ApicrroT&oug
POLITICA
Ediţie bilingvăTraducere, comentarii şi index de
Alexander Baumgartencu un
studiu introductiv
de Vasile MuscăEDITURA IRI
Bucureşti, 2001Redactor: MĂRIA STANCIUTehnoredactor: OFELIA COŞMAN, LILIANA KIPPER,SILVIU IORDACHE Concepţia copertei: VENIAMIN & VENIAMINToate drepturile rezervate EDITURII IRIISBN: 973-9437-67-4
Cuprins
Notă introductivă
de Alexander Baumgarten............
Aristotel — străinul din Cetate,
studiu introductiv de Vasile Muscă ...............
9POLITICACartea I........................................
33Cartea a Ii-a.....................................
75Cartea a IlI-a....................................
141Cartea a IV-a....................................
207Cartea a V-a.....................................
269Cartea a Vi-a....................................
341Cartea a Vil-a ...................................
371Cartea a VUI-a...................................
437 Note..........................................
465Bibliografie.....................................
501
Index terminorum
.......................:........
507
Notă introductivă
Versiunea de faţă reprezintă textul integral şi traducerea în limba română a
Politicii
lui Aristotel. Sursa dereferinţă a textului este ediţia
Aristoteles graece ex recensione ImmanueUs Bekkeri,
edidit Academia RegiaBorussica, Berlin, 1831, voi. IV, pp. 1252-1342. Am modificat însă această ediţie ori de câte ori au părutoportune sugestiile unor reeditări recente ale textului lui Aristotel, pe care le-am menţionat în note. Spredeosebire de ediţia lui F. Susemihl (Leipzig, 1879), care a reordonat într-o manieră proprie cele opt cărţi aletratatului
1
, am revenit la ordinea clasică a ediţiei lui Immanuel Bekker, asemeni majorităţii editorilor contemporani. Mi-am îngăduit, în textul grec, marcarea cu litere italice a citatelor şi o împărţire proprie aalineatelor
2
.în traducere, am preferat un limbaj mai apropiat terminologiei filosofice contemporane şi mai îndepărtat dearhaisme, astfel încât modernitatea unor termeni prezenţi în versiunea de faţă este explicabilă prin dorinţa de a pune în lumină claritatea şi caracterul sistematic al conceptelor aristotelice. Am însoţit traducerea cu un indexterminologic menit să simplifice înţelegerea opţiunilor mele pentru termenii echivalenţi conceptelor-cheie ale
Politicii,
în cazul tipurilor de relaţii între oameni, a categoriilor sociale şi a instituţiilor pe care le prezintă textul.
NOTĂ INTRODUCTIVA
Realizarea acestei traduceri este rezultatul unei intense colaborări cu studenţii programului de studii aprofundatede ftlosofie antică şi medievală de la Departamentul de filosofie al Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj, înultimii doi ani, program coordonat de prof. univ. dr. Vasile Muscă. Le mulţumesc studenţilor mei pentruobservaţiile şi sugestiile primite. îmi exprim gratitudinea faţă de sugestiile terminologice, criticile şi observaţiile pe care le-am primit din partea domnilor Vasile Muscă, Andrei Cornea, Andrei Bereschi, Bogdan Tătaru-Cazaban. Mulţumesc Editurii Iri pentru generozitatea cu care a primit ideea publicării prezentei versiuni.
Alexander BaumgartenNote
1
F. Susemihl (cf.
Bibliografia)
a aşezat cartea a Vil-a în locul cărţii a IV-a, cartea a VlII-a în locul cărţii a V-a,cartea a IV-a în locul cărţii a Vi-a, cartea a Vi-a în locul cărţii a Vil-a şi cartea a V-a în locul cărţii a VlII-a. Acestefort a provenit din încercarea de a clarifica ordinea ideilor tratatului. In ceea ce mă priveşte, am revenit laordinea textuiui lui I. Bekker deoarece optez pentru coerenţa logică a textului lui Aristotel, independentă de ceanarativă. P. Pellegrin (în studiul „La Politique d'Aristote, unite et fractures", în
Aristote Politique - Etudes sur la Politique d'Aristote,
sous la coordination de Pierre Aubenque, coli. „Epimethee", PUF, Paris, 1993, pp. 3-34) aoferit argumente solide în favoarea acestei ultime opţiuni, deşi el crede într-o relativă lipsă de coerenţă a tezelor
Politicii,
datorată probabil epocilor diferite de redactare a textului. în schimb, aş pleda pentru coerenţa celor câteva teme ale tratatului (anterioritatea comunităţii faţă de individ, înlocuirea utopiei platoniciene prin analizadisponibilităţilor constituţionale optime, etica răgazului, raportul dintre funcţie şi individ, elogiul medietăţii) carese regăsesc complet sau incomplet în majoritatea pasajelor
Politicii.
Acest aspect permite o viziune simultanăasupra întregului text, care pune în paranteză valoarea problemei ordinii cărţilor.
2
în unele situaţii, aceste alineate se întâmplă să introducă o sciziune în fraza ediţiei lui I. Bekker. Cunoscândfaptul că, cel mai adesea, punctuaţia textelor antice a fost opera primilor exegeţi şi copişti, mi-am îngăduitlibertatea unei punctuaţii proprii, păstrată sub regimul plauzibilului, atunci când logica textului o cerea.
Aristotel - străinul din cetate
Platon şi Aristotel sunt, fără nici o îndoială, gânditorii cei mai importanţi pe care i-a dat antichitatea greacă. Prinei filosofia greacă urcă pe treapta cea mai înaltă pe care dezvoltarea sa a putut-o atinge în lumea antică. în privinţa celui din urmă, în prelegerile sale de istoria filosofiei, Hegel, care prin concepţia sa idealistă stă maiaproape de Platon decât de Aristotel, se simte nevoit să admită că autorul
Organonului
şi al
Metafizicii,
dar şi alnu mai puţin cunoscutei
Politici,
este
„unul dintre cele mai bogate şi mai cuprinzătoare (profunde) genii ştiinţifice care au apărut vreodată; a fost un bărbat alături de care nici o epocă nu poate pune unul care să-l egaleze"
1
.
Cei doi sunt legaţi printr-o relaţie de la magistru la discipol şi aproximativ douăzeci de ani, din 367î.Hr. până în 348 î.Hr., când moare Platon, Aristotel va sta în Academie ca discipol pe lângă cel care a scris profundele pagini de gândire social-politică din
Republica
şi
Legile.
Când drumurile lor de gândire se despart,Aristotel, cucerindu-şi independenţa filosofică, va simţi o adevărată plăcere să-l atace pe Platon, aproape fără arata vreo ocazie în acest sens. Cum vom vedea, această opoziţie faţă de Platon marchează şi dimensiunea social- politică a gândirii lui Aristotel. Aristotel a lăsat şi aici, la fel ca pretutindeni pe unde a trecut cu geniala sa minte,idei importante prin care se raportează, ca mai totdeauna, în mod contradictoriu la Platon, fie continuându-1, fieopunându-i-se. Meritul ce nu le poate fi contestat este că s-au priceput, fiecare, să
VASILE MUSCĂ
tacă din
stat
principalul obiect al ştiinţei politice. Dincolo de acest punct de plecare comun, îşi spun cuvântuldiferenţele lor de temperament intelectual.
Republica
platoniciană, în ciuda aspiraţiilor către perfecţiune pe carese susţine, este o construcţie mai degrabă rigidă. Aceasta se motivează prin împrejurarea că modelul ei nu a fostatât lumea perfectă a ideilor, care se impunea autoritar fanteziei filosofice a lui Platon, cât mai degrabă niştealcătuiri statale blocate în imperfecţiunea lor, ca statul lacedemonian sau sistemul de castă egiptean, în careindividul îşi topea total substanţa în fiinţa statului, în dezacord cu aceste premise ale idealismului politic al luiPlaton, pentru a putea stabili ce este statul, Aristotel porneşte de la observarea şi studiul concret al fenomenuluitratat, realitatea socială concretă, dată. Max Pohlenz a prins în următorii termeni opoziţia dintre Platon şiAristotel:
„Platon, adeptul unui idealism care îşi ţinea privirea aţintită asupra generalului, a formelor originareeterne, singurele valoroase, un bărbat care punea alături de o minte limpede un profund sentiment religios şi oinimă caldă, care îl împingeau mereu către crearea unei lumi mai bune, purtat de o fantezie artistică şi o puteredătătoare deforma care îi permiteau să-şi privească idealul în deplinătatea imaginii sale şi să-l reprezinte cuindiferenţă faţă de relaţiile reale; Aristotel, fiul unei familii de doctori, obişnuit de la început cu observaţiaempirică, plin de interes faţă de multiplicitatea formelor vieţii şi faţă de fenomenele singulare, în a căror determinare formală a găsit adevărata existenţă, un logician rece la care fantezia nu are voie să facă nici un pas fără a fi controlată de raţiune prin confruntarea cu realitatea
1
'
2
.
în comparaţie cu Socrate şi Platon, născuţi amândoi la Atena, Aristotel este singurul dintre marii filosofi ai epociiclasice care nu este atenian prin origine. El s-a născut în 385 î.Hr. la Stagira, în apropierea curţii regale din Pella,capitala Macedoniei, unde tatăl său, Nicomah, era medic. Acest simplu fapt al locului său de naştere va
determina în mod hotărâtor destinul lui Aristotel, care, deşi nu este atenian, va fi legat decisiv de Atena, unde s-aformat, dar a şi activat ca filosof, deschizându-şi propria sa şcoală filosofică. Apoi, acelaşi fapt al locului său denaştere 1-a aşezat pe Aristotel în relaţii în mod constant bune, chiar dacă nu lipsite de unele tensiuni,10
STUDIU INTRODUCTIV
cu curtea macedoneană, atât pe vremea lui Filip al 11-lea cât şi a urmaşului său, Alexandru Macedon, căruia i-afost, de altfel, şi dascăl. Dar, pe de altă parte, îl va arunca în relaţii încordate cu Atena, unde va fi privitîntotdeauna cu suspiciune şi se va simţi, ca atare, drept un străin. însă Aristotel nu va fi doar străinul, ci şisuspectul din cetate. în 323 î.Hr., Alexandru Macedon moare în Orient. în cursul campaniei sale de cuceriri careva duce la întemeierea prin sabie a unui imperiu uriaş, de dimensiuni aproape universale, iar ascensiunea partideinaţionaliste, condusă de celebrul orator Demostene, tensionează până la un nivel necunoscut înainte relaţiileAtenei cu Macedonia. Simţindu-se nu doar suspectat, ci chiar ameninţat din cauza simpatiilor sale macedonene,Aristotel va fi constrâns să părăsească pentru totdeauna Atena. Va şi muri, în anul următor morţii lui AlexandruMacedon, în 322 î.Hr., în insula Eubeea, pe o moşie lăsată moştenire de părinţii săi. Hegel va comenta sec acestfapt: după ce atenienii au greşit o dată împotriva filosofiei, condam-nându-1 pe nedrept la moarte pe Socrate,Aristotel nu-i putea lăsa acum să păcătuiască pentru a doua oară împotriva filosofiei
3
.„O
viaţă foarte diferită de cea a lui Platon
- notează celebrul istoric al filosofiei E. Brehier -
acesta
(Aristotel -V. M.),
nu este atenianul de origine nobilă, politic până în fundul sufletului, care
nu separă filosofici
de guvernarea cetăţii; el este omul studios care se izolează de cetate în cercetări speculative, care face din politicaînsăşi mai degrabă un obiect de erudiţie şi istorie decât o ocazie de a acţiona.
1
'
4
Cu toate acestea, Aristotel se simte sincer ataşat de Atena, iar acest paradox al relaţiei sale cu oraşul filosofilor şial filosofiei îşi lasă amprenta şi asupra gândirii sale social-politice. într-un anume sens, pe care îl vom lua îndiscuţie în continuare, încercând să-l clarificăm mai amănunţit, Aristotel este filosoful cetăţii, cel mai legat dedestinul istoric al polisului din epoca de deplină maturitate a existenţei sale.Gândirea politică a lui Aristotel şi-a putut lua avânt numai decolând de pe pista pe care i-a oferit-o ca bazăsocială polisul grec. Aceasta i-a asigurat gânditorului
Po/iticiinu
doar vastitatea orizontului său de privire, dar şidensitatea remarcabilă a ideilor sale.11
VASILE MUSCĂ
Toate acestea se explică prin caracterul excepţional al situaţiei polisului în viaţa social-politică a lumii anticegreceşti. Polisul,
„cetatea este cea mai cuprinzătoare şi mai înaltă formă de societate, deoarece ţelul său estebinele suprem şi atotcuprinzător spre care ţinteşte orice tip de societate"
5
.
Studiile şcolii constituite în jurul luiJ.P. Vernant au arătat că în secolul al Vl-lea î.Hr., când în planul vieţii intelectuale apare filosofia prin detaşareagândirii raţionale de stadiile mentalităţii mitice, într-un plan paralel, acela al vieţii social-politice, asistăm laconstituirea cetăţii, a polisului
6
. în continuare, cele două, filosofia şi cetatea, vor evolua într-o strânsă legătură, încare anticipările de idei ale filosofiei vor influenţa dezvoltările în plan social-politic, iar cetatea şi destinul eiistoric vor oferi un bogat material de meditaţie pe seama gândirii filosofice. Dar, mai cu seamă în secolul al V-leaî.Hr, cetatea devine cu adevărat baza socială a filosofiei greceşti. Sofiştii, Socrate, Platon, Aristotel, nici unuldintre aceştia, nu pot fi înţeleşi temeinic fără trimitere la evenimentele care se petrec în domeniul vieţii social- politice a cetăţii, în acest context, trebuie luată şi afirmaţia făcută mai înainte că Aristotel este filosoful prinexcelenţă al polisului.
,J)eşi Aristotel se afla la sfârşitul epocii de aur a vieţii cetăţii greceşti, fiind în relaţii foarte apropiate cu Filip şi cu Alexandru, el a considerat că oraşul - şi nu imperiul - este forma superioară decare este capabilă în genere cetatea grecească şi nu doar forma superioară a vieţii politice depănă atunci"
1
Deaceea, macedoneanul se va arăta mai grec chiar decât grecii Socrate şi Platon şi, uneori, chiar mai atenian decâtei. L. Strauss semnalează un subtil paradox în ceea ce priveşte raportarea gândirii politice a lui Aristotel la bazasa socială, care este polisul. Ea constă într-o anume neconcordanţă, o inadecvare a ritmului de dezvoltare alfiecăreia, filosofie şi cetate;
„desăvârşirea filosofiei
-
a propriului sistem filosofic creat de Aristotel - aparţinemai degrabă perioadei de crepuscul a cetăţii. Apogeul dezvoltării cetăţii şi apogeul evoluţiei filosofiei se plasează în epoci cu totul diferite."*
în filosofia generală a lui Aristotel putem întâlni ideea că, pe orice treaptă a scării pe care o formează realitatea,fiecare exemplar al existenţei tinde să realizeze forma sa ideală, perfectă, matură. Cu alte cuvinte, doreşte să seîmplinească, conform cu sugestia fundamental biologică a gândirii aristotelice, după modelul organismului.Astfel, un copil nu se naşte pentru a rămâne copil, ci pentru12
STUDIU INTRODUCTIV
a creşte, depăşindu-şi mereu forma, până ajunge să se realizeze în forma perfectă pentru el, cea a omului matur.în
Politica
întâlnim ideea că cetatea antică, polisul, a cărui apologie Aristotel, de altfel, o face, a ajuns în acelstadiu cel mai înalt al unei perfecţiuni absolute, supreme, care nu mai poate fi depăşit. Există şi în viaţa polisului,ca peste tot, un punct ultim, dincolo de care dezvoltarea nu mai poate continua. Ceea ce urmează după aceastăculme o dată atinsă este doar decăderea, ciclul opus creşterii, acela al descreşterii. într-adevăr, literalmenteînghiţit de uriaşul imperiu întemeiat de geniul războinic al lui Alexandru Macedon, polisul grec dispare definitiv
of 00
Aristotel - Politica (Trad. de a. Baungarden
544 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | |
| Upload Date: | 05/30/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment