• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
VOLTAIRE
CANDIDSAU OPTIMISMUL
Traducere de
 AL
Studiu introductiv, note şi tabel cronologic de
 N. N. Condeescu
DIALOGURI ŞI ANECDOTE FILOZOFICETraducere, posfata şi note de
 Doina Florea
BIBLSOTSCA JKD57GAHA
FILIALA MANĂŞTURI "
■
CHIŞiNAU
*637741S*
czu
840-8:13 V88
• 
Textele volumului de faţă sînt leproduse după: Voitaire,
Opere alese; Dialoguri şi anecdote filozofice.
47030100 3 V------------------l06 -92ISBN 5 -308—01019—2g) Prezentate grafică şi ilustraţia: Alexet Colibneac, 1993
PREFAŢAA doua parte a domniei personale a lui Ludovic al' XlV-lea (1685—1715) începea sub semnul unei opoziţii crescînde faţă deatotputernicul monarh.Baza socială a regimului monarho-feudal din Franţa de atunci se îngustase mult prin revocarea Edictului din Nantes (1685).Cal-viniştii francezi luaseră drumul exilului, şi războiul Ligii de la Augsburg îi găsise in tabăra duşmana.Literatura arHfl
r 
 
at
" reflecta tot mai direct depărtarea bur gheziei franceze de regalitate şi totodată aprigele nemulţumiri ajumaselor populare.h.^iiirMil moparhiei nhsn||ite_ şi cel al bisericii, alăturate încă de pe vremea Imperiului Roman spre a forma un bloc cît mairezistent, simt cele dintîi cutremure la temeliile lor.
 prp
STII
-
ŞITUI
aceluiaşi an K7Q4 an de ştaprnarp a nff>n.<;ivpj mjli-
taxe, de foamete, Hanpfnnlţnrri^ri ej je conturare a unui front ideologic împotriva repimijiui. se năştea, in Faris. hrancois-Marje Aroue.t, ne\yoltairel avea să întruchiDeze în secolul urmăcare, sub numele de\.Voltaire^ avea să întruchipeze în secolul urmă-tor lupta aceasta a burgheziei franceze împotriypfibi'TivPflr 
r 
PC
a
-M-tăţii, a privilegiilor feudale şi mai ;»les a do'gmelor catolice, nedespărţite ra n trinitate a relelor trecutuluideasupra zorJlăF uno"r"Ţr^l-muri noi.
 
" '----------------Copilul' venea pe lume într-un jjiediu mic-burghe^. Notarul Arouet, tatăl lui, avea însă o clientelă Aristocratică: ducele deSaint-Simon, marchizul de Châteauneuf, fratele său, abatele şi mulji alţi nobili ale căror averi le fructifica în plasamentesigure. Iată de ce abatele de Châteauneuf primi să fie naş nou-născutului. îşi luă chiar rolul în serios şi veghe asupra educaţieilui. îi deschise gustul pentru literatura, punîndu-l să înveţe fabule din La Fontaine, şi se îngriji să fie dat la carte în cel maivestit colegiu iezuit din
%
Paris, «Louis-le-Grand».Acolo, părintele Poree şi alţi dascăli iezuiţi predau multă retorică latină, ceva «istorie sacra»
după
 Biblie,
elemente defilozofie scolastică medievala şi puţina aritmetică. Nici urmă de filozofie nouă, carteziană, în acel învăţămînl. Nimic desprefizică şi ştiinţele naturii. Geografia, istoria naţională, literatura franceză şi limbile moderne erau de asemenea ignorate de programele colegiilor iezuite, in schimb, multa grija faţă de educaţia mondenă a iiilor de nobili şi burghezi bogaţi. TinărulArouet n-a ieşit bigot din mîinile profesorilor săi iezuiţi. Predicile lor nu i-au clintit incredulitatea sădită' în el deChâteauneuf. Dascălilor săi de la „Louis-le-Grand"
III
e
le datorează numai o solidă cultură clasică şi un statornic gust pentru teatru.Perspectiva unei cariere literare nu înclnta însă pe Arouet notarul, *are plănuia să-şi îndrepte fiul spre magistratură. Dar spremarea mîhnire a tatălui său, după colegiu, Franeois-Marie numai Ia studii juridice nu se gtndea. începuse să guste din plăcerile vie-"i, apăruse în castelul Temple din Paris, la ducele de Vendome,
<{ 
sub protecţia pulpanei lui Châteauneuf, luase parte ta ospeţele (ine de acolo, strălucise prin cuvinte de spirit în conversaţiile «libertine» din acel mediu opoziţionist faţă deVersaillcs-«l habotnic al lui Ludovic al XlV-lea şi i se aplaudaseră primele epigrame, epistole
 şi
ode.Spre a-l căpătui într-un fel, notarul îl trimise, în vara anului 1713, la Haga, ca paj în suita marchizului de Châteauneuf, numitambasador în Olanda. Iată însă eă, după abia cîteva luni, ambasadorul, fratele abatelui petrecăreţ, îşi expediază pajul înapoi laParis. Pajul, în care fierbea seva tinereţii, «omproraisese misiunea diplomatică a Regelui-Soare printr-o aventură cu ocalvinistă din numeroasa eolonie a protestanţilor francezi refugiaţi in Ţările-de-Jos după revocarea Edictului din Nantes. Ba pusese cMar te «ale răpirea îneîntătoarei Pimpette!
 
Tînărul Arouet nu va ajunge deci nici secretar de ambasadă! Notarul era disperat. Sub ameninţarea de a-l denunţa autorităţilor ca pe un fiu recalcitrant — eeea ce i-ar fi atras un an, doi de cuminţire într-o celulă a Bastiliei — bătrînul izjîuti să-l convingăeă a sosit momentul să-şi înceapă stagiul de viitor om al legii, lucrînd te birourile unui procuror, adică jurisconsult, dinCartierul Latin. Nu avu însă timp să admo&aseă acolo ordonanţele şi procedura, Mndca o satiră împotriva juriului academic,care nu-i premîase o odă, îl sili să se refugieze în provincie, spre a se sustrage întemniţării abia evitate printr-o pocăinţătrecătoare.De-a lungul acestor aventuri şi manifestări mondene de adolescent sprinţar şi neascultător, se eonturează Cfva dis caracterulwarelui gînditor şi militant iluminist de mai H-rzkt: gust pentru viata fastuoasă şi rafinată a elasei dominante de atunci, dar totodată rezistenţă faţă de mentalitatea şi ideologia aeefeî societăţi. Nfteonformismul acesta îl va hotărî să devină Hterat. Vatrăi din pana sa, cit de cît independent, şi nu va mai cumpăra eu zeci de mii do livre părinteşti vreo slujbă de consilier, ca săfie silit apoi să vîndă dreptatea pe bani spre a-şi scoate capitalul.Moartea lui Ludovic al XlV-fea (1715) făcu loc regenţei lui Pkiîippe D'Orleans, dar nu prilejui nici • reformă îasemnatâ a mo-narhiei eompromise de ultimul război dinastic, cel de succesiune la tronul Spaniei.^ni«m|[ fip Vnltairp" cum începuse să-şi spună finârul Arouet, făiirindu-şi un ingenios rr^riirfonim—pjjn anagrama acestuinume — W"rcT I (F) I(EUNE).— ahtiat şi eî du
 
 pj-jaeăasalc Şi banchete, a participat din plin la zgomotoasele petreceri ale,referitei evocate de MţinfesgujaH în
Scnso
r:
 J" porinna
(17? 1 ^ Gu întreruperi Tn"s"S. TTiteniniţarileşi ascunzişurile în provincie, spre a evitn alte găzduiri forţate in castelele întărite ale majestă-ţfi-sale, îl mai depărtează din cîud in cuid deispitele Parisului. Din mai 1717 şi pînă la mijlocii a mi lui următor este închis la Bastiiia pentru o satiră adresată răposatuluirege.Inchisearea, care-i conferise aureolă de perseeuţajL vorbele cu
(
duh din saloane, debutul toi literatură cutragedia<tţ=*w/ft (1718) şi'IVcu poemul epic
 Liga
(1723) făcuseră din tînărul Voltaire o figură pariziană de mina întîi. Viaţa aceasta frumoasă fu brusccurmată de conflictul cu cavalerul de Rohan. Un cuvînt de spirit ceva mai usturător adresat acestui nobil vlăstar îi atrase o josnică' răzbunare. Ciomăgit de valeţii cavalerului la poarta ducelui de Bethune, părăsit de tineretul aristocrat pe care-ldistrase la serate şi banchete, închis din nou la Bastiiia pentru a nu provoca la duel pe de„Rohan, scriitorul nu scapă de toateaceste jigniri şi urmăriri detît făgăduind contelui de Maurepas, ministrul casei regale, că acceptă să se exileze „voluntar" înAnglia (1726).Perioada dintre cele doifă întemniţări la Bastiiia prefigurează în mic întreaga carieră a lui Voltaire şi conţine prevestireaaspectelor majore ale modului său de viaţă şi ale imensei sale opere. Frecventarea saloanelor aristocratice în care apăreau şimari financiari ai vremii, ca fraţii Paris şi Crozat, îl conving de atotputernicia banului atunci cînd nu te poţi lăuda cu o naştereilustră. Burghezul, spre a fi respectat, trebuie să fie bogat. Şi Voltaire pune în aceşti ani bazele averii lui de mai tîrziu.Adunase ceva bani din speculaţii de bursă. Puţin după aceea murise şi notarul Arouet. Partea de moştenire şi-o transformă înacţiuni ale Companiei Indiilor Occidentale. Toate îi merg bine, veniturile îi cresc, dar incidentul cu Rohan îi strică multesocoteli.Urmărind independenţa prin avere, scriitorul începe totodată lupta împotriva ideologiei oficiale, catolicisniul, şi a politicii deinte-leranţă religioasă inspirată de bisericăfOerft^şi-a datorat succesul unei tirade anticlericaje. O epistolă din
il'zz, Pentru şicontra,
e'ste o profesiune de credinţă deistă, deci anticreştină, dintre cele mai explicite. Iată de ce a circulat multă vremenumai în manuscris, atribuită dinadins răposatului poet epicureu Chaulieu.
 Liga,
în sfîr-şit, scrisă la Bastiiia în 1717—1718,era o condamnare a'fanatismu-lui catolic care însîngerase Franţa prin războaiele religioase din secolul al XVI-lea.Iată cu ce fel de idei şi de orientări trecea Marea Mînecii exilatul din 1726. Alegerea Angliei nu era întîmplătoare. Revoluţia burgheză înlăturase acolo, o dată cu dictatura lui Cromwell, tot ceea ce feudalismul avea mai apăsător. De la a doua izgonirea Stuar-ţilor (1688), funcţiona în Regatul Unit un sistem parlamentar, expresie a compromisului prin care nobilimea împărţea puterea cu burghezia. Un minimum de libertăţi civice şi individuale, participarea efectivă a clasei de mijloc la treburile publice, limitarea puterii regale şi a influenţei politice a bisericii anglicane, dar mai ales larga toleranţă religioasa din Angliastîrneau admiraţia şi invidia intelectualităţii burgheze din Franţa.Voltaire lua deci drumul unei ţări unanim admirate de scriitorii şi gînditorii progresişti din Franţa, cei care în curînd vor finumiţi „filozofi'. Era tocmai o perioada de pace între cele două regate, învrăjbite de cînd Wllhelm de Orania alungase de petronul Angliei pe socrul sau, Iacob al II-lea Stuart, primit cu braţele deschise de Ludovic al XlV-lea. Fobiile dinasticeascundeau însă rivalitatea tenace dintre capitalismul englez şi cel francez în jurul supremaţiei în comerţul maritim dintreEuropa şi coloniile americane. Sub protecţia acestei acalmii şi a cîtorva scrisori de recomandare, Voltaire păşea pe pămîntulAngliei împins de curiozitatea de a vedea la faţa locului oamenii, moravurile şi instituţiile despre care auzise numai laude.
V
A folosit din plin cei aproape trei ani petrecuţi acolo şi s-a docu mentat conştiincios asupra Regatului Unit şi societăţiiengleze, deşi
nu
a cunoscut direct decit Londra şi o parte din sud-estul insulei.Toate aceste informaţii şi impresii erau notate cu grijă.
Din
aceste note vor ieşi
Scrisorile filozofice,
 publicate în 1734,reportaj asupra Angliei şi totodată critică a regimului monarho-feudal din Franţa, înapoiat, anacronic chiar în comparaţie culibertăţile democraţiei burgheze din Marea Brilanie. Documentarea acestui, reportaj vioi şi spiritual a fost departe de a ocupatoate orele libere ale lui Voltaire. Tot la Londra a dat o nouă versiune a poemului
 Liga,
intitulat acum
 Henriada. A
apărut în1728 într-o ediţie de lux. Scriitorul lucra paralel la tragedia
brutus
şi
\ajstoria lui Carol al Xll-lea.
Anii de la Londra au fost decisivi în formarea intelectuală a lui Voltaire. La debarcarea pe malurile Tamisei, era, desigur,deist, anticlerical şi partizan declarat al toleranţei. Frecventarea saloanelor aristocratice nu favorizase însă dezvoltarea încugetul lui a unei critici sociale şi politice. în Anglia a văzut cu ochii burghezia la putere şi a fost viu impresionat desuperioritatea regimului înfăptuit acolo: puterea regală limitată de cea a unui parlament ales; două partide eu programe politice, propunîndu-şi, ce! puţin teoretic, fericirea patriei; o nobilime fără privilegii de clasă, in bună parte îm-burghezită prin practicarea comerţului maritim; o burghezie îmbogăţită prin negoţ şi manufacturi, apărată de legi împotriva oricăruiarbitrar şi preponderentă în viaţa politică; ţărann înşişi locuind, îmbrăcîndu-se şi hrănindu-se mai bine decît în Franţa.
 
Voltaire observă, compară şi reflectează. Experienţa engleză îl transformă. îi întăreşte deismul şi convingerea In excelenţatoleranţei, dar îl îndeamnă totodată la
luptă
activă nu numai împotriva catolicismului, ci şi împotriva Eeuda!'smului şi amonarhiei absolute. De aici, accentele republicane din
 Brutus.
De aici, mai ales, denunţările directe, atacurile deschise din
Scrisorile filozofice.
Cu această carte • epocală, lupta iluminismului împotriva vechiului regim întră într-o fază nouă.La începutul anului 1729, ministrul Maurepas consimte la înapoierea în patrie a exilatului de peste Canalul Mînecii. Un„filozof" nou venea să îngroaşe rîndurile ideologilor burghezi, într-un moment cînd Parisul răsuna de pclernicile religioasedintre iezuiţi şi jansenişti.Voltaire se preocupă îndată de valorificarea scrierilor sale de la Londra. Obţine reprezentarea lui
 Brutus
la Comedia Franceză(1730), publică
 Istoria lui Carol al Xll-lea
(1731) şi după multă trudă,
Scrisorile filozofice
(1734) O nouă tragedie,
 Zaira
(1732), cu subiect din istoria naţională şi cu elemente shakespeareene în zugrăvirea geloziei unui musulman, este îndelungaplaudată, şi autorul ei salutat ca un demn urmaş al lui Racine.Reluarea activităţii literare în Franţa nu putea să nu ...Juca noi neplăceri lui Voltaire. în timpul cît stătuse la Londra, regimulmonarho-feudal din Franţa intrase într-o perioadă de rjlativă stabilitate, ultima înainte de revoluţia din 1789. Ministru principal era, din 1726, cardinalul Fleury, un bătrîn paşnic şi prudent. Politica economică a lui Orry, controlorul general alfinanţelor, echilibrase bugetul, dăduse avînt comerţului şi adusese oarecare prosperitate în ţară. Scăderea nemulţumiriimaselor populare încuraja reaeţiu-nea lui Fleury faţă de progresele spiritului critic al lilozofilor. IatăVIde ce Voltaire are din nou de suferit de pe urma scrierilor saie.
Carol al Xll-lea
este interzisă sub cuvînt că StanislasLesczynski, regele Poloniei, socrul lui Luaovic ai XV-lea, nu făcea o figură destul de eroică in povestirea campaniilor militare ale regelui Suediei. Un
Templu al bunului-gust 
(1731), mic tratat de estetică'clasică sub forma ficţiunii vizitării unui panteon al gloriilor naţionale, nemulţumi pe toţi scriitorii în viaţă criticaţi sau nu îndestul de lăudaţi. Prigoana cea mare odezlănţui însă în 1734 publicarea neautorizată a
Scrisorilor filozofice.
Ediţia, atîtea exemplare cîte putură fi confiscate, fu condamnată la ardere, iar autorul, la închisoare.Voltaire, care se afla pe atunci la Rotien, socoti prudent să ocolească Parisul. Se retrase la castelul din Cirey, în Lorena, ducatindependent pe acea vreme. îl invita acolo o admiratoare, marchiza du Châtelet, spre a crea în linişte, la adăpost deautorităţile tiranice ale monarhiei absolute din Franţa.Cei cincisprezece ani petrecuţi la Cirey (1734—1749) reprezintă maturitatea lui Voltaire, cea a vî-rstei şi cea a creaţiei. S-a bucurat acolo de condiţii bune de muncă spre a scrie noi piese de teatru şi noi poeme. Tendinţele militante ale acestora apar  potenţate. Scriitorul îşi încearcă puterile în genuri noi, ca romanul filozofic şi comedia lăcrămoasă. Stringe material pentrunoi opere istorice şi, mai ales, adînceşte ştiinţele naturii, observă şi experimentează, în căutarea unui teren mai sigur pentruconstruirea unei filozofii.Marchiza du Châtelet, „divina Emilia", departe de a contraria această activitate multilaterală, a încurajat-o cu întreg elanul eide femeie
savantă.
Castelul din Cirey, într-o vale răcoroasă a Vosgilor, se afla nu departe de orăşelul Luneville, în care, peste un secol, va veni săstudieze Mihail Kogălniceanu. Voltaire amenaja o sală de teatru, o bibliotecă şi un cabinet de fizică — laborator am- zicea'stăzi.Deşi încă din 1735 Fleury îi anulase ordinul de arestare, Voltaire rămase totuşi la Cirey, reţinut acolo de condiţiile favorabilecugetării şi scrisului. în primii ani, influenţa marchizei i-a orientat preocupările mai ales spre fizică, ştiinţă în care se iniţiasela Londra în legătură cu teoriile lui Newton. Memoriile
 Asupra naturii focului, Asupra forţelor motrice, Asupra modificărilor  globului nostru,
ieşite pe vremea aceea din laboratorul de la Cirey, indică fenomenele asupra cărora au stăruit cei doicercetători. Pe lingă observaţii juste, dacă nu cu totul noi, chiar pentru acea vreme, se întîlnesc acolo şi multe naivităţi deamator. Oricum, contactul
lui
Voltaire cu ştiinţele exacte, în stadiul lor din secolul
al
XVHI-lea, s-a dovedit fecund: a dat o bază mai solidă filozofiei sale, apropiind-o de materialism. Fizica i-a arătat neantul metafizicii. Două lucrări mai importantedin această perioadă dau măsura certitudinilor lui în materie de explicare a lumii. Prima înfăţişează pe înţelesul tuturor 
 Elemente ale filozofiei lui Newton.
Cealaltt
este un
Tratat de metafizică,
scris în 1734, dar publicai mult mai
tîrziu,
spresfîrşitul vieţii scriitorului. Opunînd legile gravităţii şi alte demonstraţii newtoniene celebrei cosmogonii a lui Descartes şispeculaţiilor acestui ginditor asupra pretinsului dualism al omului, Voltaire contribuie la ruinarea oricărei metafizici. în
Tratat 
scopul acesta apare mai deschis.
Tratatul de metafizică 
este o negare, a metafizicii în înţelesul tradiţional al cuvîntului, acelade justificare a religiilor revelate pe plan fiiozofic-idealist. Ca deist, Voltaire nu-VHmeşte divinitate cauza primă a universului. Motive finaliste — or-âuiea din lume — îi întăresc această credinţă. Divinitatea,ea insăşi, nu este o dogmă, ci o probabilitate. în orice eaz, nu are trăsăturile dumnezeului tiran şi răzbunător predicat dereligiile zise „revelate". Creator al lurnii, zeul acesta, arhitect şi fizician, a fixat legi eterne de conducere a universului, decare a încetat să se rnai ocupe de atunci. Un suflet, suflu divin, distinct de corp? Iată una din marile aberaţii ale metafiziciiidealiste! Simţim, gîndim, voim prin funcţiuni speciale ale materiei subtile din sistemul nervos. Cum? Nu o ştim încă precis,dar faptul este evident, spunea criticul.
Tratatul de metafizică 
este suma gîndirii tui Voltaire. Tezele de acolo, schi(ate încă din 1722 in epistola
 Pentru şi contra,
vor reapărea de nenumărate ori în poe.ne, pamflete şi romanele filozofice de mai tirziu, pitin la
Urechile contelui Chesterfield 
inclusiv (1775). Idei puţin originale, fiindcă principiile religiei naturale formulate de englezii Toland şi Collins serăspîndJseră mult în Franţa, ca şi senzualismul lui l.ocke, care invaţa că nu avem idei înnăscute, toate cunoştinţele venindu-ne prin simţuri. Voltaire dă acestor teze prestigiul frazei sale sprintene, al argumentării sale limpezi. Ceea ce Montesquieu, petimpul cînd prezenta comunicări ştiinţifice la Academia din Bordeaux, nu îndrăznise sa tragă drept concluzii fflozofice,Voltaire a făcut-o. Cîţiva ani mai tîrziu, explicarea ma-terialist-mecanicistă a materiei care gîndeşte va reapărea mai siste-matic argumentată in lucrările lui La Mettrie, ale lui Diderot, Hel-vetius şi Holbach. Progresele ştiinţelor exacte, cele deobservaţie şi cele experimentale, au constituit, încă din secolul al XVIII-lea, baza unei filozofii progresiste, ideologie a claseiin ascensiune a vremii, burghezia. Prin activitatea tui de la Cirey, Voltaire a fost unul din promotorii acestui aspect alLuminilor.
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...