Darwin si Istoria Teoriei Evolutiei

Istoria teoriei evolutiei este uimitoare si intotdeauna m-am intrebat de ce le-a trebuit oamenilor de stiinta atat de mult timp sa accepte teoria evolutiei. Ideea evolutiei nu era nici pe departe noua, ci fusese sugerata de altii inaintea lui Charles Darwin (1809-1882). Vechimea extraordinara a planetei era deja acceptata de oamenii de stiinta. De asemenea, fusesera descoperite nenumarate fosile care aratau ca cu cat stratul de fosile era mai vechi, cu atat animalele deveneau mai simple si mai putin similare cu cele de astazi. J.B. Lamark propusese un mecanism pentru evolutie in care caracteristicile dobandite de un animal in timpul vietii sunt mostenite de urmasii acestuia (spre exemplu, urmasul unui culturist ar mosteni muschii acestuia). Din acest punct de vedere, gatul lung al girafei a aparut din cauza ca generatii de girafe au incercat sa se intinda dupa frunze. Acest principiu este fals, desi Darwin il accepta la inceputul carierei sale. Charles Darwin devine convins de evolutie cu mult timp inainte de a veni cu idea selectiei naturale. Selectia naturala este mecanismul propus de Darwin pentru evolutie in cartea sa "Evolutia speciilor", publicata in 1859. Darwin ajunge la concluziile sale in urma calatoriei pe vaporul "Beagle", in care observa ca populatii de animale izolate pe insule isi dezvoltasera caracteristici diferite, adica se adaptasera la mediul diferit de pe insula. Crescatorii de animale creasera deja diferite rase prin inmultire selectiva, dovedind ca exista variatii in cadrul unei specii. Plecand de la aceasta idee, Darwin propune un nou mecanism prin care a aparut gatul lung al girafei: in populatii stravechi, existau animale cu gatul un pic mai lung decat media; acestea sunt mai bine adaptate la mediul lor (ajung la mai multe frunze) deci au mai mult succes din punct de vedere reproductiv. Rezultatul este ca in generatia urmatoare, numarul animalelor cu gatul mai lung creste, iar cel al celor cu gatul mai scurt scade. In timp, acest proces duce la girafele de astazi. Dupa publicarea cartii, aceasta este contestata de un numar mare de ganditori religiosi si laici. In scurt timp insa, teoria evolutiei este acceptata de majoritatea oamenilor educati (in jurul anilor 1870). Mecanismul propus de Darwin, selectia naturala este mai greu acceptat, majoritatea oamenilor de stiinta preferand sa vada evolutia ca un proces progresiv, avand un anumit scop (o evolutie constanta de la animale simple la om, formand o asa-zisa scara evolutiva cronologica). Selectia naturala sugereaza mai degraba un proces adaptiv aleatoriu si fara scop, depinzand de conditiile de mediu; acest proces este mai degraba comparat cu un pom care se ramifica in toate directiile decat cu o scara. La inceputul secolului XX, genetica se dezvolta ca stiinta, oferind un mecanism prin care se transmit caracteristicile de la o generatie la alta, precum si o explicatie pentru variatiile intre indivizii unei populatii (si demonstreaza definitiv falsitatea teoriei lui Lamark). Genetica se bazeaza

pe legile lui Mendel, descoperite de fapt in timpul vietii lui Darwin insa acceptate de comunitatea stiintifica cu mult mai tarziu. In a doua parte a secolului XX, este identificat codul genetic sau ADNului. Este recunoscut ca selectia naturala este principalul mecanism al evolutiei, insa sunt identificate si altele care il completeaza, creandu-se o imagine mult mai complexa decat cea prezentata de Darwin. Incercarile de a aplica teoria evolutiei pentru a intelege societatea umana sunt inconcludente in cel mai bun caz. Exploratorii victorieni vedeau populatiile intalnite in Africa sau Australia ca fiind mai jos pe "scara" evolutiva fata de cele din Europa. Impartira umanitatii in rase si aplicarea principiului supravietuirii celui mai bine adaptat constituie baza pseudo-stiintifica a rasismului Nazist. Dupa descoperirea ADN-ului insa, este recunoscut ca populatiile umane sunt, din punct de vedere genetic, aproape identice si deci nu pot fi unele "superioare" altora. Exista insa multe discutii cu privire la rolul evolutiei in comportamentul uman. Sunt unii cercetatori care sustin ca omul este ceea ce evolutia l-a programat sa fie, explicand comportamentl uman in functie de genele care le are un individ; altii insa sustin ca omul are copacitate de a invata din experienta atat de mare, incat aceasta anuleaza majoritatea instinctelor "programate" in gene de evolutie.

Evolutionismul ,religie moderna sau eroare?

In perioada in care Charles Darwin si-a formulat teoria privind originea si evolutia speciilor nu existau cunostintele pe care le avem astazi despre biogenetica, asa ca progresele pe care stiinta le-a facut in a doua parte a secolului XX au ridicat semne de intrebare asupra unor situatii. Evolutionistii afirma ca aparitia speciilor complet noi a avut loc prin mutatii determinate intr-un timp indelungat de adaptarea la mediu, dar acest lucru ar insemna ca planeta sa aiba o varsta inaintata si conditii de mediu prielnice dezvoltarii in tot acest timp, iar fosilele sa cuprinda forme de viata intermediare intre specii. De asemenea, ar trebui ca probabilitatea matematica sa fie foarte mare. Am aflat in episodul precedent al dezbaterii Evolutionismul - religie moderna sau eroare? care sunt principiile generale ale evolutionismului si ale creationismului. Am vazut, de asemenea, ca teoria evolutiei s-a impus in mai multe domenii ale vietii, dar a avut nevoie de unele corectari pentru ca la inceput se baza mai mult pe presupuneri. Acum e timpul sa vedem cum este folosita stiinta in sprijinul creationistilor. In primul rand, orice referire la cea mai veche teorie evolutionista, cea a generatiei spontane care a aparut din apa si namol datorita unor combinatii intamplatoare, a fost anulata de genetica moderna. Dupa secole si chiar milenii de speculatii, cercetatorii au demonstrat ca aceasta este imposibila pentru ca cel mai rudimentar cod genetic necesar pentru supravietuirea unei celule a fost stabilit ca avand 256 de gene, iar probabilitatea producerii combinatiei necesare unei singure molecule este foarte mica, de 1 la 10 la puterea 87. Apoi, teoria lui Darwin este respinsa de biogeneticienii care sustin ca, in mod normal, genele sunt stabile, iar mutatiile sunt aproape toate nocive. Doar una din zece mii de mutatii este benefica, asa ca ar fi nevoie de milioane de mutatii favorabile pentru a se produce diversificarea speciilor, sustinuta de evolutionisti.

Stramosii omului sunt considerati acum maimute disparute

In cartea Darwin's Demise, autorii Joe White si Nicholas Comninellis au trecut in revista mai multe metode de stabilire a varstei planetei si studii care arata ca Pamantul este o planeta tanara, care nu ar avea mai mult de zece mii de ani. Totusi, mai interesante sunt dovezile oferite de paleontologi care arata absenta constanta a unor forme intermediare in orice clasa de animale. Mult timp s-a crezut ca exista etape intermediare intre primate si om (Ramapithecus, Australopithecus, Homohabilis, Pithecanthropus erectus, Sinanthropus erectus, Homo Neanderthalensis, Hesperopithecus, Eoanthropus Dawsoni), dar reexaminarea fosilelor si descoperirea unor exemplare foarte vechi de Homo Sapiens i-au facut pe unii sa ajunga la concluzia ca aceste specii au coexistat. In prezent, Pithecanthropus este clasificat drept specie disparuta de primate, iar Australopithecus, Homo habilis si Homo erectus se incadreaza in grupa maimutelor antropoide disparute. Despre omul din Neanderthal se stie ca era o fiinta complet dezvoltata, iar aspectul sau indesat se datora lipsei de vitamina D, care provoaca rahitismul. Era similara omului, dar complet separata. In ceea ce priveste Hesperopithecus si Eoanthropus Dawsoni, adica omul din Nebraska si cel din Piltdown, s-a aflat in cele din urma ca descoperirea lor a fost o farsa, iar fosilele lor au fost falsificate. Lipsa formelor de tranzitie a fost sesizata in a doua parte a secolului XX. In 1972, renumitii paleontologi Niles Eldredge si Stephen Jay Gould si-au publicat noua teorie evolutionista a echilibrului punctual, care spunea ca speciile care se reproduc cel mai mult au cele mai mici schimbari de-a lungul timpului. Tot in acea perioada, oamenii de stiinta si-au reamintit de teoria catastrofelor, care spune ca straturile geologice s-au format prin inundatii si alte catastrofe similare, iar diferite forme deviate care au existat in diferite epoci au disparut din cauza catastrofelor naturale. Mesajul darwinistilor, facut sa nu fie inteles Pe langa argumentele stiintifice aduse impotriva darwinismului in ultimele decenii, alti cercetatori au studiat si discursul celor care spun ca omul modern se trage din maimute. Philip Johnson, specialist in analizarea logicii argumentelor care a predat Dreptul timp de 30 de ani la Universitatea Berkeley din California, a devenit unul dintre principalii critici ai darwinismului. Johnson spune ca discursurile darwinistilor nu se bazeaza pe argumente stiintifice, ci pe butade retorice, insotite de amanunte de specialitate care impresioneaza marele public necunoscator al detaliilor ce tin de stiintele biologice. Intr-o carte publicata in 1991, Darwin on Trial, Johnson spune ca darwinistii nu ripostau in fata problemelor intelectuale, ci raspundeau prin divagatii si un limbaj imprecis care facea imposibila discutarea obiectiilor reale, ca ar fi vrut cu tot dinadinsul sa nu se inteleaga un lucru.