Professional Documents
Culture Documents
9,
1-38; 2009)
1
duhovniceşte, le trăim prin Duhul lui Dumnezeu, mai presus de cele
ale lumii, fără ca prin aceasta să murim sau să nu mai fim oameni.
Cam asta înseamnă să vezi un om: să vezi profunzimile celui din faţa
ta şi să te comporţi faţă de el la reala lui valoare. A face milostenie cu
cineva sau a ajuta pe cineva…nu înseamnă să îi arunci, de sus, ceva, ca
la un câine, ci să vorbeşti cu el şi să-l înţelegi şi să îl respecţi la reala
lui valoare, la reala lui profunzime, la reala lui aşteptare.
2
continuu despre cum lucrează harul lui Dumnezeu cu tine, în tine, prin
tine.
Şi, dacă nu simţim nicio adiere a harului în noi, nici nu avem vedenii
de la Dumnezeu, nici nu vedem că creştem mereu în virtuţi, nici nu ne
simţim ai lui Dumnezeu, ci ai nimănui…nu cumva suntem nişte
orbi…din naştere şi nişte dezmoşteniţi? De ce orbi şi de ce
dezmoşteniţi? Pentru că ortodocşii spun şi văd în mod real “lumina cea
adevărată şi primesc Duhul cel ceresc”, cum spunem la Liturghie, nu?
Iar Marele Pavel ne spune că avem “casă nefăcută de mână, veşnică, în
ceruri” (ichian ahiropiiton, eoninon, en tis uranis, II Cor. 5, 1, Idem)
3
Tocmai de aceea Sfinţii Îl cunosc pe Dumnezeu şi Dumnezeu îi
cunoaşte pe Sfinţii Lui şi Sfinţii se cunosc, se recunosc unii pe alţii,
tocmai pentru că El este Cel care Se revelează la toţi, în viaţa tuturora,
într-un anume fel, pe măsura lor şi de aceea, toţi având acelaşi
Pedagog / Învăţător şi aceeaşi învăţătură nu mai caută să se contreze,
să se îmbrâncească reciproc, pentru că se simt şi se văd ai Aceluiaşi
Dumnezeu.
Vederea sau ziua reală pentru noi o trăim, atunci când Domnul face în
persoana noastră lucrările Tatălui, a Celui care L-a trimis în lume, ca
să caute şi să mântuiască oaia cea pierdută a umanităţii [cf. In. 9, 4].
Există zi şi există vedere, ne spune Domnul la 9, 4, când El face întru
noi lucrările Tatălui, şi pe ale Sale şi pe ale Duhului Sfânt; când
Teimea cea Sfântă şi Preadumnezeiască face întru noi cele ale Sale.
4
In. 9, 5 este o profeţie eclesiologică în conexiune directă cu Mt. 28, 20,
unde Domnul ne promite – şi promisiunea Sa e reală, pentru că o trăim
continuu – “Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la desăvârşirea /
împlinirea veacului” [Idu, Ego met imon imi pasas pas imeras, eos tis
sintelias tu ionos, cf. Idem].
Tocmai de aceea, El poate să dea celui orb şi nouă tuturor, atât vederea
fizică cât şi pe cea duhovnicească, căci “a scuipat jos şi a făcut tină din
salivă/ scuipat şi a uns cu tină ochii lui” [In. 9, 5, Idem]. Şi prin asta
ne-a arătat cum se îmbină harul cu materia în Tainele Bisericii, căci,
deşi era vorba de tină ( praf şi scuipat) a putut să redea vederea,
vederea oculară cea atât de complexă şi de uluitoare…dar şi vederea
duhovnicească celui orb.
La In. 9, 36-37 Domnul Se revelează fostului orb, aşa cum S-a revelat
şi Sfintei Fotini, Samarinencii: în mod descoperit, direct, copleşitor. I-
a spus că El este Fiul lui Dumnezeu şi l-a întrebat dacă crede în El,
adică dacă Îl vede, dacă Îl percepe duhovniceşte, dacă simte
dumnezeirea Lui.
5
Cred, Doamne! [Pistefo, Kirie!, cf. Idem] şi I Se închină Lui [In. 9,
38].
6
îţi rupi gâtul…Ci, pentru ca să te înalţi, trebuie ca Domnul să Se
pogoare la tine şi să te înalţe la Sine, pentru că asta e singura ridicare
posibilă şi reală şi singura sursă de cunoaştere şi de viaţă
duhovnicească şi singurul mod al sfinţeniei în Biserica Sa.
Publicat în:
• Predici