• Embed Doc
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL
Învăţături şi scrisoridespre viaţa creştină
 Traducere de: Elena Dulgheru şi Richard Sârbu Tipărită cu binecuvântareaPrea Sfinţitului Părinte Galaction,Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
SCRISORI
1. Despre nevoinţa silirii
Dumnezeu să vă ajute să vă întăriţi cu putere în Duhul Său - căcitrebuie să aveţi grijă de asta, şi să suferiţi, dacă nu aveţi rânduialăuntrică, şi în suferiă deţi în faţa Domnului. Aceasta nu sedobândeşte de la sine şi nici fără osteneală. Şi dintr-o parte şi din cealaltăse cere nevoinţa.La început Dumnezeu a creat lumina şi apoi a adunat-o în astre. Aşae şi cu noi. Binele există, dar e risipit sau revărsat. Totul trebuie strânslaolaltă. Şi se pare că însuşi sufletul o cere... dar nu pricepe îndeajunsacest lucru. Cea mai importantă este
mila de sine
. Doamne, miluieşte-ne!Fără trudă şi silire, nu izbutim nimic. Să ne silim cât de puţin, măcar opicătură! Când există sârguinţă şi râvnă, totul merge bine. Dar râvnaadevărată este neîndurătoare faţă de sine.Există oare, mai presus de asta, o temelie, şi este ea bună? Iată careeste temelia: sentimentul adânc al păcătoşeniei şi al lipsei de răspuns înfaţa lui Dumnezeu. Toată nădejdea rămâne atunci în Mântuitorul; şi, deaici, necontenitul: „Doamne, miluieşte!".
2. Despre lacrimi
Plângeţi adesea, după cum înţeleg din spusele dumneavoastră demai înainte şi din întâmplarea ce mi-aţi ppvestit-o. Există lacrimi pricinuitede slăbiciunea inimii, de marea moliciune a caracterului, de durere, şialtele ne fac cu de-a sila să plângem, există şi lacrimi harice.
 
Preţul lacrimilor nu stă în apa care curge din ochi, ci în ceea ce seaflă în suflet odată cu ele şi după ele. Neavând harul lacrimilor, nu mă voiapuca să cuget asupra lor, ci doar bănuiesc că lacrimile harice se leagă demulte prefaceri din inimă.Cel mai important este ca inima să ardă atunci în focul judecăţii luiDumnezeu, dar fără durere şi p
â
rjol, ci cu umilinţă, adusă de nădăjduireaprimită de la tronul Domnului milostiv, Care judecă păcatul şi îl iartă pepăcătos. Mai presupun lacrimile acestea trebuie vină abia spresfârşitul strădaniilor, nu a celor exterioare, ci al strădaniilor de curăţire ainimii, ca o ultimă spălare sau limpezire a sufletului. Şi încă ceva: eledurează nu un ceas, nu o zi sau două, ci ani întregi
1
.
Şi mai există, se zice, un fel de plâns fără lacrimi al inimii, dar totatât de preţios şi de puternic ca lacrimile. Acest plâns este cel mai bunpentru cei ce trăiesc laolaltă cu alţii, care îi pot vedea. Căci pe toate lezideşte Domnul a-toţi-izbăvitorul!
3. Despre predarea în voia lui Dumnezeu
Vai de omul care în inima sa este sătul şi mulţumit! Când esteflămând şi sărac, este cu mult mai bine. Cerşetorul, chiar de e ger cumplit,aleargă pe la ferestrele oamenilor şi cerşeşte. Oare s-ar mai duce el, dacăar avea o bucată de pâine?
Când se simt
e nenorocirea, grijile şi strădaniile omului nu maicontenesc. Aceli lucru se înmpşi cu inima. nd e atindesimţământul nenorocirii, al sărăciei şi frigului, ea nu mai dă pace nicitrupului, nici sufletului. Face şi una, se-agită şi cu alta! Atunci mila de sinenu-şi mai găseşte locul şi orice trudă e în van. Iar foamea şi nenorocirea letrimite Domnul celui ce se roagă şi cere. Sunt semnele sănătăţii. Bolnavulnu are poftă de mâncare, el e sătul chiar dacă nu mănâncă săptămâni întregi. Doamne, miluieşte-ne!Pasărea legată cu o sfoară scurtă dă puţin din aripi şi cade. Cândsfoara e lungă, pasărea se poate înălţa şi îndepărta în zbor, dar rămânepriponită în acelaşi loc. Dacă nu ar fi fost sfoara, pasărea ar fi zburat sprelunci minunate. Şi în coliviile mari păsările zboară, dar nu sunt libere. Cumsă se elibereze?Când focul îl ameninţă pe cel legat, acesta se smulge atât de aprig, încât rupe şi un lanţ de fier, darămite o sfoară slabă. Problema nu e mare:trebuie să aprindem nenorocirea din jurul nostru! Dar toate îşi au vremealor - cu toate că şi pentru faptul că ne lipseşte timpul, uneori tot noisuntem vinovaţi.Mai bine este să nu ne facem planuri dinainte - nici în mănăstire, nici în afara mănăstirii; căci nu aici este problema. Trebuie să pornim la atac împotriva lumii noastre lăuntrice, s-o zdruncinăm, ca să nu adormim, însomn 1-au legat pe Samson şi 1-au tuns, lipsindu-1 de puteri. Când ai îninimă stirea, este indiferent daaltuirea ta este, sau numănăstirească. Dacă ai în inimă mănăstirea, asta înseamnă:
Dumnezeu şisufletul
. Când Dumnezeu te conduce spre mănăstire, trebuie să mergi.Numai să nu încercaţi să vă gândiţi dinainte ce veţi întâlni acolo. Nici să nucutezaţi să vă imaginaţi aşa ceva! Fiecare întâlneşte acolo ceea ce îi este
1
Aşa spune Sfântul Isaac Sirul, (n.n.)
 
numai lui de trebuinţă. Unul întâlneşte una, altul alta. Mai bine lăsa-ţi-vă învoia lui Dumnezeu şi primiţi totul ca din mâinile Lui.
4. Despre rugăciune, meditaţie şi lectură
Dumnezeu ajute înţelei întru ntuire! Aceastălucrare nu este grea şi nici prea complicată. Cel mai important este bunul început. Când este pus începutul, totul merge bine de la sine. Dar cumanume trebuie pus începutul, este greu de lămurit.
 Duhul 
2
sufundevoieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul
(In. 3, 8). Trebuie să ne rugăm şiDomnul ne va da totul, căci El este dăruitor de bine. Oriunde şi cât depuţin s-ar deschide porţile inimii, El vine acolo deîndată. Trebuie doar să aidorinţă hotărâtă şi sinceră şi să nu amesteci lucrurile. Iar dacă-i una, unasă fie.Proorocul ne must:
nd veţi şchiota de amândo picioarele?
" (3 Reg. 18, 21). Şi Apostolul:
Bărbatul îndoielnic estenestatornic în toate căile sale
" (Iac. l, 8). Şi Domnul: „Nu puteţi să slujiţi luiDumnezeu şi lui mamona " (Lc. 16, 13). Dacă e una, una să fie. Mariapartea cea bună şi-a ales: singurul lucru de trebuinţă (cf. Lc. 10, 42). Cândva veni această putere, unificatoare a tuturor năzuinţelor, de la ea vorporni atunci şi toate celelalte. Totul va decurge cu bine. Să ne rugăm caDumnezeu să ne dea această putere.Unii oameni au multă bunătate, dar ea e spartă, fărâmiţată în bucăţişi spulberată, ca cioburile unui vas de sticlă. Va veni focul şi va reface dinele un vas de cinste, dar mai întâi le va mistui în flăcările sale.Mă întrebaţi ce înseamnă
să punem pe jar nenorocirea din jurulnostru
? Aceasta este o simţire adâncă a primejdiei propriei vieţi, a uneiprimejdii cumplite, de la care nu mai există altă izbăvire, decât în DomnulIisus Hristos. Această simţire ne va sili să-L implorăm mereu: „Ajută-ne,apără-ne"! Sentimentul acesta a existat la toţi sfinţii şi niciodată nu i-asit. Contrar acestuia este sentimentul muumirii de sine, carelinişteşte omul şi stinge din el orice gând de mântuire. Eşti sătul, ce să-ţimai doreşti? Eu am înţeles aici nu numai aducerea aminte a păcatelor, ci şisentimentul general că n-ai încotro să mergi, decât la Domnul.
 N
-aveţi nimic de spus la spovedanie? Asta fiindcă sunteţineprihănită. Ne vom ruga la Dumnzeu să vă facă păcătoasă, adică săajungă la dumneavoastră glasul vameşului: „Doamne, fii milostiv cu mine,păcătoasa!". Rugaţi-vă aşa: „Fă-mă, Doamne, să-mi văd păcatele"... Iar înacest timp trudiţi-şi deprindeţi-vă umblaţi în faţa Domnului. Pemăsura însuşirii acestei deprinderi, veţi începe să coborâţi de pe trepteleneprihănirii în mijlocul păcătoşilor...şi când vă veţi alătura lor, nici nu văveţi mai putea număra toate păcatele.Nu numai fapta poate fi păcătoasă, ci şi gândurile, simţămintele şidorinţele pot fi păcătoase. Acestea din urmă nu se văd, căci nu există ochicare să se uite în inimă şi să zică: „iată neprihănirea!". Ochiul nu poateprivi când este înceţoşat de deşertăciune, ca de praf.A umbla înaintea lui Dumnezeu înseamnă a nu-ţi îndepărta atenţiade la El: acesta este ţelul. Dar a cugeta despre El în treacăt şi fără
2 În Biblia editată de B.O.R.: Vântul.
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...