Cianură pentru un surîs
Rodica Ojog-Braşoveanu
PROLOG
Femeia îmbrobodită în dantelă albă ţineapleoapele uşor coborîte. Buzele rumenezîmbeau în spatele evantaiului. Gîtul...Colonelul Werther von R. Îşi întoarseprivirea. Gîtul alb, umflat, gîlgîind parcă a rîs, aşoaptă, a ţipăt nedesluşit îi crea un sentimenttulbure. Un sentiment ce nu-l încercase nici înfaţa trupului elegant al Olimpiei, nici în faţagoliciunii caste, de argint, a zeiţei lui Giorgione.Rubens cu tonele lui de carne roz îl indispunea.Degas era prea dur, Gauguin, un neruşinat...Surîse: "Goya, satirul acela bătrîn, erasingurul care ştia cîte ceva despre femei..."Se auzi un ciocănit puternic în uşă.― Herr Oberst! Pentru Dumnezeu, HerrOberst!Înfăşură pînza şi se apropie de scrinul greoi,baroc. Apăsă puternic unul din lambriuri.Stema heraldică alunecă uşor. Pipăi,strecurîndu-şi adînc degetele în ascunzătoare.
Vînătorul
lui Rembrandt era acolo. Puse alături
Femeia cu evantai
şi astupă tainiţa.
Leave a Comment