ALEXANDRIAN, eseist, istoric de artă şi romancier, a făcut parte din mişcarea suprarealistă căreia i-aconsacrat două mari lucrări devenite clasice,
L'Art sur-răaliste
(1969),
Le Surrealisme et le reve
(1974), şi diferite monografii:
Andră Breton par lui-meme
(1971),
Marcel Duchamp
(1976),
Georges Henein
(1981) etc. Timp de mai mulţi ani a fost critic de artă la revista
L'Oeil
şi la ziarul
Arts
şi criticliterar la revista
L'Express.
Alte lucrări:
Victor Brauner l'illumina-teur
(1954),
Les Dessins magiques de Victor Brauner
(1965),
La Peinture en Europe au XVllf siăcle
(1970),
Dictionnaire de la peinture surrealiste
(1972),
Panorama de l'impressionnisme
(1973),
Le Cubisme de A ăZ
(1973),
Les Llb6rateurs de l'amour
(1977),
Les Maîtres de la lumiere
(1979).
ALEXANDRIAN
ISTORIAFILOZOFIEIOCULTE
Traducere de CLAUDIA DUMITRIU
656591
Bucureşti, 1994
Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
Prolog
ALEXANDRIAN
HISTOIRE DE LA PHILOSOPHIE OCCULTE
©
Editions Seghers, Paris, 1983Humanitas, 1994, pentru prezenta versiune romănească ISBN 973-28-0438-6
Istoria filozofiei oculte este, fără îndoială, partea cea mai bizară, dar şi cea mai necunoscută, aantropologiei generale. Numărul mare de cărţi care discută despre acest subiect, deşi atestă interesulconstant al publicului pentru fenomenele legate de el, împiedică, cu tot felul de consideraţii parazitare — care ţin cînd de un şarlatanism exaltat, cînd de un raţionalism restrictiv — cunoaşterea pe care o putem avea despre acest subiect. Este dificil să ne exprimăm asupra lui fără a cădea într-una din celedouă extreme, credulitatea sau scepticismul, care dăunează, în egală măsură, obiectivitătii. Cîndsîntem prea creduli faţă de faptele extraordinare relatate nu mai sîntem capabili să avem despre ele ovedere de ansamblu judicioasă şi să le clasăm din nou cu un sens critic neştirbit. Invers, cînd rămînemîn faţa lor de un scepticism de neclintit riscăm să pierdem învăţămintele preţioase pe care le conţindespre om şi lume, să considerăm feluritele păreri care au avut o reală influenţă asupra moravurilor drept divagaţii de vizionari. Iată de ce, păzindu-mă cu grijă de astfel de abuzuri de interpretare, vreausă abordez studiul magiei occidentale într-un spirit nou, să resping mulţimea de anecdote care oridiculizează, să filtrez cu rigoare credinţele şi potenţialităţile pe care le-a pus în practică şi s-o prezintsub o formă pe care cultura modernă s-o poată asimila.Folosesc mai degrabă termenul
de filozofie ocultă
(în consens cu autori clasici cum sînt CorneliusAgrippa şi Paracelsus care îşi numeau astfel disciplina) arătînd că este vorba de expunerea unuiansamblu de principii, de dogme şi de metode; el este mai potrivit decît termenul
ocultism
inventat deEliphas Levi pentru a crea o mişcare analoagă cu romantismul şi socialismul şi care nu corespundeastfel decît unui curent născut în secolul al XlX-lea. Nu cred nici că putem vorbi serios de
ştiinţeoculte,
deoarece ştiinţele propriu-zise au trebuit, ca să ajungă la o dez-
6
ISTORIA FILOZOFIEI OCULTE
voltare pozitivă, să se desprindă de iluziile gîndirii magice ba chiar, la nevoie, să le combată. Aceastănoţiune de filozofie ocultă este cu atît mai potrivită cu cît Pitagora, căruia i se atribuie inventareacuvăntului
philosophia,
a conceput el însuşi împărţirea acestei arte de a gîndi într-o cunoaştereexoterică, destinată profanilor, şi o cunoaştere ezoterică, rezervată numai iniţiaţilor. Membrii şcoliisale trebuiau să se lege prin jurămînt că vor păstra secretul învăţăturilor lui; cel care-l divulga eraconsiderat ca mort şi i se ridica o stelă funerară; aceasta a fost sancţiunea aplicată lui Hipparchos cînda predat public pitago-rismul, în ciuda avertismentului dat de tovarăşul lui de învăţătură, Lysis.Obligaţia de a păstra secretul îl deosebea pe filozof de sofistul de rînd.
1
Mai tărziu, Aristotel vatransmite şi el o învăţătură acroamatică, adică pur orală, predată separat celor mai buni elevi ai lui şicu conţinut diferit de cel de la cursurile publice şi din scrierile sale. Astfel se instalează tradiţia uneielite de gînditori ce aveau în seamă o doctrină secretă, de care trebuiau îndepărtate spiritele frivole şicare reflecta asupra unor subiecte pe care religia, ştiinţa şi învăţămîntul laic refuzau să le aprofundeze;această doctrină nu era numai speculativă, ci voia să pună la dispoziţia adepţilor ei mijloace superioare pentru a conduce fiinţele şi pentru a înţelege lucrurile.Cum se face oare că la sfîrşitul secolului al XX-lea, cu toate progresele fizicii nucleare, ale medicinei,ale astrofizicii, ale psihanalizei se mai găsesc încă cititori pasionaţi de lucrări despre magie, vrăjitorie,astfel încît cantitatea tot mai mare de reviste, de conferinţe, de lucrări pe această temă capătă proporţiile unui fenomen sociologic? Este de prevăzut că în secolul al XXI-lea şi chiar mai tîrziu sevor mai găsi amatori care să se dedice filozofiei oculte; evoluţia descoperirilor ştiinţifice nu va aveanici o influenţă în această privinţă. Această supravieţuire a unor credinţe aşa-zis arhaice a fost pusă peseama celor mai diferite cauze: unii au incriminat declinul religiilor şi au interpretat recrudescenţasuperstiţiilor populare ca pe o consecinţă a materialismului; alţii au văzut în ea o aspiraţie intelectualăspre miraculos, o criză de civilizaţie, o expresie a neliniştii colective şi aşa mai departe. Pentru mine — şi aceasta formează una din liniile directoare ale studiului meu — filozofia ocultă este cerută
1. Armănd Delatte a subliniat faptul că ceea ce se ascundea erau ideile şi nu ritualurile: „După mărturia vechilor istorici,secretul privea teoriile".
[Etudes sur la tttt£rature pythagoricienne.
Paris, Honore Champion. 1915.)PROLOG
7
de structura spiritului uman, care conţine în mod inevitabil
gîn-direa magică
şi
glndirea pragmatică.
Gîndirea magică este inerentă inconştientului, gîndirea pragmatică provine din conştient. Filozofiaocultă aparţine tuturor timpurilor pentru că ea sistematizează gîndirea magică pe care fiecare o poartăîn sine, fie că o acceptă sau o neagă, că o cultivă sau o înăbuşă. Această gîndire magică se manifestăneîngrădită în fabulaţia copiiilor, în vis şi în nevroză. Orice om a fost copil, orice om visează noaptea,orice om a trecut printr-o nevroză anxioasă în urma unui traumatism moral; orice om este decisusceptibil, în fiecare moment al vieţii sale, să asiste la apariţia, în psihicul lui, a unor paradigme alemagiei ancestrale.Copilăria, în primul rînd, este o adevărată şcoală a lumii oculte. Nu avem decît să observăm copiii din jurul nostru, să ne analizăm propriile amintiri, pentru a verifica această predispoziţie pe care, de altfel,mari pediatri au codificat-o. Melanie Klein, studiind primii trei ani ai vieţii infantile, a remarcat „acteobsesionale de contravrăjitorie", pe care le-a identificat cu „o protecţie împotriva dorinţelor reale, mai precis împotriva dorinţelor de moarte".
2
După ea, într-adevăr, impulsurile distrugătoare ale copilului îi provoacă frica de a fi omorăt de ele iar el le neutralizează în acelaşi fel în care combate pericoleleexterioare, utilizînd „puterea magică a excrementelor sale" (ceea ce explică agresivitatea urinară a băiatului, care asimilează penisul cu o armă). D. W. Winicott, descriind „experienţa de omnipotenţă",cînd nou-născutul începe să facă deosebirea dintre eu şi non-eu, arată că acel
nursing couple
(cuplulsimbiotic format din mamă şi pruncul ei) are deja o relaţie magică: „încrederea în mamă face să aparăun teren de joc intermediar în care îşi are sursa ideea de magie."
3
Pe de altă parte, Jean Piaget a definitcele patru grupe de acţiuni magice la copil cît şi diversele forme ale „animismului infantil", carecuprind „obiceiurile magice de a comanda lucrurilor". El a deosebit o „perioadă de artificialismmitologic", în timpul căreia orice copil îşi explică originea lumii într-un mod fantastic şi atribuieobiectelor o conştiinţă. Piaget a demonstrat că acest comportament nu este o refugiere în imaginar ci,dimpotrivă, începutul realismului, al participării la lumea din afară: „Ceea ce are specific stadiul ma-
2. Melanie Klein,
LaPsychanalyse des enfants,
trad. J. B. Boulanger, Paris, Presses Universitaires de France, 1969.3. D. W. Winicott,
Jeu et răaiită,
trad. Claude Monod, Paris, Galli-mard. 1975.ISTORIA FILOZOFIEI OCULTE
gic, în opoziţie cu stadiile ulterioare, este tocmai faptul că simbolurile încă mai sînt concepute ca
făcînd parte din natura lucrurilor. Magia este deci stadiul presimbolic al gîndirii.
4
Pentru individul ieşit din copilărie, devenit adult şi dedicat unor sarcini precise, unor calcule cueficacitate imediată, visul nocturn este evocarea constantă a vechilor iluzii magice, mai curînd uitatedecît anulate. în filmul interior al omului care doarme, vrăjitorul refulat în el de viaţa cotidiană îşi iarevanşa, conversează cu părinţii morţi, face să apară fantome şi face minuni, îşi desfăşoară arsenalulde formule vrăjitoreşti şi de sacrificii rituale pentru a-şi rezolva dificultăţile lăuntrice. Iată de cesomnul a apărut dintotdeauna, la toate popoarele, ca un contact cu lumea supranaturală, prin careaceasta ar da avertismente sibilinice. Astăzi, reducînd visul la îndeplinirea unei dorinţe inconştientecare se maschează pentru a scăpa de cenzura conştientului, psihanaliştii au lămurit semnificaţia viselor aşa-zis premonitorii. Totuşi, mecanismul condensării, al deplasării, al dramatizării pe care psihanalizal-a dezvăluit în „munca de vis" este cel al activităţii încăntătorii primitive. însuşi Freud, făcîndu-şiautoanaliza, a notat vise în care materialul simbolic emana din temerile sale superstiţioase.
5
Deoarecedorinţele inconştiente sînt indestructibile, spiritul nu se crede în stare să le depăşească decît prinmijloace miraculoase. Gîndirea magică intră în acţiune de fiecare dată cînd intervine o problemă înfaţa căreia gîndirea pragmatică este neputincioasă. Astfel, visul în stare de veghe, propriu celor pasionaţi, nerăbdători de a reuşi, împrumută procedeele miraculoase ale visului nocturn. Ambiţiosulcare-şi doreşte o victorie, îndrăgostitul arzînd de dorinţa de aşi îmbrăţişa, în sfîrşit, iubita, cel frustratgîndind la răzbunare elimină anxietatea eşecului prin reverii adesea absurde, care fac să dispară ca prinfarmec obstacolele. Pînă şi oamenii de acţiune păstrează o astfel de nevoie de control iraţional aldestinului, aşa încît îl vom vedea pe cardinalul de Riche-lieu consultlndu-l pe astrologul Jean-BaptisteMorin, pe generalul Bonaparte punînd-o pe Marie-Anne Lenormand săi dea în cărţi, pe cancelarulHitler urmînd sfaturile magului berlinez Eric Hanussen.
4. Jean Piaget,
La Representation du. vnonde chez l'enfani.
Paris, Presses Universitaires de France, 1947.5. Cf. Didier Anzieu,
L'Auto-anahjse de Freud et la decouverte de la psychanalyse,
voi. II, pp. 56l-571, Paris, PressesUniversitaires de France, 1975.PROLOG
9
în sfîrşit, în nevroze şi psihoze se revarsă prea-plinul gîndirii magice, aşa cum am putut să constat curegularitate pe vremea cînd, pregătind o lucrare de diplomă în psihologia patologică, asistam în fiecaresăptămînă la prezentarea bolnavilor mintali la spitalul Sainte-Anne. Unul dintre ei, de exemplu, un cazde delir parafrenic, sosise la spital cu două valize, una cu semnul -, cealaltă cu semnul + ; le consideraca fiind cei doi acumulatori care-i alimentau magnetismul creierului. La şedinţa de chestionare, şi-aridicat brusc braţele în sus: „Făcînd gestul acesta, ne-a explicat el, îi oblig pe toţii porumbeii adunaţiacum în Place de l'Opera să-şi ia zborul." în faţa convingerii neclintite din privirea sa, mi-am spus căse agăţa cu disperare de ideea unei atotputeri fictive ca să-şi compenseze slăbiciunea într-o lume caregîndea după norme, ca un copil care se joacă de-a stăpînul universului pentru a se elibera de angoasadependenţei faţă de adulţi. în acelaşi fel, în stare normală, oameni cu intelectul bine organizatreacţionează împotriva instanţelor superioare ce nu pot fi definite prin credinţe, printr-o apărare sim- bolică, încercînd să le dirijeze. Gîndirea magică este o funcţie reparatoare a Eului.. Pentru a descoperi caracterul inevitabil al acestui proces este suficient să-i citim pe poeţii la care s-arupt, în urma unei crize morale, bariera ce stăvilea revendicările inconştientului. Nu studiind proceselede vrăjitorie vom putea înţelege cel mai bine modul de a gîndi al unui vrăjitor din Evul Mediu aflat di-naintea unui torţionar al Inchiziţiei care, la rîndul lui, credea în farmece, ci citindu-l pe Antonin Artaudacuzîndu-şi persecutorii: „Unii încearcă să mă facă să trec drept nebun, drept dereglat, deoarece credîn magie şi nu încetez să spun că se fac împotriva mea uneltiri magice de un fel aparte. (...) Pămîntuleste, la anumite ore ale nopţii, în anumite zile ale anului, ale lunii sau ale săptămînii o imensă arenă devrăjitorii, foarte bine camuflată şi pe care nimeni nu o vede, dar care dirijează evenimentele."
6
Credinţa în magie nu este în
nici un
caz dovada unui dezechilibru psihotic; dimpotrivă, acestdezechilibru, dezvăluind straturile adînci ale personalităţii, arată cît de
firească
este credinţa aceasta.Bolnavul mintal îşi asumă, în paroxism şi cu totală spontaneitate, gîndirea magică pe care nu mai reu-şeşte s-o subordoneze gîndirii sale pragmatice. Iar poetul alienat, rămînînd un
clarvăzător
pînă şi încele mai cumplite chi-
6. Antonin Artaud,
Suppots et Suppiiciations,
Paris, Galllmard, 1978.
10
ISTORIA FILOZOFIEI OCULTE
nuri spirituale ale sale, explică mai bine ca oricine sensul pe care-l prezintă realitatea după acestdezacord interior.
of 00
Alexandrian - Istoria filozofiei oculte
1,357 Reads
Info and Rating
| Category: | |
| Rating: | |
| Upload Date: | 05/29/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment