numai lui de trebuinţă. Unul întâlneşte una, altul alta. Mai bine lăsa-ţi-vă învoia lui Dumnezeu şi primiţi totul ca din mâinile Lui.
4. Despre rugăciune, meditaţie şi lectură
Dumnezeu să vă ajute să vă înţelepţiţi întru mântuire! Aceastălucrare nu este grea şi nici prea complicată. Cel mai important este bunul început. Când este pus începutul, totul merge bine de la sine. Dar cumanume trebuie pus începutul, este greu de lămurit.
Duhul
suflă undevoieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul
(In. 3, 8). Trebuie să ne rugăm şiDomnul ne va da totul, căci El este dăruitor de bine. Oriunde şi cât depuţin s-ar deschide porţile inimii, El vine acolo deîndată. Trebuie doar să aidorinţă hotărâtă şi sinceră şi să nu amesteci lucrurile. Iar dacă-i una, unasă fie.Proorocul ne mustră: „
Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele?
" (3 Reg. 18, 21). Şi Apostolul: „
Bărbatul îndoielnic estenestatornic în toate căile sale
" (Iac. l, 8). Şi Domnul: „Nu puteţi să slujiţi luiDumnezeu şi lui mamona " (Lc. 16, 13). Dacă e una, una să fie. Mariapartea cea bună şi-a ales: singurul lucru de trebuinţă (cf. Lc. 10, 42). Cândva veni această putere, unificatoare a tuturor năzuinţelor, de la ea vorporni atunci şi toate celelalte. Totul va decurge cu bine. Să ne rugăm caDumnezeu să ne dea această putere.Unii oameni au multă bunătate, dar ea e spartă, fărâmiţată în bucăţişi spulberată, ca cioburile unui vas de sticlă. Va veni focul şi va reface dinele un vas de cinste, dar mai întâi le va mistui în flăcările sale.Mă întrebaţi ce înseamnă
să punem pe jar nenorocirea din jurulnostru
? Aceasta este o simţire adâncă a primejdiei propriei vieţi, a uneiprimejdii cumplite, de la care nu mai există altă izbăvire, decât în DomnulIisus Hristos. Această simţire ne va sili să-L implorăm mereu: „Ajută-ne,apără-ne"! Sentimentul acesta a existat la toţi sfinţii şi niciodată nu i-apărăsit. Contrar acestuia este sentimentul mulţumirii de sine, carelinişteşte omul şi stinge din el orice gând de mântuire. Eşti sătul, ce să-ţimai doreşti? Eu am înţeles aici nu numai aducerea aminte a păcatelor, ci şisentimentul general că n-ai încotro să mergi, decât la Domnul.
N
-aveţi nimic de spus la spovedanie? Asta fiindcă sunteţineprihănită. Ne vom ruga la Dumnzeu să vă facă păcătoasă, adică săajungă la dumneavoastră glasul vameşului: „Doamne, fii milostiv cu mine,păcătoasa!". Rugaţi-vă aşa: „Fă-mă, Doamne, să-mi văd păcatele"... Iar înacest timp trudiţi-vă şi deprindeţi-vă să umblaţi în faţa Domnului. Pemăsura însuşirii acestei deprinderi, veţi începe să coborâţi de pe trepteleneprihănirii în mijlocul păcătoşilor...şi când vă veţi alătura lor, nici nu văveţi mai putea număra toate păcatele.Nu numai fapta poate fi păcătoasă, ci şi gândurile, simţămintele şidorinţele pot fi păcătoase. Acestea din urmă nu se văd, căci nu există ochicare să se uite în inimă şi să zică: „iată neprihănirea!". Ochiul nu poateprivi când este înceţoşat de deşertăciune, ca de praf.A umbla înaintea lui Dumnezeu înseamnă a nu-ţi îndepărta atenţiade la El: acesta este ţelul. Dar a cugeta despre El în treacăt şi fără
2 În Biblia editată de B.O.R.: Vântul.
Leave a Comment