ŞTIINŢA VOIOASĂ(„la gaya scienza")Traducere de LIANA MICESCUTraducerea versurilor de SIMION DĂNILĂTrăiesc sub acoperişul meu,Pe nimeni nu l-am urmat fidel,Şi-am rîs de acel maestru euCe însuşi nu şi-a rîs de el.
Pe pragul casei mele
Prefaţă la ediţia a Il-a (1886) Poate că această carte nu are nevoie numai de o prefaţă; în final tot ar mai rămîne îndoiala dacă cineva s-ar putea apropia prin prefeţe de
trăirile
acestei cărţi fără a fi trăit el însuşi ceva asemănător. Cartea pare scrisă în graiul unui vînt de moină: există în ea zburdălnicie,nelinişte, contradicţie, vremuială de aprilie, astfel încît te gîndeşti tottimpul atît la vecinătatea iernii, cît şi la
victoria
asupra ei, victorie carevine, care trebuie să vină, care poate a şi venit... Recunoştinţaizvorăşte neîntrerupt, ca şi cum tocmai s-ar fi petrecut cel maineaşteptat lucru, recunoştinţa unui convalescent — căci acest lucruneaşteptat era
însănătoşirea,
„Ştiinţa voioasă", aceasta semnificăsaturnaliile unui spirit care a rezistat răbdător unei apăsări teribile şiîndelungate — răbdător, sever, rece, fără a se supune, dar şi fărăsperanţă — şi care dintr-o dată este asaltat de speranţă, de speranţaînsănătoşirii, de
beţia
însănătoşirii. Atunci nu e de mirare că ies lalumină multe lucruri neînţelepte şi nebuneşti, multă tandreţe zglobierisipită chiar şi asupra unor probleme înfăşurate în blană ţepoasă, carenu par a dori să fie mîngîia-te şi ademenite. întreaga carte nu estealtceva decît o desfătare după lipsuri şi neputinţe îndelungate, strigătulde bucurie al puterilor revenite, al credinţei reînviate în ziua de mîineşi de poimîine, al neaşteptatului sentiment şi presentiment alviitorului, al apropiatelor aventuri, al mărilor din nou deschise, al ţelu-rilor din nou permise, din nou crezute. Şi cîte lucruri nu lăsasem înurmă! Această felie de deşert, epuizare, necredinţă, îngheţ în plină
tinereţe, această bătrîneţe adîncă pătrunsă pe nedrept în viaţa mea,această tiranie a durerii, supralicitată de tirania mîndriei care refuza
concluziile
durerii — iar concluziile sînt consolări —, aceastăînsingurare radicală ca o legitimă apărare împotriva dispreţului faţă deoameni, devenit bolnăvicios de clarvăzător, această limitare principială la amarul şi duritatea cunoaşterii, la rănile pe care le provoacă, după cum o prescria
dezgustul
născut treptat dintr-unimprudent regim şi răsfăţ spiritual — care este numit romantism — oh, cine ar putea să simtă toate acestea! Dar acela care ar putea s-ofacă mi-ar trece desigur cu vederea mai multe decît puţină nebunie,impetuozitate, „ştiinţă voioasă" — de pildă o mînă de cîntece adăugatecărţii de această dată — cîntece în care un poet rîde de toţi poeţii, într-un fel greu de iertat. Ah, dar nu sînt doar poeţii şi frumoasele lor „sentimente lirice" asupra cărora acest reînviat îşi varsă răutatea: cineştie ce victimă îşi mai caută, ce monstru de subiect parodic îl vafermeca în curînd? „Incipit tragoedia" se spune la sfîrşitul acestei cărţiîngrijorător de neşovăielnice: păziţi-vă! Se prevesteşte ceva excep-ţional de răutăcios şi de maliţios: incipit parodia, nu e nici o îndoială...- Dar să-1 lăsăm pe domnul Nietzsche: ce ne pasă că domnul Nietzsche s-a însănătoşit?... Un psiholog cunoaşte puţine întrebări atîtde atrăgătoare cum ar fi cea a raportului dintre sănătate şi filozofie, iar în cazul că el însuşi se îmbolnăveşte, îi va dărui bolii întreaga sacuriozitate ştiinţifică. Deoarece, cu condiţia de a fi o persoană, ai înmod necesar şi filozofia propriei persoane: dar aici există o diferenţăconsiderabilă. La unii, cele care filozofează sînt defectele, iar la alţii — bogăţiile şi puterile lor. Primii au
nevoie
de filozofia lor ca suport,liniştire, medicament, salvare, înălţare sufletească, înstrăinare de sine; pentru cei din urmă ea este doar un lux frumos, în cel mai bun cazvoluptatea unei recunoştinţe triumfătoare, care în final trebuie înscrisăcu majuscule cosmice pe firmamentul ideilor. Dar în cazul celălalt,mai obişnuit, cînd disperarea începe să filozofeze, ca la toţi gînditorii bolnavi — şi poate că în istoria filozofiei ei sînt preponderenţi — cese va întîmpla cu ideea însăşi, cînd ea se va afla sub
apăsarea
bolii?Aceasta este întrebarea care priveşte psihologul şi aici devineexperimentul posibil. Aidoma unui călător care îşi propune să setrezească la o anumită oră, dăruindu-se apoi liniştit somnului, tot astfelşi noi filozofii, admiţînd că ne îmbolnăvim, ne abandonăm bolii pentruo vreme, cu trup şi suflet — parcă am închide ochii faţă de noi înşine.
Şi după cum călătorul ştie că ceva
nu
doarme, ceva care numără oreleşi-1 va trezi, tot aşa ştim şi noi că ceasul hotăritor ne va găsi treji — căatunci răsare ceva care ne surprinde spiritul
asupra faptei,
vreau săspun în pragul slăbiciunii sau al întoarcerii, al resemnării, al călirii, alîntunecării sau cum se mai numesc toate stările maladive ale spiritului,care în zilele sănătoase au împotriva lor
mîndria
spiritului (căcirămîne adevărată vechea zicală: „Spiritul mîndru, păunul şi calul sîntcele mai mîndre trei animale de pe pămînt"). După o asemeneainterogare de sine, ispitire de sine, înveţi să priveşti cu un ochi maisubtil tot ceea ce s-a filozofat pînă acum, ghiceşti mai uşor ca înainteocolişurile nevrute, căile lăturalnice, locurile de odihnă, punctele
însorite
ale ideii pe unde gînditorii suferinzi sînt conduşi şi ademeniţi,tocmai ca suferinzi, ştiu acum încotro
trupul
bolnav şi nevoile saleîmping, aruncă, ademenesc spiritul — spre soare, linişte, blîndeţe,medicamente, spre o consolare într-un sens oarecare. Orice filozofiecare pune pacea mai presus decît războiul, orice etică ce înţelegenegativ ideea de fericire, orice metafizică şi fizică ce cunoaşte ofinalitate, o stare definitivă de vreun fel oarecare, orice aspiraţie preponderent estetică sau religioasă spre un alături, un dincolo, un înafară, un deasupra, permit întrebarea dacă nu cumva boala a fost aceeacare 1-a inspirat pe filozof. Marcarea inconştientă a necesităţilor fiziologice sub mantia obiectivului, a idealului, a spiritualităţii puremerge înfricoşător de departe şi m-am întrebat adesea dacă, de omanieră generală, filozofia nu a fost cumva pînă acum doar ointerpretare a trupului şi o
înţelegere greşită a acestuia,
în spatelecelor mai înalte judecăţi de valoare care au condus pînă acum istoriagîndirii se ascund neînţelegerile alcătuirii trupeşti, fie a individului, fiea stărilor sociale sau a raselor în totalitate. Toate acele nebuniiîndrăzneţe ale metafizicii şi în special răspunsurile lor privitoare la
valoarea
existenţei pot fi considerate întotdeauna şi în primul rînddrept simptome ale anumitor trupuri; şi dacă astfel de afirmări sau ne-gări ale lumii, măsurate ştiinţific, nu au nici un dram de importanţă,ele îi oferă totuşi istoricului sau psihologului indicii cu atît maivaloroase, ca simptome, după cum am spus, ale trupului, ale reuşiteisau nereuşitei acestuia, ale plenitudinii, puterii, suveranităţii sale înistorie, sau ale reţinerilor, oboselilor, sărăcirilor sale, ale presimţiriisfîrşitului, ale voinţei sale de moarte, încă mal aştept ca un
medic
filozof în sensul excepţional al cuvîntului — unul care să urmărească
of 00
Friedrich Nietzsche - Stiinta Voioasa
558 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | (1 Rating) |
| Upload Date: | 05/23/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment
Mulțumesc!
Hi New Friend, what a wonderful and fascinating profile you got just think i delibratly have to send you an email to explain how I'm feeling about you and to show my interest in you. email me on pman7ifedison@yahoo.com or feel free to call me on phone , if you are logged online for a chat on +221763939105 i am waiting . FRom Pius