A. INTRODUCERERaliul Clujului Mobil 1
Star Lubricants
ediţia 2009, etapa a IV-a a
Campionatului Naţional de Raliuri – DUNLOP - 2009
, se organizează şise desfăşoară în conformitate cu:
•
Codul Sportiv Internaţional FIA şi anexele sale, ediţia 2009;
•
Regulamentul
Campionatului Naţional de Raliuri – DUNLOP - 2009;
•
Regulamentul pentru Organizatorii de competiţii, ediţia 2009;
•
Prezentul Regulament Particular.Prin înscrierea în competiţie, participanţii acceptă arbitrajul unic alFederaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), pe baza regulamentelorsportive în vigoare la data desfăşurării competiţiei, aplicabile după principiulconform căruia reglementarea particulară primează celei generale, şi conformStatutului şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al acesteia.Până la prima şedinţă a Colegiului Comisarilor Sportivi (CCS), eventualelemodificări aduse prezentului regulament vor fi publicate sau comunicatetuturor părţilor interesate, prin ”Buletine”, datate şi numerotate, de cătreOrganizator –
CS SAVU RACING Cluj-Napoca
, cu avizul FRAS.Începând cu prima şedinţă a CCS, eventualele modificări la prezentulregulament ca şi publicarea/comunicarea acestora, sunt de competenţaComisarilor Sportivi. Oficialul desemnat pentru relaţia cu concurenţii areobligaţia de a aduce la cunoştinţă ”Buletinele” tuturor echipajelor şi echipelor înscrise ori admise în competiţie.
B. PROGRAMActivitateaZiuaDataOra
Începerea înscrierilorLuni1.06.200910:00Închiderea înscrierilorLuni15.06.200914:00Publicarea listei de înscrieri Marţi16.06.200910:00Deschiderea Centrului depresă/acredităriLuni1.06.200910:00Carnetul Itinerar disponibilJoi18.06.20099:00Conferinţa de presă aorganizatoruluiMiercuri17.06.200914.00Înscrieri pentru recunoaşteri de Joi18.06.20099:00până Vineri19.06.200911:00Recunoaşterile se deschidJoi18.06.200910:00Recunoaşterile se închidVineri19.06.200914:00Deschiderea Parcului de ServiceVineri19.06.200910:00
Parteneri media FRAS
2
Leave a Comment