreia se află România, au suferit, în trecutul îndepărtat, într-o măsură mai mică sau mai mare, influenţatracilor. Cea mai mare pondere a acestei influenţe o întâlnim la poporul român, urmaş direct al dacilor, "cei maidrepţi dintre traci". Totuşi urmele tracilor sunt vizibile atât la nord de Dunăre, în România şi în Basarabia îndeosebi, câtşi la sudul Dunării, în Bulgaria de exemplu, unde întâlnim monumente megalitice, tradiţii şi obiceiuri de sorginte tracă,asemănătoare sau identice cu cele din România.Este cunoscut faptul că Iordanes, scriind despre sacerdoţii geto-daci (în
Getica),
afirma că aceştia observauefectele plantelor asupra oamenilor, adică studiau virtuţile medicale ale acestora. Studii consacrate spiritualităţii şi vieţiigeto-dacilor conchid că ei au cunoscut o dezvoltată medicină populară şi că atinseseră chiar faza medicinei hieratice
1
.Sacerdoţii daci trăiau retraşi în vârfurile munţilor, ocupându-se cu medicina, cu astronomia, cu ştiinţele naturii,cu filozofia... Ei erau numiţi de către romani
pileaţi,
de la "pileus", un fel de căciulită de pâslă, însemn distinctiv alcastei sacerdotale. Aceştia - după Iordanes - îi instruiau pe ceilalţi daci în
*legile fizicii»,
făcându-i să trăiască în armoniecu natura. El spune că aceste «legi», care aveau bineînţeles un caracter global, de la macrocosmos la microcosmos, se mai păstrau încă pe vremea sa, sub formă scrisă, numindu-se
«belagines».
Un loc important în terapeutica dacilor l-au deţinut şi virtuţile plantelor, căci întâlnim în
De materia medica
a luiPedanios Dioscoride (scrisă în a doua jumătate a sec I d.Hr.) mai multe nume de plante vindecătoare în forma lor dacică.Cel mai edificator autor, referitor la imaginea din antichitate a tracilor a fost însă Platon, care într-unui din
Leave a Comment