Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
742Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Metode didactice

Metode didactice

Ratings:

5.0

(2)
|Views: 48,663 |Likes:
Published by danaa_atl

More info:

Published by: danaa_atl on May 28, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/10/2013

pdf

text

original

 
Metode didactice 2
Delimitare conceptuală:
 Metoda reprezintă "modalitatea de lucru", cu caracter polifuncţional, care:- este
 selecţionată de profesor 
şi pusă în aplicare împreună cu elevii, în lecţii şi în activitatea extradidactică, în beneficiul elevilor;- presupune în toate cazurile
conlucrarea
dintre profesori şi elevi,
în interesul identificării adevărului
;- se utilizează
diferenţiat 
, în funcţie de interesele, trebuinţele, nivelul elevilor şi
în scopul prioritar al formării
acestora din urmă;- îl atestă pe profesor ca
 purtător 
al conţinuturilor de învăţămînt, ca
animator 
şi
evaluator 
al procesuluirespectiv, certificînd totodată obligaţiile ce decurg pentru el din aceasta.
O altă precizare
de mare interes se referă la funcţiile multiple ale metodei, la detalierea caracterului ei polifuncţional(cf. I. Cerghit, 1980) adică:
o funcţie cognitivă 
, prin aceea că
asigură elevului cunoaşterea
fie a adevărurilor gataconstituite, fie a acţiunii de descoperire a acestora;
o funcţie normativă 
, adică de ghidare (normare) a acţiunii de predare şi învăţare;
o funcţie instrumentală 
(ea joacă rol de instrument de vehiculare, de sistematizare, de aplicare aconţinuturilor şcolare);
o funcţie formativă şi educativă 
, în sensul că în acelaşi timp ea
 formează capacităţi şidetermină atitudini.Metodologia didactică se subordonează mai întîi noţiunii de
 
mod de organizare a învăţării
(G. Văideanu, 1986), iar laun nivel mai cuprinzător, noţiunii de
tehnologie didactică. Modul de organizare a învăţării
sintetizează "un grupaj demetode sau procedee care operează într-o anumită situaţie de învăţare (ore duble sau succesive, mai multe clase reuniteîn aceeaşi sală etc.) şi în asociere cu o anumită modalitate de realizare a învăţării: învăţare asistată de ordinator,învăţare bazată pe caiete şi manuale programate ş.a." (Văideanu, lucr. cit.; vezi de asemenea C. Cucoş, 1995).Subordonarea continuă prin înscriere a metodei într-o categorie mai cuprinzătoare, respectiv în
tehnologia didactică 
.Aceasta din urmă desemnează "ansamblul metodelor, mijloacelor şi al modurilor de organizare a învăţării", toate îndependenţă de "obiectivele pedagogice, de natura conţinuturilor şi a situaţiilor de învăţare" (Văideanu, lucr. cit.).
Clasificări după diferiţi autori:
 II.1.
 
O primă sistematizare
semnificativă era realizată de
 I. Gh. Stanciu
, (cf. 1961) şi se prezenta astfel:(
A
)
Metode de predare
: expunerea sistematică; conversaţia; lucrul cu manualul şi alte cărţi; demonstraţiadidactică; excursiile şi vizitele; observaţiile, lucrările de laborator, lucrările practice; exerciţiul.(
B
)
Metode de control şi apreciere
: observaţia curentă a muncii şi comportării elevilor; verificarea orală;lucrările scrise; aprecierea prin notă.Autorul nu face vreo precizare în legătură cu alte criterii de grupare, afară de cel care reiese tacit din prezenţagrupelor A şi B (deci funcţia didactică urmărită). În schimb, el dă explicaţia amănunţită a diferenţei dintre metodă şi procedeu, arătînd că fiecare din metodele de predare "dispune de nenumărate procedee, care înlesnesc însuşireacunoştinţelor" (1961, p.147). Spre exemplu, în lecţia de geografie metoda este demonstraţia cu ajutorul hărţii. Ca procedeu, i se poate aduce în sprijin citirea unor fragmente beletristice, care redau splendoarea locurilor studiate etc.,întregind astfel imaginea şi atitudinea pe care şi-o formează elevul.
 II.2.
După D. Todoran
(1964), metodele de învăţămînt apăreau enumerate aproximativ în aceeaşi formulă. Elatrăgea atenţia şi asupra "temeiului" după care se pot grupa, respectiv "scopul didactic principal", acesta constînd din
transmiterea cunoştinţelor, fixarea lor, formarea
 priceperilor şi a deprinderilor,
verificarea
cunoştinţelor şideprinderilor (p.143). Gruparea invocată de autor se derula astfel: (1) metode de expunere continuă şi sistematică acunoştinţelor, respectiv povestirea, explicaţia, prelegerea şcolară; (2) conversaţia sau convorbirea, (3) demonstrarea,(4) munca cu manualul şi alte cărţi, (5) observarea, lucrările de laborator, lucrările practice, (6) exerciţiile, (7)repetarea, (8) metode de verificare şi apreciere (orală, scrisă, practică).
 II.3
 
 După I. Roman şi colaboratorii
(1970), metodele de învăţămînt apăreau pe trei categorii mari:(
A
) Metode cu funcţie principală
de predare
: expunerea; conversaţia euristică; demonstraţia; lecturaexplicativă; vizitele şi excursiile didactice; învăţămîntul programat.(
B
) Metode cu funcţia principală
de fixare şi consolidare
: studiul individual sau munca independentă cumanualul, notiţele şi cu alte surse; metoda exerciţiului şi metoda repetării; observările independente, lucrările practiceşi de laborator.(
C
) Metode cu funcţia principală
de verificare şi apreciere
: metoda verificării orale; metoda verificării scrise(curente şi periodice); metoda verificării practice; metoda verificării cu caracter de bilanţ (examenul); notarea cametodă de apreciere. Diferenţa faţă de autorul anterior consta din gruparea strictă a metodelor pe 3 categorii, în loc dedouă, prin separarea celor de
 predare
de cele din categoria
consolidare
. În plus, era menţionată pentru prima oară,
instruirea programată ca metodă de învăţămînt 
.
 
 II.4.
 
 După V. Ţîrcovnicu
(1975), metodele apar într-o configuraţie nouă.(
A
)
Metode de asimilare
: (1)
verbale
: expunerea, conversaţia, problematizarea, munca cu manualul şi altecărţi, instruirea programată; (2)
intuitive
: demonstraţia, modelarea, observaţia independentă; (3)
active
(bazate peacţiune): exerciţiile, lucrările practice, algoritmizarea, lucrările de laborator şi experimentele efectuate de elevi; (4)
învăţarea prin descoperire
.(
B
)
Metode de control 
: (1) observarea; (2) chestionarea orală; (3) lucrări scrise; (4) examenele; (5) formemoderne de verificare: verificare cu ajutorul maşinilor.(
C
)
Metode de apreciere
: (1)
clasice
: aprecierea verbală, aprecierea prin notă; (2)
moderne
: apreciere printeste, prin ghiduri de notare, prin scări obiective de apreciere.Un comentariu minim la lista prezentată de acest ultim autor ne obligă să notăm: (
1
) adoptă un nou criteriu de grupare(în afară de scopul didactic urmărit), ceea ce conduce la grupele: metode
verbale
, metode
intuitive
, metode
active
(după ce deja fuseseră stabilite dihotomiile
metode verbale-metode intuitive
şi respectiv
metode expozitive-metodeactive
); (
2
) este primul care menţionează între metode
algoritmizarea ca metodă de predare-învăţare
şi
testul cametodă de apreciere
; (
3
) este tot între primii care tratează despre
învăţarea prin descoperire
, dîndu-i o explicaţie proprie.
 II.5.
 
 După M. Ionescu
(1979), metodele apar nominalizate foarte asemănător cu precedentul şi fiind grupate pecategoriile:
metode de predare-învăţare
şi
metode de verificare şi evaluare
, cu enumerarea: (1) expunerea; (2)conversaţia; (3) problematizarea; (4) modelarea; (5) demonstraţia; (6) experimentul; (7) exerciţiul; (8) activitatea pegrupe; (9) activitatea independentă (lucrul cu cartea, observarea independentă, lucrările practice individuale); (10)instruirea programată; (11) metode de verificare şi evaluare: (a) chestionarea orală; (b) lucrările scrise; (c) testele decunoştinţe; (d) probele practice; (e) evaluarea prin notă.Ca diferenţe faţă de autorul anterior se pot semnala: includerea în listă a
metodei activităţii pe grupe,
foarte probabilsub influenţa lucrării lui L. Buzás,
 Activitatea didactică pe grupe
, tradusă în româneşte cu puţin timp înainte (1977);renunţarea la repartizarea metodelor pe grupele: verbale, intuitive, active.
 II.6.
 
 După I. Cerghit 
(1976 şi 1980), nomenclatura şi sistematizarea metodelor didactice capătă o tentă radicalînnoită, adică:(
A
)
Metode de comunicare A.1. Comunicare orală 
: (1) metode
expozitive
: naraţiunea, descrierea, explicaţia, enunţul şi demonstraţialogică, prelegerea şcolară, conferinţa, expunerea cu oponent, prelegerea dezbatere, informarea, instructajul; (2)
interogative
: conversaţia euristică, dezbaterile, consultaţia în grup, preseminarul, seminarul, dezbaterea de tip Phillips6-6, asaltul de idei (brainstorming), dezbaterea bazată pe întrebări recoltate în prealabil, discuţia liberă, colocviul;(3)
metode de instruire prin problematizare
sau învăţare prin rezolvare de probleme.
 A.2.
 
Metode de comunicare scrisă 
: munca cu manualul sau cartea, analiza de text; informarea; documentarea.
 A.3. Metode de comunicare oral-vizuală 
: instruirea prin filme; instruirea prin televiziune.
 A.4. Metode de comunicare interioară 
: reflecţia personală şi experimentul mintal.(
B
)
Metode de explorare organizată a realităţii
(metode obiective, intuitive)
 B.1. Metode de explorare directă 
: observaţia sistematică a obiectelor, fenomenelor, observaţia în condiţiiexperimentale, cercetarea documentelor istorice, anchetele.
 B.2. Metode de explorare indirectă 
, adică bazate pe contactul cu
 substitutele
obiectelor şi fenomenelor: metodedemonstrative şi metode de modelare.(
C
)
Metode bazate pe acţiune sau metode practiceC.1. Bazate pe acţiunea efectivă, reală 
: exerciţiile, experimentele, elaborarea de proiecte, studiul de caz,instruirea prin muncă, participarea la acţiuni social-culturale etc.
C.2. Metode de acţiune simulată sau fictivă 
, denumite şi
metode de simulare
: jocurile didactice, învăţareadramatizată, învăţarea pe simulator.(
D
)
 Instruirea programată 
, care, după părerea autorului, "prin complexitatea şi suportul ei teoretic, depăşeştecadrul strict al unei grupări sau al alteia" (cf. 1980, p.95).Observaţiile ce se pot face la propunerea de nominalizare şi sistematizare făcută de I. Cerghit sînt mai multe. Cea dintîieste una laudativă, anume că îmbogăţeşte nomenclatura metodologică cu nume care mai înainte nu se încadrau învreuna dintre sistematizări (cercetarea documentului istoric, de pildă). Şi tot laudativă este aceea privitoare la
criteriilenoi
pe care le pune la baza sistematizării (de pildă,
 sursa
conţinuturilor de însuşit de către elev şi
modalitatea
acesteiînsuşiri). Autorul rămîne însă dator cu explicaţiile de amănunt, care să clarifice în măsură suficientă individualitatea
 
fiecărei noi metode propuse. Datoria autorului se impunea cu atît mai accentuat, cu cît tradiţia statornicise nişte modelemult prea înrădăcinate în conştiinţa şi vocabularul practicienilor.
 II.7.
 
 În concepţia lui I. Nicola
(1980, 1992, 1994), ne întîmpină
din nou o grupare inedită 
, deşi nominalizareafiecăreia dintre metode nu este diferită, prin comparaţie cu cele anterioare. Adică:(
A
)
Metode şi procedee expozitiv-euristice
: povestirea, explicaţia, prelegerea, conversaţia, problematizarea,descoperirea, demonstraţia, modelarea, observaţia independentă, lucrul cu manualul şi alte cărţi, lucrărileexperimentale, lucrările practice şi aplicative, lucrul în grup.(
B
)
Metode şi procedee algoritmice
: algoritmizarea, instruirea programată, exerciţiul.(
C
)
Metode şi procedee evaluativ-stimulative
: observarea şi aprecierea verbală, chestionarea orală, lucrărilescrise, verificarea prin lucrări practice, examenele, verificarea cu ajutorul maşinilor, scările de apreciere, notarea.Originalitatea autorului se axează pe criteriile utilizate în gruparea metodelor. Concret este invocao anume"programare externă" a materiei (adică "modul în care este prelucrată, ordonată şi prezentată informaţia didactică"),alături de o "programare internă", care "se referă la registrul componentelor psihice antrenate în procesul de învăţare ainformaţiilor" (cf. 1994, p.307). Programarea externă vizează activitatea profesorului; cea internă se referă la modul dea reacţiona al elevului. Concluzia ce duce la clasificarea metodelor de predare-învăţare ar fi următoarea: dacă între programarea externă (adică activitatea de predare) şi cea internă (adică cea de învăţare) există o relaţie
neunivocă 
,avem a face cu strategiile şi respectiv metodele
expozitiv-euristice
, după cum apar în tabloul de mai sus; dacă,dimpotrivă, între cele două "programări" se stabileşte o relaţie
univocă 
, avem a face cu strategii şi respecitv metode
algoritmice
. În cazul metodelor de verificare, explicaţia este mai simplă, în sensul că ele joacă, în acelaşi timp, rol de
evaluare
şi de
 stimulare
a activităţii elevului. Cu toată această complicaţie a demersului, remarcăm efortul meritoriu alautorului de a înnoi terminologia şi fondul naţional al teoriei despre metode. Ceea ce rămîne însă de depăşit, estedificultatea deosebită pentru cititor, de a pune în ordine conţinutul acestui demers.
 II.8.
Pe lîngă toate sistematizările prezentate pînă aici, apar în peisajul metodologiei şcolare şi
altele, provenind din literatura franceză 
, fie tradusă în româneşte (Guy Palmade, 1975), fie originală (R. Hubert, 1965 şi1970). Ele fac notă cu totul aparte în raport cu ceea ce înţelegem noi prin metode de învăţămînt. Astfel, în timp ce unuldintre autori (Palmade, lucr. cit., p.58 urm.) enumeră doar două metode tradiţionale, respectiv metoda
dogmatică 
(citiţi
expunere
) şi metoda
interogativă 
, ambele cu diverse procedee, iar alături de ele
instruirea programată 
; în timp ce altuldintre ei (R. Hubert, 1965, 1970) prezintă grupele:
metode didactice
(gravitînd în jurul lucrului cu manualul şi alautorităţii educatorului),
metode intuitive
(vizînd constatarea directă a faptelor de către elev), ambii enumeră
tot cametode
(R. Hubert denumindu-le
metode active
) diversele moduri de organizare a educaţiei în general, cum ar fisistemul Montessori, sistemul centrelor de interes aparţinînd lui O. Decroly, planul Dalton, sistemul Winnetka, planulGary ş.a. Or, în acest punct, ideile autorilor citaţi nu se mai întîlnesc cu ale noastre, date fiind semnificaţiile diferite pecare noi le atribuim acestor ultime formule. Căci noi le socotim
 formule organizatorice ale educaţiei în genere
(apăruteca soluţii reformatoare în jurul anului 1900), iar nu metode de învăţămînt. Noi nu le negăm realitatea şi nici posibilelerezultate pe care le-au generat, dar nu le includem în rîndul metodelor de învăţămînt. De altfel şi autorii lor ledenumesc pe ansamblu altfel: unul le intitulează
metode pedagogice
(Palmade, lucr. cit.), altul,
metode ale culturiiintelectuale
(R. Hubert, 1965).
Algoritmizarea
În mod cu totul general, algoritmizarea
este definită ca metoda de predare-învăţare constînd din utilizarea şivalorificarea algoritmilor 
; algoritmii reprezintă, la rîndul lor, suite de operaţii săvîrşite într-o ordine aproximativconstantă, prin parcurgerea cărora se ajunge la rezolvarea unei serii întregi de probleme de acelaşi tip. Mai concret, pe plan didactic,
algoritmizarea ar însemna găsirea de către profesor a înlănţuirii necesare
(şi în acelaşi timp cea maiaccesibilă pentru elev)
a operaţiilor fiecărei activităţi de învăţat, ce se pretează unei astfel de ordonări
. Din parteaelevului, algoritmizarea ar implica însuşirea de către acesta a respectivelor conţinuturi, exact în înlănţuirea în care eleau fost programate de către educator. Odată însuşit, algoritmul ar urma să fie aplicat cu uşurinţă de cîte ori vor apărea,spre rezolvare, probleme similare.Situaţiile algoritmizabile sînt numeroase şi se pot identifica din abundenţă în orice domeniu de activitate, nuanţîndu-seîn forme caracteristice pe schema aproximativă a categoriilor de algoritmi (algoritmi de recunoaştere, de rezolvare, detransformare etc.), prezentă deja în lucrările de specialitate. Algoritmii presupun cu necesitate două lucruri: forma sausuccesiunea aproximativ fixă a operaţiilor săvîrşite de elev, pe de o parte şi prestabilirea lor de către profesor, pe de altă parte. Considerînd acestea în cadrul actului de învăţare şi în raport de activitatea elevului, vedem că acesta din urmă seaflă într-o situaţie contrară aceleia cînd învăţarea este de tip euristic. Altfel spus, elevul îşi însuşeşte pe calea

Activity (742)

You've already reviewed this. Edit your review.
Miruna Cm liked this
Raluk Encsi liked this
Adela Badiu liked this
Mirza Ioana liked this
Adela Badiu liked this
soarice liked this
Pufyk Raluk liked this
Paulina Pavel liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->