Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword or section
Like this
0Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Ioan Dan - 1. Cavalerii Ordinului Basarab_VP

Ioan Dan - 1. Cavalerii Ordinului Basarab_VP

Ratings: (0)|Views: 1 |Likes:
Published by andreea_atala1141

More info:

Published by: andreea_atala1141 on Jul 24, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/24/2013

pdf

text

original

 
Seria Cavalerilor Cartea
 Întîi
0
 
Seria Cavalerilor Cartea
 Întîi
1
IOAN DAN
Cavalerii OrdinuluiBasarab
Soţiei mele 
– ARETIA 
Capitolul 1
am la jumătatea drumului dintre Cîmpina şi Băneşti, liniadealurilor subcarpatice se îndoaie de mijloc pe neaşteptate.Cîmpia porneşte chiar de la picioarele lor şi se to
t duce, rar
vălurită, pînă la Dunăre. Scăpate de chingile aspre ale stîncilor,apele Prahovei nu mai saltă jucăuşe în cîntec de copilă zglobie, ci sedomolesc spre maturitate şi schimbă verighete de cununie cu şesul.Copilăria Prahovei moare acolo, lîngă arcul de cerc al înălţimilor, iar drumulei, parcă mai înţelept, mai blînd, se continuă molcom odată cu demnitatea
vîrstei.
Pe ultima curmătură a dealurilor era cîndva un castel frumos. Zidurilelui roşcate, acoperite la vreme de vară cu iederă multă ca înt
r-
o îmbrăţişare,făceau trup comun cu malul drept al Prahovei. Din turnurile ascuţiteasemenea turlelor de biserici, străjile vedeau în zilele senine pînă dincolo decocheta aşezare a Tîrgşorului.
 
Cîmpia blajină, acoperită ici
-
colo cu pîlcuri de pădure, dar şi cu holdemari, aducea castelanilor bucate peste măsura hambarelor. Caii, pe jumătate sălbatici, hălăduiau prin păduri pînă aproape de Codrul Vlăsiei,
C
 
Seria Cavalerilor Cartea
 Întîi
2
aflat hăt departe, pe la Snagov. Nimeni nu le ştia numărul, chiar dacă uniierau însemnaţi cu fierul roşu. Turme de oi urcau către munţi în sunetplăcut de talăngi, înconjurate de cîini ciobăneşti cît viţeii. Pe marginilePrahovei, la deal, peste Cîmpina şi Telega, prunii, merii, gutuii, perii şi nuciise întreceau în roade, fără să ţină seama de puterile crengilor, astfel căoamenii făceau adesea proptele în jurul nechibzuiţilor pomi. Prisăcile,aşezate în livezi, mirozna de fîn sau de otavă, florile de pe coaste ori din văi,
bîzîitul calm al albinelor, aminteau despre bogata binecuvîntare a luiDumnezeu.
Pe dealurile din stînga, ce se călătoreau fără întrerupere pînă dincolo deValea Călugărească şi chiar mai departe, viile cu fustele lor mari, înfoiate,lungi pînă la pămînt, se alintau desfrînate în bătaia vîntului de toamnă,arătîndu
-
şi sînii verzui
-aurii.
Oamenii satelor de pe înălţimi sau din cîmpie mai purtau şi alte nume,după locul în care îşi aveau aşezarea. Binecuvîntat între ei era neamulBrezenilor, ciobani din tată în fiu, mari la trup, cu feţele roşii pline desănătate. Băneştii şi Floreştii, fii ai cîmpiei, nu arătau cine ştie ce voinici.Aveau obrajii închişi la culoare, bătuţi de soarele mult. Acestora le mersesevestea despre agerimea în lupte. Pe dealuri, acolo unde hotarele dintre vii şipăduri, dintre livezi şi fîneţe erau greu de împărţit cu dreptate, trăiauCepturenii. Oamenii umblaţi prin lume spuneau că fetele Cepturenilor nuau egal în frumuseţe. Adesea zăboveau pe acolo tineri călători, crai înrăiţi îndulce şi creştinească aplecare spre dragoste, bărbaţi copţi la minte şi la
trup,
cu gînduri de pocăinţă pentru păcate vechi, uncheşi roşi de tăriiletimpului, ca încălţările purtate peste măsură. Puţini dintre ei părăseau zonaaceea a dealurilor. După o vreme, de obicei scurtă, craii se cuminţeau pe lacase noi, pocăiţii încasau scatoalce de cîte ori călcau pe de lături, iaruncheşii năuci de atîta frumuseţe îşi lepădau vîrstele. Nunţile rar ţineau maipuţin de o săptămînă. Butoaiele mari cu vin sau cu ţuică se goleau prinhărnicia găleţilor. Nimeni nu umbla după măsuri mici. Cîntece v
esele
coborau pînă la cîmpie.
 
Stăpîn peste aceste locuri era comitele Staicu, un tînăr şcolit pe launiversităţile de la Florenţa, Genova şi Veneţia, fratele mai mic almăriei
-
sale Mircea, domnul Ţării Româneşti. Castelanul împlinise douăzecişi şase de ani şi părea sorocit a fi un cavaler cu care prahovenii să
-
şi aflemulte prilejuri de mîndrie. Înalt ca şi cei din neamul Brezenilor, se deosebeade aceştia prin zvelteţea trupului. Faţa sa prelungă, cu linii aspre, ochiicenuşii, scînteietori şi părul cîrlionţat ca o cunună, îi dădeau un aer plăcut.Margareta, soţia tînărului castelan, era fiica lui Petru Muşat, domnulMoldovei. Pe lîngă frumuseţe şi graţie, Margareta moştenise de la acestapărul blond, prins în coc greu, şi faţa alb
-
roză ca petala mărului î
nflorit

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->