Merita? Eu zic ca da...

Copile, stii cum e cu lumea? Si cu oamenii? Imagineaza-ti frigul. Frigul de afara, frigul de iarna. Ai crezut ca lumea bine, poate exagerez-, ai crezut ca unii oameni chiar pot fi perfecti. Cat te-ai inselat! Stii momentele alea de decembrie cand te imbraci gros, gros tare, crezand ca o sa poti infrunta frigul, ca el n-o sa te atinga dincolo de hainele facute scut in jurul tau? Apoi, iesi afara, ti-e din ce in ce mai frig, dar tu suporti, pentru ca, uneori, chiar iti place. Suporti pentru ca iubesti zapada, pentru ca-ti plac nasurile rosii ale oamenilor, pentru ca adori mirosul de munte iarna. Stai asa, sau mergi asa, cateva ore bune. Intri in casa si in primele minute te intrebi cum ai putut suporta durerea infrigurata, sangerarea porilor in inghetul de dincolo de usa. Iti dai seama ca scutul de haine nu a folosit la nimic, incepi sa simti mii de furnici pe corpul tau incercand sa ti-l dezmorteasca. Dar stii ca asta nu te va impiedica sa te duci afara, sa zambesti iar fulgilor de nea. Nu. Te vei duce iar, si iar, pentru ca frigul este singurul care te face sa simti ca traiesti cu adevarat.

Asa e cu lumea. Cum e cu frigul. Stai si-ti construiesti un zid impotriva umanului care te inconjoara, impotriva posibilei tradari. Apoi iesi afara, zidul e penetrat incet incet, suporti tot, apoi, brusc, incepe sa doara pentru ca realizezi prin ce ai trecut. Te-a tradat un prieten, al doilea, persoana pe care o considerai perfecta. Zidul e fragil, insa tutu esti puternic. Tu poti sa intri in casa, sa te incalzesti, si sa iesi din nou afara. Sa zambesti din nou lumii. Sa mai dai o sansa , si inca una. Stii de ce? Pentru ca, asemenea frigului, persoanele pe care le iubesti te fac sa simti ca traiesti, ca esti viu, ca esti mare. Persoanele care-ti gresesc. Cele pe care le ierti. Cele care te-au iertat si te iubesc.