Friedrich NietzscheGENEALOGIA MORALEIO scriere polemică (1887)Traducere de LIANA MICESCUTraducerea textelor din latină şi greacă de TRAIAN COSTAPrefaţăAlăturată lucrării publicate de curînd,„Dincolo de bine şi de rău",spre întregire şi desluşire. Noi cei care căutăm cunoaşterea nu ne cunoaştem pe noi înşine, şiaceasta dintr o pricină bine întemeiată. Nu ne-am căutat niciodată — cum s-ar putea atunci să ne
găsim
într-o zi? S-a spus pe drept cuvînt:„acolo unde se află comoara voastră, este şi inima voastră"; comoara
noastră
se află acolo unde se află stupii cunoaşterii noastre. Sîntemveşnic pe drumuri, născuţi ca vietăţi înaripate şi culegătoare de mierea sufletului, ne stă de fapt în inimă un singur lucru — să „aducemceva acasă". în afară de aceasta, în ceea ce priveşte viaţa, aşa-numitele„evenimente" — care dintre noi se gîndeşte serios la ele? Sau cine maiare timp destul? Mă tem că nicicînd n-am fost cu adevărat„preocupaţi" de asemenea lucruri: inima noastră nu se află acolo — şinici măcar urechea! Mai degrabă, asemenea celui dumnezeieşte dedistrat şi cufundat în el însuşi, căruia tocmai i-au răsunat puternic înureche cele douăsprezece bătăi de amiază ale clopotului şi care se tre-zeşte dintr-o dată întrebîndu-se „de cîte ori a bătut de fapt?", tresărimşi noi uneori
după aceea,
întrebînd uluiţi şi spăşiţi: „ce ni s-aîntîmplat, de fapt?" mai mult chiar: „de fapt, cine
sîntem
noi? şinumărăm apoi, după cum am mai spus, toate cele douăsprezece bătăitremurătoare de clopot ale trăirii noastre, ale vieţii noastre, ale
existenţei
noastre — vai! şi încurcăm numărătoarea.... Ne rămînemdeci fatalmente străini, nu ne înţelegem pe noi înşine,
trebuie
să neluăm drept alţii, sîntem condamnaţi pe vecie să ne supunem legii:290GENEALOGIA MORALEI„flecare îşi este cel mai străin sieşi", — faţă de noi înşine nu sîntem printre „cel ce caută cunoaşterea"...
— Ideile mele asupra
originii
prejudecăţilor noastre morale — căcidespre ele este vorba în această scriere polemică — şi-au găsit primalor exprimare laconică şi provizorie în acea culegere de aforisme ce poartă titlul
Omenesc, prea omenesc.
O carte pentru „spiritele libere",a cărei aşternere pe hîrtie a început la Sorento, în timpul unei Ierni cemi-a îngăduit un popas, aşa cum se opreşte călătorul, pentru aîmbrăţişa cu privirea tot acest vast şi primejdios teritoriu prin carecălătorise spiritul meu pînă atunci. Aceasta se petrecea în iarna 1876-77; dar ideile însele sînt mai vechi. Erau în principal aceleaşi idei pecare le reiau în scrierea de faţă: — să sperăm că acest lung interval detimp le-a făcut bine, că au cîştigat în maturitate, în limpezime, în forţă,în perfecţiune! însă faptul că le mai menţin şi astăzi, că ele însele s-auînlănţuit între timp tot mai strîns între ele, ba chiar s-au alipit şiîntrepătruns, îmi întăreşte încrederea voioasă că nu s-au născut în mineizolat, întîmplător, sporadic, ci au apărut dintr-o rădăcină comună,dintr-o
voinţă fundamentală
de cunoaştere ce porunceşte din adîncuri,vorbeşte tot mai hotărît şi cere concepte tot mai precise. Pentru că nu-mai aşa se cuvine să gîndească un filozof. Noi n-avem dreptul să fimîn nimic
singuratict
nu avem voie nici să rătăcim solitari, nici săîntîlnlm solitari. Mai curînd, întocmai cum copacul îşi poartă roadele,cresc din noi gîndurile noastre, aprecierile noastre, „da", „nu" şi„dacă" ale noastre — toate înrudite şi înlănţuite între ele, mărturii aleunei singure voinţe, ale unei singure sănătăţi, ale unui singur pămînt şiale unui singur soare. — Vor fi oare pe gustul
vostru
aceste roade alenoastre? — Dar ce le pasă copacilor! Ce ne pasă
nouă,
filozofilor!...PREFAŢĂ291Datorită unei îndoieli care îmi e proprie şi pe care nu o mărturisesc bucuros — pentru că se referă la
morală,
la tot ceea ce a fost preamărit pînă acum pe pămînt ca morală —, o îndoială care a apărutîn viaţa mea atît de timpuriu, atît de nechemată, de năvalnică, atît decontradictorie faţă de mediu, vîrstă, exemple, origine, încît aş aveaaproape dreptul să o numesc „a priori" al meu, — curiozitatea ca şi bănuiala mea au trebuit să poposească în faţa întrebării, care este defapt
originea
ideii noastre despre bine şi rău. într-a-devăr, problemaoriginii răului m-a urmărit încă de pe vremea cînd eram un băleţandrude treisprezece ani: la o vîrstă cînd „inima ţi-e împărţită între jocurilecopilăriei şi Dumnezeu", el i-am dedicat prima mea joacă literară
copilărească, primul meu exerciţiu de caligrafie filozofică — iar înceea ce priveşte „rezolvarea" mea de atunci a problemei, ei bine, i-amacordat lui Dumnezeu cinstea, după cum se cuvine, considerindu-1
părintele
răului. Oare „a priori" al meu îmi cerea tocmai acest lucru?Acel nou
„a priori"
imoral sau cel puţin imoralist, ca şl „imperativulcategoric", ah, atît de antikantian, atît de misterios, care răzbate din elşi la care mi-am plecat între timp din ce în ce mai mult urechea şi nunumai urechea? ... Din fericire am învăţat din timp să deosebesc prejudecata teologică de cea morală şi n-am mai căutat originea răului
dincolo
de lume. Ceva cunoştinţe de istorie şi de filologie, precum şiun spirit selectiv înnăscut, privitor la aspectele psihologice în general,mi-au transformat curînd problema într-o alta: în ce condiţii şi-ainventat omul acele judecăţi de valoare — bine şi rău? Şi
ce valoareau ele însele?
Au împiedicat sau au favorizat ele pînă acumdezvoltarea umanităţii? Sînt un semn al mizeriei, al sărăcirii, aldegenerării vieţii? Sau dimpotrivă, trădează plenitudinea, forţa, voinţavieţii, curajul, încrederea şi viitorul ei? — La toate aceste întrebări amgăsit şi am îndrăznit să-mi dau felurite răspunsuri, am făcut292GENEALOGIA MORALEIdeosebirea între vremuri, popoare, rangul indivizilor, mi-amspecializat problema, din răspunsuri au răsărit noi întrebări, cercetări, presupuneri, probabilităţi: pînă cînd, în sfîrşit, mi-am cîştigat unteritoriu al meu, un teren propriu, o întreagă lume ascunsă,înfloritoare, în plină creştere, asemenea grădinilor tăinuite despre carenimeni nu trebuia să bănuiască ceva... O, cît de fericiţi sîntem noi, ceice căutăm cunoaşterea, cu condiţia de a şti să păstrăm tăcerea destulde mult timp!...
4
Primul impuls de a face cunoscut cîte ceva din ipotezele mele asupraoriginii moralei mi 1-a dat o cărţulie clară, curată şi înţeleaptă, chiar îndrăzneaţă, prin care mi s-au înfăţişat limpede pentru prima dată unfel răsturnat şi pervers de ipoteze genealogice, un fel cu adevărat
englezesc,
care m-a atras — cu acea forţă pe care o are tot ceea ce neeste contrariu, antipodic. Titlul cărţuliei era
Originea simţămintelor morale;
autorul ei dr Paul Ree; anul apariţiei 1877. Poate că n-am cititniciodată ceva pe care săi neg frază cu
frază,
concluzie cu concluzie,în asemenea măsură ca această carte; dar fără nici un fel de ciudă sau
of 00
Friedrich Nietzsche - Genealogia Moralei
320 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | |
| Upload Date: | 05/23/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment